Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

579 16 1de Gabriela Niculescu

Pe chef Florin Dumitrescu îl puteţi urmări la emisiunea „Chefi la cuţite”, difuzată de Antena 1, iar de ceva vreme îi puteţi citi şi cartea „Găteşte cu mine”, una atipică de bucate. Este căsătorit cu Cristina, fostă Sima, şi au împreună două fetiţe superbe, Ava, în vârstă de 3 ani, şi Mia, de doar 1 anişor. Despre drumul său până la afirmare, experienţele care l-au modelat şi amintirile cu membrii dragi ai familiei a povestit cititorilor cărţii sale, dar şi nouă, într-un interviu sincer şi deschis.

„Dragostea mea pentru mâncare este mai presus de pasiunea de a găti”

579 16 2- Ce pot găsi cititorii în cartea ta?

- Contrar aşteptărilor, cartea aceasta nu este despre meseria de bucătar. Nu este despre restaurante, despre fine-dining, despre stele Michelin, reţete elaborate sau plating minimalist. De această dată nu sunt în postura de jurat, mentor sau autoritate în domeniul culinar. Aici sunt doar un gurmand, iar dragostea mea pentru mâncare este mai presus de pasiunea de a găti. Pentru că, înainte de a fi un bucătar, am fost copil, fiu şi nepot, iar amintirile, trăirile, gusturile cu care am intrat în contact în acea perioadă m-au format ca adult. Înainte de a fi bucătar, sunt prieten, iubit, coleg, iar relaţiile interumane m-au făcut să înţeleg cât de importanţi sunt cei din jur în evoluţia noastră personală şi profesională. Înainte de a fi bucătar sunt soţ şi tată, iar azi ştiu că mâncarea pe care o gătesc pentru cei dragi este mai bună decât orice experienţă culinară la vreun restaurant cu pretenţii, pentru că e gătită cu multă iubire.

- La tv pari un tip dur, cum de te laşi descoperit în paginile cărţii?

- Atmosfera dintr-o bucătărie profesionistă poate fi rece uneori. Suntem atât de mânaţi de adrenalina din service, de imboldul de a face performanţă, din dorinţa de a mulţumi pe toată lumea, încât, de multe ori, uităm de noi. Am căutat mereu să învăţ, să fiu tot mai bun. Am cutreierat restaurante pentru a vedea diferite stiluri de a găti, diferite moduri de a conduce o bucătărie. Am muncit şi am învăţat bazele bucătăriei pas cu pas, cu răbdare şi fără să sar etape, pentru că am ştiut că nu pot construi ceva solid fără o temelie bună. Iar fără cultură gastronomică nu îţi poţi forma un stil propriu de a găti. Tocmai din această cauză nu am vrut să scriu o carte pentru profesionişti. Am vrut, mai întâi, să scriu o carte despre mine, poveştile şi amintirile mele legate de preparatele pe care azi le gătesc acasă, cele care mi-au format gustul şi cele care acum formează gustul copiilor mei. Pentru că, înainte de toate, sunt un om, cu amintiri şi visuri, iar veselia fetelor mele când facem o pâine împreună sau zâmbetul soţiei mele când pregătesc desertul care îi poartă numele nu se compară cu nimic.

„De la reţetele bunicii, la preparatele făcute din iubire”

579 16 4- Şi din aceste motive nu ai vrut să scrii o carte de bucate tipică...

- Nu este o înşiruire de reţete. Este mai degrabă o carte despre poveştile importante din viaţa mea, legate de diferite reţete şi preparate. De la mâncărurile bunicii mele, cele cu care am crescut, la reţete care mi-au marcat cariera, până la preparatele care m-au făcut să înţeleg cât de mult contează să găteşti cu drag şi din iubire. Această carte este povestea mea spusă pe limbajul gustului şi e pentru cei care gătesc acasă din pasiune sau din nevoie, pentru cei care pun pe masa celor dragi bucăţi din sufletul lor.

- Ce feedback ai primit după lansarea cărţii?

- Am primit feedback pozitiv din partea oamenilor care au fost la lansare. Am primit felicitări din partea colaboratorilor şi, evident, laude din partea familiei. Majoritatea celor care au cumpărat cartea îmi postează pe pagina de Facebook poze cu cartea şi-mi transmit felicitări. Pot spune că până acum totul este aşa cum am sperat.

- Te gândeşti deja să începi lucrul la cea de-a doua?

- Eu mă gândesc deja la a cincea carte, despre ce ar trebui să fie. A doua este aproape gata, cel puţin în mintea mea.

„Îmi place să merg în piaţă şi să vorbesc cu cei care vând la tarabe”

- Spuneai că-ţi place să scrii. Fiind soţ, tată de fete şi chef, când îţi faci timp pentru scris şi ce scrii în general?

- Nu am comentat niciodată public nimic din ce nu are legătură cu mine. Aşa că de fiecare dată când mă entuziasmează vreun subiect sau mă dezamăgeşte ceva, îmi scriu gândurile în telefon, atunci când am timp, după ce adorm fetele, în pauza de filmare sau în drum spre treburile zilnice.

