Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

Crina Matei, învăţătoarea de 18 ani pe care părinţii o confundau cu elevii, a cucerit scena, dar şi micul ecran: „Am transformat visul copilăriei din faţa blocului în realitate“

630 15 1de Luana Mare

Este frumoasă, talentată şi pasionată până la Dumnezeu de meseria sa, dar şi de muzică, dans şi de copii. Crina Matei a făcut cunoştinţă cu viaţa de artist la 14 ani, când a debutat ca profesionist la Operă, dar şi într-un serial de televiziune, şi de atunci nu a mai renunţat niciodată la scenă. Fie că joacă în piese de teatru, cântă, dansează, interpretează piese de petrecere sau prezintă show-uri tv, Crina Matei a devenit un artist şi un om complet!

Grigore Gherman, „prinţul Bucovinei“, se destăinuie: „Scena este locul meu de linişte şi de mângâiere, de refacere şi de regăsire“

629 16 1de Grigore Gherman

Legănate sau iuți, melodiile interpretate de Grigore Gherman ușurează sufletul românilor și îi fac să uite de necazuri. Frate de cruce cu bucuria de a trăi, „prințul Bucovinei”, așa cum mai este numit, legat sufletește de legendarul stejar al lui Ștefan cel Mare, a reușit să ajungă la un anume grad de înțelepciune încât să ne învețe cum să trăim frumos. Un interviu spectaculos cu tânărul interpret de muzică populară Grigore Gherman, un om asupra căruia se pare că timpul nu va avea niciun fel de putere.

Adriana Antoni spune că muzica este menirea sa pe acest Pământ: „Când urc pe scenă, păşesc într-o altă lume, una minunată, dăruită de Dumnezeu“

628 16 1de Luana Mare şi Daniel Alexandrescu

A dus folclorul românesc în marile oraşe ale lumii, cântă şi romanţe, tangouri, valsuri, muzică uşoară şi chiar rock. Adriana Antoni spune că muzica este menirea sa şi că Îi mulţumeşte în fiecare zi lui Dumnezeu pentru acest dar. A urcat pe scenă de la o vârstă fragedă, iar acum are colaborări cu artişti din vechea generaţie, pe care i-a admirat încă de când era copil. Astăzi formează duet cu Gheorghe Zamfir, Elena Merişoreanu, Irina Loghin şi abordează cu uşurinţă muzica de toate genurile. L-a convins pe Ilie Năstase să joace într-un videoclip cu muzica sa şi pe Leo Iorga să cânte împreună cu ea rock. Despre toate acestea, dar şi despre secretele reuşitei sale ne-a vorbit artista într-un amplu interviu.

Gheorghe Zamfir a descoperit rugăciunea prin muzica instrumentului care l-a consacrat: „Prin sunetul naiului m-am topit, am murit şi am reînviat“

627 15 1de Luana Mare

Un artist fenomenal, cu un destin de excepţie, Gheorghe Zamfir a împlinit de curând 76 de ani. A plecat din colbul Găeştiului, de lângă Târgoviște, şi au trecut mai bine de şase decenii bătute pe muchie de când maestrul Zamfir, pe atunci un umil elev de provincie, sufla în palma lui Fănică Luca, profesorul de la Şcoala Specială de Muzică din Bucureşti, care încerca să-i testeze astfel plămânii pentru a-l lua la clasa sa de nai. Acolo a fost începutul de drum pentru maestrul Zamfir spre glorie. Cu tenacitate, temperament vulcanic şi cu o doză semnificativă de genialitate, Gheorghe Zamfir avea să cucerească lumea întreagă cu naiul său. A vândut milioane de discuri, a obţinut numeroase premii şi distincţii, a urcat pe cele mai grandioase scene ale lumii, iar numele instrumentului său a devenit sinonim cu al său. A ajuns la casa de la Versoix a Regelui Mihai, la Papa Ioan Paul al II-lea, la Curtea împărătesei Japoniei, dar a revenit la Găeşti, locul unde s-a născut şi de unde a plecat. De acolo pregăteşte turnee, spectacole, acolo a înfiinţat festivalul care-i poartă numele şi priveşte în urmă cu nostalgie peste o viaţă pornită în praful uliţei, dusă pe cupolele strălucitoare ale lumii, dar închinată muzicii şi lui Dumnezeu.

