Main menu

header

510 15 1de Gabriela Niculescu și Iulian D. Moleianu

„Bătrâne, nu mor caii când vor câinii!”. Era expresia comună a doi mari prieteni, doi „trăitori” care au fulgerat peisajul cultural al veacului trecut: Nichita Stănescu şi Tudor Vornicu. Doi titani, ce au scris împreună istorie la tv într-o serie de interviuri scurte, dar geniale, difuzate în cadrul „Mozaicului duminical”. Despre Nichita s-au spus multe. Despre Vornicu, mai puţine. E mai bine aşa, pentru că, unde e vorbă multă, distorsionarea-i pe măsură. Totuşi, pentru publicul şi pentru jurnaliştii de azi, să ne reamintim cine este şi mai ales cine rămâne inegalabilul Vornicu.

Descendent din nobili italieni şi austrieci!

Viitorul gazetar s-a născut la 29 ianuarie 1926, în satul Angheleşti, comuna Rugineşti, judeţul Vrancea. Tatăl său era Nicolae Vornicu, învăţător în comună, iar mama, Sylvana Gianetti, fiica unui inginer italian. A avut doi fraţi mai mici, Guido şi Sergiu. Numele „Vornicu” (titlu boieresc) nu e o potriveală, ci are o ascendenţă nobilă. „Vornicul” Tudor avea rădăcini în Piemont, una dintre regiunile cel mai bogate din nordul Italiei, prin intermediul bunicului din partea mamei, Guido Gianetti, descendentul unei familii însemnate. De asemenea, bunica mamei era contesă austriacă. Visător şi călător pasionat, papa Guido a ajuns împreună cu soţia pe meleaguri româneşti, unde s-a stabilit la invitaţia prinţesei Mavrocordat. Astfel, Tudor s-a ivit mai târziu din miezul acestui interesant melanj cultural, motiv pentru care în familia Vornicu se vorbea în italiană, în franceză şi în română cu egală uşurinţă.

Martorul istoriei, în coasta lui de Gaulle, Eichmann şi Hrusciov

510 15 2După tentative nereuşite de a absolvi Facultatea de Litere şi Academia Comercială, Vornicu a lucrat în perioada 1948-1956 la „Sportul popular”, ulterior transferându-se la „Scînteia”. În 1959 a fost numit corespondentul Agerpres la Paris, ceea ce i-a mânat pe răuvoitori să pedaleze pe relaţia sa cu Securitatea, amănunt care păleşte în faţa aurei acestui promotor al televiziunii serioase, unde mai pui că, în asemenea situaţii, totul trebuie judecat prin interesul ţării. În străinătate, Vornicu a simţit cum se scrie istoria. A fost de faţă când Charles de Gaulle a devenit al 18-lea preşedinte francez, a fost trimis corespondent în Spania după încheierea războiului civil, a luat parte la procesul criminalului nazist Adolf Eichmann, iar în 1960 a relatat vizita la Paris a lui Nikita Hrusciov, succesorul lui Stalin.

Rusul Leon Zitrone i-a aprins pasiunea pentru televiziune

Trebuie spus că pasiunea pentru televiziune izvorâse tot în Hexagon, după întâlnirea cu Leon Zitrone (jurnalist şi prezentator tv francez de origine rusă), care a marcat, la rândul său, generaţii de telespectatori francezi şi care i-a insuflat lui Tudor Vornicu dragostea pentru „sticlă”. Din acel moment, Vornicu a devorat programele de tip varietăți, magazinele culturale şi de divertisment, iar la Paris s-a şcolit pentru ceea ce avea să devină. Merită amintită, de asemenea, munca depusă din poziţia de director coordonator la realizarea Festivalului Cerbul de Aur, care a debutat în anul 1968 şi care avea ca model spectacolele grandioase din Italia şi din Franţa.

„Oamenii vor Vornicu, nu vor Nicu!”

