Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

600 16 1de Carmen Ciripoiu

Duhovnicul este spiritul, inima pulsând care dă viață unei biserici. El crește suflete curate pentru Dumnezeu, se luptă cu duhurile răutății, tămăduiește răni ascunse și de multe ori dezleagă marile întrebări ale vieții. Un interviu tulburător cu părintele Cristian Pomohaci, preotul şi artistul care își pune zi de zi conştiinţa garanție pentru fiii săi duhovnicești, iar aceștia îl consideră o binecuvântare a Cerului trimisă pe pământ...

„Eu sunt cel mai nevrednic dintre toți preoții pe care i-am cunoscut”

600 16 2- Dumnezeu lucrează în chipuri tainice în care noi nu ne dăm seama de multe ori. Cum simțiți lucrarea Domnului?

- O percep în viața mea în fiecare dimineață. În primul rând pentru că mă trezesc, iar asta e o mare taină, apoi, pentru că pot mânca, pot să umblu. Sunt taine pe care nimeni nu le poate înțelege, decât Dumnezeu.

- Toată lumea spune că aveți un har divin, ba chiar se vorbește despre micile minuni pe care le înfăptuiți...

- Fiecare preot este învestit de Dumnezeu cu un har special. Cum îl folosește, hotărăște fiecare! Nu toți primim aceleași daruri și va veni momentul când vom da socoteală cum lucrăm cu ele. Eu sunt cel mai nevrednic dintre toți preoții pe care i-am cunoscut. Acum câteva zile am avut spectacol la Zilele Recoltei la Cluj și la un moment dat am văzut cum unul dintre preoții din primul rând m-a aplaudat. Când m-am uitat mai bine, acesta avea în brațe un copil care aplauda și el. A fost cea mai frumoasă icoană pe care am văzut-o vreodată în viața mea, care mi-a despicat inima în două de durere. E mare lucru să fii tată în familia ta, să crești copii pentru Dumnezeu.

„Plăcerea mea era să pasc turmele de oi ale lui Ba Dumitru”

600 16 3- Ați spus odată că nu ați fost deloc un copil ascultător, ba din contră, cel mai rău copil din lume. Ce v-a determinat să faceți această afirmație?

- M-am uitat în viața mea și am înțeles că am fost orgolios și rebel atunci când am luat decizii de unul singur. Să vă dau un exemplu. În clasa a VII-a am luat trenul, fără bilet desigur, pentru că nu aveam bani, și am plecat la Cluj să mă interesez ce acte îmi trebuie ca să mă înscriu la Seminar. Părinții mei nici nu au vrut să audă de așa ceva, ei erau cadre didactice și voiau altă viață pentru mine. Nu înseamnă că am fost atunci un copil rău?

- Pentru că tot am dat timpul înapoi, spuneți-mi vă rog cu ce amintiri ați rămas din perioada copilăriei?

- Eu am iubit toate animalele, și oile, și câinele din ogor, și pisica din casă. Erau cei mai buni prieteni ai mei. Și cu porcul voiam să am o relație strânsă, însă am preferat să-l urăsc, ca să nu sufăr atunci când era tăiat de Crăciun. M-am împrietenit în copilărie cu niște persoane care aveau oi. Ba Dumitru al lui Chirilă, despre el este vorba. Cred că aveam vreo 7-8 ani și plecam cu oile lui pe dealuri, unde mă rugam Domnului. Mai aveam un vecin mai în vârstă ca mine cu un an, Doruț Dib, care la fel îngrijea oile lui Ba Dumitru, și tare îmi plăcea să-l însoțesc și pe el. La un moment dat, acesta mi-a dat de pomană o mieluță, și datorită ei mi-am făcut și eu mica mea turmă. De aici şi dragostea pentru „oacheşe”. Apropo de melodie... Îmi plăcea apoi să botez mâțe în fântână, dar, din nefericire, nu le-am mai putut scoate de acolo. Și mi-amintesc că furam ouă ca să-i fac prăjitură unei prietene…

„Părinţii au fost reci şi distanţi. Dar sunt icoanele mele”

600 16 4- Cum erau părinții dumneavoastră, părinte? Ce imagine păstrați în memorie? Le ascultați sfaturile și acum?