Anca Serea: „Copiii sunt raţiunea mea de a fi!“

626 15 1de Valeria Roman

O vedeți mereu aranjată și ca scoasă din cutie când la televizor, în reclame, când la diferite conferințe, unde adesea e invitată să vorbească despre stilul de viață sănătos. A prezentat, până să-l nască pe ultimul copil, știrile sportive la Prima TV, și, timp de aproape două luni, a plutit cu grație pe ringul de dans la Pro TV în emisiunea „Uite cine dansează”. Cu atâtea proiecte pe cap, nu e de mirare că poate vă întrebați cum găsește Anca Serea (36 de ani) atâtea resurse, mai ales că are și cinci copii acasă, cu vârste și nevoi diferite. David va susține anul acesta evaluarea națională, iar Moise va împlini luna viitoare primul său anișor. Cunoscând și noi aceste detalii, am provocat-o pe Anca Serea să ne mărturisească secretul său, căci probabil că are unul bine păzit, și a acceptat să vorbească sincer despre programul zilnic, care pare ocupat în fiecare minut, dar și despre cum se descurcă atunci când ajunge acasă și copiii, și soțul, solistul Adrian Sînă (40 de ani), o îmbrățișează de „bun venit”.

Constantin Măgureanu, interpretul piesei „Am amante-n şapte sate“, s-a cuminţit alături de Vera, cea de-a treia soţie: „Vine o vreme când trebuie să-ţi iei seama, iar eu am familia perfectă“

625 16 1de Luana Mare

Născut într-o familie de muzicanţi, la Corabia, judeţul Olt, în urmă cu 50 de ani, Constantin Măgureanu şi-a început cariera artistică la vârsta de 4 ani. Mai târziu a urmat cursurile Şcolii Populare de Artă de la Slatina, a cules piese din folclorul românesc specific zonei Romanaţi şi a cântat pe multe scene din ţară şi chiar din străinătate. A împlinit 30 de ani de carieră artistică, moment ce urmează a fi marcat printr-un spectacol grandios. Piesa de referinţă a repertoriului lui Măgureanu este „Am amante-n şapte sate”, lansată la emisiunea „Tezaur folcloric” în anii ’90 şi i s-a potrivit artistului cu „destin” de telenovelă, pentru că succesele de pe scenă s-au derulat în paralel cu o viaţă de familie bogat condimentată cu poveşti de iubire, trădări şi despărţiri. Aflat la a treia căsnicie, Măgureanu spune că de această dată şi-a găsit împlinirea sufletească alături de Veronica, o farmacistă din Târgu Jiu, pe care a cunoscut-o chiar la nunta ei şi care i-a dăruit doi băieţi.

Ilinca Vandici, însărcinată în şase luni: „Când a mişcat prima oară, eram în emisiune“

624 16 1de Valeria Roman

Orice femeie ajunge să se simtă împlinită atunci când în viața sa apare un miracol, un copil, iar Ilinca Vandici (30 de ani) nu face excepție. Gazda emisiunii „Bravo, ai stil!” de la Kanal D simte de șase luni Miracolul care creşte în interiorul său. Nu a avut nevoie de multe confirmări, câteva teste de sarcină și dragostea lui Andrei Neacșu, bărbatul pe care îl va face tată, i-au fost suficiente. Faptul că în curând vor fi trei, o adevărată familie, o face să realizeze că viața sa a luat-o, în sfârşit, pe făgașul normal. Colegii o răsfață și ei și se bucură sincer, jurații emisiunii - Iulia Albu, Maurice Munteanu, Raluca Bădulescu și ajutorul lor, designerul Răzvan Ciobanu - stau tot timpul cu ochii pe ea, menajând-o ori de câte ori simt că ar avea nevoie de o pauză. Dacă în plan personal planetele s-au aliniat așa cum trebuie, și în cel profesional Ilinca se vede mult timp pe sticlă, sarcina fiind una ușoară, care o lasă să fie foarte activă.

