Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

565 16 1de Gabriela Niculescu şi Silviu Ghering

Spectacolul s-a terminat. L-am văzut de la balcon, în picioare. Nici un scaun n-a mai încăput pe laterale, undeva. Pentru că erau deja scaune suplimentare peste tot. În sală, evident, niciun loc liber. Duetul de excepţie tată-fiu se dovedeşte o formulă inspirată pentru o comedie spumoasă. S-a râs la greu. S-a aplaudat la greu. Ceea ce n-am mai prea văzut la alte spectacole, în alte săli de teatru, s-a aplaudat spontan, la replică, publicul a fost viu, a fost conectat la scenă, infirmând impresia reporterului că spectatorul postdecembrist s-a blazat și aplaudă de complezență numai la final. Ne-am întors în cabină și am reluat dialogul cu „fiorosul” tată Horațiu Mălăele. Numai după ce l-a mai doftoricit cu o bulină pe Bogdan, pe care îl durea tare capul din cauza răcelii. Mascată admirabil pe scenă. Adică insesizabil.

„Dacă treaba nu merge, spectatorul te judecă aspru”

565 16 2- Maestre, rămăsesem la fioros...

- Da... Mă mai enervez și eu, dar îmi trece rapid sau, în orice caz, mă chinui să îmi treacă rapid, pentru că nu este o stare lucrativă, iar în raport cu spectacolul este groaznic dacă vii cu o cârcă negativă, creează a stare de agitație nu numai în tine, ci și în tot ansamblul sincretic al unui spectacol.

- Vi s-a întâmplat vreodată să strice nervii vreun spectacol?

- Mi s-a mai întâmplat, da... ca eu sau colegii să nu fie într-o stare psiho-somatică, să zic așa ca să folosesc un eufemism, tocmai bună și atuncea se strică jucăria. Mi s-a-ntâmplat ca tehnicienii să facă greșeli capitale care au răsturnat bunul mers al lucrurilor. E un principu al dominoului, dacă un lucru nu merge bine, apoi toate lucrurile nu merg bine și spectatorul nu realizează că din cauza unui lucru anume s-a întâmplat ceva greșit, el vede că ansamblul nu e bun și atuncea visceralitatea lui dă o notă proastă, judecă aspru.

„Sunt extrem de mândru că sunt român”

565 16 3- Ați terminat IATC-ul în 1975, în plină „Epocă de Aur”, v-ați afirmat „plenar” ca să spun așa, tot în acea epocă... De ce n-ați plecat din țară la talentul... la talentele pe care le aveți?

- Pentru că m-am identificat cu vorbele lui Țuțea la un moment dat... cât de frumos, cât de exact, cât de fantastic vorbea el despre românul absolut... Eu sunt un om care ține de pământ, ca pisica, pisica ține de casă, câinele ține de stăpân, se duce după el, pisica rămâne acasă. N-aș fi putut să mă depărtez de casă, îmi aduc aminte că de câte ori plecam în străinătate și reveneam după mai mult timp, când treceam granița îmi dădeau lacrimile de bucurie. Plecam cu mare drag, mai ales în perioada aia nenorocită în care se ieșea foarte greu și aveam o mare bucurie, dar parcă revenirile erau mai spectaculoase. Și pe urmă nu uitați că eu nu sunt legat numai de pământ, am fost și sunt extrem de legat de părinți, părinții mei sunt aicea, și bunicii mei sunt aicea, sângele meu e legat de pământul ăsta. Revenind la Petre Țuțea, eu sunt românul absolut al lui Petre Țuțea. Născut la Târgu Jiu, din părinți olteni născuți în satul Tehomir, comuna Miculești. Eu sunt un om al acestui pământ. Nu vreau să devin patetic, dar sunt extrem de mândru că sunt român și că aparțin limbii ăsteia.

„Horațiule, trebuie să-ți pui neapărat dintele de sus!”…

565 16 4- Când v-ați dat seama că Bogdan poate fi ACTOR?

