Main menu

header

546 16 1de Gabriela Niculescu

Dacă la 9 martie 2006 Laura Stoica nu ar fi plecat într-un turneu ce se ţine pe marile scene ale eternităţii, astăzi am fi putut să ascultăm live una dintre cele mai bune voci pop-rock pe care le-a avut România. La 10 octombrie ar fi sărbătorit 48 de ani şi s-ar fi bucurat de copilul său care ar fi avut 9 ani. Din păcate, accidentul rutier produs în acea zi fatidică a curmat patru vieţi: a Laurei şi a copilului din pântecele sale, a bateristul Cristian Mărgescu, logodnicul artistei, şi a şoferului Daciei Papuc ce a intrat cu viteză pe contrasens, izbind violent autoturismul familiei. Din fericire, Laura nu poate dispărea din conştiinţa noastră, ea trăieşte întru eternitate prin cântecele sale...

A fost prima rockeriță modernă a României

Laura Stoica s-a născut la Alba Iulia, la 10 octombrie 1967. În 1986 a absolvit cursurile de canto clasic la Şcoala Populară de Artă din Târgovişte şi a participat ulterior la majoritatea concursurilor muzicale organizate în România pentru tinerele talente, reuşind să intre rapid în preferinţele publicului. S-a lansat în anul 1990 la Festivalul Mamaia, unde a câștigat premiul I la secțiunea de interpretare cu melodia „Dă, Doamne, cântec” și trofeul acelei prime ediții de după Revoluție. Un an mai târziu, a fost declarată cea mai bună solistă pop-rock, iar melodia „Un actor grăbit”, compusă de Bogdan Cristinoiu, a fost aleasă piesa anului. În anii ’90, folosindu-se de talentul remarcabil, de personalitatea puternică și de energia sa, a reușit să creeze o imagine și un stil original, fiind prima rockeriță modernă a României. A avut mai multe apariții la Festivalul Internațional „Cerbul de Aur” de la Brașov, în anii 1992, 1997, 2003 și 2005. În 1992 și 1997 a participat în concursul festivalului și a câștigat premiul I pentru debut discografic și premiul al III-lea pentru interpretare cu melodia „Focul”, în 1992, și premiul al II-lea la secțiunea discografie cu albumul „Nicio stea”, în 1997.

A jucat pe scena Teatrului „Toma Caragiu”

546 16 2Firea artistică şi talentul de necontestat au ajutat-o să devină licenţiată în Arta Actoriei, în cadrul Universităţii Ecologice din Bucureşti, în anul 2000. Ca actriță, Laura a jucat pe scena Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești. Chiar spunea că cele două mari provocări din cariera sa au fost trecerea de la genul pop, cu care s-a lansat, la rock şi debutul ca actriţă imediat după ce a absolvit facultatea de teatru, cu rolul lui Ahmed, din „Hammam/ Prizonier în cutia toracică”, în regia lui Mihai Mihalcea.

Accepta maximum „trei compromisuri”

546 16 3Părinţii Laurei s-au iubit enorm, au fugit în lume şi s-au căsătorit departe de toţi, apoi au avut copii. Însă stilul de viaţă boem al tatălui Laurei a determinat-o pe mama acesteia să nu accepte vreun compromis, divorţând de dragul copiilor! Laura declara la un moment dat că separarea părinţilor a fost dureroasă, deşi problemele familiale, distracţiile, băutura şi absenţa tatălui său erau resimţite din plin de ea şi de fraţii săi, Alexandru şi Sebi. Mai apoi, i-a mulţumit mamei sale pentru faptul că a pus punct atmosferei tensionate din casă. Poate de aceea Laura nu a acceptat, mai târziu, să facă „mai mult de trei compromisuri”, după cum chiar ea mărturisea, în mariajul său, de la 20 de ani, cu toboşarul Florin Ionescu, căruia i-a şi pus capăt în scurt timp.

Sarcina, cel mai frumos cadou de Crăciun!

