Main menu

header

Baia turcească, cel mai vechi tratament spa

  Cine a păşit măcar o dată pe tărâm turcesc cu siguranţă s-a întors cu amintirea hammam-ului, celebra baie turcească, pe care orice hotel o pune la dispoziţia clienţilor săi, ca un obicei tradiţional al Orientului. Hammam-ul nu este o practică nouă, ci dimpotrivă, este una dintre cele mai cunoscute metode de relaxare şi de vindecare din cele mai vechi timpuri. Poate fi considerată un „strămoş” al modernelor centre spa din zilele noastre. Cu timpul, baia turcească a devenit tot mai cunoscută şi mai apreciată în Europa, iar în prezent este folosită în centrele de înfrumuseţare din întreaga lume.

  Ritualul hammam-ului
  Baia turcească presupune mai multe etape ce trebuie urmate cu stricteţe. Mai întâi se intră într-o cameră numită „camera caldă”, unde aerul uscat şi cald te face să transpiri. Apoi eşti stropit cu apă rece, şi imediat se intră într-o altă încăpere, „camera fierbinte”.

Panseluţa sălbatică şi mărul-lupului vindecă acneea rebelă

  Tenul gras reprezintă o problemă a zilelor noastre, apărută nu numai în rândul adolescenţilor. Excesul de sebum, urmat de diferite forme de acnee, apare chiar şi în cazul persoanelor trecute de prima tinereţe. În unele cazuri, nici măcar antibioticele nu fac faţă infecţiilor apărute în corp, iar singura soluţie o reprezintă medicina naturistă. Panseluţa sălbatică şi mărul-lupului sunt două plante ce vindecă cea mai îngrozitoare infecţie a tenului: acneea rebelă.

  Revigorează tenul îmbătrânit prematur  
  Plăpândă, fragilă, cu petalele colorate în galben şi mov, panseluţa sălbatică are o acţiune detoxifiantă foarte puternică, fiind recomandată femeilor cu tenul gras, încărcat, cu predispoziţie la acnee, dar şi

Mere roşii pentru o roşcată

   Roşcata Julianne Moore are aproape 50 de ani. Parcă nu vă vine să credeţi, nu?, când o vedeţi pe marile ecrane. Este mamă a doi copii din relaţia cu regizorul Bart Freundlich şi o susţinătoare înfocată a produselor naturale.
   De altfel, actriţa şi-a declarat sprijinul pentru proiectul companiei Burt’s Bees, în colaborare cu Asociaţia Produselor Naturale, de a realiza Sigiliul Natural - un simbol care permite consumatorilor americani să ştie cu siguranţă ce produse conţin în proporţie de cel puţin 95% ingrediente naturale.
  Faptul că este iubitoare de produse naturale este dovedit şi de dieta pe care o ţine: pe bază de mere. Deşi este destul de subţirică de la mama natură, Julianne afirmă:„Iubesc merele şi faptul că mâncând aceste fructe slăbesc, nu face decât să mă bucure”. 
   Ziua 1 Doar mere şi doi litri de apă pe zi. Ziua 2 Mic dejun: Mere.  Prânz: Un bol cu salată verde cu lămâie sau cu oţet, peste care puteţi adăuga puţină brânză proaspătă nesărată. Cină: Mere. Ziua 3 Mic dejun: O felie de pâine integrală cu o felie de şuncă şi un măr.  Prânz: O salată verde mare cu morcovi, ceapă şi un pic de ulei de măsline. Este permis consumul de crutoane de pâine prăjită (câteva bucăţi). Cină: Mere. Ziua 4 Mic dejun: O felie de pâine integrală cu o felie de caşcaval slab şi un măr.  Prânz: un castron cu legume fierte - fără cartofi. Dejunul poate fi completat cu o porţie de ton natural cu lămâie.  Cină: Cereale cu lapte degresat. Ziua 5 Mic dejun: Un măr, un ou fiert tare, o felie de pâine integrală.  Prânz: O salată de legume crude plus o pulpă de pui la cuptor (fără pieliţă).  Cina: Mere.
Elena Şerban

Combateţi celulita în câţiva paşi

   Femeile ştiu ce înseamnă lupta cu celulita şi cât de greu este să o diminuezi. Cabinetele specializate de cosmetică şi estetică oferă tratamente din ce în ce mai performante pentru combaterea celulitei, iar cremele din comerţ ajută şi ele la reducerea aspectului neplăcut de „piele de portocală”. Vindecarea celulitei este aproape o misiune imposibilă, însă, cu ajutorul unor mici trucuri, o putem ţine sub control.

