Main menu

header

506 20 1de Gabriela Niculescu

La 3 ani și jumătate, Dana Rogoz a intrat în grupul Minisong, la vârsta de 8 ani a devenit Abramburica din emisiunea „Abracadabra”, apoi, Mimi, din serialul „La bloc”. A jucat în seriale, a prezentat emisiunea „De suflet” la Pro TV Internațional și a creat un blog foarte citit. Faptul că, pe lângă actoria studiată la UNATC, a urmat cursurile Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative și un an de Fashion Marketing la Paris a ajutat-o să-și dezvolte un brand foarte apreciat în cei aproape doi ani de existență: „Moon” by Dana Rogoz. Dana este un om valoros și modest, care și-a clădit renumele prin talent, prin multă muncă și prin devotament. De mai bine de zece ani trăiește plenitudinea iubirii alături de Radu, iar încununarea acesteia este Vlad, un copil de 10 luni, mereu vesel.

„Găseam cadourile pitite în dulapuri înainte de Ajun”

506 20 2- Care este cea mai dragă amintire din copilăria ta legată de Crăciun?

- Îmi amintesc cu mare drag de perioada Crăciunului, când eram mică şi când, împreună cu cei doi fraţi mai mari, începeam să căutăm cadourile pe care, nu se ştie de ce, dar Moş Crăciun le ascundea prin casă cu doar câteva zile înainte de Noaptea de Ajun. Le găseam pitite prin dulapurile părinţilor, prin debarale, prin cine ştie ce colţişor la care nu puteam ajunge decât dacă ne suiam pe vreun scaun. Fericiţi că le-am găsit, ne lăudam cu ele şi părinţilor, care trebuiau să „vorbească” din nou cu Moşul, în regim de urgenţă!

- Ai intrat de mică în lumina reflectoarelor și presupun că te-ai maturizat devreme. Cum este echilibrul între maturizare și copilărie la tine?

- Cumva, lucrurile au fost firești, crescând înconjurată de adulți, având tot acest context în jurul meu, evident că am fost puțin înaintea generației mele, dar copilul din mine cred că va exista tot timpul, și sper să nu-l pierd niciodată. Cred că orice artist păstrează acest copil în el, plăcerea de a te juca există în orice actor bun. E un fel de „conflict” interior, pe de-o parte, din toate punctele de vedere sunt cât se poate de rațională și de responsabilă, serviciul e serviciu, așa eram și când eram copil. Dacă aveam de filmat cinci secvențe, nu spuneam, ca un copil, că vreau doar trei. Așa am fost crescută, ca o persoană responsabilă, întotdeauna cu un plan de rezervă. Iar, pe de altă parte, sunt persoana superzăpăcită și cu suflet de copil, uneori, naivă. Bucuria aceasta a mea de joacă, de a descoperi și de a face lucruri m-a salvat din multe probleme. Sper să nu pierd acest contrast din mine, pentru că mi se pare că el creează echilibrul meu.

„Aveam senzația că «Abracadabra» nu se va termina niciodată”

506 20 3- În care dintre proiectele în care ai jucat te-ai simțit cel mai bine?

- Când eram la „Abracadabra”, aveam senzația că acel proiect nu se va termina niciodată, îmi plăcea să fiu actriță și nu aveam grija celei de-a doua zi. Când s-a întrerupt, a fost șoc. A urmat „La bloc” și acolo eram în universul nostru, nu mă gândeam la ce o să se întâmple după. De când am intrat la facultate am început să gândesc pe termen lung, ce-o să fac într-un serial sau în paralel, să mă gândesc la următorul proiect. Acum am un fel de stabilitate, prin faptul că mi-am creat o identitate pe care am câștigat-o cu independența mea, cu blogul și cu proiectul „Moon”, iar acum am libertatea să-mi aleg proiectele. Până la Admitere mă lăsam cumva dusă de val. Însă, nu am forțat lucrurile niciodată, le-am lăsat să se nască firesc. Și blogul s-a născut așa și am reușit să-l cresc în armonie.

- Cum s-a născut proiectul „Moon” by Dana Rogoz?

- Terminasem Școala de Fashion Marketing, iar la finalul fiecărui curs trebuia să facem un proiect. Iar eu făceam proiecte cu diverse lansări, și o profesoară m-a întrebat de ce nu fac ceva concret, dacă tot am astfel de idei. Apoi, eram în luna de miere, cu Radu în rulotă, foarte liniștită și fericită, și de-o dată am explodat: „Gata! Mi-a venit o idee! Știu ce voi face!” Așa mi-a venit ideea plicurilor cu fețe detașabile. La întoarcerea în țară m-am pus pe treabă și a durat vreo șase luni procesul de creație al plicurilor, pe care l-am iubit. Nu mă așteptam să fie o afacere, pur și simplu, a crescut treptat datorită faptului că plicul a plăcut. Am făcut o ghicitoare pe blog înainte să spun despre ce este vorba, și mulți au crezut că va fi un parfum, și așa mi-a venit și ideea de a lansa un parfum.

