Main menu

header

508 16 1de Cătălina Tăgârță

Laura Haidău are un CV impresionant (interpretă de muzică populară, dansatoare, prezentatoare de spectacole, programator analist etc.), dar, înainte de orice titlu, este soție și mamă, este om, și nu orice fel de om, ci unul cu suflet mare. Pentru a deveni cunoscută a muncit mult, și-a construit cariera cărămidă cu cărămidă, de multe ori dând la schimb nopți nedormite sau timp prețios pe care ar fi putut să-l petreacă alături de cei dragi. Artista și-a deschis inima în fața noastră și ne-a vorbit despre împlinirile și ofurile sale.

„Doamna învățătoare mă ducea din clasă în clasă să cânt”

- Doamna Laura Haidău, vă rog să ne spuneți ce zonă folclorică reprezentați și să ne vorbiți pe scurt despre debutul în cariera muzicală!

- Vin din Bucovina, din Țara Fagilor, din acel colţ de rai unde muntele şi pădurea, dealul şi văile se îngemănează într-un peisaj plin de culoare! În general, nu-mi prea place să vorbesc despre mine, dar cu această ocazie sper să îmi pun ordine și în gânduri, și în inimă, spre a realiza un clasament al priorităţilor, al pasiunilor, al tot ceea ce-mi face viaţa mai frumoasă.

- Ce vă amintiţi din perioada copilăriei? Părinţii v-au sprijinit să urmaţi o carieră artistică?

- Am crescut într-un sat cu oameni simpli, frumoși, fără să cunosc „norii” sufletului. Primii ani de şcoală i-am petrecut tot acolo, în sătucul meu drag, Dănilă. Au fost ani cu noi descoperiri: dragostea pentru citit, poveştile copilăriei, poeziile - cărora le dădeam o interpretare aparte, după cum îmi spunea doamna învăţătoare. Și fiindcă aprecia acest talent al meu, mă ducea din clasă în clasă să cânt ceva sau să recit măcar câteva versuri.

- Sunteţi o fire sensibilă. Ați fost așa dintotdeauna? Cum era fetița Laura, sfioasă sau îndrăzneață?

- Eram sfioasă, mi-era jenă, şi totuşi eram mândră de ceea ce puteam face. Ştiam deja câteva cântece de la bunica mea, care cântă şi acum, la 93 de ani. O femeie extraordinară! (zâmbește)

„Fugeam de la ore ca să particip la spectacole”

508 16 2- Când a avut loc prima ieşire oficială în faţa publicului şi unde?

- La vârsta de 9 ani am fost puțin răscolită de mutarea noastră la oraş. Deşi făceam faţă tuturor cerinţelor din cadrul noii şcoli, nu mă simţeam în largul meu. Dar am avut parte de o bucurie. Se pregătea un moment folcloric pentru serbarea sfârşitului de an școlar, la care am participat și eu. Însă, abia mai apoi aveam să realizez de ce atâta entuziasm interior... Fiindcă anii au trecut, dar eu încă „mă” căutam. Ori de câte ori aveam ocazia, mă întorceam la bunici - îmi plăcea să cotrobăi prin podul casei, să descopăr fotografiile demult uitate, catrințele prăfuite, opincile din piele de porc, ce nu mai puteau fi purtate, cămeşoaiele pe care, în timp, le-am recondiţionat, iar iarna să ascult glasul bunicii, care, la lumina opaiţului, ne povestea cum veneau flăcăii să-i peţească fetele.

- Deci prima oară ați cântat la acea serbare școlară. Ce a urmat?

- În timpul liceului, spre exemplu, îmi amintesc că fugeam de la orele cele mai dragi mie: matematică, limba română sau chimie, pentru a putea participa la spectacolele Ansamblului „Ciobănaşul”, din care făceam parte.

- Dacă vă erau atât de dragi aceste ore, credeți că ați fi chiulit pentru altceva?

- Cu siguranţă, nu! Plus că aveam și o frică teribilă să nu afle ai mei, pentru că aveau anumite concepţii vizavi de formarea mea profesională. Aveau alte planuri pentru mine.

