Main menu

header

547 4 2de Gabriela Niculescu

În general, femeile sunt cei mai aprigi critici ai lor. Peste 91% dintre ele susţin că nu sunt mulţumite de propriul corp şi vor să schimbe sau să diminueze anumite zone. O femeie din trei a încercat atât dietă, cât şi exerciţii fizice pentru a scăpa de grăsimea nedorită, însă rezultatele nu au fost excelente în toate cazurile. Atunci când organismul nu răspunde la aceste tratamente, puteţi apela şi la cele pe care le găsiţi în saloane. VelaShape III este un echipament foarte util de reconturare corporală şi diminuare a celulitei.

Reduce circumferinţa în zona abdomenului şi a coapselor

VelaShape III este soluţia ideală de tratare nonchirurgicală şi eficientă a zonelor cu probleme, fiind un tratament unic, uşor de folosit, fără timp de recuperare, confortabil şi terapeutic, ce oferă protocoale clinice avansate, cu rezultate vizibile imediat. Cu peste zece ani de experienţă în domeniul esteticii medicale, zeci de studii clinice şi peste cinci milioane de tratamente realizate la nivel global, VelaShape este cel mai recunoscut echipament de remodelare corporală, noninvaziv din lume. Este certificat pentru remodelare corporală şi aprobat pentru reducere circumferenţială în zona abdomenului şi a coapselor.

Această tehnologie foloseşte combinarea energiilor, iar echipamentul de remodelare corporală include: lumina infraroşie (IR), care încălzeşte ţesutul până la 3 milimetri adâncime; radiofrecvenţa bipolară (RF), care încălzeşte ţesutul până la 15 milimetri adâncime; vacuumul, care asigură livrarea precisă a energiei. Bazat pe tehnologia elos, VelaShape III combină IR (infraroşu), RF bipolar (radiofrecvenţă) şi vacumuul pentru o încălzire precisă a ţesutului până la 3 mm şi 15 mm adâncime. Combinaţia IR cu vacuum cuplată cu tehnologia RF permite încălzirea profundă a ţesutului gras (adipocitelor), a septelor fibroase conective din jurul lor şi a fibrelor de colagen. Designul optim al electrozilor şi aplicarea concomitentă a vacuumului permit penetrarea energiei mai rapid şi mai adânc în ţesutul afectat de celulită. Acest lucru îmbunătăţeşte circulaţia sangvină, drenajul limfatic, metabolismul celular şi favorizează depunerea colagenului nou.

Rezultate considerabile după cinci şedinţe

VelaShape III conturează, modelează şi slăbeşte, în timp ce îmbunătățeşte aspectul pielii, eliminând celulita şi relaxând ţesutul cutanat. Acesta reduce grăsimea din zonele abdomenului, coapselor, braţelor, feţei şi gâtului, cu îmbunătățiri vizibile după prima sesiune de tratament. Trebuie să ştiţi că rezultatele se obţin fără disconfort sau durere. Se recomandă ca tratamentul să fie urmat o dată pe săptămână, minimum cinci săptămâni, pentru ca rezultatele să fie vizibile şi de durată. După aceste prime cinci săptămâni de tratament veţi putea observa că talia, spre exemplu, s-a micşorat cu până la cinci centimetri.

Add comment


Security code
Refresh

camp oct 2

camp 300x2507