Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

615 4 2de Roxana Istudor

Uneori este incredibil până unde se poate merge în numele modei, așa cum este percepută ea într-o epocă sau în alta. Astăzi, modelele „scheletice” fac furori pe podiumuri, altădată ar fi fost respinse, cu apelativul „umerașe”… Generațiile anterioare au avut propriile idei despre frumusețe, iar pe unele le-au dus chiar la extreme.

Sprânceana unică

În Grecia Antică nu era nimic mai respingător decât prezența pe chip a… două sprâncene separate. Orice femeie care dorea să fie la modă și să fie considerată atrăgătoare trebuia să aibă pe post de sprâncene o linie continuă care să-i străbată fruntea. Cum natura a dotat chipul feminin cu două sprâncene despărțite, locuitoarele Eladei foloseau mult cărbune pentru a trasa continuitatea dintre liniile existente cât mai pregnant cu putință. Unele femei mergeau chiar mai departe, trasându-și linia de unificare cu tot felul de substanțe sau vopsind în negru vârfuri de coadă de capră, pe care apoi și le lipeau cu rășină pentru a obține mult dorita sprânceană unică.

Tocurile de o jumătate de metru

615 4 3Florența medievală era capitala lumii nu doar din perspectiva comerțului, ci și din cea a modei. Și atunci, ca și astăzi, obsesia era ca femeile să pară cât mai înalte, chiar nenatural de înalte dacă ne gândim că foloseau „chopine”, platforme de lemn pentru încălțăminte pe lângă care platformele de azi, oricât de exagerate, par nimicuri: peste o jumătate de metru măsurau aceste obiecte. Trendul s-a extins cu repeziciune, bărbații adoptând și ei „chopine”, chit că îngreunau mersul și împiedicau dansul. O altă ciudățenie a fost moda impusă de Alexandra a Danemarcei, logodnica princiară care umbla șchiopătând din cauza unei boli. Ca s-o imite, femeile din Regat au început să caute pantofi cu tocuri de înălțimi diferite, iar producătorii nu au întârziat să le ofere astfel de accesorii.

Otrava pentru strălucirea ochilor

615 4 4Belladonna a fost dintotdeauna o plantă otrăvitoare. Este suficient de toxică, încât câteva picături de esență în băutura cuiva îl pot trimite pe nefericit în comă, iar o cantitate ceva mai mare poate provoca moartea. Dar asta nu le oprea pe femeile din Italia Renașterii să și-o picure direct în ochi. Și asta pentru că era moda ochilor enormi, și doar o picătură de Belladonna dilata pupilele până acolo încât păreau tot timpul larg deschise. Din nefericire, efectele secundare cel mai frecvente erau încețoșarea vederii și accelerarea ritmului bătăilor inimii. Totuși, chiar dacă o picătură în plus putea duce la orbire, nimic nu le putea convinge pe femei să se oprească din a o folosi.

Dinții negri

615 4 5Greu de crezut, dar până recent, una dintre cele mai împământenite credințe ale femeilor din Japonia era aceea că dinții stricați sunt fermecători. Asta era moda și, în cazul în care dantura se încăpățâna să nu cadă, dinții erau vopsiți în negru. Acest trend se pierde în negura vremurilor, fiind estimat a data în jurul anului 900 î.Hr. Obiceiul a fost atât de popular, încât a fost adoptat și de bărbați. Pentru a-și înnegri dantura, japonezii au folosit secole la rând un amestec de apă, sake și fier, pe care îl lăsau la „macerat” timp de cinci zile. Cu zeama neagră care se ridica la suprafață își frecau dinții pentru a imita dantura stricată, cerință a modei. Abia la sfârșitul secolului al XIX-lea au renunțat…

Cât mai multe cicatrice pe față

615 4 6În timp ce omul contemporan nu mai știe ce să inventeze pentru a scăpa de cicatricele generate de accidente sau de boli de piele, a fost o vreme când acestea erau la mare modă, iar ocaziile de a le avea erau căutate cu lumânarea. Pentru germanii de la sfârșitul secolului al XIX-lea, cicatricele reprezentau cel mai grozav look posibil. Cei care nu reușeau să aibă cicatrice de pe urma încăierărilor sau a duelurilor pur și simplu se tăiau pe față, apoi inventau vreo istorie de vitejie. Dar aceasta era o ultimă soluție, pentru că de regulă bătăile erau provocate zilnic, pentru achiziționarea „de la sursă” a prețioaselor cicatrice. Dacă acestea nu erau suficient de mari, le lărgeau ulterior…

Șapte cămăși deodată

615 4 7Revoluția culturală din China lui Mao Zedong a generat, în mod surprinzător, și o modă stranie, caracteristică celor revoltați împotriva sistemului. Astfel, la mijlocul secolului trecut, chinezii purtau ori cămăși închise până la gât, declarație de apartenență la ideologia chineză, ori uniforme militare care arătau dedicarea față de partid, ori șapte cămăși deodată, care marcau rebeliunea intelectuală. Potrivit scriitorului Jung Chang, aceștia credeau că fiecare cămașă reprezintă un strat de inteligență în plus, și nimic nu îi dovedea superiori spiritual decât a purta șapte cămăși suprapuse în miez de vară. Un accesoriu obligatoriu la o astfel de ținută erau tenișii… fără șireturi.

Pălăria antifulger

Benjamin Franklin nu avea idee că urma să schimbe și moda atunci când a inventat paratrăsnetul. Pariziencele contemporane cu marele om de stat american erau terifiate de ideea că ar putea fi lovite de trăsnet de fiecare dată când mergeau la plimbare, așa încât au adaptat imediat ideea lui Franklin, și așa au apărut pălăriile antifulger. Cele care și le permiteau, de regulă femeile din clasele superioare, ajunseseră să umble pe străzi cu pălării de care atârnau fire de metal până la pământ. Mai mult, cele care erau ultrafashioniste se dotau și cu umbrela corespunzătoare, echipată pentru a trimite curentul electric în pământ în caz de fulger.

„Moda se schimbă, stilul rămâne“ (Coco Chanel)

Şosetele cu sandale vin din Roma Antică

Ceea ce promovează astăzi Kim Kardashian pe rețelele de socializare, șoseta peste încălțăminte, nu este altceva decât o variațiune pe o temă care vine din Roma Antică: șosetele lungi combinate cu sandale. Văzute astăzi în general ca o combinație catastrofală, acestea erau cândva purtate cu mândrie în public de contemporanii celui mai mare imperiu din istorie: șosetele erau din lână, lungi până la genunchi, și neapărat asortate cumva cu sandalele purtate. Trendul a rezistat destul de mult, purtarea sandalelor fără șosete sau fără ciorapi fiind o modă relativ nouă.

Add comment


Security code
Refresh