Este foarte greu pentru un actor să depindă de toți factorii pentru a-și putea exercita meseria. Depind de telefonul unui regizor, de piesă, de rol, de casting, de o sumedenie de lucruri. Și atunci, „Moon” îmi asigură o liniște, pentru că știu că el depinde doar de mine. Știu că trebuie să muncesc pentru fiecare lucru, și nu cred că numele îți aduce succes în orice.

„Îmi doresc foarte mult să joc în filme de lung metraj regizate de Radu”

506 20 4- Tu și Radu păreți a fi suflete-pereche. Crezi în această idee?

- Consider că unele lucruri sunt considerate clișeu și nu-mi place să-mi pun relația într-un clișeu. Dar cu Radu am simțit, din momentul în care am început relația, că nu trebuie să fac nimic altceva decât să fiu eu. Am avut un confort incredibil, absolut tot ce gândim și ce vorbim este pe aceeași lungime de undă. Multă lume a bătut apa în piuă cu diferența de vârstă dintre noi, dar ea există doar în calendar. Noi am împlinit zece ani de relație în luna mai a acestui an...

- Deci Vlad a fost un cadou, o încununare a iubirii voastre de zece ani.

- Da, nu am plănuit, dar așa a fost să fie. Noi sărbătoream fiecare an de relație plecând într-o vacanță, iar acum, Vlad fiind prea mic, am mers la munte și l-am luat și pe el. Relația mea cu Radu e dincolo de cuvinte. Iubirea e foarte mare, mă ajută în orice și sper să avem în continuare proiecte frumoase. Îmi doresc foarte mult să joc în filme de lung metraj regizate de Radu. Sper să colaborăm și acolo la fel de bine ca la blog, unde el îmi face pozele.

- Cu cine seamănă Vlad mai mult?

- E greu de spus acum, se schimbă de la o zi la alta și fizic, și ca expresii. E un copil foarte fericit, râde mult, e sociabil, pentru că l-am și luat mult cu mine. N-am fost o mamă posesivă, tocmai pentru a nu fi cu brațele întinse către mine mereu. Sunt curioasă dacă o să fie mămos sau nu. Sper să fie independent, băiețel descurcăreț. Consider că cel mai important este ca un copil să se simtă iubit. Inevitabil, ca părinte, faci și greșeli, dar atât timp cât el știe că este iubit, nu vor fi greșeli majore. Și-l va ajuta pe el să capete încredere în sine. Dar mă voi ghida în funcție de aptitudinile sale.

„Nu vreau să fie un copil răsfățat”

506 20 7- Educarea este o sarcină grea.

- Da. A sta cu picioarele pe pământ este o trăsătură pe care o ai de acasă, vine din educație, să nu crezi că ți se cuvine orice, că trebuie să muncești pentru fiecare lucru, să fii recunoscător pentru ce ai. Acum, ca părinte, mă gândesc foarte serios cum o să-l educ pe Vlad, încât să nu creadă că orice i se cuvine. E norocos că eu și Radu avem posibilitatea să-i oferim acces la o educație bună, dar nu vreau să creadă că lucrurile le poate obține peste noapte. Vreau să fie muncitor, nu țin să lucreze ca mine, de mic, dar nu mi-ar plăcea ca, băiat fiind, la 20 de ani, să aștepte să-i dau eu bani de buzunar. N-am să-l menajez, am să-l duc în toate mediile, să cunoască toate tipologiile de copii. Am să fiu extrem de exigentă la capitolul „ultimul model de mobil”. Nu-l va primi, pentru că nu vreau să fie un copil răsfățat. Eu am fost cel de-al treilea copil într-o familie absolut normală a vremii, cu haine primite și de la frați...

- Îți dorești un frățior sau o surioară pentru Vlad?

- Încă nu știu, momentan ne bucurăm de el.

- Povesteşte-mi un moment magic al Crăciunului cu Radu!

- Crăciunul de anul trecut, când eram însărcinată cu Vlad. Aveam burtica destul de mare şi priveam amândoi când spre ea, când spre brăduţ. Aranjasem casa foarte drăguţ şi aşteptam musafiri, cărora le pregătisem o tombolă cu simpatice cadouri. Cât încă eram doar noi doi, bebe în burtică, câinii la picioare, a fost acel moment magic de linişte, în care ne făceam planuri frumoase, fără să fie nevoie să ne vorbim. Și acum vom petrece Crăciunul acasă și abia aștept să-i povestim lui Vlăduț de Moș Crăciun și să-i așezăm cadourile sub brad. Iar de Revelion îl vom lua cu noi în vacanță, în Insulele Azore.

„Plimbările și genuflexiunile cu bebe îmi păstrează tonusul”

506 20 5- Cum te menții în formă?