546 16 5Soarta i-a surâs însă, şi a reuşit să trăiască marea dragoste alături de colegul său de trupă Cristian Mărgescu. Laura şi Cristian s-au cunoscut înainte cu un an şi jumătate ca viaţa să le fie curmată, când artista îşi căuta instrumentişti pentru trupa sa de acompaniament, iar Cristian a fost cooptat ca baterist. Prietenia lor s-a transformat într-o poveste de dragoste şi s-au mutat împreună. S-au logodit de Dragobete şi plănuiau ca după Paşte să se căsătorească, urmând ca în septembrie să devină părinţi. Laura a crezut ani de-a rândul că nu poate avea copii şi se împăcase cu acest gând. Sarcina a fost un minunat cadou de Crăciun, cel mai frumos dar pe care l-a primit vreodată. Laura afirma că siguranţa, confortul şi dragostea pe care i le-a asigurat Cristian au fost factorii ce au creat mediul propice pentru ca un bebe să apară în viaţa sa. Însă n-au mai apucat să-şi împlinească visurile. Au decedat împreună, în urma unui groaznic accident de circulație, la 9 martie 2006, pe când se întorceau de la un concert susținut la Urziceni. N-au avut nicio şansă!

Prietena, colega, studenta, actriţa şi OMUL Laura Stoica

546 16 4Laura Stoica a fost, dincolo de o cântăreaţă cu un talent de necontestat, o prietenă desăvârşită şi un om cu reale calităţi sufleteşti. Profesionalismul său este amintit de toţi cei care au cunoscut-o fie pe scenă, fie ca profesori, fie în viaţa de zi cu zi. Mirabela Dauer, Silvia Dumitrescu, Adrian Enache şi Doru Ana, cel care i-a fost profesor de actorie, ne-au ajutat să-i creionăm cel mai realist portret regretatei Laurei Stoica.

Mirabela Dauer: „Vorbeam ore în şir, de ne uita Dumnezeu”

Mie îmi este foarte greu să spun două vorbe banale despre Laura. Pentru mine a fost mult prea mult pentru a arunca, acum, câteva cuvinte despre ea. Laura a fost şi este printre foarte puţinii prieteni adevăraţi pe care i-am avut şi-i am. Îmi amintesc că într-o zi, când eram la mare, m-a sunat şi mi-a spus că-i este dor de mine. S-a urcat în maşină, a venit de la Bucureşti şi mi-a adus o vază pe care o am şi în ziua de astăzi. Tot Laura este cea care mi-a pus mouse-ul în mână. Eu am astăzi calculator şi ştiu să mă descurc pe internet datorită ei. Asta pentru că noi vorbeam ore în şir la telefon, iar într-o zi mi-a zis că plătim aiurea facturi, când putem vorbi gratis pe internet. Şi nea Radu, un domn care ne ajuta pe noi la treburile dificile, a mers cu mine şi cu ea la magazin, în Piaţa Unirii, şi m-a ajutat să-mi aleg un calculator. Şi din acel moment am început să vorbim şi mai mult, de ne uita Dumnezeu. A fost o mare prietenă, o mare artistă pe care am iubit-o foarte mult şi mi-e dor de ea în fiecare zi...

Adrian Enache: „Eu am asemuit-o mereu cu uluitoarea Gianna Nannini”

