Main menu

header

532 16 1de Gabriela Niculescu

Actrița Alina Chivulescu a jucat în serialele tv „La bloc”, „Îngerașii”, „Aniela”, „O nouă viață”, „Las Fierbinți”, în filme ca „Orient Express”, „Ho, Ho, Ho”, „Selfie”, anul acesta a urcat pe scena Teatrului Elisabeta, pentru un rol cu lipici în piesa „Nunta perfectă”, iar în primăvara anului viitor o veți putea urmări la premiera filmului „Selfie 2”. În 1993, frumusețea de necontestat i-a adus titlul de Miss Planet, iar de atunci drumurile au condus-o spre actorie, deși ambii săi părinți au fost profesori. Alina are un fiu în vârstă de 15 ani, Michael, căruia îi este, înainte de toate, prietenă. Este o femeie extraordinară, un om de o calitate morală desăvârșită, a cărui frumusețe pornește din interior spre exterior. O preocupă situația semenilor încercați de soartă, aleargă la crosuri de caritate, este loială, iubește să lucreze și visează la o vacanță într-un... parc de distracții.

„Eu și Michael avem o relație foarte apropiată”

532 16 2- La ce te gândești când spui „copilăria mea”?

- Primul cuvânt ce-mi vine în minte este normalitate. Îmi judec copilăria raportându-mă la copilul meu. Mă bucur de pietrele pe care le căutam în fața blocului să ne jucăm cu ele. Acum, în momentul în care văd copii strânși pe niște trepte, mi se pare că văd un film SF și-mi zic: „Uite că se mai poate!” La aceste lucruri normale mă gândesc cu drag privind înapoi, la fructele pe care le luam în pungi de hârtie, rare și acelea, dar de alte dulciuri nu se punea problema. Apoi, aveam ambii părinți în viață, și ce frumos era! La astfel de lucruri mă gândesc. Poate și la cum nu înțelegeam niște lucruri, iar acum îmi este și mi-e foarte greu să i le explic copilului meu. Cred că oricine este nostalgic după anii copilăriei.

- Cum arată copilăria lui Michael?

- Are un program școlar foarte încărcat și, având și alte activități, realmente i se umple întreaga zi, ceea ce nu știu dacă este un lucru bun sau rău, dar, atât timp cât îi place, le va face în paralel. Când va spune „am obosit!”, vom schimba ceva. A făcut tenis, dar s-a plictisit și a renunțat, acum face baschet și chitară. Este un tip cu personalitate, este foarte analitic. Avem o relație, deși mama spune că greșesc, foarte apropiată, dar nu mamă-copil. Rămânând eu cu el de mic, n-am vrut nicio secundă să-l responsabilizez, dar el, venind cu niște păreri pertinente, am ținut întotdeauna să-i spun ce decizie luăm fie că ne-am mutat, fie că ne-am cumpărat ceva. Fără să pun presiune pe anii lui mici, am avut nevoie și de părerea sa. Nu știu dacă e bine sau rău, dar așa am simțit.

- Care este cel mai prețios sfat pe care i-l oferi?

- Nu este un sfat, cred că primordial este să poți sădi, într-un suflet de care ești responsabil, învățătura de a fi om, dincolo de școală, de orice alte lucruri, ideea de a nu face rău voit, că n-ai de ce. Din păcate, în a fi părinte, limita cea mai dureroasă este că nu poți să-ți scutești copilul de suferință.

„Trebuie să-i mulțumesc Cerului că tata a fost lângă noi”

532 16 8- Ce-ți amintești din adolescență?

- Mersul cu cortul cu tata. Mergeam la munte, eu fiind din Mangalia, deoarece marea era banală pentru mine, o vedeam zilnic. Tata m-a dus peste tot în țara aceasta.

- Ești o femeie foarte frumoasă. Cu cine semeni?

- Am găsit câteva fotografii de-ale mamei mele de când avea 38 de ani. Pe vremea aceea nu existau programe de editare a imaginii, lumini nu știu de care sau machiaje ca astăzi. Mama cred că n-a pus în viața ei fond de ten pe față. Ne machiam cu un dermatograf Ada... Știi cum arăta mama? Era absolut superbă.

- Deci frumusețea ta este moștenită de la mamă.

- Întotdeauna am zis că semăn cu tata, nu e un secret, nici măcar față de mama. Probabil că fetele trag mai mult la tați, poate că el a știut să se coboare mai mult la mintea mea. Tata a fost cel mai bun om pe care l-am întâlnit vreodată și chiar cred că trebuie să-i mulțumesc Cerului pentru asta, pentru că a fost să fie lângă noi. (n.r. - ochii i se umplu de lacrimi și vocea îi tremură). Acum, uitându-mă la poze, îmi dau seama că semăn și cu mama.

- Caracterul de la cine e?

