Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

595 16 1de Carmen Ciripoiu

La doar 29 de ani pe care-i va împlini în curând, Alex de la Orăștie este un om căruia Dumnezeu, pe care-L iubește cu ardoare, i-a împlinit cea mai mare dorință: aceea de a cânta cu o pasiune devoratoare. În acest anotimp al toamnei, sufletul său nu e acoperit de o frunză, ci plin de frumos. Privește țintit către viitor și visează la viață, familie cu mulți copii și liniște. Toate pe un fundal muzical...

„Șase ani nu m-am îndoit de rugăciunile mele”

- Se spune că sunteți artistul care are nu mai puțin de 5 milioane de vizualizări pe youtube la fiecare melodie. V-ați așteptat vreodată la așa ceva?

595 16 2- Sincer, da. M-am așteptat. Și asta pentru că eu știu ce transmit atunci când cânt. Mesajul meu e unul cu totul special. Am întrebat de multe ori lumea care vine la spectacolele mele ce simte când îmi ascultă melodiile. Răspunsul a fost: fericire și emoție. Și în cele mai multe cazuri, oamenii plâng. Și odată cu ei, plâng și eu în timp ce interpretez o piesă. Și asta pentru că eu am avut dorința asta de a cânta, de a ajunge în fața publicului de când mă știu. Am vrut să ajung Alex de la Orăștie și am ajuns. Totdeauna am știut cine voi deveni, însă aveam mereu un semn de întrebare. Probabil că nu știam când se va întâmpla... Mereu am avut viziuni. Mi-amintesc că aveam vreo 13-14 ani, și la noi în cartier (n.r. - comuna Tuldași, satul Pricaz) ne strângeam la lăsarea Postului de Crăciun să colindăm. După ce se termina colindul, le spuneam totdeauna prietenilor mei că eu voi ajunge să cânt cu Denisa și cu Nicolae Guță. Acasă aveam un casetofon și două casete cu Puiu Codreanu și mă înregistram peste vocea sa. Deși habar nu aveam ce e aia muzică, știam de atunci că am voce frumoasă. Și atunci când colindam, oamenii îmi recunoșteau vocea dintre toate celelalte. Și când îmi spuneau asta, eram extrem de fericit. Cred că mă receptau de atunci...

- Cum au fost începuturile? Grele? Ușoare? De ce ați ales muzica?

- Îngrozitor de grele. Lansarea mea a fost un adevărat chin, aș putea să spun. Lucram la Fares Orăștie, culegeam plante, și, din dorința asta imensă de a cânta, bruma aia de bani pe care o câștigam o foloseam pentru a mă duce la audiții. Din nimic am făcut ceva. De când am înțeles că am voce, m-am rugat lui Dumnezeu: Doamne, dacă mi-ai dat darul ăsta, pune-mă acolo unde mi-e locul. Șase ani nu m-am îndoit de rugăciunile mele. La 19 ani m-am dus la o audiție. Și mama, care avea o pensie de boală de 90 de lei, a făcut eforturi supraomenești să-mi dea banii necesari pentru deplasare. Așa am ajuns la București, și cum am coborât din tren, Dumnezeu mi-a scos în cale un om care mi-a spus că pentru a ajunge la restaurantul unde urma să fie audiția, nu am nevoie de taxi. Era foarte aproape de gară. Mi-amintesc că au fost vreo 150 de persoane acolo. Am cântat, am plecat acasă, și a doua zi m-au sunat că am câștigat preselecția.

„Am vrut să fiu ca mine...”

595 16 3- A existat vreun artist pe urmele căruia ați dorit să călcați?

- Eu sunt ca un fel universal. Nu am avut niciodată un model, și asta pentru că am ascultat întotdeauna toate genurile muzicale. Le-am iubit și le iubesc pe Andra, Mirabela Dauer, Angela Similea, dar la fel de mult și pe Nicoleta Voica sau pe oricare alt cântăreț. Dar cel mai mult îmi place muzica populară și de petrecere. Eu am vrut să fiu ca mine, nu ca alții. Toate se leagă atunci când vrea Dumnezeu...

- Cum vă primesc oamenii la spectacole?