Și-a cunoscut soțul la hora satului

508 16 3- Și până la urmă ați urmat ce vă spunea glasul inimii sau aţi făcut ce v-au îndrumat părinții? Ați lucrat și în alt domeniu?

- Lucrurile au evoluat într-un mod favorabil mie. Când am crescut, îmi amintesc că lucram ca ajutor programator analist, iar între timp făceam şi cursurile de coafură (ceea ce-mi este de mare folos acum). Ulterior, m-am căsătorit (l-am cunoscut pe soțul meu la hora satului - acolo unde-şi „dau mâna” dor cu dor), dar aveam totuși o nemulţumire sufletească. Un neastâmpăr se făcea simţit.

- Vă referiți la muzică?

- E ceva ce soţul meu ştia, observa. Drept pentru care, în momentul în care a auzit de concursul ce urma să aibă loc la Ansamblul „Ciprian Porumbescu”, m-a şi înscris. Aveam 23 de ani şi erau 80 pe loc, dar am reuşit! Inima îmi zvâcnea de bucurie; iar eu învăţam, învăţam și iar învăţam tot ce ţinea de folclor, citeam foarte mult, şi toate acestea îmi foloseau şi la prezentarea spectacolelor organizate de ansamblu. Asta era neliniștea mea sufletească. Asta a fost! Am dat glas inimii, la început prin pas - făcând parte din trupa de balet a ansamblului; apoi am devenit solist dansator, în acelaşi timp prezentând şi spectacolele. Ca interpretă, am continuat la îndrumarea maestrului dirijor Viorel Leancă.

„Nu vreau să semene un material cu celălalt”

508 16 4- Nu sunteți doar interpretă de muzică populară, ci și dansatoare, prezentatoare... Un CV impresionant, aș zice. Care consideraţi că a fost apogeul carierei şi ce vă mai doriţi pe plan profesional?

- Apogeul carierei?! Sunt cuvinte prea mari pentru mine. Îmi ştiu locul, ştiu cât mai am de muncit, cât am învăţat. Niciodată nu sunt mulţumită de ceea ce fac, ştiu că e loc şi de mai bine. Îmi doresc să-mi dea Dumnezeu sănătate şi putere să duc la capăt tot ceea ce mi-am propus. Fiecare are un rol pe Pământ, iar eu pe-al meu vreau să-l închei frumos, cu bunul meu prieten, cântecul!

- Preferaţi să scoateţi albume mai rar, la trei-patru ani, dar să fie într-adevăr reuşite. Câte albume aveţi pe piaţă şi care au fost solicitate/vândute cel mai bine?

- Aşa este. Cam la trei-patru ani finalizez un nou material discografic. Principiul meu este următorul: nu vreau să semene un material cu celălalt, de aceea caut mereu teme noi, pe care nu le-am abordat încă. Dar nu fac totul singură. E o muncă de echipă: maestrul dirijor, cel care pune în versuri temele alese și interpretul. Dacă versurile nu se pliază cu linia melodică, dacă interpretul nu simte ceea ce cântă, înseamnă că munca e în zadar. Și eu vreau să fie totul profesionist, în ciuda nopţilor nedormite...

„«Trei parale și-un bănuț» e piesa mea de suflet”

508 16 5- Dacă ar fi să faceţi un Top 3 al melodiilor dumneavoastră, care sunt cel mai îndrăgite de public?

- „Trei parale şi-un bănuţ” e piesa mea de suflet şi o parte din viaţa mea, iar „La români e sărbătoare” e hora în care se-ntâlnește dor cu dor, e hora tuturor românilor, pe care am înregistrat-o cu lacrimi pe obraz. Dintre materialele discografice, enumăr: „Dorul meu e-un pui ce zboară”, „Aşa-s eu, mai şugubeaţă!” şi „Unde-s eu e voie bună!”. Momentan, am în lucru cel de-al patrulea album, dar mai sunt şi alte aproximativ zece compilaţii în care am apărut alături de interpreţi dragi sufletului dumneavoastră, sunt albume total diferite ca structură, orchestraţie, interpretare. În plus, și temele sunt diferite: de la dorul de casă, de părinţi, de copii, de uliţele copilăriei, de tot ce poate cuprinde acest cuvânt până la jocul de cumătrie („Când mi-a fost de măritat” sau „Joacă moşul cu băbuţa”) - cu o tentă mai şugubeaţă. Dar am și melodii specifice sobrietății şi portului bucovinenilor, obiceiurilor, tradiţiilor și straielor noastre mândre în zi de sărbătoare!