Tudor Vornicu s-a stins din viaţă la vârsta de 63 de ani, pe data de 2 aprilie 1989, cu doar câteva luni înainte ca TVR să devină liberă. Cancerul l-a învins, deşi nu lăsase să se vadă suferinţa care îl măcina de ani buni. Mulţi se întreabă cum ar fi arătat azi TVR dacă Tudor Vornicu ar fi participat la schimbările uriaşe petrecute după căderea regimului Ceauşescu. O întrebare retorică. În urma sa au rămas telespectatorii, prietenii, colaboratorii, toţi cei care l-au iubit. La TVR există un studio care îi poartă numele, în memoria sa se acordă un premiu pentru umor şi un altul oferit de Asociaţia Presei Sportive celor mai buni realizatori de emisiuni de profil şi există şi o şcoală de televiziune cu numele său. Mărturiile sale rămân şi acum teribile, ca un medicament preţios pentru o boală scumpă: imortalitatea prin firescul ei. Referitor la nemuritoarele interviuri cu Nichita Stănescu, amintim la final câteva idei care au rămas şi acum în memoria noastră şi pe care poetul le-a zămislit în cursul dialogurilor cu Vornicu: „Omul este o formă de viaţă complementară”, „prin urletul naşterii ne opunem morţii” şi „a înţelege înseamnă a nu fi - fiind”. Poate şi de aceea, în Epoca de Aur circula o glumă ce suna cam așa: „Oamenii vor Vornicu, nu vor Nicu!”

„Reînviat“ de cei care l-au întâlnit

510 15 3Personalitatea unui om este definită cel mai bine de ceea ce a lăsat în urma sa, de modul în care i-a modelat pe alții și se conturează perfect în discuțiile cu cei care i-au fost alături. Câțiva dintre oamenii care l-au cunoscut de-a lungul anilor petrecuți în studiourile Televiziunii Române au acceptat să ne vorbească despre cel care a fost Tudor Vornicu. Vă lăsăm să trageți singuri concluziile portretului „creionat” în cuvinte de artistele Corina Chiriac și Stela Popescu, producătoarea Florentina Satmari și regizorul Constantin Dicu.

Corina Chiriac: „Îi datorez primii 18 ani ai carierei!”

510 15 4Cântăreaţa Corina Chiriac îşi aminteşte: „Tudor Vornicu rămâne unul dintre cei mai importanți realizatori de televiziune din România. Poate cel mai important! Statura sa impunătoare îl reprezenta la perfecție, deopotrivă în fața celor care îl întâlneau pentru prima oară sau îl revedeau pe culoarele TVR, în studiouri sau, întâmplător, la vreo recepție. Înalt, solid, corect, dotat cu un strașnic sens al umorului, Tudor Vornicu acorda o particulară atenție colaboratorilor talentați, indiferent de specialitatea lor. Ca un excelent manager ce era, se înconjura de oameni talentați și dăruiți muncii, pentru că știa acel adevăr de neschimbat: un om talentat și dăruit sincer nu se va speria niciodată de un volum mare de muncă dacă este motivat, încurajat și apreciat de un șef important. Iar dacă acel om talentat este adus în mijlocul unei echipe alese cu grijă de un manager ca Vornicu, atunci omul talentat va da din el tot ce are mai bun. Iar emisiunile vor ieși atât de bune, încât iată, după 30 de ani, noi generații de telespectatori se vor minuna ce bune erau! Am avut enormul noroc să fac parte dintre tinerii pe care Tudor Vornicu i-a ales și i-a pus la muncă. Datorez acestui fantastic Om de televiziune primii 18 ani ai carierei mele de artistă. Iar pe ceilalți ani i-am petrecut în lumina a ceea ce am învățat muncind sub pumnul puternic, dar prietenos al lui Tudor Vornicu. Dumnezeu să-l răsplătească în Lumina Sa acum și întotdeauna, pentru devotamentul și corectitudinea cu care și-a împlinit misiunea pe Pământ”.

Stela Popescu: „Primul om care şi-a afişat curajul în faţa cenzurii”

510 15 5Actriţa Stela Popescu ne-a precizat: „Într-o perioadă în care lucrurile mergeau foarte greu, în sensul că aveam foarte multe restricții la televiziune (de aceea au și început înregistrările, pentru că până atunci emisiunile se făceau în direct, iar aceasta era o modalitate prin care cenzura controla totul), Tudor Vornicu a fost primul om care şi-a afişat curajul în televiziune. El avea autoritate, în vreme ce majoritatea era înspăimântată de cenzură, pentru că exista mereu cineva care asculta și vedea tot ce se filma. Era un stat polițienesc și, dacă făceai ceva împotriva indicațiilor, te dădeau afară și-ți mai puneau și tinicheaua de coadă, în sensul că te urmăreau pe viitor. Nu era nimic simplu, trebuia să ții cont de indicații, or, Tudor a venit cu o autoritate atât de mare, încât, de multe ori, se luau hotărâri pe care nu le mai controlau cei de sus, pentru că aveau încredere în el. E adevărat, știa foarte bine până unde se întinde coarda. El a avut curajul să facă primul festival «Cerbul de Aur» la Brașov. A fost un lucru extraordinar! Au venit oameni importanți din străinătate, totul a costat foarte mult, bilete de avion, cazări etc., a fost un eveniment fenomenal. Vornicu se bucura de încredere pentru că știa exact cum să prezinte lucrurile. Era un om foarte inteligent. Dincolo de această autoritate, faţă de noi, artiştii, mai avea un soi de tandrețe, de iubire. Ca dovadă, când începeam filmările pentru emisiunile de calibru, ajungeam la ora 8:00, pentru că dura până se monta decorul, până se machiau artiștii, până se puneau luminile, până se repeta textul, iar primul care era pe platou la acea oră matinală era Tudor. El verifica dacă avem tot ce ne trebuie. Țin minte că odată filmam o emisiune amuzantă în care trebuia să gătesc un pui, eu sunam la mama să-mi spună rețeta, până la urmă puneam puiul în oală fără să-i scot fulgii, în fine, era ceva vesel. Iar el a venit să vadă dacă am tot ce-mi trebuie, dacă puiul mişcă, deşi nu îi intra în atribuţii. Acesta era Tudor Vornicu. Dispariția sa este extraordinar de regretată, este o foarte mare pierdere pentru lumea televiziunii”.