- Cu cea mai mare dragoste. Eu când ajung la un spectacol mă încarc pozitiv. Sunt doar eu cu publicul, fără nimeni altcineva. Am momente însă când mi-aș dori să mă întorc în trecut, la Fares, să mai stau la o vorbă cu prietenii după ce culegem flori, să mai simt o dată liniștea aceea din trecut... Când urc pe scenă, toate relele dispar. Și mă impresionează extraordinar de tare când văd că oamenii se emoționează la piesele mele. Și atunci realizez că fac și eu ceva bun pentru spectatorii mei. De fapt, eu asta mi-am dorit mereu: să le transmit sensibilitatea mea. Eu nu am fost fals niciodată. Nu știu ce înseamnă falsitatea. Legătura mea cu spectatorii e foarte specială. Mă duc printre ei când sunt la spectacole, nu-mi place să stau pe scenă, îi las să mă îmbrățișeze... Pe mine oamenii m-au ridicat.

„Cea mai mare bogăție a mea este educația primită de la părinți”

595 16 4- Pe lângă faptul că vă place foarte tare muzica, ați ales această meserie și pentru partea financiară?

- Categoric nu. Pentru mine, banii sunt doar niște hârtii care îmi oferă confortul de care am nevoie și mă lasă să-mi ajut familia. De fapt, ăsta a fost țelul meu în viață. În rest, nimic. Am rămas același copil naiv, doar că, datorită banilor, am putut să mă îmbrac mai bine. Odată iubit și aclamat de public, trebuia să dau bine în fața acestuia...

- Ce v-ați cumpărat din primii bani câștigați?

- Absolut nimic. I-am adus mamei pe toți. Mi s-au părut foarte mulți, și nu știam ce să fac cu ei. Iar mama a început să plângă, pentru că dintr-o dată, dintr-un om care nu avea niciun leu în buzunar, mi s-a schimbat radical viața. Vă dați seama că aveam 19 ani și îi ceream mamei bani... Din câte îmi amintesc, din acea sumă câștigată, mama a cumpărat mâncare.

- Și pentru că am atins un subiect sensibil, ce înseamnă familia pentru dumneavoastră?

- Familia e totul. La noi a cântat toată lumea. Și mama, și tata, și doi frați, dar carieră am făcut eu și fratele meu Aurelian, cu care mai cânt în concerte. Noi suntem cinci băieți, eu sunt mezinul. Suntem oameni simpli, cu mare frică de Dumnezeu. Cea mai mare bogăție a mea este educația pe care am primit-o de la părinți. Mama era femeie de serviciu, spăla scări de bloc ca să-mi cumpere haine pentru școală și se ducea șapte-opt kilometri pe jos să vândă lapte ca să aducă mâncare acasă. Dar, dincolo de toate aceste lucruri, am primit o educație aleasă și am învățat că, orice s-ar întâmpla pe lume, noi trebuie să fim uniți. Și până acum nu ne-am certat niciodată. Eu îi ajut pe toți, chiar și pe nepoți. Educația asta primită de la mama a fost un mare atu în cariera mea, pentru că am știut să plec capul când a trebuit, să tac când era cazul. Dacă eram un obraznic, nu m-ar fi ajutat nimeni.

„Îmi este rușine să mă laud cu succesul”

- Cum vă înțelegeți cu colegii de breaslă? A existat vreodată gelozie din partea dumneavoastră?

- Niciodată n-a existat un astfel de lucru, pentru că de mic eu i-am ascultat cu drag pe toți, și dintr-o dată am ajuns să fiu coleg cu ei și să mă respecte. Cel puțin, așa văd eu situația. Și îmi place să cred că nu există ură sau dușmănii între artiști. E loc sub soare pentru toată lumea.

- Ce înseamnă succesul pentru dumneavoastră? V-a schimbat?

- Nu, absolut deloc. Eu doar am primit succesul. Atât. Și vreau să vă fac o mărturisire: îmi este rușine să mă laud cu succesul. E adevărat, în sufletul meu mă bucur extrem de tare, dar de timiditate eu nu pot să scap. Mai mult decât atât, nu vreau să existe niciodată vreo barieră între mine și public. Eu sunt un om normal, doar alții mă consideră vedetă. Nu există nicio diferență între mine și oricare altă persoană. Datorită publicului suntem artiști. Nu ne diferențiem cu absolut nimic de omul care mulge vaca, apoi vine la spectacole. Eu dau mâna cu acel om, îl las să mă pupe și îl pup și eu.

