Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

618 5 1de Valeria Roman

„Pielea de găină”, aşa cum este cunoscută în popor starea de emoţie, este în fapt o boală dermatologică ce are consecinţe neplăcute în cazul în care nu este tratată. Puţini ştiu că această afecţiune poate avea şi urmări mai ales de ordin estetic. Boala se numeşte cheratoză pilară şi se caracterizează prin numeroase papule de culoarea pielii sau roşii de mici dimensiuni, care la atingere dau senzaţia de asprime. Am stat de vorbă cu doctor Ella Spring Vexler (medalion), medic dermatolog al Centrului medical „Dr. Furtună Dan”, care ne-a explicat ce presupune această afecţiune, pe care o au 40% dintre persoanele adulte.

„Se accentuează în sezonul rece”

- Ce este această afecţiune şi cât de des este întâlnită?

- Cheratoza pilară este o afecţiune genetică de cheratinizare a foliculilor de păr de pe piele. Numeroase papule de culoarea pielii, bej sau roşii inflamatorii, de mici dimensiuni, prezente strict cutanat, apar mai ales pe membrele superioare şi inferioare (braţe, coapse), care la palpare dau senzaţia de asprime.

- Cine este mai predispus să facă această boală?

- Boala se instalează la vârsta copilăriei şi se agravează la pubertate, devenind mai puţin agresivă la vârsta adultă. Aceasta este descrisă ca o afecţiune cosmetică şi este o boală a adolescenţei, care se ameliorează odată cu înaintarea în vârstă. Cheratoza piliară are o frecvenţă crescută în rândul populaţiei, fiind prezentă la 40% dintre adulţi. De cele mai multe ori este moştenită genetic şi o pot dezvolta atât persoanele de sex feminin, cât şi cele de sex masculin. De obicei, aspectul neplăcut al pielii se accentuează iarna, din cauza temperaturilor scăzute care usucă şi mai mult pielea. Boala deranjează doar din punct de vedere estetic.

Nu se vindecă, ci doar se reduc efectele

618 5 2- Ce soluţii de tratament există?

- Fiind de cauză genetică, se tratează doar simptomatic. Nu putem vorbi despre o afecţiune curabilă. Există momente de îmbunătăţire sau de agravare. Vara, de exemplu, datorită expunerii la soare, pielea capătă un aspect aproape normal. „Pielea de găină” devine mai severă în sarcină, are fluctuaţii sezoniere sau se accentuează în funcţie de vârstă. Keratoza pilară nu este o boală contagioasă şi nici nu prezintă risc de complicaţii. Tratamentele recomandate sunt în general cele de ordin cosmetic. Loţiuni, creme şi tratamente care duc la un rezultat final de exfoliere uşoară a pielii. E foarte important să se menţină pielea cât mai hidratată.

- Ce trebuie să facă o persoană care suferă de această afecţiune?

- Zona afectată trebuie spălată zilnic. Sunt recomandate soluţiile de curăţare care conţin acid salicilic, acid glicolic sau peroxid de benzoil. Se aplică în mod constant creme, loţiuni pe bază de acid lactic, alfa-hidroxiacizi, uree, tretinoin, dermatocorticoizi (mai ales pe formele inflamatorii) - toate acestea duc la îmbunătăţirea aspectului pielii. Se mai poate apela la un tratament sistemic cu derivaţi de vitamina A (isotretinoin), dar este bine de ştiut că în formele severe de cheratoză foliculară rezultatele sunt limitate.

Băile scurte cu apă călduţă pot fi de ajutor

- Tratamentele cosmetice sunt indicate?

- Terapia fotodinamică, expunerea la UV, dermabraziunea, peelingurile chimice pot fi de mare ajutor! Se pare că şi epilarea definitivă în zonele predispuse ar putea fi utilă. Uneori se încearcă modalităţi ceva mai invazive de tratament, cum sunt laserul fracţionar sau laserul CO2. Se recomandă evitarea hainelor strâmte pe corp, dar şi a produselor de spălat agresive, care usucă pielea. Este, de asemenea, bine ca în cameră să se păstreze umiditatea optimă de peste 40%, iar băile să fie scurte, de cel mult zece minute, cu apă călduţă.

Add comment


Security code
Refresh