- Dintotdeauna.

- Cum a fost experiența de a lucra alături de fiii dumneavoastră, la filmul „Poker” al regretatului Sergiu Nicolaescu?

- Îmi face mare plăcere întrebarea asta. Familia ta este viața ta, eşti tu. Să fii alături de tine în momente de panică şi de îndoială, dar și, nu de puține ori, de bucurie, este suprema satisfacție a faptului că exiști.

- Cel mai greu moment al carierei? Cel mai frumos probabil că... „a fost” multe...

- Un moment nu greu, dar tensionat, a fost când, după patru ani de institut, la unul dintre spectacole a venit, la studioul „Casandra”, să mă vadă mama. Jucam rolul principal în „Pălăria florentină”. Am avut un nebănuit succes, cu aplauze și ovații, după care m-am repezit mândru la mama și am întrebat-o oarecum retoric „Cum ți s-a părut?”. Iar mama mi-a spus „Horațiule, trebuie să-ți pui neapărat dintele de sus!”…

Cum „s-a băgat brânză la Leonida” înainte de ’89

565 16 5- „Mâța în sac” la „Nottara”, înainte de ’89...

- Ohoho, au trecut două mii de ani de atunci...

- Da, dar spectatorii n-au uitat: într-un moment în care personajul dumneavoastră nu avea ce căuta pe scenă ați intrat din dreapta și ați traversat-o dintr-o parte în alta fără să scoateți un cuvânt, cu o hârtie mare în mâini, ca un afiș, pe care scria mare, să se vadă în toată sala, „S-a băgat brânză la Leonida”. Stupoare, râsete din ce în ce mai tari, aplauze furtunoase. Făceați des pozne dintr-astea?

- Era o poantă în spectacolul ăsta, „Frate, frate, dar brânza...”, spuneam, „...unde-i brânza?”... Era un spectacol bazat pe improvizație și atuncea foarte multe le improvizam, mai și exageram, la un moment dat mai și depășeam granițele impuse și din afara, dar și din interiorul spectacolului. Înainte de ’89 cenzura era foarte puternică și parabola, alegoria funcționau foarte puternic, jonglam cu ele pentru a înșela vigilența Securității și publicul devenise foarte atent și foarte subtil ca să citească printre rânduri, era o complicitate tăcută, dar foarte clară între public și actori, între receptor și emițător. Asta s-a pierdut pentru că, evident, nu mai e cazul să fie un astfel de tip de spectacol de vreme ce acum ai libertatea de a pune oricum și-n orice fel. E un fel de „mură-n gură” și publicul s-a mai lenevit, în sensul ăsta am mai spus că s-a pierdut publicul de atuncea. Și e foarte bine că s-a pierdut, s-a născut un alt public, poate la fel de inteligent, poate mai inteligent, în orice caz altfel.

Iconoclaștii George Constantin și Toma Caragiu

- Cine este actorul preferat al actorului Horațiu Mălăele?

- Am mai mulți, nu sunt exclusiv confiscat de un actor, dar îi iubesc foarte tare pe cei cu performanțe notabile, pe care poți să pui degetul. Îl iubesc pe Dan Puric, odată pentru traseul lui intelectual și apoi pentru performanțele lui artistice. Așa cum îl iubesc pe colegul meu Dan Condurache, cu care am debutat acum foarte, foarte mulți ani. Am avut modele... am avut modele pentru că am fost binecuvântat, blagoslovit să cunosc niște fenomene fantastice cum ar fi Toma Caragiu, cu care mă mândresc că am fost prieten o bună bucată de timp, mai apoi Gigi Dinică... și marele artist, poate cel mai mare actor pe care l-a avut românimea după opinia mea, George Constantin... Cred că George Constantin și Toma Caragiu au marcat foarte clar și definitiv sfârșitul de secol trecut, au fost niște iconoclaști, canoanele la care se închinau actorii până la ei s-au rupt și apoi s-au reclădit după ei.