„În glasul nostru bucovinean mă simt cel mai bine”

508 16 6- V-aţi gândit vreodată să schimbaţi stilul muzical?

- (Re)ascult şi fredonez cu mare plăcere şi ale genuri muzicale, dar în cântul nostru popular, în „cămeşă, poale şi catrincioară”, în graiul nostru bucovinean mă simt cel mai bine şi nu le-aş da pe nimic în lume!

- Dacă ar fi să vă caracterizaţi, ce calităţi şi ce defecte v-aţi găsi?

- Fiecărei femei se cer patru calităţi: virtutea - să-i îmbrace inima, modestia - să-i lumineze fruntea, blândeţea - să-i stea pe buze şi munca - să-i ocupe mâinile. Nu ştiu dacă le am pe toate, dar aşa ar trebui să fim. Iar despre defecte, aş înşira o pagină - nimeni pe lumea aceasta nu-i perfect nici în căsnicie, nici în prietenie, dar în societate ne acceptăm aşa cum suntem. Sunt conştientă că nu putem fi pe placul tuturor, dar celor care mă plac pentru felul meu de-a fi le mulţumesc.

„Au fost multe urări de «La Mulţi Ani!» spuse doar telefonic”

- Dacă aţi putea întoarce timpul, ce aţi schimba la viaţa dumneavoastră?

- Dacă s-ar putea da timpul înapoi nu aş schimba nimic din ce a fost, doar că aş fi vrut să petrec mai mult timp alături de familia mea, alături de părinţi, alături de copil - pentru că au fost momente importante din viaţa lor când nu am putut fi lângă ei! Au fost multe urări de „La Mulţi Ani!” spuse doar la telefon. Sau îmi amintesc când Răzvan a intrat primul pe listă la liceul de informatică, cu 10 pe linie. Soțul meu îmi spunea: „Mergem atât de ţanţoşi amândoi pe stradă - aş vrea să mă-ntrebe cineva motivul... dar lipseşti tu”... (n.r. - îi dau lacrimile). Uite un defect clar: sunt prea sensibilă, plâng prea uşor, mă sensibilizează amintirile, suferinţa celor din jur, chiar şi animalele fără stăpân...

„Cele mai multe cămăşi le am de la mama-soacră”

508 16 7- Am aflat că aveţi o colecţie de costume populare... Ce ne puteţi spune despre ea? Câte piese aveți, unde le păstraţi, cum le-aţi procurat, cum le îngrijiţi?

- Pentru început, mi-am cumpărat câteva costume populare, ca mai apoi, spre surprinderea mea, să-mi fie dăruite multe pe la spectacole, pe la nunţi de la prietenii care au părinţi sau bunici care-au purtat cândva straiul de sărbătoare... Pe toate le-am strâns și le-am recondiționat. Dar cele mai multe cămăşi le am de la mama-soacră. Când vine Crăciunul - ea e plină de surprize, şi-i mulțumesc şi pentru asta. Le-am oferit un spaţiu aparte în casa noastră, în camera intitulată sugestiv: „Lada mea de zestre”. Cât despre „cum le îngrijesc?”: apa de ploaie, sarea, săpunul de casă, apretul, gerul pe care le las să-l simtă iarna, acesta este secretul.

„A trecut sfertul de veac de când suntem împreună”

508 16 8- Legat de viaţa personală: ştiu că sunteţi căsătorită şi aveţi un copil. Cum l-aţi cunoscut pe soţul dumneavoastră? Care este secretul unei relaţii de durată?

- Ei... Chiar că am vechime în căsnicie (n.r. - zâmbește). A trecut sfertul de veac de când suntem împreună şi la bine, şi la greu. Nu cred că există vreun secret într-o relaţie de durată, ci pur şi simplu pe noi ne-au unit dragostea, încrederea şi dorinţa de a-l vedea pe cel de lângă tine fericit! Ne sprijinim unul pe celălalt în tot şi în toate şi nu vrem mai mult decât ne este dat să fie.