- Cred că de la tata, pentru că mama este în zodia Fecioară, este extrem de riguroasă și calculată, iar pe mine m-a luat valul de multe ori în viață. Eu sunt Rac, ca tata. Mama, dacă are un obiectiv, nu există obstacol în calea sa. Eu stau și mă gândesc că trebuie să fac un lucru, bineînțeles că primele gânduri sunt că o să mi se întâmple nu știu ce, am 15 mii de probleme numai la o idee până să mă apuc să fac ceva. Și apropo de ce-am reușit să păstrez pentru a fi ce sunt acum, pe cuvânt că nu se poate obține ceva fără efort. Nu există ideea că pot să mănânc orice și să arăt bine. Este așa până la un anumit punct, apoi trebuie plătit prețul.

„Am fost vegetariană peste un deceniu”

532 16 4- Cum arată meniul tău?

- Mănânc ce trebuie, cu mici excepții. De exemplu, am încercat să renunț la anumite lucruri, iar dependența mea cea mai crâncenă este la cafea. Un an am renunțat la ea, a fost oribil, și m-am întors la acest obicei. Dimineața mănânc cereale de ovăz, pe care le las la înmuiat peste noapte în apă, cu tot felul de semințe de in, cânepă, nuci, migdale, fulgi de cocos. Până dimineața se fac precum un aluat de prăjitură și adaug o lingură cu cacao și o banană. Acest amestec îmi satisface nevoia de ceva dulce și bun. La prânz pot mânca, de exemplu, o salată cu ceva alături.

- Ești vegetariană?

- Am fost vegetariană 10-12 ani. După care, într-o zi, când eram într-un supermarket, mi s-a făcut poftă de mezeluri când le-am simțit mirosul, și am renunțat în acel moment la vegetarianism. M-am gândit că poate și proteinele au rolul lor, iar de un an mănânc și carne. Înainte mâncam doar pește. Pot să-ți spun că nu-mi permit să mănânc dulciuri.

- Cum slăbești dacă iei un kilogram, două în plus?

- La capitolul acesta se face o greșeală. Cred că singura modalitate de a nu ajunge în momentul acela în care constați că nu te mai încap hainele este să te cântărești constant. Eu aveam senzația că slăbesc ușor și fugeam de cântar, dar nu e bine. Acum prefer să înfrunt problema. Dacă pun un kilogram, două, iau măsuri, dar nu crâncene, nu cred în înfometare. Eu slăbesc, de exemplu, când lucrez, atunci sunt un om fericit.

- Faci sport?

- Da, îmi place foarte mult să alerg, mă simt liberă și ca spirit, alerg în parc și acasă, pe bandă, dacă trebuie să mă trezesc foarte devreme. Nu-mi place la sală, nu mă simt foarte bine acolo. Înainte alergam o oră, acum am schimbat puțin programul, alerg 45 de minute și 15 minute lucrez grupele musculare, pentru că organismul are o capacitate de adaptare extraordinară și nu mai consumă calorii, așa că schimb periodic stilul de antrenament. În plus, aproape de trei ori pe săptămână merg și la cursuri de dans. Am avut o secvență în filmul „Selfie 2”, în care a trebuit să dansez; nu știam, și m-am apucat să merg la cursuri, sfârșind prin a iubi orele de dans la care învăț tango.

„Au fost 10 ani minunați pe care i-am petrecut la Pro TV”

532 16 3- Apropo de filme, cum au fost anii petrecuți pe platourile de la Pro TV?

- Au fost proiecte din care mă bucur că am făcut parte, am întâlnit oameni extraordinari și acum, dacă trebuie să fac drumul spre Buftea, încep să plâng încă de la poartă. Pentru că au fost 10 ani minunați pe care i-am petrecut acolo, știam că am unde să mă întorc, iar acesta este un sentiment foarte frumos.

- Ce te-a ajutat să depășești momentele cu sentimente mai puțin frumoase ale vieții?

- Nu m-am raportat niciodată la Michael sau la meserie ca la un refugiu. Eu am foarte multe defecte, dar printre lucrurile bune pe care le am ar fi capacitatea de a privi în ansamblu și de a înțelege că nu sunt cel mai nefericit om din lume. Sigur că au fost momente în care am fost complet la pământ, dar habar n-am de unde a venit forța să le depășesc, probabil de la Dumnezeu. Mă gândeam la copiii din spitale, la părinții lor, și atunci nu mai simțeam nevoia să mă plâng de problemele mele. Sper să închid ochii spunând că n-am avut momente dificile în viață. Sigur că viața te dărâmă și te dă de toți pereții, dar important este să ai puterea să te ridici, să găsești motivul pentru care merită să lupți.

- Cum este acum relația ta cu fostul soț?

- Am reușit să devenim prieteni, și asta este minunat. Se implică foarte mult în viața lui Michael și mă bucur că am avut această dorință chiar din secunda în care lucrurile n-au mai funcționat între noi. Am zis că, indiferent de preț, acest copil să simtă cât mai puțin posibil tensiunile. Și așa a fost. Ei merg și în vacanțe împreună.

„Nu e nimic greșit în a-ți dori să iubești”

532 16 5- Ce forme îmbracă iubirea în viața ta acum?