„Un spectacol, ca și un rol, se face cu mult chin, cu mult sânge”

- Care au fost frământările dumneavoastră cele mai mari, cele de actor sau cele de regizor?

- Aaaa, este o acoladă foarte, foarte mare... Am avut neumărate frământări. Un spectacol, ca și un rol, se face cu mult chin, cu mult sânge, cu multe întrebări, cu multe îndoieli... Înoți într-o smoală în care începi să te împiedici de lucruri pe care trebuie să le pui ca pe cuburi, cap la cap și să clădești un personaj, ești foarte temător, și prudent, și e greu până când tot angrenajul ăsta se pune în mișcare, și cu ceilalți actori până relațiile devin stabile și corecte. În zona unui spectacol, până vede lumina rampei sunt foarte multe îndoieli, și întrebări, și teamă, și se face cu mult mai multă trudă, și cu mult sârg, și cu mai mult sânge decât este perceput din afară. Adică se potrivește foarte bine butada asta că „afară-i vopsit gardul și-năuntru leopardul”... Uneori e crâncen... Și tragic este că foarte mulți actori își pun speranțe mari într-un anume rol și la sfârșit lucrurile nu ies chiar cum au vrut ei și, de obicei, un prim eșec poate să te atace foarte tare și nu numai să te atace, dar să te și pună la pământ. Și pe foarte mulți îi termină definitiv. Deci trebuie să fii foarte prudent. Asta e valabil și dacă ai succes. Dacă ai succes ar trebui să te menții acolo unde ești. Pentru că orice cădere te avariază destul de rău.

„Altfelul” de care e în stare un actor

565 16 6- V-a părut rău vreodată că v-ați făcut actor?

- Nu, niciodată.

- De ce?

- Pentru că impactul pe care l-am avut de la prima piesă de teatru văzută a fost atât de fenomenal și atât de răpunător încât am rămas pentru totdeauna uluit să văd o întâmplare în fața ochilor și să am sentimentul tangibilității, a faptului că poți să pui mâna pe povestea asta care se naște și moare în fața ta, se trage o cortină și se lasă o cortină.

- Actorul creează viață sau iluzie?

- Actorul creează iluzia vieții, dar cu propria-i viață. De asta spun că am fost îndrăgostit de Toma, de George, de Dinică, de Marinuș Moraru, de Gina Patrichi, de Vali Seciu, de marii, marii, marii noștri actori care au ocupat scena într-un timp atât de fast. Te duceai la spectacol să vezi actorul într-un anume rol, mai puțin decât să vezi o poveste. O poveste puteai s-o citești oricum. Te duceai să vezi un caiet de regie al unui regizor pe care-l iubești, te duceai să vezi performanța unui actor, altfelul de care e în stare un anumit actor.

„Eu sunt românul absolut al lui Petre Țuțea. Născut la Târgu Jiu, din părinți olteni născuți în satul Tehomir, comuna Miculești. Eu sunt un om al acestui pământ“

„Familia ta este viața ta, eşti tu. Să fii alături de tine în momente de panică şi de îndoială, dar și, nu de puține ori, de bucurie, este suprema satisfacție a faptului că exiști”

„Internetul nu e un blestem“

- Internetul, o binefacere sau un blestem? Aproape nimeni nu mai citește nimic, cartea a ajuns desuetă, ba chiar un chin, toată lumea „trăiește” pe net, pe site-urile de „socializare”...

- Nu cred că este un blestem. Dintr-o perspectivă metafizică cred că nu se întâmplă decât ceea ce trebuie să se întâmple. Faptul că Shakespeare nu a putut să-l citească pe Dostoievski nu a dus la sfârșitul umanității. Faptul că viitorimea își va alege idolii de pe internet nu cred că va fi un lucru catastrofic. Informația rămâne egală cu ea însăși indiferent că vorbim de carte, internet sau viu grai. Așa cred...

Bogdan Mălăele: „Nu mă deranjează comparaţia cu tata, mă miră numai“

565 16 7- De ce teatru, ca tata, și nu cibernetică, precum mama?