Laura a fost sora mea geamănă, de scenă, şi îmi amintesc mereu de ea cu toată dragostea. La orice concert la care particip în preajma zilei sale de naştere îi dedic o melodie şi amintesc mereu de ea. Noi ne-am lansat la Festivalul Mamaia, în 1990, la care eu am luat locul al II-lea, după Laura. De atunci am mers împreună în turnee şi-mi aduc aminte de unul din anul 2000 în care cântam împreună o piesă a formaţiei The Beatles. La un moment dat, a căzut curentul, iar eu, cum mă pricep să fac ca omul-orchestră, am început să imit tobele, chitarele, doar ca piesa să ajungă la capăt. Laura se uita la mine şi-mi făcea semn că sunt nebun, dar a continuat să cânte şi-am terminat piesa în acest fel, fără microfoane şi sunet, doar din voci. La final, sala a explodat, era în delir, s-a creat o nebunie de atmosferă pe care n-am s-o uit niciodată. Laura a fost o profesionistă desăvârşită. Cei din generaţia noastră chiar am avut şi mai avem, cei care mai suntem, ceva de spus. În frig sau fără curent, show-ul nostru mergea mai departe, fără calculatoare, fără nimic. Laura era întotdeauna lângă mine, şi aşa o simt şi acum. De 1 Decembrie am susţinut un concert în Italia la care am vorbit despre ea, le-am amintit celor prezenţi de această Gianna Nannini (n.r. - cântăreaţă de origine italiană cu voce asemănătoare cu cea a Laurei Stoica) a României, iar publicul a aplaudat-o minute în şir. Ea există în continuare pentru mine. În lumea aceasta surogat, cotropită de kitsch e normal să-ţi aduci aminte de valori, de vocile şi de vorbele celor care merită. Eu particip mereu, cu toată bucuria, la concertele şi la manifestările dedicate Laurei. Şi mă bucur să văd că este, în continuare, foarte iubită. Observ acest lucru şi la diverse concursuri şi festivaluri de muzică la care copiii care participă, din trei piese pe care le au de ales, cântă una de-a Laurei.

Doru Ana: „N-avea fiţe, nu cerşea privilegii, era o profesionistă perfectă. Am suferit mult!”

Prima dată, Laura a venit la UNATC să dea admitere la Actorie. Eu făceam parte din comisie şi m-a impresionat foarte tare starea ei de emoţie profundă. A fost admisă la prima probă şi, când am ieşit pe hol, am întrebat-o cum de ea, care umple săli întregi la concerte, poate să tremure atât de tare în faţa noastră? Şi mi-a spus că pe ea o paralizează emoţiile în faţa comisiei, cunoscându-ne pe noi şi activităţile noastre în această meserie. Şi nu a mai avut puterea să se prezinte la proba a doua. Anul următor, am fost chemat de decanatul Universităţii Ecologice să predau Arta Actorului şi m-am bucurat foarte tare când am întâlnit-o acolo, studentă în anul II la clasa pe care o preluam. Pot să vă spun că m-a impresionat pentru a doua oară foarte tare, pentru că, deşi era în plină activitate şi avea o mulţime de concerte, era printre primii care veneau pregătiţi şi cu textul ştiut. Nu se scuza niciodată că n-a avut timp să înveţe din cauza spectacolelor sau a orelor de repetiţii. Adesea era mai bine pregătită decât cei care nu lipseau de la nicio oră, deşi ea depunea un efort considerabil ca procesul de învăţare să nu aibă de suferit, având o carieră în plină desfăşurare. Eu chiar aş fi sprijinit-o să nu renunţe la şcoală dacă ar fi avut nevoie de mai mult timp pentru spectacole, dar n-a îndrăznit niciodată să aibă vreo pretenţie în a fi favorizată cumva. Aşa ceva se întâmplă rar. Am mai avut astfel de situaţii, cu studenţi care-şi desfăşurau, în paralel, şi cariera artistică, dar atitudinea unora era opusă celei pe care tocmai v-am descris-o. Toate aceste lucruri mi s-au părut dovezi extraordinare ale bunului său simţ şi ale frumuseţii sale sufleteşti. Şi nu vă spun aceste lucruri conform vorbei „despre morţi, numai de bine!”, ci chiar aşa era ea, dădea dovadă de un profesionalism extraordinar, lucru pe care vi-l poate confirma orice coleg de-al ei de an. Ea nu era Laura Stoica în clasă, era o studentă ca oricare alta, nu cerea niciodată privilegii. A fost unul dintre copiii la care am ţinut enorm şi avea un real talent. Dacă ar fi trăit, ar fi avut şansa unei cariere frumoase în teatru şi în cinematografie. Am suferit foarte tare la momentul tragediei, pentru că Laura îmi era foarte dragă şi ne-a legat o prietenie dincolo de relaţia profesor-student...