Ion Dichiseanu: „Îmi place viaţa şi am planuri pe 20 de ani de aici încolo!“

621 15 1de Luana Mare

A urcat pe scenă la doar 25 de ani şi a intrat repede şi definitiv în sufletul iubitorilor teatrului şi cinematografiei româneşti. Azi, după 60 de ani de la debut, Ion Dichiseanu ne oferă o nouă lecţie de viaţă: joacă teatru, scrie cărţi, merge în turnee de lansare şi răspunde cu gentileţe admiratorilor, ba mai mult, face planuri pe următoarele două decenii! Îmbrăcat elegant, jovial şi cu aer de cuceritor, „Lordul scenei” păstrează aroma vremurilor de glorie ai cinematografiei autohtone, a actorilor adoraţi ca nişte zei. A trecut de 80 de primăveri, dar refuză cu îndârjire să se supună timpului şi pare că a ieşit învingător din această confruntare. A divorţat demult de cântăreaţa Simona Florescu, dar aceasta încă este prezentă în poveştile de viaţă ale lui Dichi şi pare că şi-a lăsat amprenta în sufletul acestuia chiar dacă drumurile lor s-au separat. În cele câteva întâmplări povestite pentru TAIFASURI de marele Ion Dichiseanu, fosta soţie e nelipsită, fiind numită duios „măicuţa Ioanei”. De curând, actorul a lansat cea de-a treia carte şi a luat Premiul Gopo pentru întreaga carieră, ocazii excelente pentru a sta la TAIFASURI cu ziariştii, dar mai ales cu fanii săi numeroşi.

Mariana Ionescu Căpitănescu şi Văru’ Săndel: „Începui dragoste nouă“

620 16 1de Carmen Ciripoiu şi Alexandru Brădescu

Prețuirea lor pentru muzica populară înseamnă respectul tradiției autentice, iar succesul concertelor susținute de Mariana Ionescu Căpitănescu și Văru’ Săndel ne face să credem că fiecare român își are obârșia pe prispa unei case de țară. La 25 și 26 martie, de la ora 19:00, la Sala Palatului din București, cele două nestemate ale folclorului românesc susțin un concert aniversar de excepție, intitulat sugestiv „Începui dragoste nouă”, care va marca 25 de ani de la debutul celor doi artiști. Un regal al muzicii populare și ușoare, cu o distribuție de aur a scenei românești.

Anna Lesko: „În faţa şevaletului sunt altfel decât pe scenă!“

618 16 1de Valeria Roman

Este una dintre artistele-cameleon de la noi, care are mai multe roluri şi toate i se potrivesc mănuşă! Anna Lesko (38 de ani) e o artistă care pe scenă îmbracă ţinute provocatoare şi face spectacol, iar acasă se transformă într-o gospodină şi mamă devotată. Solista a venit din Republica Moldova în Capitală la vârsta de 17 ani şi s-a decis să rămână în România. A intrat în lumea artiştilor de muzică în anul 2000, unde s-a lansat cu melodia „Cu tine eu” la Festivalul de la Mamaia. Dar Anna Lesko nu este doar o voce ale cărei concerte umplu sălile, ci şi o pictoriţă, consiliată de personalităţi cu greutate în domeniu, precum Sabin Bălaşa şi Mircea Novac. Cel mai important rol al său nu este însă nici în faţa publicului şi nici atunci când se concentrează în faţa şevaletului, ci când ia acel „costum” de mamă-fantastică pentru care copilul e mai presus de orice. Pe cât de mult şi-a ascuns bebeluşul din pântece, ţinând sarcina secretă timp de şapte luni, pe atât de mult acum nu ştie cum să-l educe şi să-l hrănească mai sănătos. La sfârşitul lunii, va fi petrecere mare în familia Annei, căci micul Adam împlineşte 3 anişori, iar momentul nu are cum să treacă neobservat. Artista originară de peste Prut a mărturisit într-un interviu sincer cum se descurcă în postura de mămică, dar şi totul despre pasiunile sale pe care puţini le cunosc...