 Sfaturi utile
    Masaţi energic zonele afectate în direcţia circulaţiei sângelui cu o perie de baie, un burete sau o mănuşă pentru masaj, pe pielea uscată. Folosiţi în permanenţă cremă anticelulitică şi încercaţi să o aplicaţi prin mişcări de masaj ori de câte ori puteţi. Pentru celulita aflată în stadii mai avansate folosiţi zaţ de cafea amestecat cu cremă de corp, cu care frecaţi puternic zonele cu probleme. Luaţi o ceaşcă plină cu zaţ de cafea, amestecaţi-l cu puţină loţiune şi frecaţi porţiunea afectată timp de 60 de secunde în fiecare zi, după care faceţi un duş scoţian (alternând apa rece cu cea caldă). Nu vă încredeţi doar în produsele din comerţ. Preparaţi-vă singure loţiuni anticelulitice: - amestecaţi ulei esenţial de rozmarin şi fenicul (câte două picături din fiecare) cu trei linguri cu ulei de migdale. Folosiţi acest remediu zilnic, pentru masarea zonelor cu celulită;  - ţineţi din când în când o dietă de detoxifiere a organismului. Evitaţi grăsimile şi consumaţi alimente bogate în fibre.
Cristina Tache

Punctele negre, o problemă estetică serioasă

     Punctele negre sunt o formă de acnee cauzată de secreţia în exces de sebum. Bacteriile de pe piele, în combinaţie cu cele din mediul înconjurător şi sebumul în exces, creează aceste puncte neplăcute. Apar, în general, în zonele în care porii sunt mai mari şi mai deschişi. Există produse care promit să elimine această problemă, însă majoritatea doar acoperă punctele negre sau ameliorează situaţia pe termen scurt. Iată un mic ritual de îngrijire destinat tratării punctelor negre.

   Deschideţi porii
     Pentru aceasta puteţi folosi o metodă foarte simplă. Preparaţi o infuzie de muşeţel sau levănţică. Aplecaţi-vă asupra vasului în care aţi pus infuzia, acoperiţi capul cu un prosop, pentru a vă expune aburilor emanaţi.

   Exfoliaţi ţesutul
    A doua etapă este scoaterea punctelor negre. Nu folosiţi niciodată unghiile pentru a face această intervenţie delicată. Cea mai bună variantă este să aplicaţi un gomaj pe frunte, nas şi bărbie, cu substanţe naturale, o dată pe săptămână. Puteţi folosi mălai de porumb, amestecat cu apă, cu ulei de măsline sau cu lapte cald. După ce aplicaţi gomajul clătiţi bine faţa.
  Dezinfectaţi pielea
    Este foarte important ca după exfoliere să folosiţi o loţiune antiseptică şi astringentă. Apoi ştergeţi faţa cu o soluţie tonică sau cu apă minerală.  
Aplicaţi măşti pentru prevenirea apariţiei punctelor negre
    Luaţi un măr, îl tăiaţi mărunt şi îl fierbeţi în jumătate de cană cu lapte dulce până se înmoaie. Apoi îl daţi prin blender pentru a obţine o mască vâscoasă. Aplicaţi pe pielea curată, lăsaţi să acţioneze timp de 30 de minute, după care clătiţi cu lapte cald sau cu infuzie de muşeţel.  Amestecaţi o linguriţă cu miere cu o jumătate de linguriţă cu argilă şi câteva picături de suc de lămâie. Lăsaţi masca pe faţă timp de zece minute, iar apoi clătiţi cu apă minerală.  După baia de aburi puteţi aplica pe zonele cu puncte negre o lingură cu miere încălzită. Lăsaţi pe piele trei minute, apoi presaţi cu un tampon de vată şi retrageţi brusc, pentru a dezlipi o dată cu mierea şi celulele moarte, şi punctele negre.  Preparaţi o mască din suc de lămâie, un albuş de ou şi o lingură cu alcool. Lăsaţi să acţioneze 15 minute şi clătiţi cu apă rece. Această mască ajută la inhibarea secreţiei de sebum şi reduce apariţia punctelor negre.
 Cristina Tache