Florentina Satmari: „Când femeile de serviciu aveau pauză de masă, el lua mopul și spăla platoul de filmare”

510 15 6„Tudor Vornicu a fost omul care mi-a schimbat traiectoria vieții. Terminasem Conservatorul, mă pregătisem să cânt pe marile scene ale lumii și nu visam decât la Scala din Milano. Studentă fiind, colaboram cu televiziunea, cu câte o romanță, un lied. Dintr-o întâmplare, un redactor m-a întrebat dacă nu aș vrea să fac o emisiune, să mai câștig un ban. Am acceptat, neștiind cu ce se mănâncă televiziunea. Niciodată nu m-am gândit că voi ajunge la tv sau că-l voi cunoaște pe Vornicu, monstru sacru, un profesionist care se naște o dată la 100 de ani. Nu știu cine-i va mai putea lua locul. M-a lăsat să-mi fac singură emisiunea, am intitulat-o «Într-o seară de vară», și a trecut cu brio, fiind difuzată la 8 iulie 1972. După un timp, revenind în TVR, m-am întâlnit în holul mare cu Tudor Vornicu. Tocmai avusesem un microrecital cu o seară înainte, și el mi-a spus: «Domnișoară, te-am văzut aseară la televizor mângâind un pom. L-ai mângâiat frumos și cânți foarte frumos. Nu vrei să lucrezi cu mine? Am văzut o emisiune făcută de dumneata și vreau să-ți spun că și această meserie, din spatele camerelor, îți dă satisfacții dacă o faci cu profesionalism.» Am rămas mută, au început să-mi tremure picioarele, și, cum el era un tip cu fler, dur și dintr-o bucată a continuat: «Vreau să lucrez cu dumneata, te aștept mâine, la ora 10:00, la mine!» N-am dormit toată noaptea, m-am dus și am acceptat să lucrez cu el la emisiunile importante, sporadic. Eu eram salariată la Radio, făceam parte din Cor, dar am colaborat opt ani la TVR. La Revelion, la Crăciun și la alte emisiuni mari eram detașată la televiziune. Asta mi-a schimbat tot ciclul vieții și mi-a adus foarte multe satisfacții”, ne-a povestit realizatoarea tv Florentina Satmari

„Avea «miros», îi hăituia pe profesionişti”

„Pentru mine, Vornicu rămâne cel mai mare profesionist de televiziune, avea «miros», știa care sunt profesioniștii, și pe aceia îi hăituia. Te învăța de toate, nu ajungeai imediat realizator. Îmi aduc aminte de multe colaborări la Revelioane, când femeile de serviciu aveau pauză de masă, el lua mopul și spăla pentru noi platoul de filmare. Și astăzi, portretul său este la capul patului meu și, de multe ori, îl întreb cum să procedez, i-am cerut sfatul și i-l voi cere în continuare. N-a promovat decât valoarea și s-a bazat numai pe valori.