- În liceu luam nota 2 la matematică și nota 3 la chimie și biologie, deci era clar de atunci că am o înclinație spre meseria asta. Nu poți pune o cârtiță să tragă la țintă.

- Care a fost primul spectacol cu Horațiu Mălăele pe care l-ați văzut? Dar primul alături de Horațiu Mălăele?

- Primul spectacol pe care l-am văzut din culisele Teatrului „Nottara” a fost „Scapino”. Aveam trei ani și ceva. Primul spectacol alături de Horațiu Mălăele, și primul succes totodată, a fost tot atunci pentru că am intrat pe scenă peste el, în aplauzele publicului.

- I-ați „șoptit” sau v-a „șoptit” vreodată pe scenă?

- Consider că textul ar trebui să fie ultima problemă a unui actor. Cu toate astea au fost mici incidente, dar suntem o echipă și ne cunoaștem îndeajuns încât să salvăm momentul și poate chiar să-l îmbunătățim.

- Numele Mălăele, povară sau avantaj?

- Povară și avantaj în egală măsură. Copil fiind îl consideram o povară, dar, odată cu vârsta, am început să mă bucur de avantaje.

- Cât de tare vă deranjează comparația inevitabilă și continuă cu tata? Sau vă stimulează?

- Ca să ajungi undeva, presupunând că îți propui așa ceva, trebuie să ai un reper. Tata este unul dintre reperele mele preferate. Nu mă deranjează comparația, mă miră numai. Nu poți aduna mere cu struguri.

- Vă mai amintiți o situație când tata a fost „fioros”?

- Primul 2 la română, prima plecare de acasă, prima bătaie, prima corigență, prima exmatriculare, prima țigară, prima dată când, la 10 ani, i-am furat și i-am lovit mașina... Să continui?

Minuturi

- Ce voiați să vă faceți când erați mic? Prima „opțiune”...

- Păstrând o cronologie incertă, acordeonist sau popă.

- Unde și cum v-ați petrece „ziua ideală”?

- Cu familia, la mama, la Târgu Jiu.

- Mâncarea preferată?

- Salata de vinete cu ceapă sau mazăre în sos de roșii cu mărar.

- Muzica preferată? Cântărețul/cântăreața preferată?

- Iubesc toată muzica de la „Aoleu, leliță Floare” a lui Dona Siminică până la „Pasărea de foc” a lui Stravinsky sau „Concertul 21” al lui Mozart.

- Ce vă place cel mai mult să faceți în afară de teatru/film/pictură/caricatură/scris?

- Tenis.

- Djokovic sau Federer?

- Federer.

- Ce credeți că se întâmplă cu Simona Halep?

- Simonei i se întâmplă un lucru miraculos. Din câteva zeci de milioane de jucătoare de tenis din lumea asta mare, ea este în primele cinci. Restul e tăcere.

Hora şi Bogdan „zumzăie“ pe Lipscani

București, februarie, 2016. Sâmbătă, ora 6:00 spre seară. Lipscani. Strada-simbol a Capitalei respiră o căldură neobișnuită pentru Făurar, o lună a frigului şi a viscolului. Aglomerată ca în orice zi lucrătoare a săptămânii. Un adevărat Babilon dâmbovițean. O pereche tânără se ceartă în franceză, o familie cu doi copii habla español și pozează un... capac de canal cu stema Bucureștiului înconjurată pe circumferință de cunoscutul motiv grecesc al continuității! Doi englezi de vreo 50 de ani se distrează cu gurile până la urechi de adidașii „electrici”, cu tălpile înalte și luminate „feeric” de beculețe multicolore ai unor puștoaice care nici cu o privire nu i-au „onorat”...

Au uitat tragedia de la „Colectiv”...

