Main menu

header

Euforicul mac

    De câte ori nu aţi întâlnit vara, la marginea lanurilor de cereale, sclipind în razele soarelui, atins de mângâierea vântului, macul roşu de câmp. La începutul verii culoarea lui sângerie atrage privirea ca un magnet prin verdele crud al holdelor. Macul este un tip de plantă perenă. Există totuşi şi specii anuale precum Papaver rhoeas, ce se plantează la soare. I se mai spune în unele locuri iepuresc, măcuţ, mac sălbatic, mac roşu sau paparue. În medicină, de la această plantă se folosesc petalele (Flores Rhoeados),  numite şi paparoane.


Rezistent la secetă
     Papaver nudicaule înfloreşte toată vara. Florile sunt roşii, galbene, portocalii, roz, violet sau albe. Creşte uşor în soluri sărace. Macul este rezistent la secetă şi de aceea se udă ocazional, în timpul perioadelor de secetă din primăvară sau de la începutul verii.
     După ce termină înflorirea, macul intră într-o perioadă de repaus vegetativ, când nu mai este nevoie să fie udat. Ploile din septembrie trezesc macul, ce nu are preferinţe în ceea ce priveşte aerul. Se înmulţeşte prin seminţe, ce se seamănă în februarie sau în martie. Seminţele se pun în frigider cu 24 de ore înainte de a le însămânţa, pentru a întrerupe repausul. De obicei, macii rezistă iarna în grădini şi sunt în general rezistenţi la boli şi la dăunători. Macii sunt potriviţi pentru straturile mixte de flori, unde se pot planta grupat, pentru un impact mai mare. 

Cişmigiu, cea mai veche grădină publică

 - Un colţ de Rai din „Micul Paris” 

„Ne vedem în Cişmigiu!”, „Ne-am cunoscut în Cişmigiu!”, „Am făcut fotografii în Cişmigiu!”. Mulţi dintre noi, bucureşteni sau doar în trecere prin Capitală, am făcut o plimbare sau am avut o experienţă plăcută legată de cea mai vehe grădină publică din Bucureşti. Numele acestui parc vine de la termenul turcesc „cişmea”, ce s-a împământenit şi în limba română şi înseamnă izvor artificial. Înainte de construcţia grădinii, domnitorul Alexandru Ipsilanti a poruncit ca în zonă să fie realizate două cişmele, cu ajutorul cărora să-şi potolească setea. De aceste cişmele se ocupa o persoană, care avea funcţia de „cişmigiu”.

Veche de un veac şi jumătate
    Cişmigiul, aflat în plin centrul oraşului, este la fel de frumos ca în urmă cu peste 150 de ani, când a fost dat în folosinţă. Numeroase cupluri şi-au jurat iubire pe aleile acestui parc. De asemenea, generaţii de copii sau de liceeni de la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”, aflat în apropiere, şi nu numai, şi-au petrecut timpul pe băncile grădinii.  Locul pe care astăzi se întinde Cişmigiul era până la începutul secolului al XIX-lea doar o baltă plină de mâl, „casă” ideală pentru raţe sălbatice, lişiţe şi alte zburătoare. În 1830, generalul Pavel Kiseleff, cel care conducea în perioada respectivă cele două Principate româneşti, a cerut să se sece balta, pentru a se construi în loc o grădină publică.

Amenajată de un peisagist vienez
    Propunerea se va materializa abia în timpul domniei lui Gheorghe Bibescu. Cel care va da o faţă frumoasă actualului parc este arhitectul peisagist vienez Carl Friederich Wilhelm Meyer. Tânărul austriac a luptat foarte mult pentru a transforma acel loc destul de insalubru într-unul plăcut privirii. Ca elemente de modernitate pentru acea perioadă, vienezul pune la punct un sistem de canalizare cu ajutorul căruia lacul ce a înlocuit mirositoarea baltă era golit pentru a fi curăţat. În centrul lacului instalează fântâna arteziană ce poate fi admirată şi astăzi. Tot din ordinele lui Mayer sunt plantaţi 30.000 de arbori, sunt realizate covoare de flori şi sunt montate podurile şi băncile.  În timp, suprafaţa iniţială a parcului a fost mărită, aici înfiinţându-se chiar o minigrădină zoologică.

Loc de cultură şi de relaxare
    Grădina din centrul Capitalei a fost vreme îndelungată locul în care doamne din înalta societate se străduiau să facă rost de bani pentru sinistraţii în urma incendiilor sau a inundaţiilor. Astfel, doamnele, costumate în ţărănci, florărese, vânzătoare sau chivuţe vindeau în chioşcuri special amenajate dulciuri, delicatese sau diverse suveniruri, pentru a face rost de banii atât de necesari amărâţilor. Tot în acest parc aveau loc reprezentaţii artistice susţinute de diverşi actori. Spectatorii erau obligaţi în aceste condiţii să plătească o taxă la intrare.

    Vara, bucureştenii se înghesuiau să se plimbe cu bărcile pe lac. Se făceau cozi serioase, iar precupeţele şi negustorii aveau a doua zi un motiv de mândrie, povestind încântaţi de experinţa de pe lac. Iarna, situaţia se schimba. Precupeţele şi micii negustori se dădeau la o parte în faţa tinerilor din lumea bună. Aceştia organizau adevărate concursuri de patinaj pe „patinoarul ce se forma natural”. Încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea presa era foarte bine văzută în toate mediile din România. Profitând de acest lucru, cei care se ocupau de administraţia parcului au montat la intrarea principală în parc unul dintre primele chioşcuri de ziare din ţară. Astfel, vizitatorii îşi cumpărau un ziar şi, în timp ce soţiile se plimbau cu copiii prin parc, iubitorii de ştiri citeau gazetele. Chioşcul de atunci poate fi admirat şi astăzi, un pic recondiţionat, în acelaşi loc.

Rondul personalităţilor
    Cadrul natural deosebit de plăcut a cerut amenajarea unui restaurant pe malul lacului din parc. Cel care s-a ocupat de această construcţie a fost celebrul arhitect Ion Mincu. Botezat Monte Carlo, restaurantul se păstrează şi acum, în ciuda faptului că în timpul celui de-al doilea război mondial a fost bombardat. Restaurarea a avut loc ţinând cont de specificul şi de ideile arhitectonice iniţiale. Un alt element de interes din acest parc este Rondul Roman. Amenajat la începutul anilor ’40 şi inaugurat în 1943, acest rond adăposteşte busturile cioplite în piatră ale unor mari români, printre care se numără Mihai Eminescu, Alexandru Odobescu, Titu Maiorescu, I.L. Caragiale, George Coşbuc, Şt.O. Iosif, Ion Creangă, Al. Vlahuţă, Duiliu Zamfirescu, B.P. Haşdeu, N. Bălcescu, V. Alecsandri.  

Elena Şerban

 „Instrucţiuni de utilizare”
    Ministerul din Năuntru (aşa se numea acum peste 150 de ani Ministerul de Interne) a dat mai multe dispoziţii în ceea ce priveşte orele de vizitare a parcului. Astfel, plimbarea pe minunatele alei era permisă de la răsăritul soarelui până la ora 22:00. În nopţile de vară, programul se prelungea până la miezul nopţii. Accesul călare sau cu trăsura era strict interzis. La fel se întâmpla şi cu câinii sau cu alte patrupede. Nici vânzătorii ambulanţi nu aveau voie să intre în grădina Cişmigiu.

camp oct 2

camp 300x2507