Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

591 16 1de Carmen Ciripoiu

Vedeta tuturor emisiunilor de muzică populară adevărată, artist de înaltă clasă care păşeşte pe scenă cu o eleganţă desăvârşită, magician al viorii, așa cum e numit de specialiști, dirijorul celei mai de succes orchestre din Europa, Lăutarii din Chişinău. Şi peste toate acestea, un om cu bun-simţ ieşit din comun, hărăzit cu un talent rar, ce pare să aibă două inimi: una care se odihneşte şi cealaltă care munceşte. O onoare pentru orice jurnalist să stea faţă în faţă cu maestrul Nicolae Botgros, lăutarul cu ochi trişti, care râde şi plânge atunci când vorbeşte despre viaţă.

Paganini din Bădicu, toba uriaşă şi sărăcia

- Aveați doar câțiva anișori când ați început să cântați prin sate, alături de tatăl dumneavoastră și, chiar dacă erați micuț, vă cărați singur toba în spate. A fost greu începutul, domnule Nicolae Botgros?

591 16 2- Foarte greu, dar nu regret absolut deloc! Nu cred că soarta mea nu se regăsește și la alţi artişti, muzicieni, compozitori, scriitori, poeţi. Așa s-a trăit în secolul al XX-lea, oamenii erau cu mult mai săraci, chiar nevoiași. Noi am fost o familie numeroasă - opt copii (trei fraţi, eu, Vasile şi Gheorghe, şi cinci surori). E adevărat că în sat mai erau şi alte familii cu mulţi copii, dar noi am fost cei mai amărâţi şi nu mi-e ruşine să o spun. Lucrul ăsta îl pot confirma sătenii. Tatăl meu, lăutar fiind, avea în casă multe instrumente muzicale, iar mie îmi plăcea să mă joc la toate odată. Într-o zi, în timp ce băteam toba, tata a simţit ceva şi a venit la mine şi mi-a spus: „Hai, ţine aşa”. El cânta la vioară şi eu la tobă. Când a văzut ce facem noi, s-a alăturat şi fratele Vasile cu acordeonul şi taraful de nunţi a fost pornit. Aveam 4-5 ani. Au urmat repetiţii, zile şi nopţi, iar pe la 6 ani şi jumătate am intrat în lumea lăutarilor, a nunţilor, a petrecerilor. Într-un cuvânt, după câştig, ca să întreţinem familia. Îi eram tatei de un mare ajutor. Toba mi-a plăcut s-o bat, dar nu să o duc şi în spate. M-am chinuit mult cu ea, mai ales după cântări. Veneam pe jos din diferite localităţi şi eram prea mic pentru o tobă atât de mare!

- Se spune că tatăl dumneavoastră, Dumitru Botgros, numit și Paganini de la Bădicu, locul unde v-ați născut, vă trezea pe dumneavoastră și pe frați să faceți demonstrații în miezul nopții celor care doreau să vă asculte… În condițiile acestea, mai aveați timp și pentru școală?

- Tata era numit în diferite feluri: Paganini pentru că era şcolit, citea şi scria note; Mitişor, băiatul dracului, pentru că-i vrăjea pe toţi cu vioara. Unde cânta el, lumea uita de nuntaşi, naşi, socri... toţi se cruceau la fel ca la o persoană care face mari minuni. Da... Se întâmpla uneori să vină oameni din sate îndepărtate noaptea ca să ne angajeze la vreo petrecere, iar tata ne trezea din somn şi le cântam. Ca să se lămurească omul ce muzică plăteşte. Şi ştia toată lumea că Mitişor are formaţie nouă... Cât priveşte şcoala, profesorii m-au înţeles şi m-au ajutat întotdeauna. De multe ori, aţipeam marţi dimineaţa cu capul pe bancă, iar ei mă mângâiau uşor pe cap şi spuneau: „Du-te, Culaie, şi te odihneşte, lasă, că tu eşti copil bun şi ai să-ţi iei lecţiile de la ceilalţi colegi!”.

„Mama mi-a dat viaţă, iar tata, meserie!”

591 16 4- Ați spus într-un interviu că niciodată nu ați cântat atât de bine ca tatăl dumneavoastră. E valabil și acum?

- Cu siguranţă, da! Asta va rămâne adevărat până voi închide ochii. Tatăl meu a fost un violonist de mare performanţă.