565 16 9Frapează grupurile dese de fete. Singure. Fără băieți. Foarte tinere. Și foarte tupeiste. Vorbesc tare, râd tare, se simt în largul lor. Acoperă chiar și pe muzicanții ambulanți, destul de numeroși, unul cântă la o vioară „Ciocârlia”, altul mângâie o chitară cu melodiile Beatles-ilor, cel mai „brunet” dintre ei se plânge pe acordeon că din bucata lui de pâine a dat la un om și-n câine... Pe măsură ce trece timpul barurile, cluburile, își trimit afară „ispitele”, blonde, brunete, roșcate, toate frumose și zâmbitoare, „Poftiți la noi! Astă seară vă oferim...”, și urmează promoții care de care mai tentante, numai să intri la ei, nu la alții. Localurile se umplu, încep să se audă „muzici” care se „calcă” în decibeli unele pe altele, viața, pofta de viață au făcut uitată tragedia de la „Colectiv”...

Oaza din oază

În această oază de distracție, bucureșteanul, provincialul sau turistul au privilegiul de a da peste o altă oază. O oază de cultură. După ce pot admira la numărul 59 frumoasele ii românești în vitrină, dar mai ales exotica pisică albă cu „inserții” maronii-roșcate care „primește” clienții tolănită în cadrul ușii la „Monique”, privirea și sufletul ar trebui să le fie atrase de impresionanta librărie „Cărturești”, monumentală prin construcție și conținut. În continuare, înfrățit prin menire, cheamă la o „gură” de suflet, mai bine zis la o cură de suflet, „Teatrul de pe Lipscani”. Fosta sală „Rapsodia” dinainte de ’89, unde erau aduse toate delegațiile străine ale tuturor ministerelor întru desfătare și descoperire a cântului și jocului popular românesc. Acum „cel mai mare teatru independent din România”, cum singur se prezintă pe net. Cu nume mari pe afișe: Horaţiu Mălăele, Adriana Trandafir, Magda Catone, Valentin Teodosiu, George Ivaşcu, Mihai Călin. Alături de ei, „lupii tineri” Meda Victor, Bogdan Mălăele, Dan Rădulescu, Lari Giorgescu sau Pavel Ulici. De două ori Mălăele? Da, tatăl Horațiu și fiul Bogdan împart scena și aplauzele, cu speranța să împartă cât mai curând și gloria de care se bucură, deocamdată, doar papa.

În valea cu parfum de flori şi zumzet de albine…

Asta se juca în seara amintită. „În valea cu parfum de flori şi zumzet de albine…”, după piesa dramaturgului irlandez Sean O’Casey. Regia: Horațiu Mălăele. Cu: Horațiu Mălăele, Bogdan Mălăele, Meda Victor. „O comedie burlescă, plină de bufonerii à la Stan şi Bran, menită să ne descreţească frunţile şi să ne destindă inimile”, am încheiat citatul din program. Credeți-ne că așa este. O „burtă” de râs mai mare decât burțile personajelor. O oră de relaxare totală, de destindere odihnitoare, de uitare a necazurilor. O oră de recital Horațiu Mălăele alături de fiul său Bogdan, completare firească și naturală a consacratului său tată. Piesa de debut pe scenă a celui de-al doilea Mălăele din teatrul românesc. Al treilea Mălăele din domeniu, Cristi, băiatul cel mic al primului Mălăele, și-a ales să stea în spatele camerei de filmat și să regizeze. Să revenim, însă, în valea cu parfum de flori și zumzet de albine... Spectatorii au început să vină cu o oră înaintea primului gong, bărulețul din foaier, discret și liniștit, este un loc plăcut de pregătire a trupului pentru desfătarea sufletului.