Alexandra Stan: „Bine că răul a trecut... Sunt îndrăgostită şi îmi imaginez cum o să arăt mireasă!“

617 16 1de Anca Lăpuşneanu

Când viaţa îţi dă o palmă, trebuie să îţi aduni toate forţele şi să mergi mai departe pe drumul pe care l-ai ales, pentru a ieşi cât mai repede din întunericul înfricoşător şi a reveni din nou la lumină. Alexandra Stan a decis să facă o carieră din muzică, urcând în fruntea celor mai renumite topuri muzicale internaţionale. Încet, încet, luminile reflectoarelor s-au îndreptat spre ea. Viaţa particulară a fost expusă brutal publicului în urma scandalului izbucnit cu fostul iubit şi impresar. Discordia au fost banii. Preţul lor, mai presus de dragoste şi de prietenie! Dar Alexandra a revenit în forţă. Single-ul „Dance” a devenit melodia nr. 1 a anului 2014 în Japonia, în opinia Zip-fm, cel mai difuzat post de radio nipon. Alexandra Stan a fost mai bine cotată în Japonia decât Shakira şi Pitbull! Lucrurile s-au aşezat, iar Alexandra priveşte acum optimistă spre viitor. Se reclădeşte bucată cu bucată. Este tânără, îndrăgostită, visează să fie mireasă, îşi doreşte să aibă mulţi copii şi lansează hit după hit.

Liviu Popescu, Răzvan Exarhu şi Samuel Le Torriellec pun sarea şi piperul la Pro TV misterele noii triplete „MasterChef“

616 15 1de Valeria Roman

S-a dat startul celui de-al şaptelea sezon „MasterChef” la Pro TV, care a adus pe micul ecran feţe noi la capitolul concurenţi, dar în special juraţii! Cei care condimentează mai nou show-ul culinar de la Pro TV sunt Liviu Popescu (40 de ani), Răzvan Exarhu (48 de ani) şi Samuel Le Torriellec (42 de ani). Noii chefi au făcut cunoştinţă cu publicul de acasă din 13 februarie. Primul este un antreprenor care deţine restaurante şi cluburi exclusiviste în Bucureşti, dar şi în ţară. El va juriza farfuriile concurenţilor dornici să obţină marele premiu raportându-se la partea de afaceri la care se pricepe foarte bine. Liviu Popescu va evalua un preparat din punct de vedere calitate-preţ şi le va cere concurenţilor să muncească mai mult dacă vor ca felul lor de mâncare să intre în meniul unui restaurant de top. Liviu a prezentat în trecut o emisiune tv pentru copii. Răzvan Exarhu are o experienţă de peste 20 de ani ca jurnalist, realizator de radio, producător şi prezentator tv, iar în prezent, este „chef”. A fost producătorul unor ediţii speciale ale programelor Pro TV (1993-2000), dar a cochetat şi cu radioul şi cu presa scrisă. „Bucătarul” a prezentat şi a produs seria tv de gastronomie şi de călătorie „România delicioasă” la TVR (2010-2012) şi a pregătit meniuri sofisticate pentru numeroase vedete de la noi. Cel de-al treilea este un chef francez cu peste 25 de ani de carieră, care a fost proprietarul unui restaurant premiat Michelin! Samuel Le Torriellec este un bucătar atipic, cu tatuaje pe braţe, pentru care mâncarea face casă bună cu adrenalina sporturilor extreme. Şi-a descoperit această pasiune pe când locuia în Tahiti, unde a ajuns împreună cu tatăl său care lucra în Marina Militară. Despre toate micile mistere ale chefilor, dincolo de micul ecran, ne-au povestit chiar cei trei protagonişti ai show-ului culinar de la Pro TV.

Inna, profesoara de copilărie a muzicii româneşti „Descoperiţi Vocea României - junior!“

615 16 1de Andrei Dicu

Cântă de rupe pământul şi atacă topurile internaţionale. Visează, e frumoasă şi... greu de găsit, pentru că tot timpul se află în turneu, filmează şi îşi fredonează viaţa bucuroasă. Este o vedetă adevărată, care s-a născut cu valul mării în glas. O cheamă Elena, dar lumea îi spune „Inna”. Despre pasiunile şi trăirile sale, veţi afla amănunte de neuitat în rândurile următoare...

Alin Oprea: „Talisman este formaţia de suflet a românilor“

614 15 1de Andrei Dicu

A făcut istorie cu trupa Talisman de la începuturi, alături de Tavi Colen. Ulterior, după ce drumurile lor s-au despărţit, a mers curajos înainte şi a scris altă legendă, care nu se opreşte... Un romantic şi un tip care spune lucrurilor pe nume, deşi nu de puţine ori soarta i-a jucat feste. Este mai mult decât un personaj. Este un suflet şi un artist desăvârşit. Numele lui: Alin Oprea şi vă invităm să-l cunoaşteţi cu adevărat într-un interviu lipsit de „bariere”.

