Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

624 5 1de Luana Mare şi Cristian Blănuţă

Margareta Mihai, reprezentanta salonului de frumuseţe Vic Mar din Bucureşti afirmă că cele mai noi tendinţe în manichiură sunt adevărate opere de artă, iar măiestria autorului îşi spune de cele mai multe ori cuvântul. Picturile, efectele 3D sau hologramele, sclipiciul, perlele sunt doar câteva dintre tendinţele acestei veri. Mâinile şi ochii sunt expresia sufletului, iar femeile sunt din ce în ce mai atente la felul în care îşi îngrijesc unghiile. „În fiecare sezon venim cu modele noi, iar anul acesta am optat pentru câteva idei care mi s-au părut cu adevărat spectaculoase. Fiecare metodă presupune specializare şi experienţă din partea manichiuristei, dar şi ochi de artist, pentru că modelele sunt din ce în ce mai sofisticate”, ne-a declarat specialista.

Florile 3D rezistă şi o lună întreagă

624 5 2Modelul de unghie 3D este potrivit în vacanţă, la plajă. Se apropie zilele calde, iar o scoică realizată în relief în gel este ideală pentru o manichiură specială, de vară, asortată la ţinute colorate. Se construieşte manual, în gel sau în acril, şi se face de obicei pe o singură unghie de la mână. Se pot adăuga perle, sclipici. Tot 3D se pot face şi flori. Modelul se sigilează şi durează până la următoarea întreţinere, adică aproximativ o lună. O pereche de scoici, adică pe câte o unghie de la fiecare mână, costă 15 lei. Eu prefer construcţia în gel decât în acril, deoarece este mai rezistentă şi mai puţin agresivă pentru unghie.

Picturi personalizate pentru fiecare clientă în parte

624 5 3Cea mai mare căutare o au picturile pe unghii. Sunt modele personalizate, realizate pentru fiecare clientă în parte. Nu sunt două picturi la fel. Sunt peisaje, picturi cu palmieri, floricele, personaje de desene animate sau chiar mesaje scrise pe unghie. Se folosesc culori acrilice care se sigilează pentru ca opera să reziste până la următoarea întreţinere, adică aproximativ trei-patru săptămâni. Picturile se pot face în două sau în mai multe culori, după dorinţa fiecărei cliente. Durează aproximativ cinci minute pentru fiecare pictură şi se pot adăuga pietricele strălucitoare sau perle pentru un efect sporit. Pot fi mesaje personale, scrise sau modele de sezon.

Pigmentul oglindă cu reflexe de altă nuanţă

Un alt model în vogă este aşa-numita oglindă, mai precis un pigment de nuanţă metalizată. Destinat tinerelor curajoase, nonconformiste, care vor să iasă din anonimat. Modelul se realizează cu un pigment special, peste care se adaugă gel pentru sigilare. Se poate alege oglinda clasică, de culoare argintie sau în alte variante: galbenă, albastră, verde, fiecare având reflexe de alte nuanţe. O astfel de manichiură costă 20 de lei şi se păstrează pe unghie până la o lună. Se mai poate combina şi cu alt model, hologramă sau pietricele. La fiecare mişcare a mâinii se văd reflexe de altă nuanţă. De exemplu, se poate folosi pigment albastru cu reflexe mov sau pigment mov cu reflexe roz etc.

Efectul sirenă sau hologramă

624 5 4Un model ideal pentru vară este cel holografic. Unghiile sunt acoperite cu un pigment special, cu numeroase reflexe care dau impresia că nuanţele se disipează la fiecare mişcare a mâinii. Au nuanţele curcubeului şi o tentă strălucitoare. Se utilizează pigmentul holografic. Pentru că se creează iluzii optice, se mai numeşte şi unghia sirenă. Costă 10 lei se încadrează în categoria manichiurilor extravagante. De asemenea, se mai poate combina cu alte modele. De cele mai multe ori, cu cel oglindă. Adică, o unghie de la mână este model sirenă, iar restul, oglindă.

Manichiura fluorescentă face furori în cluburi

Un alt trend este cel al unghiilor fluorescente. O manichiură ideală pentru o noapte în club. Pigmentul special este aplicat pe unghii şi se încarcă sub lampa cu ultraviolete. Peste acest pigment se aplică gel, iar noaptea, la întuneric, unghiile vor fi vizibile în nuanţe de verde deschis, fluorescent. Totodată, se mai poate utiliza gelul transparent cu particule de sclipici fluorescente. Acestea se vor putea vedea în întuneric sau la lumina din club. Efectul este spectaculos. Se poate face o combinaţie de model 3D, o floare, de exemplu, care să aibă contur cu pigment fluorescent care se va vedea în întuneric. Acest model are mare succes în prezent.

Gelul cameleonic îşi schimbă culoarea după temperatura de afară

O altă manichiură la modă este cea cameleonică cu gel termic. Unghiile colorate cu acest tip de pigment îşi schimbă culoarea în funcţie de temperatura din mediu. Este un joc miraculos de culori, iar unghiile îşi schimbă nuanţa singure. De îndată ce temperatura din mediu a ajuns la 30-31 de grade Celsius, încep să apară şi modificările de nuanţă, până la o schimbare totală a culorii. Când temperatura scade, culoarea se schimbă din nou, iar unghiile vor avea nuanţa iniţială. Gelul termic rezistă pe unghii până la o lună.

Bijuteriile se aplică manual pe fiecare unghie

624 5 5Chiar dacă moda pietrelor pe unghii a fost lansată în anii trecuţi, se menţine cu succes în trend şi este din ce în ce mai solicitată. De la câteva pietricele strălucitoare până la sute de astfel de accesorii, toate dau o notă de preţiozitate unghiilor atent lăcuite. Are marele avantaj că poate fi aleasă pentru diverse ocazii sau chiar pentru manichiura de birou. Se poate folosi pe un french, cu doar câteva pietricele, sau pentru ocazii, cu material din abundenţă. Am pus într-o zi nu mai puţin de 2.000 de pietre unei cliente care a dorit unghii sclipitoare ca nişte bijuterii, iar efectul a fost unul de scenă (foto dreapta). Pot fi aplicate pietricele, perle sau sclipici, toate pentru un efect de durată. Acest gen de manichiură ţine trei-patru săptămâni dacă este sigilat.