„Trece șirul anilor...”

595 16 5- Care e melodia de suflet și de ce?

- Ați atins un punct foarte sensibil. Melodia se numește „Trece șirul anilor”. A fost a doua piesă pe care am cântat-o când m-am lansat și este și în acest moment foarte iubită de public. Mai ales că are și un text foarte sensibil și greu de cântat de un tânăr de 19 ani. De câte ori interpretez melodia asta, eu plâng și mă gândesc la părinții mei. În sfârșit, am reușit să fiu cineva și să-i pot ajuta. Și mă rog la Dumnezeu să le lase zile cât mai multe să-i pot ajuta, așa cum au făcut și ei cu mine. „Trece șirul anilor” este, de altfel, și ultima piesă cu care închei întotdeauna spectacolele.

- Ați făcut vreun compromis pentru a ajunge unde sunteți acum?

- Compromis? Nu știu ce înseamnă asta, sincer... Poate când m-am dus departe să cânt. Atunci când m-am lansat am spus că nu vreau să stau departe de ai mei, dar nu am avut încotro. Așa e viața asta, uneori nu faci doar ceea ce îți dorești.

„Eu Îl iau pe Dumnezeu cu mine oriunde mă duc”

- Care este ecuația fericirii?

- Fericire pentru mine înseamnă să am familia aproape, să mă trezesc dimineața și să văd lumina zilei, să văd frumusețile naturii. Sunt fericit că oamenii mă iubesc, că sunt sănătos și că am realizat ceva din nimic.

- Cum vă vedeţi peste 30 de ani?

- La fel. Iubit de public, cu o familie numeroasă, mulți copii, așezat la casa mea. Fără mașini scumpe la poartă. Doar să trăiesc liniștit, cu sufletul împăcat, într-o căsuță la țară, cu animale și cu familia mea. Nu-mi trebuie averi.

- Cum v-ați descrie în doar câteva cuvinte?

- Simplu, sensibil, puternic. Puterea mi-o dă Dumnezeu, fără îndoială. Eu am o foarte puternică legătură cu Divinitatea. Orice I-am cerut Domnului până acum, mi-a dat. Nu încep nicio zi, nu plec la niciun concert fără să mă rog. Eu Îl iau pe Dumnezeu cu mine și Îi spun: „Doamne, hai cu mine, du-mă la spectacole, adu-mă înapoi sănătos acasă!”. Doar cu El poți să fii pe lumea asta.

„Nu consum niciodată băuturi cu acid”

595 16 6- A fost vreun moment în carieră în care v-ați gândit să renunțați?

- Niciodată, indiferent cât de greu mi-a fost. Aș fi fost în stare să renunț la orice pe lumea asta, numai la cariera mea, nu. Ăsta este leacul meu. Eu când binedispun lumea, mă binedispun și pe mine.

- Succesul unui interpret depinde și de imaginea sa pe scenă?

- Sigur că da. Și aici ajungem iar la ceea ce transmite un artist publicului. Încerc să mănânc cât mai sănătos, fără grăsimi şi multă carne, nu consum niciodată băuturi acidulate. În deplasări prefer să mă rezum la piept de pui cu salată, dar când ajung acasă, mama îmi face ciorbă de fasole verde și cartofi înăbușiți. Sunt felurile mele preferate de mâncare. Ca să nu vă spun cum gătește mama dovlecel pane și pită nouă (n.r. - pâine dată prin ou și prăjită)... Sunt sătul de mese îmbelșugate. Mie îmi place să mă duc în grădină, să iau roșii și castraveți, să-mi fac salată și să mănânc cu pâine. Aș vrea să renunț definitiv la carne. În rest, când am timp, mă mai duc pe la saloane de înfrumusețare, unde îmi fac ceva tratamente.

- Spuneți-mi, vă rog, trei lucruri fără de care nu puteți trăi și argumentați-mi vă rog de ce...

- Muzica, mama și Dumnezeu. Nu cred că e nevoie de alte lămuriri...