Dan Negru: „Sunt un fel de Jeykell and Hyde, Negru cu dublă personalitate“

613 16 1de Carmen Ciripoiu

Ce au în comun superemisiuni precu, „Next Star”, „Plasa de stele”, „Te pui cu blondele?”, „Ciao Darwin”, „Academia Vedetelor”, „Geniali”, la care se adaugă 17 Revelioane la rând la Antena 1, un record demn de a fi înscris în Guinness Book? Pe Dan Negru, prezentatorul care a reușit să promoveze „dileala” şi divertismentul într-un stil unic!

Iulia Vântur are succes nebun la Bollywood: „Am înregistrat mai multe piese în limba hindi!“

612 16 1de Valeria Roman

Iulia Vântur (36 de ani) nu e doar vedetă în România, ci urcă treaptă cu treaptă pentru a-şi clădi o carieră solidă şi în India, ţara care a adoptat-o. Frumoasa româncă, gazda emisiunii „Ferma Vedetelor”, de la Pro TV, şi-a descoperit o nouă pasiune, muzica, şi, încurajată de oameni cu experienţă, a mers pe drumul său. Iulia Vântur este în acest moment românca despre care se vorbeşte peste tot în India! Şi acest lucru se întâmplă nu pentru că a fost văzută în compania lui Salman Khan, celebrul actor de care prezentatoarea tv este foarte apropiată, ci datorită vocii sale suave, pe care milioane de oameni au ascultat-o interpretând în hindi piesa „Every night and day”, pe care o cântă alături de Himesh Reshammiya, cântăreţ, compozitor şi producător de peste 20 de ani la Bollywood. Acesta s-a declarat vrăjit de vocea româncei după ce a auzit-o cântând prietenilor un colind şi a decis ca noul său album să cuprindă şi această piesă, interpretată în duet cu Iulia. Iulia Vântur a vorbit despre noile sale planuri în câteva conferinţe de presă pe care le-a susţinut în India, dar ne-a împărtăşit şi nouă câteva dintre proiectele sale îndrăzneţe pentru care a luat lecţii de canto şi se perfecţionează continuu. Despre cât de mult iubeşte Iulia Vântur India cu tot ce poate această ţară să-i ofere vedetei Pro TV aflaţi într-un interviu pe care „Lulia”, aşa cum îi spun indienii, ni l-a acordat cu cea mai mare deschidere.

Adelina Pestriţu, despre noul său stil de viaţă: „Am ajuns la maturitatea de a transforma orice eşec într-o reuşită“

611 16 1de Valeria Roman

A dispărut de pe micul ecran, dar este mai ocupată decât atunci când era seară de seară la televizor! Adelina Pestriţu (29 de ani) nu stă degeaba, deşi de un an şi-a dat demisia de la emisiunea „WowBiz” a cărei coprezentatoare era alături de Mădălin Ionescu. Dar vedeta nu a trecut doar printr-o despărţire profesională, ci şi printr-una sentimentală. A pus punct unei relaţii de doi ani şi jumătate cu artistul Speak, dar nu renunţă să creadă în instituţia familiei şi nici nu exclude posibilitatea de a reveni la Kanal D. În tot acest timp, Adelina s-a concentrat asupra proiectelor sale online, căci este vlogger (EDA video blog) şi fondator www.edamagazine.ro, dar şi model şi un fashion icon pentru mii de domnişoare şi de doamne care îi urmăresc conturile de socializare. A făcut schimbări şi de ordin fizic! A trecut pe la bisturiu mărindu-şi sânii şi s-a tuns incredibil de scurt! Cum a reuşit Adelina să evolueze atât de frumos, fără să mai fie prezentă la tv, ne-a povestit chiar ea într-un interviu în care a vorbit deschis despre toate planurile sale, dar şi despre temerile care o readuc cu picioarele pe pământ.