- În aproape toate meseriile există momente în care regreţi, poate chiar şi pentru câteva secunde, că nu ai ales alt drum profesional. Care au fost momentele acelea pentru tine?

- Nu pot să spun despre mine că am regrete. Nu regret nimic din ce am făcut în viaţa mea bun sau rău. Sunt de părere că tot ce am făcut m-a adus astăzi în situaţia în care sunt, şi sunt fericit. Fiecare obstacol din viaţa mea m-a făcut să fiu mai bun. Aş putea să spun că singurul meu regret de-a lungul vieţii este că nu am muncit mai mult când am avut ocazia.

- Spuneai în carte că-ţi plăcea să mergi la piaţă împreună cu bunica ta. Acum de unde preferi să-ţi faci cumpărăturile pentru acasă?

- Îmi place să merg în continuare în piaţă şi să stau de vorbă cu cei care vând la tarabe. Indiferent ce vând, toţi mă întâmpină cu câte o superofertă sau o legătură de verdeaţă cadou. Îmi place să fac asta cât pot de des, altfel, evident că merg în magazinul al cărui ambasador sunt, şi nu numai pentru că le sunt ambasador, dar şi pentru că îmi plac foarte mult produsele de acolo.

„Cristina este muza mea şi criticul meu numărul unu”

579 16 3- Pe lângă supa de legume cu tăieţei de casă, remediul pentru răceală al familiei tale, ce altă mâncare te leagă de copilărie şi de adolescenţă?

- Plăcinta de dovleac, tăieţeii cu pesmet, varza călită, tocăniţa de cartofi, carnea prăjită în ceaun. Sunt foarte multe feluri de mâncare de care mă simt legat şi pe care nu am încercat încă să le fac. Aş putea spune că, involuntar, viaţa mea s-a învârtit în jurul mâncării. Uneori îmi răsar în minte imagini cu mine de când nu aveam mai mult de 2 ani şi mâncam iaurt cu pâine din borcan de sticlă cu capac de aluminiu.

- Spuneai că eşti un om împlinit, pentru că visul de a avea o familie s-a materializat şi că ţi-ai găsit jumătatea. Cu ce te inspiră Cristina atunci când concepi sau pregăteşti diverse preparate?

- Cristina este, în egală măsură, muza mea şi criticul meu numărul unu. În primul rând ştie să mă oprească din a găti cantităţi industriale, pentru că, dacă ar fi după mine, aş găti şi aş hrăni tot cartierul. Gustul Cristinei este foarte greu de satisfăcut, şi atunci orice mâncare pe care o gătesc şi îi place este un succes garantat în faţa tuturor.

- Cum te-au schimbat căsătoria şi familia?

- Căsătoria încă nu m-a schimbat, în schimb, familia pot să spun că m-a responsabilizat destul de tare. Acum, de fiecare dată când plec de acasă, abia aştept să mă întorc. Nu îmi place să petrec timp departe de familia mea, şi cel mai tare mă sperie faptul că vor apărea momente pe care le voi rata din pricina carierei.

„Cu majoritatea concurenţilor am păstrat o relaţie de prietenie”

- Care dintre mâncărurile pregătite de Cristina se află în topul preferinţelor tale?

- Gulaşul, orezul cu lapte, mâncarea de cartofi şi omleta de dimineaţă. Mâncarea de cartofi este primul fel de mâncare gătit de Cristina pentru mine. Omleta îi iese demenţial şi este foarte gustoasă atunci când avem şi slănină afumată, orezul cu lapte îmi place, pentru că la restaurantul unde ne-am cunoscut ea a făcut un orez cu lapte mai bun decât al meu, iar gulaşul se numără printre preferinţele mele, pentru că îi iese atât de bun, că nici nu folosesc lingura când îl mănânc, este de ajuns o pâine.

- Ştiu că ai intoleranţă la lactoză. Cum te descurci cu ea atunci când ai de gustat, mai ales la emisiune, preparate pe bază de lapte?

- De regulă, evit să gust, dar când trebuie, trebuie. Suferim, strângem din dinţi şi mergem mai departe. Am trăit eu altele mai grave de atât.

- Ai legat prietenii cu foştii concurenţi ai emisiunilor din juriul cărora ai făcut parte? Lucrezi cu vreunul dintre ei?

- Sunt prieten cu toţi oamenii cu care am interacţionat la ultimele proiecte şi pot spune că deja colaborez cu câţiva dintre ei pe diferite teme. Sidia are un restaurant de succes, şi de fiecare dată când am nevoie să mă joc apelez la el. Alex Petricean a evoluat foarte mult de când ne-am cunoscut, şi pentru asta sunt foarte mândru de el. Dexter a început treaba serios cu food styling-ul şi cred că este fericit cu acest pas. Iar Dorin Mandache, după o lungă colaborare cu mine, are acum grijă de un restaurant frumos din Ploieşti. Cu majoritatea am păstrat o relaţie de prietenie.

„Unii, când îi pui să cureţe o ceapă, te întreabă miraţi «de ce?»”

- Care sunt puctele forte ale celor care participă la emisiunile culinare şi care sunt minusurile, în general?