- Un mesaj pentru cititorii revistei TAIFASURI...

- Le doresc sănătate, liniște, putere de muncă și îi aștept pe toți cu toată dragostea la spectacolele mele.

„Pe mine m-a descoperit Florin Pește. El mi-a pus o coajă de pită în mână din care o să mănânc toată viața. El m-a șlefuit, m-a pus într-o lumină bună. Îi mulțumesc toată viața mea pentru asta și mă rog la Dumnezeu pentru el“

„Eu asta mi-am dorit mereu: să le transmit sensibilitatea mea. Eu nu am fost fals niciodată. Nu știu ce înseamnă falsitatea. Legătura mea cu spectatorii e foarte specială. Mă duc printre ei când sunt la spectacole, nu-mi place să stau pe scenă, îi las să mă îmbrățișeze... Pe mine oamenii m-au ridicat“

„Sunt şapte prieteni de care nu vreau să mă despart vreodată“

- Cum decurge o zi din viața lui Alex de la Orăștie?

- De multe ori... tumultuos. Mă trezesc, îmi fac igiena, apoi imediat, cafeaua, și primul lucru este să le spun bună dimineața fanilor mei pe Facebook. Apoi, îmi consult agenda. În unele zile am înregistrări, și atunci merg la studio, în altele am filmări sau emisiuni. Dacă sunt liber, atunci îmi iau cei doi câini și merg cu ei în parc. Eu am, de fapt, șapte câini, dar doar doi stau cu mine la Cluj, ceilalţi sunt la mama la Orăștie. Acesta e unul dintre motivele pentru care fac naveta de trei ori pe săptămână: să stau cu ei. Sunt șapte prieteni de care nu vreau să mă despart vreodată. Când timpul îmi permite, atunci merg la echitație. Ador caii, dar întotdeauna îi schimb. Pe oricare cal m-aș urca, se creează o legătură deosebită între noi. De multe ori plec cu calul și câinii în pădure și cânt. Știți... niciodată vreun cal nu s-a speriat când a auzit vreo melodie...

„M-am căsătorit cu muzica... deocamdată“

- Știu că nu sunteți căsătorit... cum trebuie să fie femeia care să vă facă să spuneţi un da hotărât?

- Simplă. O fată simplă. Doar trei lucruri mă interesează la o femeie: să fie simplă, să mă iubească și să mă înțeleagă. La mine nu contează aspectul fizic. Poate să nu știe să facă nimic, nu pun preț nici pe asta, mă ocup eu de tot. Îi și gătesc dacă e nevoie, dar deocamdată sunt foarte ocupat cu cariera și nu sunt genul de om care să neglijeze o persoană. În acest moment m-am căsătorit cu muzica. Dar eu știu că fiecare sac are peticul lui. Cu siguranță are Dumnezeu ceva bun pregătit și pentru mine.

„Vacanţa petrecută cu mama a fost cea mai frumoasă din viaţa mea“

595 16 7- Ai colindat întreaga lume, din America până în Dubai, plus toată Europa atât cântând, cât și relaxându-te. Dar totuși cea mai frumoasă vacanță a fost alta...

- E adevărat. Cel mai frumos concediu pe care l-am avut vreodată a fost cel în care am fost plecat cu mama, doar noi doi, în Turcia, la Belek, unde am stat o săptămână. Au fost niște zile de vis pentru mama, care atunci când s-a văzut în hotel de cinci stele, înconjurată de atâta lux, nu știa cum să reacționeze, mai ales că ea nu și-a imaginat niciodată că poate exista pe lume atâta frumusețe. Am dus-o la spa, la masaj făcut de o thailandeză. A făcut plajă, ce-i drept mai mult îmbrăcată, a intrat cu mine de mână în mare, ba i-am luat chiar și un colac. O mare bucurie i-am făcut atunci când într-o seară am ieșit în oraș și i-am cumpărat sandale, pantofi, rochii... S-au întors rolurile atunci, parcă eu eram părintele și ea copilul. Vă dați seama, la 60 de ani, să vezi marea și să mergi cu avionul pentru prima dată în viață... A fost senzațional și mi-aș dori să putem repeta momentul.

Add comment


Security code
Refresh