Silvia Dumitrescu: „Ne sărbătoream ziua împreună, într-o seară euforică”

Pe mine şi pe Laura ne-a legat o foarte frumoasă prietenie. Ne sărbătoream zilele de naştere împreună, fiind apropiate, a mea, la 2 octombrie, şi a ei, la 10 octombrie. În fiecare an ne întâlneam pe data de 2 octombrie şi mergeam împreună la cumpărături. Abia aşteptam această zi, să colindăm magazinele. Când Laura vedea că-mi place o bluză sau orice altceva, îmi zicea că mi-o face cadou de ziua mea. Apoi, dacă ea găsea un pantalon frumos sau o piesă vestimentară pe care o proba şi-i plăcea, eu mergeam la casă şi i-o plăteam. Lumea se uita la noi şi ne admira, pentru că ne luam în braţe acolo, în magazine, şi ne uram să fim sănătoase, fericite şi să avem concerte. Apoi, la 10 octombrie ne sărbătoream împreună, uneori, la mine acasă, de cele mai multe ori, în cluburi, pentru că aveam loc mai mulţi şi mereu se cânta live, cu band, veneau mai multe trupe, eram mulţi colegi şi se petrecea minunat, era o seară euforică. Laura era o persoană foarte caldă şi apropiată de oameni. Îi plăcea să fie în mijlocul lor, să fie populară. Ţin minte că la botezul fiului meu, Iulian, a luat coşuleţul cu iconiţe şi le-a pus în piept tuturor invitaţilor. Mi-e dor de ea!!

Se considera doar tenace şi eficientă

546 16 6Laura Stoica era o femeie pozitivă, energică, luptătoare şi modestă. Nimic nu părea s-o doboare, iar asta se datora bazei solide de la care a pornit în viaţă. Adesea, când se autocaracteriza, Laura spunea că nu se consideră puternică sau foarte frumoasă, ci tenace şi eficientă, trăsături conturate de educaţia primită de la mama sa. În ultima perioadă a vieţii călătorea mult. De fapt, datorită spiritului său liber şi curajos iubea aventurile şi motoarele încă din copilărie. „Îmi plac teatrul, filmul şi concertele marilor artişti. Am o colecţie de filme şi de concerte pe DVD”, mai declara Laura despre pasiunile sale cu puţină vreme înainte ca viaţa să-i fie curmată.

Sufletistul Silviu Prigoană

Imediat după dispariţia incredibilă a Laurei Stoica, renumitul Silviu Prigoană a avut ideea unei piese în memoria artistei. Acesta l-a sunat pe Ovidiu Komornyik, prieten bun de-al Laurei, pentru a compune melodia. Ovidiu a acceptat, şi, dacă la început credea că inspiraţia nu-l va ajuta în asemenea momente, compoziţia a fost gata în numai... două ore. Piesa „In memoriam Laura Stoica” a fost interpretată de câţiva dintre cei mai valoroşi artişti din muzica românească: Ovidiu Komornyik, Angela Similea, Elena Cârstea, Sanda Ladoşi, Oana Sârbu, Daniela Răduică, Cristian Nistor şi Cătălin Crişan, iar două dintre versuri sună aşa: „Cândva spuneai că n-ai atins o stea,/ Acum tot cerul e de partea ta...”.

Primul său album, intitulat „Focul“, a apărut pe piaţă în 1994.

De atunci, melodiile Laurei au fost incluse pe diverse compilaţii, în 1997 lansând al doilea album, „Nicio stea“. Albumul „Vino” a apărut în 2009, fiind realizat de Laura pentru a fi lansat inițial în anul 2000

Laurei nu-i plăceau tiparele, întotdeauna era diferită, îşi conturase un stil propriu, mai ales artistic. Mai mult de jumătate dintre textele pieselor erau compuse chiar de ea

Add comment


Security code
Refresh

camp oct 2

camp 300x2507