- Iubirea e Michael, e meseria mea, e mama, e sportul, e liniștea, sunt și momentele în care reușesc să nu-mi mai fie frică de ziua de mâine. Îmi plac oamenii, îmi place să merg la film și la teatru, îmi place căldura de mor, pentru mine iarna este coșmar. Cam asta este iubirea pentru mine.

- Îți dorești să ai pe cineva lângă tine?

- Ce om normal și-ar dori să fie singur o viață întreagă? Până acum mă feream să vorbesc despre acest lucru, dar nu e nimic greșit în a-ți dori să iubești. Însă, cred că mi-e cumva teamă să las pe cineva să se apropie de mine, iar acesta s-ar putea să fie prețul anilor în care am învățat să funcționez singură. Recunosc, au fost ani în care nu mă mai vedeam capabilă să intru într-o relație. Dar acum, dacă vrea cineva să se apropie, s-o facă! (Râde!)

- Care este cea mai mare slăbiciune a ta?

- Cred că lipsa de curaj. Apoi, sunt precipitată, judec rapid, iau decizii pripite, mă panichez...

- Care a fost cel mai frumos compliment pe care l-ai primit?

- Eu nu ies nemachiată, chiar și în casă sunt machiată, pentru că așa m-am obișnuit, așa mă recunosc, dar mi s-a întâmplat o dată să ies în grabă, nemachiată, și mi s-a spus să sunt mult mai drăguță așa. Mi s-a părut frumos.

- Care sunt locurile preferate de concediu?

- Cele în care este cald. Și îmi place atât de mult să merg în parcuri de distracții, de nu-ți imaginezi. Îmi place foarte mult „Europa Parc”, care se află aproape de granița dintre Germania și Franța, și este mult mai frumos decât „Disneyland”. Sper să ajung acolo, cu Michael, câteva zile în această vară. Chiar îi spuneam că, atunci când o să mor, aș vrea ca Raiul să fie un parc imens de distracții, pe stânga să fie înghețată, iar pe dreapta, pizza. (Râde copios!)

„Îi spuneam fiului meu că, atunci când o să mor, aș vrea ca Raiul să fie un parc imens de distracții, pe stânga să fie înghețată, iar pe dreapta, pizza!“

„Îmi place la nebunie să lucrez“

- Anul acesta ai avut premiera piesei „Nunta perfectă”. Cum a fost experiența teatrului? Știu că n-ai mai jucat din facultate.

- Și nici nu credeam că am să mai joc vreodată pe scenă, pentru că îmi era foarte frică. Eu am făcut film și televiziune în acești ani, și sunt lucruri diferite. În facultate am jucat teatru, apoi l-am născut pe fiul meu, la 26 de ani, și am stat cu el în primii trei ani de viață, pentru că așa am ales.

- După acești trei ani te-ai și despărțit de tatăl lui Michael...

- Da. Copilul îți schimbă realmente traiectoria în tot ce faci, te și întărește, dar în același timp te face să conștientizezi și cât ești de mic, cum atârnă totul de un fir de ață. Pe de altă parte, copilul m-a salvat, la fel cum m-a salvat și meseria, pe care nu o fac pentru recunoaștere publică. A doua zi după premiera acestei piese am vrut s-o sun pe producătoare să-i spun să ne apucăm de următorul proiect, pentru că îmi place la nebunie să lucrez. Când repetam pentru piesă am avut și filmările pentru „Selfie 2” și a fost una dintre cele mai frumoase perioade din viața mea, mă gândeam: „Doamne, cât sunt de norocoasă!”

Ştefan Iordache: „Dă admiterea la UNATC, n-o să intri, dar o să te ajute experienţa!“

- Cum ai ajuns la Facultatea de Teatru și Film?

- Eu am vrut să fac Psihologie. Dar, după concursul de Miss, din 1993, am fost chemată la o emisiune, și la un moment dat mi s-a spus de un casting la Dan Pița. Am fost acolo, n-a durat mult, dar așa l-am întâlnit pe Ștefan Iordache. Am luat rolul, și dumnealui mi-a spus: „Vezi că sunt examenele la UNATC, n-o să intri, dar du-te și dă admiterea, că o să te ajute experiența!” Mi-a dat numărul doamnei Micheta Juvara, care pregătea copii pentru facultate și care a fost extrem de corectă și mi-a spus, prima dată, că sunt inconștientă că vreau să mă prezint la examen. I-am spus că vreau doar să câștig experiență, mi-a făcut un repertoriu, și întâmplarea a făcut să intru. Când eram eu în liceu, erau patru locuri la facultate, iar când am dat admitere, erau opt, ceea ce era deja mult. Însă, tot mi se părea o lume în care nu îndrăzneam să sper că intru, dar s-a întâmplat să iau examenul. Îmi aduc aminte că domnul Mircea Albulescu, la clasa căruia am fost studentă, m-a întrebat după ce am fost sinceră și i-am zis că am apărut oarecum accidental acolo: „Crezi că pofta vine mâncând?” A fost prima dată când mi-am pus real problema, și atunci am știut că da.

Add comment


Security code
Refresh

camp oct 2

camp 300x2507