- Au fost foarte corecți, dar și extrem de exigenți. Nu-mi aduc aminte să mă fi ținut vreodată în brațe sau să mă fi sărutat. Poate doar pe ascuns, pentru că sunt convins că mă iubeau și pe mine, și pe frații mei. Mama a fost foarte rece și distantă, dar întotdeauna am ținut cont de sfaturile lor. Noi le vorbim și astăzi cu sărut mâna și dumneavoastră. Nici n-aș putea să le spun pe nume. Sunt icoanele la care ne vom închina nu peste mulți ani, iar azi le vorbesc așa pentru că îi iubesc. Îmi aduc aminte că în copilărie mama făcea o prăjitură cu mere care mie îmi plăcea foarte mult, iar iarna, de Sărbători, prepara Albă-ca-Zăpada sau prăjitura Televizor. Dulciurile le împărțea astfel încât să ne ajungă de la Crăciun până la Bobotează. Nu-mi pare rău ce am trăit și nici nu mi-e rușine să recunosc. Ce vă spun acum e ca o spovedanie pentru mine…

- Mai avem puțin și Sărbătorile de iarnă ne bat la ușă. Cum era Crăciunul copilăriei dumneavoastră? Mai păstrați și acum acea bucurie a primei zăpezi?

- Niciodată nu am știut ce înseamnă cu adevărat Anul Nou sau Paștele, pentru că cea mai mare bucurie a mea a fost venirea Crăciunului. Așteptam să ningă, mă rugam pentru asta… Îmi lipeam buzele de fereastra înghețată, și uneori îmi rămânea câte o bucată de piele. Zăpada a fost cel mai frumos dar. Când auzeam colindând, clocotea satul de viață. Pe vremea aceea nu se colinda pentru bani. Pe noi, copiii, nu ne lăsau părinții să mergem, iar atunci ne cumpăram părinții. (Zâmbeşte) De exemplu, dădeam cu lopețile tot omătul din curte, despicam lemnele pentru toate Sărbătorile sau făceam salată de boeuf. Vă imaginați ce însemna pentru noi, băieții, să tăiem toate ingredientele în bucăți incredibil de mici. Nici astăzi nu mănânc salată de boeuf din cauza asta. În plus, ne puneau părinții să ștergem geamurile cu ziar și țușlă, reziduul care rămâne când fierbe țuica la cazan și era ca un fel de dizolvant. Rar aveam brad în casă, pentru că era costisitor. Eu nici astăzi nu-i văd rostul. Dumnezeu dă viață pomului, iar apoi noi îl tăiem ca să îl ținem în casă patru-cinci zile…

„La un moment dat n-am mai vrut să fiu preot”

600 16 5- Ce v-a determinat să vă lăsați sufletul în mâna Domnului și să alegeți calea preoției? A fost oare o chemare?

- Când eram copil, mi-am dorit să fiu preot, apoi când am descoperit cum e lumea, m-am îndepărtat. Chiar și Facultatea de Teologie am făcut-o pentru a avea încă o licență în plus. Dar la un spectacol la Alba Iulia l-am întâlnit pe mitropolitul Andrei Andreicuț. M-a marcat profund blândețea sa, trăirea sa, felul în care putea să-și iubească țara. Așa am ajuns preot pe Valea Mirajului, un loc unde nu există niciun locuitor român. Prima dată când am slujit a fost ca și cum aș fi intrat în Cer. Și astăzi când oficiez o Sfântă Liturghie, tot acolo mă duc: în Cer. În altar e întâlnirea cu Dumnezeu.

- Cum simțiți taina Sfintei Liturghii?

- Acolo e locul unde vorbește Dumnezeu, unde suntem cei mai datori Sfinților Părinți care ne-au lăsat o așa mare taină să o cinstim pe Maica Domnului și pe Domnul. Pentru mine, Maica Domnului e ca o împărăteasă atât de frumoasă, încât nu are nevoie de nicio îmbunătățire ornamentală din accesoriile femeiești. E așa, ca în icoanele athonite. Dacă ai pune aurul lângă ea, și acesta ar păli. Și e atât de plină de dragoste în timpul Sfintei Liturghii, că nu știe la cine să se uite mai repede.