- Am slăbit foarte mult după sarcină, dar fără să fac nimic, m-a ajutat metabolismul, pentru că eu mănânc orice, inclusiv dulciuri. Dar mă și agit foarte mult. În sarcină, am înotat și n-am ținut un regim alimentar, am avut doar grijă să mănânc sănătos. N-am mai mers la sală și apoi n-am avut timp s-o reiau, urmează să-mi refac abonamentul. Dar practic sporturi sezoniere, merg cu bicicleta, merg pe jos, iarna - cu placa, și, în plus, plimbările și genuflexiunile cu bebe îmi păstrează un tonus foarte bun.

- Ai vreo mască preferată pentru ten și pentru păr?

- Uleiul de cocos s-a dovedit a fi foarte util în toate. Chiar mi-a regenerat părul atunci când s-a degradat de la o placă stricată. Citesc diverse sfaturi și le mai aplic uneori, când am timp, în rest, mă relaxez cu băi fierbinți.

- Unde te vom mai putea vedea?

- Acum repet la o piesă de teatru, ce sper să aibă premiera la începutul lui 2015, și mai am în plan o piesă cu mine și cu Marian Râlea.

„Este foarte greu pentru un actor să depindă de toți factorii pentru a-și putea exercita meseria. «Moon» îmi asigură o liniște, pentru că știu că el depinde doar de mine“

„Yorick este gelos. Perdita e cuminte“

506 20 6- Pe lângă Yorick, acum știu că o ai și pe Perdita. Vorbește-mi puțin despre ei.

- Yorick înțelege tot, dar face numai ce vrea el. E extrem de încăpățânat și de posesiv. Dacă vine Perdita la mângâiat, o dă la o parte, o ciupește, să fie el primul. Yorick e gelos și pe Vlăduț. Îți dai seama, el dormea cu noi pe pernă și dintr-o dată nu mai avea voie nici să intre în dormitor, pentru că de acolo se trecea în camera lui Vlăduț și i-am pus o limită. Fața lui exprima ceva de genul: „Cum adică nu mai am voie acolo?” Iar pe Perdita am găsit-o în noaptea de 27 decembrie 2013 pe stradă. Atunci o sărbătorim, că nu știm când e născută. Am pus afișe în toată zona, dar nu a revendicat-o nimeni și cred că a fost abandonată. Yorick a fost extrem de fericit că are o domnișoară în casă, însă a trebuit să fie castrat. Asta l-a mai temperat puțin, că era ca o bombă atomică. În schimb, Perdita este foarte cuminte și drăguță. S-a adaptat foarte bine și m-am bucurat că a venit în viața noastră. Chiar mă gândeam cu Radu că dacă Yorick va fi gelos pe Vlăduț, să-i luăm o femelă, să nu se simtă singur. Și uite că n-a mai fost nevoie, că am găsit-o pe ea.

„În călătorii, am trăit chestii de povestit nepoţilor“

506 20 9- Mulți preferă vacanțele „all inclusive”, în resorturi de lux, dar tu ai ales mereu să pleci în țări uimitoare și în condiții nu tocmai confortabile...

506 20 10- Da, am fost în India, în Cambodgia... Nu sunt genul „all inclusive”. Între oamenii care merg acolo există o distanță, or, în genul acesta de călătorii pe care-l facem noi, în care stăm în campinguri sau în bungalouri, în care împărțim paturi, bucătării, e o energie aparte, e viață, cunoști povești incredibile. Avem doi prieteni alături de care călătorim și cu care am trăit chestii de povestit nepoților. Am cunoscut un brahman în India, care ne-a dus la o procesiune în care nu aveau acces turiștii; tot soiul de întâmplări de viață, pe care n-ai cum să le trăiești accesând resorturi de lux. Înțelegi prea puțin din țara pe care o vizitezi. Bine, nici India nu o poți cunoaște dintr-o călătorie, dar măcar te apropii mai mult de ea prin genul acesta de aventură care nu este deloc comodă. Nu e cu relaxare la soare. Eu sunt superactivă în fiecare zi. În India am avut nevoie de o superorganizare, pentru că acolo nu găsești bilete de tren și am petrecut multe nopți în tren, în condiții nu tocmai bune, dar eu nu pun preț pe confort, ci pe experiențe. Am avut parte și de peripeții, de exemplu, acum doi ani, de Revelion, eram în Cambodgia, iar Radu a făcut febră 39,8 grade Celsius, ceea ce în astfel de țări poate însemna orice, de la febră galbenă până la malarie. Toată lumea s-a îndepărtat de noi și, în timp ce se trăgeau artificii, noi eram într-un tuc tuc, în căutarea unui doctor, într-un orășel ca un fel de Vama Veche a noastră. Spitalul era ca o improvizație pentru război, nu avea geamuri, dar bine că am aflat că era doar o gripă din țară, dar emoția pe care am trăit-o atunci a fost criminală.

Add comment


Security code
Refresh