A terminat Liceul de Muzică de la Iaşi şi cânta toate genurile: muzică clasică, café-concert, tango, vals, muzică de promenadă, serenade şi, desigur, folclor şi muzică populară. Şi era unicul lăutar care cânta pe note.

- Care a fost cel mai frumos cadou primit de la părinți care v-a rămas în suflet?

- Faptul că m-au adus pe lume. Mama mi-a dat viaţă, iar pentru asta mă înclin în faţa sa, iar tata, meserie şi nu uit niciodată să-i mulţumesc pentru asta.

- Dacă ați fi avut o copilărie mult mai ușoară, credeți că ați fi ajuns unde sunteți astăzi?

- Chiar dacă nu aveam tot ce ne doream, am avut o copilărie uşoară. Cel puţin aşa am simţit eu. Greul era pe tata, el se gândea zi şi noapte ce să ne pună pe masă, cu ce să ne îmbrace, ce să ne înveţe. Şi de aceea am şi pornit la drum cu el. Ca să-i fie mai uşor...

„În casa noastră cântă şi cocoşul, şi găina!”

- Sunteți un familist convins, maestre Botgros? Cum v-ați cunoscut soția? A fost dragoste la prima vedere sau totul a venit în timp?

- Eram copii şi eu, şi Lidia când ne-am intersectat. Aveam doar 15 ani şi jumătate. Vedeţi dumneavoastră, omul când este copil are acea sinceritate, acea naivitate cu care nu se mai întâlneşte în viaţă. Ne-am îndrăgostit, iar această iubire curată durează de 45 de ani! Sigur că au mai fost nori şi la noi şi tulburări diverse, dar am rezistat în ciuda tuturor lucrurilor. Şi aşa am crescut şi un fecior pe nume Cornel cu care ne mândrim. Prin iubire ne-am ţinut familia unită.

- Ce înseamnă acasă pentru dumneavoastră? Cine cântă pe acoperiș? Cocoșul sau găina?

- Vă spun cu toată sinceritatea... Mie mi-a plăcut tare mult când i-am auzit cântând pe Ion Dolănescu cu Maria Ciobanu, dar şi pe Benone Sinulescu cu Irina Loghin. Au făcut nişte duete incredibile. Tocmai de aceea, am considerat că în casa noastră e bine să cânte duetul Lidia-Nicolae, adică şi cocoşul, şi găina.

„Vioara este ca o femeie. Dacă o încălzeşti la suflet, ai viaţa frumoasă, invers...”

- Cu ceva timp în urmă, ați declarat că vă doriți o anume vioară. Despre ce este vorba? Ce are aceasta special față de suratele sale? V-ați îndeplinit visul?

- Din păcate, nu, dar nu cred că mai e nevoie. M-am convins că este bună acea vioară care te ascultă, iar tu o asculţi la rândul tău. Vioara este ca o femeie. Dacă o încălzeşti la suflet, ai viaţa frumoasă, invers...

- În condițiile în care majoritatea artiștilor vor să se afirme și individual, formația Lăutarii din Chișinău, pe care o conduceți, a cărei faimă a trecut de mult granițele Moldovei, are 38 de ani de activitate. Care sunt ingredientele grație cărora ați reușit să păstrați această formație?

- Noi suntem o familie unită, avem o disciplină de fier şi muncim aproape cât munceşte un om la fabrică. Indiferent cât de talentat ar fi omul, dacă nu munceşte, nu dobândeşte nimic. Noi am venit la Bucureşti în 1989 cu trenul, dar ne-am întors acasă pe un cal alb.

„Sunt blând, răbdător, dar şi dur”

- În repertoriul orchestrei se regăsesc cele mai strălucite perle ale folclorului moldovenesc cu parfum autentic. Care a fost cea mai mare realizare a dumneavoastră şi a băieţilor?

- Desigur, predomină perlele folclorului moldovenesc cu parfumul lor, dar noi cântăm muzica tuturor românilor, bijuterii clasice, romanţe, muzică uşoară, jazz, rock, doine, jocuri, sârbe, învârtite, purtate etc., ce fac parte din arealul nostru folcloric. Asta ne defineşte pe noi, Lăutarii din Chişinău, complexitatea.