„Biserica nu e o organizaţie, e un organism”

600 16 6- Există oameni care cred în Dumnezeu, dar spun că preferă o relaţie personală cu El şi nu văd rostul Bisericii şi al preotului. Ce le-aţi spune acestora ca să le arătaţi că sunt în eroare?

- Sunt persoane, într-adevăr. O albină, oricât de harnică ar fi, dacă vrea să trăiască în afara stupului, nu poate. Dacă nu trăiește alături de suratele ei, într-un final moare. Un om fără Biserică nu e un om mântuit. Din păcate, oamenii confundă Biserica cu o organizație. E total greșit, pentru că Biserica e un organism.

- Mulţi dintre cei care lipsesc de la Liturghie și evită spovedania nu înțeleg importanța împărtășaniei. Și dacă nu-și doresc împărtășania, de celelalte se pot lipsi.

- Învățătura mea e cea a Mântuitorului. Oricine mănâncă trupul meu și bea sângele meu are viață veșnică. Or, noi toți vrem să trăim. Hristos a spus asta simplu și atât de frumos… E un Dumnezeu care se dăruiește, nu care pune restricții. Asta e taina împărtășaniei.

„Domnul nu-i ascultă pe cei care strigă că nu mai pot...”

600 16 7- Când ți se îmbolnăvește grav cineva apropiat, când îți moare o rudă sau ți se întâmplă să suferi diferite necazuri, mai accepți cu ușurință că e voia lui Dumnezeu?

- Astăzi, nu. Cred că niciodată cei necăjiți nu pot accepta. Automat intervin intriga, dușmănia, obrăznicia atunci când îi adresăm lui Dumnezeu întrebarea: De ce mie? Domnul nu e dator să ne explice de ce marele olar face oalele cum vrea el și, dacă nu îi convine, le sparge…

- Părinte Cristian Pomohaci, confirmați puterea de vindecare a rugăciunii?

- Da, sigur. Nu Domnul a spus că orice cerem în numele Lui vom primi? Eu cred și am văzut puterea de vindecare a rugăciunii. Mi-a fost confirmată de multe ori credința că, atunci când te rogi cu credință, te vindeci. În 17 ani de când slujesc am văzut oameni cu boli cronice care s-au vindecat. Lui i se atribuie totul. Noi ne rugăm și El ne vindecă. Dar Domnul nu-i ascultă pe cei care strigă că nu mai pot.

„Internetul e o nouă unealtă a vrăjmașului ca să acapareze oamenii”

- Adolescenţii din ziua de astăzi sunt foarte conectaţi între ei virtual, pe reţelele de socializare. Petrec acolo foarte mult timp. Au ajuns să folosească internetul în dauna relaţiilor umane reale. Care e cauza şi cum credeţi că-i influenţează lucrul ăsta?

- Internetul e o nouă unealtă a vrăjmașului ca să acapareze oamenii, nu numai tinerii. Noi, părinții, le cumpărăm telefoane și calculatoare copiilor ca să le facem o bucurie, să nu se simtă frustrați față de colegi sau să le dăm o preocupare când avem treabă. Așa că nu e vina copilului că nu-l mai poți lua de la calculator. Noi suntem de vină că îi lăsăm pe copii să se adape din locuri străine. Am văzut familii care stau în pat și-și trimit mesaje unul altuia în loc să se îmbrățișeze și să-și spună că se iubesc. Eu unul nu știu să trimit un e-mail. Mi-e frică să nu mă amestec în alte treburi. Și mă bucur că sunt așa.

- Cum îl pot găsi tinerii pe Dumnezeu? Drumul credinței poate fi învățat?

- Sigur că da. Misiunea părintelui este de a fi preot în casa sa, să-l învețe pe cel mic să-și facă cruce, să tacă în biserică două ore cât ține Sfânta Liturghie. Și atunci, ce ai semănat aia aduni!

„Cea mai mare calitate e defectul”

600 16 8- Cum decurge viața în parohia dumneavoastră?

- Am doar oameni în vârstă, din păcate, care merg la sfânta biserică, se duc la muncă, seara vin acasă. Dar fiecare zi are frumusețea ei. E taina lui Dumnezeu, pentru că nicio zi nu e ca alta. Dar mai vin tinerii din oraș la noi și am bucuria asta imensă să trăiesc cu ei.