Părintele neurochirurgiei româneşti, tot în sala de operaţii, la 83 de ani! Leon Dănăilă: „Pentru mine, toţi bolnavii sunt regi“

610 15 1de Gabriela Niculescu

Profesor Academician Doctor Leon Dănăilă sau „Sculptorul de Creiere” are la activ peste 40.000 de intervenţii chirurgicale pe creier şi este neurochirurgul care a scăzut la noi rata mortalităţii în operaţii de la 50% la 4%, graţie introducerii microscopului operator! Are 39 de cărţi de specialitate scrise şi 354 de lucrări ştiinţifice atât în ţară, cât şi în străinătate, 28 de certificate de inovator şi inventator, este doctor în medicină din 1973 şi membru titular al Academiei Române, membru al Academiei Diplomatice din Londra şi al Academiei de Ştiinţe din New York, dar şi membru în alte nenumărate societăți științifice internaționale prestigioase. Pe scurt, este un geniu al medicinei, unul dintrei cei mai buni specialişti pe care i-a avut şi îi are România. La 83 de ani, face încă minuni!

N-au pierit toti TITANII 84 de ani de viaţă, 60 de teatru şi 51 de căsnicie Victor Rebengiuc: „Este un mare loc gol între mine şi cei care vin după“

609 16 1de Anca Lăpușneanu

Omul e un mic zeu, un creator al destinului său. Inconştienţi faţă de adevărata lor putere, cei aleşi, înzestraţi cu har şi cu talent, lasă urme de lumină, dragoste, recunoştinţă şi omenie în urma lor. La un moment dat, după ani de mers pe culoarele labirintului vieţii, întorc capul spre trecutul lor şi se minunează de mulţimea de oameni care stă acolo, în spatele lor, şi îi împinge înainte mereu cu zâmbete şi cu aplauze. Actorul Victor Rebengiuc este unul dintre aceşti titani autentici. Şi-a făcut meseria onest, a savurat victoriile, şi-a asumat eşecurile. Copil simplu, timid şi sărac, a descoperit bucuria de a juca teatru, şi de atunci destinul i-a fost plin de binecuvântări.

Linişte magică în casa lui Mădălin Ionescu şi a Cristinei Şişcanu, însărcinată în cinci luni! „Nu este nevoie ca ea să îmi spună ceva, pentru că o ştiu, o simt!“

608 16 1de Valeria Roman

Se înţeleg din priviri, iar dragostea pluteşte în aer când în peisaj apar Mădălin Ionescu şi soţia sa, Cristina Şişcanu. Acum, mai mult ca niciodată, cuplul şi-a dovedit că toate încercările dificile din trecut de a rămâne împreună aveau un scop precis, acela de a deveni părinţi. Vestea le-a umplut sufletele de bucurie, mai ales că bebeluşul a venit după multe rugăciuni! S-a întâmplat în vacanţa de vară, pe Insula Corfu, când vedeta tv a intrat într-o mănăstire pentru a cere Divinităţii să-i împlinească această dorinţă arzătoare. La scurt timp a venit confirmarea, iar de atunci gazda emisiunii „WowBiz” de la Kanal D şi iubita sa simt că plutesc. În aşteptarea miracolului lor, care se va numi Petra, Mădălin Ionescu şi Cristina Şişcanu ne-au mărturist cum a început povestea fetiţei care va veni pe lume în primăvara lui 2017. Până atunci, Mădălin şi Cristina petrec cuminţi în jurul bradului cu Ştefania şi cu Filip, cei doi copii ai prezentatorului din mariajul anterior, şi au lăsat deja în urmă momentele mai puţin plăcute cu care s-a confruntat viitoarea mămică în primul trimestru de sarcină.

Crăciun cu Mircea Dinescu la malul Dunării, în aşteptarea Apocalipsei

607 15 1de Andrei Dicu

L-am întâlnit pe Mircea Dinescu aşezat între statui de îngeri, în liniştea rece de decembrie, la Cetate. Poetul, ca şi soldatul, are viaţă personală, dacă ar fi să-l contrazicem pe Nichita! La malul Dunării, meşterul Dinescu a creat un rai pentru artişti şi pentru turiştii de toate tipurile. Este un om firesc, care iubeşte, face pâine la cuptor, emană o tristeţe melancolică şi mănâncă, pofticios, raci cu maioneză. Când îl întrebi despre reţete, te duce - diplomat - cu vorba, dar, între două pahare cu roze demisec, sărmăluţe de post şi o porţie de cârnăciori cu cartofi la cuptor, redevine cuceritor. Ce a ieşit? Un interviu „spumant” cu un artist-antreprenor şi o experienţă de viaţă „unsă” cu poezie şi cu disidenţa amintirilor.