Main menu

header

544 4 1de Raluca Grințescu

Pentru unele femei, puful sau părul de pe sâni nu reprezintă nicio problemă, dar, pentru altele, acesta le scoate din minţi şi le face să se ruşineze şi să simtă reţineri în relaţiile intime pe care le au. Din oricare categorie ați face parte, trebuie să ştiți că părul de pe sâni are cauze diverse şi remedii sigure, aşa că nu aveți de ce să vă îngrijorați. Articolul următor vă va lămuri şi vă va da o mână de ajutor pentru a scăpa de disconfortul pe care îl resimţiți.

Principala cauză: dereglarea hormonală

Problema apariţiei părului pe sâni este una foarte comună, de fapt. Toţi ginecologii ştiu că peste 70% dintre pacientele lor îi vor întreba despre asta. În general, părul nedorit apare în jurul sfârcurilor şi între sâni, unde este mai dens şi mai subţire. De altfel, femeile care au părul de culoare mai închisă se confruntă cu această problemă mai des decât blondele. Principala cauză a apariţiei şi creşterii părului nedorit pe sâni este dereglarea hormonală. Aceasta poate fi cauzată de apariţia şi de instalarea pubertăţii, de menstruaţie, de sarcină şi de menopauză, dar şi de un stil de viaţă haotic şi nesănătos (fără apă, fără somn, plin de stres şi de sedentarism).

Excesul de păr de pe corpul femeii seamănă cu părul bărbaţilor

De altfel, şi pilulele contraceptive pot să fie un declanşator al părului de pe sâni. Cu toate acestea, există şi câteva cazuri excepţionale, în care părul de pe sâni creşte din cauza unor dereglări hormonale mai deosebite. Atunci, excesul de păr de pe corpul femeii seamănă cu părul bărbaţilor, iar sindromul se numeşte hirsutism. În fapt, excesul hormonilor bărbăteşti (androgeni) cauzează creşterea anormală a părului pe corpul femeii. Se vorbeşte despre faptul că două din opt femei se confruntă cu hirsutismul într-un moment sau altul al vieţii lor. Cauzele principale ale hirsutismului sunt sindromul ovarelor polichistice, hipercorticismul (sindromul Cushing) şi mai există şi hirsutismul de tip idiopatic, ale cărui cauze nu s-au aflat încă. Toate aceste probleme ale excesului de păr pe sâni pot fi detectate printr-un control fizic şi prin studierea istoricului dumneavoastră medical de un specialist.

Cremele decolorante

Epilarea cu lama de ras este o metodă eficientă, dar, pe perioadă lungă, poate să fie un coşmar. Dacă aveți părul închis la culoare, este posibil ca, după un timp de folosire a lamei, pieptul dumneavoastră să afişeze mereu rădăcinile firelor de păr. Aşadar, dacă nu aveți o răbdare de fier şi dispoziţia epilării zilnice, mai bine nu recurgeți la această metodă.

Scăderea în greutate este o altă modalitate foarte eficientă de a vă recăpăta frumuseţea de odinioară a sânilor. Cu toate acestea, ea este mai eficientă la persoanele supraponderale şi funcţionează datorită reducerii, odată cu greutatea, a nivelului de androgeni din organism.

Cremele pentru încetinirea creşterii părului sunt mai mult o soluţie de tergiversare. Ele nu au puterea de a-l elimina, dar măcar îl vor face să apară mai rar, lăsându-vă să vă ocupați de el cu mai multă grijă, dar mai rar. De altfel, ați putea încerca şi cremele de decolorare a părului din zonele sensibile. În general, puful blond de pe sâni nu deranjează pe nimeni.

Electroliza, metodă sigură

Depilarea cu ceară este cea mai folosită metodă de înlăturare a părului de pe sâni. Este indicat să mergeți la salon pentru această metodă sau măcar să mergeți prima dată, ca să aflați ce ceară este indicat să folosiți şi care este metoda ideală de folosire a acesteia.

Epilarea cu laser este cea mai eficientă metodă, dar este foarte costisitoare. La această metodă nu trebuie să recurgeți decât dacă efectiv nu mai suportați părul de pe sâni şi dacă, evident, vă permiteți. Ţineți minte totuşi că epilarea cu laser nu vă scapă de părul nedorit pentru toată viaţa. Ea nu este eficientă decât pentru câţiva ani.

Electroliza este metoda sigură de înlăturare a firelor de păr chiar de la rădăcină. Cu toate acestea, este cea mai dureroasă metodă şi este şi ea destul de costisitoare, nefiind recomandată decât pentru zonele de dimensiuni reduse ale corpului. În ultimul rând, nu uitați de pensetă şi de crema depilatoare. Ultima variantă nu este deloc dureroasă, dar nu vă va asigura eliminarea definitivă a părului care vă supără.

PONT. Se ung zonele acoperite de păr în fiecare seară cu suc de rostopască proaspăt stors. Se lasă să acționeze câteva ore, apoi se clătește pielea cu apă. Se poate aplica un strat de cremă de gălbenele, ulei de sunătoare sau ulei de mușețel.

Remedii din natură

Drojdia de bere

Se recomandă o cură de zece zile cu comprimate de drojdie de bere conform prospectului.

Amestec de ceaiuri

Se amestecă părți egale de crețișoară, mărar și năpraznic și se folosește o linguriță cu amestec de plante pentru prepararea unei căni cu ceai. Se beau două-trei căni pe zi.

Mixtură din pulberi de plante

Se amestecă în părți egale pulbere de crețișoară, năpraznic, zmeur și mărar. Se iau câte două lingurițe cu plante de trei ori pe zi. Pulberea se ține sub limbă câteva minute, apoi se înghite cu puțină apă.

Tincturi

  • Tinctură de plop negru - se iau câte 15 picături de tinctură de trei ori pe zi;
  • Tinctură de propolis - se iau câte 20 de picături de tinctură de propolis pe zi, cu o linguriță cu miere;
  • Tinctură de lemn-dulce - se ia câte o linguriță într-o jumătate de pahar cu apă de două ori pe zi. Ajută inclusiv în hipermenoree, amenoree, osteoporoză, simptome de menopauză prematură sau sterilitate și piele uscată;
  • Tinctură de mărar - se ia câte o linguriță cu tinctură de mărar diluată într-o jumătate de pahar cu apă, de trei ori pe zi, cu un sfert de oră înainte de masă.

Suc natural

Ingrediente: 200 ml suc de morcov, 100 ml suc de țelină, 50 ml suc de ceapă, 50 ml suc de mere (opțional, pentru gust).

Mod de preparare: se amestecă sucurile şi se împarte cantitatea în două doze, și se ia o parte dimineața, pe stomacul gol, iar a doua parte, pe parcursul zilei. Se beau doi litri de apă zilnic.

Add comment


Security code
Refresh

camp oct 2

camp 300x2507