- Luptați și dumneavoastră cu gândurile, părinte? Credeți că prin gând putem schimba realitatea?

- Prin gând, nu. Dar cu gândurile mă lupt și vreau să nu mă las pradă. Când Satana nu te poate lovi în exterior, te lovește cu gândurile.

- Care este cea mai mare calitate a dumneavoastră? Dar cel mai mare defect?

- Cea mai mare calitate e defectul. Dacă părintele Cleopa spunea că e un moș și un putregai, eu ce să fiu dacă mă scald în lume și dau interviuri? Vreau să cioplesc în mine și să devin un om în care să se vadă chipul lui Dumnezeu.

„Vă urez ce-a spus părintele Cleopa: «Mânca-v-ar Raiul!»”

- Se spune că atunci când iubești prea mult pe cineva ți-e frică să nu faci chiar și cea mai mică greșeală. Cine se află permanent în inima dumneavoastră?

- Dumnezeu. Întotdeauna. Și mă străduiesc să-L iubesc din toată inima mea și din tot cugetul meu. E cea mai frumoasă întrebare care mi s-a adresat până acum și cred că Duhul Sfânt v-a pus-o pe buze.

- Sunteți un om împlinit, părinte Cristian Pomohaci?

- Încă mai am de șlefuit. Ca preot urmăresc desăvârșirea, încă mai lupt. Ca om, sunt împlinit, însă nu pot să fac deosebirea între om și preot. Îmi doresc să se vadă plinătatea lui Dumnezeu în mine.

- Vă rog să adresați un gând tuturor cititorilor revistei noastre.

- Nu știu ce își doresc ei, dar îi sfătuiesc să se gândească la lucrurile de Sus. Celelalte sunt efemere. Să-și dorească bucuria veșnică, nu cea a zilei de mâine. Așa cum frumos a spus părintele Cleopa… Mânca-v-ar Raiul!

„Pe mine trebuie să mă placă cei care nu-l iubesc pe Pomohaci“

- Când s-a legat această prietenie pentru o viață între dumneavoastră și folclorul românesc? Mai aveți și acum emoții când urcați pe scenă?

- De când mă știu! M-am trezit în clasa a IV-a pe scenă, apoi m-am trezit că am ieșit din biserică purtat de oameni pe brațe după ce am cântat. Eu nu interpretez decât folclor, nu am acceptat să fiu niciodată angajat la vreun ansamblu. Nu văd altfel cântecul meu. Nu mă interesează lucrurile comerciale, care trec cu timpul. Am cele mai mari emoții când urc pe scenă. Pentru că văd și din punctul de vedere al Cerului și din cel al omului. Eu nu vreau să fac de rușine nici Cerul, nici omul. Eu cânt pentru ambele. Când sui pe scenă, sui ca la altar. E foarte important să pui talanții tăi în slujba oamenilor. Pe mine trebuie să mă placă cei care nu-l iubesc pe Pomohaci. Dacă aceștia mă aplaudă sau li se înseninează fața, înseamnă că Dumnezeu a turnat har peste mine. Asta e jertfa mea când urc pe scenă...

„Misiunea părintelui este de a fi preot în casa sa, să-l învețe pe cel mic să-și facă cruce, să tacă în biserică două ore cât ține Sfânta Liturghie. Și atunci, ce ai semănat aia aduni!“

„Colindele sunt bucuria naşterii lui Hristos, Fiul Domnului“

- Colindele nu sună niciodată mai frumos ca atunci când sunt cântate de dumneavoastră. Ce ne pregătiți anul acesta?

- Cu ajutorul lui Dumnezeu, zilele acestea mergem la studio să înregistrăm colinde autentice din satul nostru. Sunt în jur de 15 colinde, și sper să ajungă pentru un CD, căruia încă nu i-am găsit un nume. Toată luna decembrie vom avea spectacole la Bistrița, Galați, Brăila, Drobeta Turnu-Severin, Timișoara, Cluj, Carei, București, Hunedoara, Oradea… Colindele sunt pentru mine bucuria nașterii lui Hristos, Fiul Domnului.

Add comment


Security code
Refresh