- Vorbiţi-mi despre băiat! Aţi declarat într-o emisiune tv că el a fost cel care v-a ales drept părinți. Cum v-aţi schimbat de când a intrat în viaţa dumneavoastră?

- Pentru noi, Crăciunul are o dublă semnificaţie. Mai întâi, e vorba despre cea mai așteptată şi mai frumoasă sărbătoare creştină, Naşterea Domnului Iisus Hristos. Apoi, de Crăciun sărbătorim și faptul că, în iarna anului 1990, în Ajun, am primit cel mai frumos dar Dumnezeiesc: o minune de băiat, pe nume Răzvan-Andrei. În acel Ajun am fost, în sfârșit, trei la masă (n.r. - lăcrimează). Amintirile m-au răscolit... Pe Răzvan l-am întâlnit la doi ani după ce l-am cunoscut pe soțul meu. A fost o minune. La vremea aceea, mama mea lucra la „Leagănul de copii”. O vizitam des, iar micuțul Răzvan, care avea 1 an pe-atunci, a făcut primul pas. M-a luat de mână și mi-a zis că vrea să mergem acasă. L-am crescut în spiritul adevărului și al dreptății. Sigur că facilitățile de adopție n-au fost tocmai ușoare, dar eu merg pe ideea că, atunci când îți dorești ceva cu adevărat, cu siguranță reușești.

„Fiecare are un rol pe Pământ, iar eu pe-al meu vreau să-l închei frumos, cu bunul meu prieten, cântecul“

„Când văd oameni plângând înseamnă că am transmis mesajul“

- Să-i amuzăm puţin pe cititori... Ce peripeţii vă amintiţi de la evenimente/spectacole?

- „Eu, Ileana de la moară” e cântecul cu care am debutat, iar unii fani îmi spun așa: „A venit Ileana de la moară”, fără să știe că într-adevăr mă numesc şi Lenuţa (n.r. - zâmbește). De la fiecare întâlnire cu publicul rămân cu amintiri frumoase: mă impresionează când reuşesc să transmit mesajul unei piese de suflet şi văd lacrimi ce dau năvală pe obrajii unora; dar și horele mari ce se fac în jurul meu (pentru că-mi place mai mult să fiu printre oameni, nu sunt cu nimic mai presus decât Domniile lor); bucuria imensă de a auzi cum oamenii cântă odată cu mine! Toate acestea îmi umplu sufletul de bucurie... De fapt, Măria Sa Publicul îmi dă curajul şi puterea de a merge mai departe!

- Care a fost cea mai fericită zi din viaţa dumneavoastră?

- Am avut parte de o mare surpriză chiar după apariţia primului material discografic! Am fost invitată la un spectacol în Tupilaţi-Neamţ, iar în momentul în care am ajuns, grupul aflat pe scenă a început să cânte imediat „Eu, Ileana de la moară”, „Ce te uiţi bade, te uiţi”, „Mi se duc cătanele”. Mi-au dat lacrimile de bucurie şi n-am să uit niciodată acele momente.

„Toată ziua fac sport: alerg pe la spectacole, pe la filmări...“

- Ca artist, trebuie să aveţi mereu grijă de aspectul fizic. Cum vă îngrijiţi? Mergeţi la salon, vă faceţi acasă măşti naturiste?

- Având părul ondulat (aşa l-a avut şi tatăl meu), nu-mi este greu să-l aranjez. Mai merg şi la salon, dar, dacă sunt presată de timp, mă descurc singură şi cu machiajul - eventual, mi-l fac pe drum, în maşină!

- Faceţi sport?

- Toată ziua fac sport: alerg de colo-colo, pe la spectacole, pe la filmări, la videoclipuri, înregistrări..., plus că nu vreau să las neterminate nici treburile casei, de multe ori stau până după miezul nopţii să pun totul în ordine... Muncesc mult, dar aşa mă menţin în formă.

Add comment


Security code
Refresh

camp oct 2

camp 300x2507