- Cum este Nicolae Botgros în calitate de lider? Blând şi răbdător sau o persoană dură, în faţa căreia nimeni nu crâşneşte?

- Aproape că m-aţi descris exact. Şi una, şi alta. Altfel nu se poate atunci când ai în spatele tău o ploaie de oameni cu diferite caractere.

- Din punctul dumneavoastră de vedere, cum se descurcă în ziua de astăzi cântăreţii de muzică populară? Mai există rapsozi autentici cu aceeaşi candoare ca altădată?

- Cu siguranţă, da. Şi aş vrea să dau câteva nume: Sofia Vicoveanca, Maria Ciobanu, Benone Sinulescu, Nicolae Furdui Iancu, Gheorghe Zamfir, Irina Loghin, Laura Lavric, Mioara Velicu, regretatul Ion Dolănescu ş.a.

„La primul spectacol cu Lăutarii din Chişinău în România au rămas pe afară 1000 de oameni”

591 16 3- Dar publicul cum îl simţiţi? Vă mai pregătiţi la întâlnirea cu acesta ca pentru o mare sărbătoare?

- Orice spectacol este pentru noi un eveniment cultural deosebit şi ne pregătim tot timpul să fim la patru ace.

- Care este cea mai frumoasă amintire pe care o păstraţi din turneele efectuate?

- Multe spectacole din viaţa mea au fost de mare valoare. În 1989 am avut primul spectacol din România, la Sala Palatului, unde erau mai mult de 5.000 de spectatori pe scaune și 1.000 în picioare, plus alţi 1000 de oameni care au rămas pe afară. Mi-amintesc cu mare drag de anul 1988 la Chişinău, unde am cântat alături de Sofia Vicoveanca, Gheorghe Zamfir, Benone Sinulescu, Ion Dolănescu, Irina Loghin. Au urmat câteva festivaluri la Braşov - „Cerbul de Aur”, apoi un eveniment minunat, cel de la Bucureşti - „TVR 50” cu marea producătoare Elise Stan. Şi să nu uităm de emisiunea „O dată-n viaţă”, de pe postul public de televiziune, tot cu Elise Stan şi Iuliana Tudor. Doamnei Elise Stan îi mulțumesc din tot sufletul pentru atitudinea profesională pe care a avut-o și o are față de Orchestra Lăutarii și față de mine personal și fac o plecăciune în fața domniei sale pentru cei 15 ani de colaborare perfectă.

- Sunteţi unul dintre cei mai admiraţi oameni. Dar dumneavoastră pe cine admiraţi?

- Eu admir tot ce se numeşte folclor şi-i iubesc pe toţi cei care slujesc cu adevărat folclorul. Le doresc tuturor tinerilor care pleacă pe acest drum să fie atenţi la ceea ce fac, exact aşa cum am fost şi noi, generaţia de aur.

„Obosesc... când stau degeaba...”

591 16 5- Toţi avem de-a lungul timpului perioade bune sau momente nu prea plăcute care ne marchează existenţa. Cum aţi trecut peste cumpenele întâlnite în viaţă? A avut succesul dumneavoastră un preţ pe care l-aţi plătit?

- Multe lucruri se pot întâmpla în viaţă, depinde de mediul în care trăieşti. Uneori poţi plăti mai mult decât costă, dar numele meu m-a ajutat de multe ori de-a lungul existenței.

- Aţi putea face şi altceva în afară de muzica pe care o iubiţi atât?

- Omul este capabil să facă de toate, dar să nu uităm că Dumnezeu te hăruieşte cu un dar şi e păcat să strici lucrul altuia. Mai bine să faci ce ţi-e dat de Cel de Sus.

- Nu obosiţi niciodată, maestre?

- Obosesc... când stau degeaba...

De ce i se spune magicianul cu ochii trişti

591 16 6- Se aude pe la colţuri că aveţi un fel anume de a vă ruga, iar Domnul v-a ascultat întotdeauna. Ce rol a avut Dumnezeu în viaţa dumneavoastră, maestre?

- Am acasă foarte multe icoane primite de la diferite persoane, de la preoţi. De câte ori plec la spectacole sau în turneu mă rog Domnului să-mi ţină calea şi să mă ajute. În permanenţă am simţit acest sprijin duhovnicesc.