    Evitaţi cafeaua şi alcoolul Pentru a preveni apariţia punctelor negre este esenţial să combateţi problemele tenului gras şi să menţineţi porii închişi. Folosiţi suc de lămâie, pe care să îl aplicaţi pe ten în fiecare seară înainte de culcare. Dimineaţa clătiţi cu apă rece. Punctele negre trebuie luate în serios, pentru că, dacă nu sunt tratate, ele pot bloca total secreţia de sebum, provocând erupţii puternice la nivelul pielii. De asemenea, evitaţi abuzul de grăsimi, brânzeturi fermentate, condimente, cafea şi alcool, care favorizează apariţia acestor comedoane.  Dacă tratamentele naturiste nu dau rezultate sau problema se agravează, este recomandat să mergeţi la un cabinet de cosmetică, unde vi se vor aplica un tratament de extragere a punctelor negre şi măşti pentru regenerarea ţesutului.

Peta Wilson slăbeşte cu struguri

    Australianca ale cărei picioare parcă nu se mai termină a făcut furori în rolul Nikita, din serialul cu acelaşi nume. Dar, chiar dacă acest rol i-a adus celebritatea, a impus pentru blonda actriţă anumite condiţii, printre care aceea e a fi mereu în formă. Nu doar pentru că trebuia să dea bine pe cameră, ci şi pentru că rolul era epuizant din punct de vedere fizic.

    La un moment dat, actriţa a fost luată la întrebări în legătură cu regimul alimentar, întrucât se părea că niciun gram nu se aşeza în alte locuri decât cele în care voia ea. Plină de bunăvoinţă, aceasta a fost de acord să dezvăluie unei reviste americane secretul ei. „Fructele şi legumele toamnei”, a declarat ea.  „Urmez din când în când o dietă de zece zile. Nu e foarte uşoară, dar e destul de eficientă”, afirmă actriţa. „Din două în două zile mănânc doar mere, pere, ardei gras, gogoşari şi, evident, struguri”.

Tratamente de întretinere pentru gravide

Cel mai frumos moment din viaţa unei femei este atunci când se pregăteşte să aibă un copil

    În perioada sarcinii, corpul ei are nevoie de o îngrijire specială, pentru a reduce cât mai mult efectele gravidităţii asupra aspectului estetic. Multe dintre ele nu ştiu că pot apela la tratamente concepute special pentru ele, pe care le pot face pe parcursul celor nouă luni, pentru a-şi ajuta corpul să nu sufere transformări majore la nivelul pielii. Despre beneficiile acestor tratamente ne-a vorbit doamna doctor Mirela Miertoiu, doctorand în ştiinţe medicale dermatologice.

Îndrumarea medicului este esenţială
    „Există creme şi tratamente pentru îmbunătăţirea calităţii pielii, mai ales la nivelul abdominal, unde de obicei apar vergeturile. Sunt recomandate loţiunile bogate în lăptişor de matcă sau miere. La cabinetul nostru facem împachetări cu miere şi cu uleiuri de migdale. Aceste împachetări trebuie să fie întotdeauna reci. În perioada sarcinii trebuie să se evite împachetările cu parafango sau cu alte asemenea substanţe. Este necesar ca femeile însărcinate să fie foarte atente atunci când apelează la astfel de proceduri, pentru că anumite creme conţin substanţe ce nu sunt compatibile cu sarcina. De aceea, înainte de a folosi o cremă pentru întreţinere, trebuie să întrebe medicul”, recomandă doamna doctor Mirela Miertoiu.

Drenajul limfatic elimină excesul de apă 

Mâini frumoase la început de toamnă

    După cum ştiţi foarte bine, frigul, vântul uscat, schimbările bruşte de temperatură afectează aspectul mâinilor. Pielea deshidratată se usucă, se crapă şi devine aspră. Soluţia optimă este aplicarea zilnică a unei creme hidratante. Noi vă propunem însă să folosiţi câteva remedii naturale, obţinute din fructele şi legumele toamnei.

 Roşii împotriva iritaţiilor
 Sucul proaspăt de roşii catifelează pielea şi atenuează iritaţiile provocate de detergenţi. Puteţi prepara un lapte nutritiv din 50 ml suc de roşii, o linguriţă cu glicerină şi puţină sare. Amestecaţi bine, ungeţi mâinile şi masaţi uşor.

 Gutui pentru pielea crăpată
 Seminţele de gutui sunt eficiente pentru ameliorarea crăpăturilor cauzate de frig. Se ia un pumn de seminţe, se lasă la macerat o zi-două, iar apoi se foloseşte remediul pentru tratarea pielii aspre şi crăpate.