- Punctele forte sunt, în general, curajul, foamea de experienţă în gătitul profesionist, pasiunea, dorinţa de reformare profesională - chiar şi pentru cei care sunt deja bucătari profesionişti -, respectul pentru meseria de bucătar, dorinţa de afirmare. Minusurile cred că, de fapt, se reduc la unul singur: dorinţa de a sări peste paşii de iniţiere în ale gătitului profesionist. Toţi vor să fie direct în faţă, la montaj, dar când îi pui să cureţe o ceapă, te întreabă miraţi „de ce?”.

- Cei care vor să savureze preparatele tale în ce restaurant le pot găsi?

- Momentan, nu mai gătesc în niciun restaurant. Am intrat într-o perioadă de concediu. Mă ocup de familie cât pot de mult şi încerc să mă relaxez. Promit să anunţ când se produce o schimbare în acest sens.

„Veselia fetelor mele când facem o pâine împreună sau zâmbetul soţiei mele când pregătesc desertul care îi poartă numele nu se compară cu nimic“

„Din punct de vedere culinar suntem unde era China în secolul trecut“

- Comparativ cu alte popoare, cum stau românii la capitolul gătit?

- Din punct de vedere culinar, acum, în anul 2016, ne aflăm acolo unde Italia era în anii ’90, Franţa, în anii ’80, Statele Unite, în anii 2000, şi China, în secolul trecut. Nu pot să spun că suntem un popor educat culinar, ştiu doar că regimul comunist a reuşit să standardizeze gusturile românului atât de tare, încât şi astăzi ne chinuim să ieşim din ceaţă.

„Ava e cu dansurile, Mia este înnebunită după mâncare“

579 16 5- Am văzut că pui preţ pe sănătate, în general, dar spune-mi, te rog, de ce reguli ţii cont atunci când găteşti pentru Ava şi Mia?

- În primul rând, încercăm să gătim cu produse cât se poate de curate. Pesticidele şi chimicalele din alimente pot afecta grav evoluţia unui copil. Nu gătim deloc prăjeli şi încercăm să le ferim cât putem de dulciurile din comerţ. Cu toate că avem în casă un sertar plin cu dulciuri, napolitane, ciocolată şi alte minunăţii, le sunt interzise copiilor.

- Ava se arată interesată de bucătărie? Îi place să-şi „bage nasul” în preparatele voastre?

- Ava este pasionată de dansuri. Nu este atât de înnebunită după mâncare aşa cum este Mia. Momentan, în afară de jocul cu făină şi curăţat usturoi, nu avem alte activităţi în materie de bucătărie.

Omleta perfectă de dimineaţă

579 16 6În copilărie eram sportiv, prin uramare mă trezeam dimineaţa foarte devreme ca să merg la antrenamente. Mai târziu, după ce am renunţat la sport şi mergeam la şcoală, mi-am început şi ucenicia în bucătărie.

Aşadar, mă trezeam foarte devreme, astfel că am avut puţine dimineţi petrecute acasă, în linişte, luând un mic dejun perfect. Când eram puşti, omleta făcută de părinţii mei era o formă de frittata, plină de legume, foarte umflată şi consistentă. Îmi aduc aminte că mi se părea că mănânc o pizza. Cu timpul am început să fiu atras de omleta „jumări”.

Nu mi-a plăcut niciodată să mănânc micul dejun singur, gătit de mine şi de cele mai multe ori nu aveam timp de nimic (...). Nu am fost niciodată şi nici acum nu pot să spun că aş fi o persoană care să funcţioneze dimineaţa. Sunt neprietenos, vorbesc puţin şi reuşesc să gândesc abia după două cafele. Mi s-a întâmplat de multe ori să ajung acasă seara târziu, de la restaurant sau de la filmări, şi să iau micul dejun abia pe la ora 13:00.

Însă, în anii recenţi, micul dejun a început să capete un alt sens de când suntem o familie. Chiar dacă eu nu vorbesc, o fac fetele în locul meu, şi ador asta. Ne aşezăm cu toţii la masă, Ava pe un scaun de om mare, Mia în scăunelul pentru copii, este veselie, fiecare vorbeşte pe limba ei, iar eu le admir. Soţia mea le pregăteşte ouă fierte, brânzică de capră şi tot felul de bunătăţi, iar mie îmi face celebra sa omletă. Îmi dau seama că este supărată pe mine când omleta este un pic uscată şi are numai ceapă. Dar vă jur că, atunci când nu are motive să fie supărată şi mă iubeşte până la cer şi înapoi, face o omletă Dumnezeiască. Cu ceapă, slănină de casă afumată şi-atât! Ador dimineţile în care intru în bucătărie şi o găsesc pe Cristina la aragaz, amestecând în tigaie. Este impresionant când găteşti pentru sute de persoane şi acasă ai pe cineva care găteşte pentru tine.

Reţeta ei este foarte simplă şi nu ştiu cum face, că doar ei îi iese aşa. Probabil că şi în acest caz ingredientul cel mai important, pe care doar ea îl deţine când vine vorba despre mine, este iubirea!

Add comment


Security code
Refresh