Sunt multe de spus despre Tudor Vornicu. Era un povestitor extraordinar, venea cu noi la filmări în deplasare, se aşeza la mesele comune, iar primarii stăteau cu gura căscată și-l ascultau ore în șir. În nopțile de montaj pentru programele de Revelion, noi eram capii, adormeam pe pupitre, bând cafele toată noaptea, iar el bea limonadă și era mai treaz ca noi. Pleca la ora 6:00, ajungea acasă să-și facă un duș, iar la ora 8:00 era înapoi, la ședință. Ce să vă mai spun, și-a iubit copiii extraordinar de mult. L-am văzut plângând o singură dată pe Tudor Vornicu, atunci când fiul său, Bogdan, care avea 4 ani, s-a jucat cu alți copii pe niște dărâmături, i-a căzut un lemn pe mâna dreaptă, i-a zdrobit-o și i-a secționat un deget. A reușit să i-o recupereze, dar atunci l-am văzut prima și ultima oară plângând. Nici în momentele sale cele mai grele nu vărsa o lacrimă, dar când a fost vorba despre copilul său nu și-a putut stăpâni durerea”, a mai spus Florentina Satmari.

Constantin Dicu: „Era un amestec de severitate şi candoare”

510 15 7„Exigența sa artistică îl făcea pe Tudor Vornicu să fie cel care se ocupa de Festivalul Internațional de Televiziune din juriul căruia făcea şi parte. Într-un an, am participat și eu cu o producție personală, care o avea în distribuție pe Tora Vasilescu. Împreună cu ea, l-am însoțit pe Tudor Vornicu la acest Festival Internațional, la care erau prezente televiziuni din întreaga Europă. Acolo am constatat că foarte mulți profesioniști de televiziune îl cunoșteau și erau încântați să discute cu el, iar jurnaliștii își programau interviurile cu el în funcție de timpul lui liber. Personalitatea sa era o împletire între exigența profesională - pentru că anumiți oameni îl considerau sever - și candoarea sa. Ușa biroului său nu era niciodată închisă, puteai să intri oricând doreai. Mai mult decât atât, cunoștea pe toată lumea din televiziune, era în relații de colaborare cu toți angajații din toate departamentele, era foarte apropiat de oameni și-i ajuta când îi cereau sprijinul. Am asistat la un asemenea moment, când un muncitor care avea soția bolnavă nu reușea să primească pentru ea un medicament din străinătate. Vornicu nu doar că l-a ajutat să-l obțină, dar chiar s-a ocupat personal ca doamna să fie internată și tratată în condiții optime. Însă, în privinţa profesiei nu existau menajamente, iar cei care nu-și duceau treaba la bun sfârșit intrau în conflict direct cu el. Avea o ironie foarte dură, dar era inteligent și știa cum să o îmbine cu hazul. Avea și demnitatea recunoaşterii propriilor greşeli dacă îi argumentai, era profesionistul pe care nu puteai să-l păcălești. Urmărea absolut tot ce se difuza la tv, venea la serviciu dimineața, la ora 8:00, și pleca seara, la 21:00-22:00. Avea o strângere de mână fermă, și într-o zi când am făcut referire la mâinile sale, mi-a mărturisit că o vreme a fost și rugbist, motiv pentru care iubea enorm acest sport”, ne-a declarat regizorul Constantin Dicu.

„Eu cred mai puţin în talent şi foarte mult în munca încăpăţânată“ (Tudor Vornicu)

Tudor Vornicu era maestrul întrebărilor ieşite din tipar, de genul: „Ce întrebare v-aţi fi dorit să nu vă fie adresată de un ziarist?”

„O singură dată l-am văzut plângând pe Tudor Vornicu, atunci când fiului său, care avea 4 ani, i-a căzut un lemn pe mâna dreaptă, i-a zdobit-o și i-a secționat un deget“ (Florentina Satmari)

„Fratele geamăn“ al lui Lino Ventura

510 15 8Contemporanii sesizaseră asemănarea teribilă dintre Tudor Vornicu şi actorul italian Lino Ventura. Nu se ştie dacă, într-adevăr, cei doi s-au întâlnit în Occident, dar se spune că, atunci când jurnaliștii români, prezenţi la un festival de film din Franţa, l-ar fi întrebat, în glumă, pe italian dacă Vornicu poate fi fratele său geamăn, Ventura ar fi răspuns în genul: „Aş fi onorat ca Tudor Vornicu să fie fratele meu”. Cam aceasta era aprecierea de care se bucura românul în Europa. Distincţiile primite, Premiul Special al Juriului ACIN 1988 pentru întreaga activitate şi pentru contribuţia la crearea unei şcoli a documentarului tv şi Marele Premiu „Antena de chihlimbar” la Festivalul Internaţional de Programe Muzicale de la Sopot 1978, pentru „Ocolul lumii în 20 de melodii”, par mute în faţa personalităţii celui care nu poate fi aureolat decât de un singur cuvânt: Magul.510 15 9