Trei ori trei cu Heather Locklear

Este considerată un model în ceea ce priveşte silueta, deşi bate spre 50 de ani. Heather Locklear, cunoscută în România mai ales datorită rolului de scorpie din serialul „Melrose Place”, este una dintre femeile fatale de la Hollywood.

 Orez, fructe şi legume
     Evident că ţinuta şi trupul ei zvelt au făcut ca numeroşi ziarişti să o întrebe cum reuşeşte să se menţină „trasă prin inel”. Vedeta susţine că ţine o dietă ce se bazează pe regula celor trei zile: „Mănânc trei zile doar orez fiert în apă, fără sare sau orice alt fel de condiment. Următoarele trei zile sunt alocate fructelor: citrice, mere, ananas, struguri. Iar ultimele trei zile, legume. Crude, fierte sau preparate la abur. E adevărat că din cele trei, partea cu orezul nu o prea agreez, dar, deh, văd că merită efortul şi atunci sunt mulţumită”, declară fosta soţie a rockerului Richie Sambora. Avantajul reţetei este că pe parcursul ei se pot bea în afara celor doi litri de apă plată pe zi şi sucuri naturale sau cafea fără zahăr. Dezavantajul, dacă poate fi numit astfel, este acela că dieta are efect pronunţat dacă este combinată cu mult sport. „Mie măcar îmi place să alerg şi să fac mişcare”, mai spune blonda. Aşadar, ce ziceţi, doamnelor? Merită să încercaţi?
 Elena Şerban

Frumusete - Răsfăţ 100% natural

- Îngrijirea corporală cu bani puţini, chiar acasă la dumneavoastră

     Industria cosmetică a înlocuit pentru mult timp reţetele naturiste, inventând o mulţime de produse pentru întreţinerea fiecărei părţi a corpului nostru. Însă, în ultimul timp se vorbeşte din ce în ce mai mult de întoarcerea la natură şi la remediile pe care aceasta ni le oferă. Centrele de înfrumuseţare din întreaga lume au început să ofere tratamente cât mai naturale, iar cosmeticele fără substanţe chimice reprezintă marea provocare a companiilor de profil. Dar, înainte să daţi fuga în salonul de cosmetică pentru un răsfăţ sută la sută natural, vă propunem să puneţi în practică, chiar în propria casă, câteva dintre cele mai apreciate secrete de înfrumuseţare.

 Catifelaţi tenul cu fulgi de ovăz!
    Puneţi un pumn de fulgi de ovăz într-un prosop curat, înmuiaţi pacheţelul în apă caldă şi stoarceţi într-un vas. După ce aţi strâns tot lichidul, folosiţi-l pentru a vă spăla pe faţă şi lăsaţi pielea să se usuce natural. Este un tratament foarte bun pentru catifelarea tenului.
 Exfoliant cu nuci pentru călcâie
Pisaţi câteva nuci şi amestecaţi-le cu miere şi ulei de măsline până obţineţi o pastă omogenă, în care să existe particule mici. Folosiţi crema pentru îndepărtarea celulelor moarte de pe călcâie şi coate, iar apoi clătiţi cu apă caldă.

Trucuri pentru păr creţ, ondulat şi drept

    Fiecare dintre noi are un anumit tip de păr ce are nevoie de îngrijire specială. În general, ne orientăm în cumpărarea produselor după tipul pe care îl avem: gras, uscat, normal. Însă, trebuie să luăm în considerare şi aspectul lui: creţ, ondulat, drept etc. Specialiştii ne sfătuiesc să ţinem cont şi de aceste detalii şi să folosim doar produse create special pentru segmentul în care ne încadrăm. Aşadar, pentru a avea o podoabă capilară mereu sănătoasă şi strălucitoare, adăugaţi pe lista de secrete de îngrijire şi următoarele sfaturi.

Ser pe bază de silicon pentru cârlionţi perfecţi
    Oricine are un astfel de păr ştie cât de dificil este de îngrijit şi de întreţinut. Părul creţ are tendinţa de a se usca şi de aceea este nevoie să folosiţi un şampon cu acţiune hidratantă şi un balsam pentru descurcare. Pentru un plus de strălucire, după ce spălaţi părul şi îl uscaţi puţin cu un prosop, aplicaţi patru picături de ser pe bază de silicon şi întindeţi pe vârfuri. Apoi, lăsaţi părul să se usuce în mod natural. Va căpăta un aspect mult mai sănătos şi va fi pur şi simplu irezistibil.

camp oct 2

camp 300x2507