- Ştiţi că vi se spune magicianul cu ochii trişti? Oare de ce?

- Am fost cu adevărat chinuit în viaţa mea, dar am muncit enorm. Am agonisit totul cu o vioară şi un arcuş. Pot şti acest lucru doar lăutarii din generaţia mea care au gustat din această pâine dulce şi amară, prin frig, ploi şi îngheţ. Cântam afară la nunţi câte trei zile fără întrerupere, la Paşte, tot trei zile, la Crăciun, patru zile. A fost foarte greu până am ajuns unde sunt acum. Dar mulţumesc Domnului de Sus. Generaţia noastră are ce povesti, numai că, din păcate, mulţi nu vor să asculte. Cred că sunt doar poveşti...

- Sunteţi fericit, maestre Botgros?

- Da. Acum ştiu bine ce înseamnă fericirea! Am o orchestră minunată, o familie frumoasă, o casă, o maşină performantă. Parcă alta-i viaţa. Numai de-o fi sănătate pentru toată lumea, altfel viaţa nu are niciun sens...

- Vă mulţumesc din suflet pentru timpul pe care mi l-aţi acordat. Ce le uraţi cititorilor revistei TAIFASURI?

- Eu vă mulțumesc. Le spun că îi iubesc şi fac o plecăciune în faţa tuturor românilor. Le urez sănătate şi mult noroc!

„Doar lăutarii din generaţia mea ştiu cum e să guşti din această pâine dulce şi amară, prin frig, ploi şi îngheţ“

Multiple distincţii pentru cariera prodigioasă

Pentru contribuția pe care a adus-o muzicii, faimosul violonist Nicolae Botgros a fost răsplătit cu numeroase distincții: Artist Emerit și Artist al Poporului al Republicii Moldova, Cavaler al Ordinului Republicii Moldova, Ordinul Serviciului Credincios în grad de Comandor, Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Comandor, Cetățean de Onoare al raionului Cahul și al orașului Cahul, Cetățean de Onoare al satului Bădicu, Cetățean de Onoare al orașului Soroca, Cetățean de Onoare al Bârladului, Cetățean de Onoare al comunei Botoșana, județul Suceava. De asemenea, Colegiul de Muzică și Arte din Soroca, Școala din Bădicu, Școala din satul Chiosălia, raionul Cantemir și Palatul de Cultură din orașul Cahul poartă numele lui Nicolae Botgros.

„Nepotul ne-a depăşit cu mult tot neamul!“

591 16 7- Ce relație aveți cu fiul dumneavoastră, Cornel? A fost Nicolae Botgros un prieten sau un tată autoritar pentru fiul său?

- Cornel a fost şi va fi mereu tot ce am mai drag în viaţa mea. El este şi feciorul, şi prietenul meu. În prezent, este prim dirijor al Orchestrei Lăutarii, iar eu sunt doar director principal. Mă ajută foarte mult la scris orchestraţii, lucrează cu băieții, şi pot spune că am cui să las această avere patrimonială. Îi mulţumesc Lidiei că mi-a dăruit acest copil, pe care-l iubesc enorm.

- Știu că aveți un nepoțel pe care-l adorați. Ce ați simțit când ați devenit bunic? Ați vrea să vă calce pe urme?

- Când a venit pe lume Cristi, eu şi Cornel păşeam scările de la maternitate câte trei o dată. Ardeam de nerăbdare să-l văd cât mai repede şi am simţit un lucru cu care nu m-am confruntat când s-a născut Cornel. O uriaşă mândrie, de parcă toată lumea se uita la mine şi ştia ce mi se întâmplă. Plin de fericire, copleşit de mari bucurii, m-am simţit bunic. Anul acesta, Cristi face 17 ani. Nici nu ştiu când au trecut anii. E frumos şi înalt, are 1,91 m, face şcoala de vioară la Liceul de Muzică „Ciprian Porumbescu”, la profesor Galina Buinovschi, căreia aş vrea să-i mulţumesc pe această cale. Cristi face mari performanţe, şi nu mi-e ruşine să spun că a depăşit cu mult tot neamul nostru. E greu de spus în cuvinte ce simt când merg cu el la lecţii sau la concertele pe care le are cu şcoala cu Orchestra Filarmonicii de Stat.

Add comment


Security code
Refresh