Repetiția și bulina colorată din cabină

565 16 10Coborâm în culise. La propriu, pentru că „Teatrul de pe Lipscani” are cabinele actorilor la subsol. Tatăl, maestrul, și fiul, aspirantul la maestru, împart aceeași cameră, se echipează împreună de „luptă”. Bogdan Mălăele își pune un „harnașament” cu burtă și, pardon, fund cât toate zilele, care îi dublează silueta. „Tată, mai repetăm o dată?”. Ce? Repetăm, a zis? După un an de spectacole? „Da, repetăm, hai zi de la poezie...”, răspunde seniorul. Repetă, întrerupându-se pentru scurte idei de „aici mai scurt, aici te întorci, aici vii după mine mai repede” și alte „nimicuri” care să facă jocul mai veridic, mai atractiv, mai... ei știu cum mai bine. Bogdan e răcit, aruncă-ntr-un pahar cu apă o bulină efervescentă, tata îl privește cald prin ochelarii aceia cu care îl știe tot poporul, mari, rotunzi. „Ți-e mai bine? Hai, încă o dată...”. Mirarea nu ne lasă: la un an după premieră cei doi Mălăele tot mai îmbunătățesc „prestația”.

Duios, seniorul trecea: „Așa, bravo, tată!”

Au și de ce, daaa, iată o mare problemă: pălăria lui Bogdan este prea mare, îi acoperă ochii prea mult. „Nuți, ad-o foarfecă!”, găsește tatăl soluția. Nuți e „dotarea” integrantă și nelipsită a cabinei de 30 de ani. Horaţiu taie pălăria, pălăria nu se lasă, e din fetru, tare, „Taie tu, tată, că poate ai mai multă putere”. Bogdan taie, o pune pe cap, măsoară cu palma noua distanță dintre margine și ochi, e totul ok. Hora, cum îi spun prietenii lui Horațiu, e mulțumit, „Așa, bravo, tată!” și-și mângâie copilul pe creştet. Gestul e duios prin simplitate, prin firesc. Partenerul de scenă e, în primul rând, copilul de acasă. „Așa, acum să-mi fac sprâncenele, ia dă-mi mie creionul ăla să mi le fac impresionante ca ale lui Albulescu”, cere Mălăele cel mare. Totul se desfășoară pe un ton incredibil de destins, de liniștit, de „acasă”. „Hai, faceți fotografii și întrebați ce vreți”, ne îndeamnă tata. „Așa calm sunteți întotdeauna? Și în viața de zi cu zi?”, ne mirăm sincer. „Nu, nici vorbă. Pot fi și fioros. Întrebați-l pe Bogdan!”, zâmbește Mălăele întâiul. „Da, poate fi și fioros”, confirmă Mălăele al doilea. Până să întrebăm când și cum, apare Nuți: „Domnilor, pe scenă”! Se scuză (!) și promit să continuăm după spectacol. Deocamdată sus cortina!

Talentele lui Mălăele

565 16 11Dincolo de teatru şi regie, maestrul Horațiu Mălăele a lansat până acum şi două volume, „Horaţiu despre Mălăele” - „carte autobiografică ce cuprinde grafică satirică, grafică erotică şi un început de roman (…) este, deci, un ghiveci intelectual”, după cum afirmă însuşi autorul, şi „Rătăciri”. Dacă doriţi să vedeţi o parte dintre picturile, desenele şi caricaturile sale puteţi vizita Galeria „Horaţiu Mălăele” aflată în Bucureşti, pe strada Smârdan, la numărul 37. Acum, artistul pregăteşte pentru lansare cel de-al treilea volum, care va cuprinde atât grafică, cât şi scriitură. Din paginile primelor sale două lucrări vă oferim câteva crâmpeie de genialitate.