Don Juan de Rugineşti

510 15 10La „Sportul Popular”, Tudor a cunoscut-o pe Ella Soş, dintr-o înstărită familie româno-germană, practicantă a săriturii în înălţime, între primele trei din ţară (locul I fiind mereu al Iolandei Balaş). S-au căsătorit în 1952. Căsnicia lor a durat până în 1956, când Ella, sătulă de absenţele sale repetate (Vornicu era la Jocurile Olimpice de la Melbourne), a obţinut divorţul. A doua soţie avea să fie actriţa Lucia Radu (foto), viitoare colegă în redacţia „Scînteii”, cu care s-a însurat în 1958, dar pe care a cunoscut-o în Franţa. N-a ţinut prea mult nici acest mariaj, Vornicu divorţând de Lucia, deşi aceasta era însărcinată, şi s-a căsătorit în 1963 cu Mariana Vasilescu, o stewardesă care i-a oferit doi copii, Smaranda şi Bogdan. N-avea să fie cea din urmă femeie din viața omului de televiziune, ultima iubire fiind Sanda Balaban...

Vlad Ionescu: „Pregătim elevii pentru valorile televiziunii pe care ni le-am asumat prin nume“

Vlad Ionescu, fondatorul „Școlii de televiziune «Tudor Vornicu»”, ne-a spus câteva cuvinte despre cursurile acesteia: „Când spui Tudor Vornicu te gândești la întreaga sa carieră, la modul în care a revoluționat Televiziunea Română pe vremea lui Ceaușescu. Marea mea bucurie a fost atunci când Smaranda Vornicu a acceptat să ne lase să folosim numele fără niciun fel de pretenție materială. Chiar s-a bucurat că prima școală de televiziune din România poartă numele tatălui său. Oferim cursuri pentru adulți: Editorial-artistic, ce pregătesc reporteri, redactori, prezentatori, producători și editori; Tehnic-artistic, unde se pregătesc operatori și editori de imagine și regizori de montaj; New Media, care pregătesc jurnaliști compleți pentru internet, multimedia, conținut online și elemente de grafică și webdesign; secția Make-up include make-up pentru televiziune și film, make-up cu efecte speciale și make-up și stil; Marketing și planificare media, pentru publicitate în televiziune. Apoi, avem școala pentru juniori, care are două grupe, 7-10 ani și 11-14 ani, unde încercăm să-i pregătim de mici pentru valorile televiziunii pe care noi ni le-am asumat prin acest nume.”

„Pune osu’!“ şi „Sânge pe pereţi“, expresiile favorite

Scriitoarea Annie Muscă (medalion) rememorează în cartea dedicată lui Tudor Vornicu: „Unii l-au considerat un as al gazetăriei, alţii spun că adevărata sa chemare a fost televiziunea. «Eu cred mai puţin în talent şi foarte mult în munca încăpăţânată», spunea Vornicu într-un interviu, Şefu’ sau Şeriful, cum era numit de angajaţii televiziunii. Aceştia îşi aduc aminte de îndemnurile «Pune osu’!» sau «Sânge pe pereţi!», venite din partea celui care îi certa, îi lăuda, îi învăţa meserie.” De altfel, Vornicu a fost un maestru al interviurilor, care știa să spargă monotonia şi mai ales să-i vorbească fiecăruia, iscodindu-l în deplină cunoştinţă de cauză cine este, ce gândeşte şi mai ales ştia să-şi valorifice orice invitat. Avea caiete întregi cu informaţii şi repere referitoare la invitaţi şi era maestrul întrebărilor ieşite din tipar, de genul: „Ce întrebare v-aţi fi dorit să nu vă fie adresată de un ziarist?”.

Octavian Sava: „Nu a făcut poliţie politică“

Apropierea de „greii” regimului comunist, printre care Gheorghiu-Dej, a aruncat din nou asupra lui Vornicu suspiciunea colaborării cu serviciile secrete - Securitatea. Însă, după ’90, fostul director al TVR Octavian Sava a explicat: „Tudor nu a făcut poliţie politică, el a avut de îndeplinit doar câteva misiuni.” Retras de la post în 1965, a fost numit şeful redacţiei „Actualităţi” din TVR, după care a lucrat mai mult în zona culturală şi de divertisment, devenind exponentul liberei exprimări într-o perioadă a tăcerii impuse de cenzură. Emisiunile „De la A... la Infinit” (reluată după 30 de ani de fiica sa, Smaranda Vornicu), „Magazin duminical”, „Fotograme din realitate”, „Studio A”, „Mozaic” stau mărturie pentru activitatea celui care a fost mulţi ani directorul de programe al TVR şi sufletul acesteia.

Add comment


Security code
Refresh

camp 300x2507