Vorbe cu tâlc din volumul „Rătăciri” şi nu numai

  • Când aveam 6 ani, am făcut primul om de zăpadă. Atunci am avut prima emoţie artistică. Evident, şi primul „morcov”.
  • Doamnă, vă rog să vă ridicaţi, v-aţi aşezat pe pudoarea mea!
  • Prieteniile trec, duşmanii rămân.
  • După ce Prostia se instală confortabil în teritoriu, urmă o perioadă reconfortantă de fericită adaptare.
  • Se spune despre o femeie „ce cap frumos are!” sau „ce glezne frumoase are!”. Eu cred că adevărul este undeva la mijloc.
  • Nu căuta prietenia oamenilor cinstiţi! Vei suferi de singurătate.
  • În ţara proştilor, mai-puţin-prostul este în pericol.
  • Copilăria - din partea casei, Maturitatea - felul de bază, Bătrâneţea - desertul, Moartea - nota de plată.
  • La noi, ca să identifici un om de cultură dintr-o mulţime, nu-l arăţi cu degetul, îl scuipi.
  • Adam a luat-o pe Eva. Ceilalţi bărbaţi n-au nicio scuză.
  • În politică cine face economie de prostie este înlocuit.
  • Binele trece pe deasupra, răul lasă urme.
  • La noi, a fi prost şi leneş, ţine de tradiţie.
  • Fereşte-te de boul din faţă, de măgar din spate şi de prost din toate părţile!...
  • Trecut de rahat am avut, prezent de rahat am, măcar e bine că n-am niciun viitor.
  • Mulţi oameni există, puţini trăiesc...
  • Viaţa e frumoasă, dar merită trăită...
  • Actorii sunt de trei feluri: expiraţi, aspiranţi şi shakespeare-anţi.
  • A te chinui să faci un lucru aşa cum vrei numai tu este ca şi cum ţi-ai dori să ai un copil cu o femeie gonflabilă.

Decalog

  1. Nu îţi crea o imagine falsă. Este incomodă, greu de întreţinut şi uşor de depistat.
  2. Fii prietenul duşmanilor tăi. Un proverb islamic spune că: „Numai iubindu-i poţi să-i distrugi.”
  3. Rămâi modest. Dar fă în aşa fel ca lucrul ăsta să se ştie. Trebuie să ai orgoliul modestiei tale.
  4. Dacă pierzi teren lasă impresia că ai făcut-o intenţionat. Impune un principiu: am dat doi paşi înapoi ca să-mi pot lua avânt.
  5. Nu fura pe nimeni. Dacă o faci totuşi, schimbă obiectul într-o altă podoabă.
  6. Nu refuza ajutorul imbecililor. Pentru a rămâne sus îţi trebuie unanimitate.
  7. Nu-ţi explica greşelile. Învăluie-le în mister şi abstracţiune. Nu schimbă mare lucru, dar derutează.
  8. Nu te întinde prea tare. Rişti să-ţi pierzi controlul graniţelor.
  9. Nu lupta împotriva cabalelor întemeiate pe ambiţie şi frustrare. Îţi pierzi vremea, iar lor le creezi scop.
  10. Dacă nu reuşeşti, modelează-ţi existenţa după principiul: „Nu se întâmplă decât ceea ce trebuie să se întâmple.” Este o dură, dar relaxantă fatalitate.

Poezii

De fi-vei cer...

565 16 12Se lasă noaptea peste Baia Mare,

Viața dispare-ncet în minele de sare,

Iar, peste țări, în jalnicul Madrid,

Un soare moare trist și rece și fetid.

Parisul se târăște cu aer prefăcut,

Iar Bucureștiul plânge

ca un copil pierdut.

Stăm singuri pe-un Pământ

ce-a rătăcit destinul,

Și curge-n lacrimi Prutul

și Dunărea și Rinul...

Deci, iată-ne iubito

la margine de Timp,

De-ai fi zeița tu, eu îți voi fi Olimp,

De fi-vei cer, voi fi abis,

De fi-vei somn, îți voi fi vis!

Parodie bucolică scrisă pe genunchi în tulburea nopții, după lucrarea înaltului meu prieten Marius zis și Tucă - „Pe tine te”:

Cu trupul tău golaș

Când umbli prin imaș

Prin maci și toporaşi

Mă uit și parcă te-aș

Când pofta e

Când vrutul e

Când totul parcă e

Sunt sigur c-am să te

Și totuși, mă gândeam

Că tu ești prea și cam

Și-atunci c-un ciob de geam

Scriu pe nisip că te-am.

Add comment


Security code
Refresh