Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

615 16 1de Andrei Dicu

Cântă de rupe pământul şi atacă topurile internaţionale. Visează, e frumoasă şi... greu de găsit, pentru că tot timpul se află în turneu, filmează şi îşi fredonează viaţa bucuroasă. Este o vedetă adevărată, care s-a născut cu valul mării în glas. O cheamă Elena, dar lumea îi spune „Inna”. Despre pasiunile şi trăirile sale, veţi afla amănunte de neuitat în rândurile următoare...

Bunicul care aduce... aripile

- Cine eşti tu, Elena Alexandra Apostoleanu?

- Un artist. O tânără care visează, cântă şi îşi doreşte să ofere iubire prin muzică şi prin tot ceea ce face.

- Te-ai născut la Mangalia, dar primii ani i-ai trăit în Neptun. Cum e copilăria la malul mării?

- Minunată! Frumoasă! Îmi petreceam verile pe plajă, cu prietenii... Pentru mine erau cele mai lungi şi cele mai speciale vacanţe... Îmi imaginez că multă lume ne invidiază pe noi, cei născuţi pe litoral, pentru că toată vara ne bucurăm de apă, de plajă, de forfota creată de turişti. Au dreptate! Acea perioadă m-a îmbogăţit cu amintiri.

- Ai ales pseudonimul „Inna” pentru că aşa te alinta bunicul tău. Te rugăm, povesteşte-ne o întâmplare legată de dumnealui...

- Bunicul meu este o persoană specială şi dragă mie. Din păcate, nu mai este printre noi, dar mă bucur că am moştenit pasiunea pentru muzică de la el, de la mama şi de la bunica mea. El mi-a dat aripi. A simţit că am talent şi m-a susţinut total!

- Ce visai să devii, în copilărie?

- Când eram mică, îmi doream să ajung profesoară de engleză sau de română. Când am mai crescut, îmi doream să fiu vocea din desenele animate sau make-up artist, hairstilist ori fotograf...

- Cât au contat anii de şcoală?

- Cred că anii de şcoală sunt importanţi în viaţa oricăruia dintre noi. Ne formează, ne dezvoltă, ne ajută să ne ghidăm în ceea ce vrem să facem în viaţă şi să ne construim o carieră. Şcoala ne ajută să ne facem prieteni. Pentru mine, chiar au contat mult anii de şcoală şi mai ales cei de canto cu domnul Traian Broască...

Adolescenţă şi celebritate. Cum se împacă?

615 16 2- Când erai adolescentă, chiuleai?

- Uneori. Ca mai toţi adolescenţii.

- Ai urmat cursuri de canto, la Mangalia. Cât de importante sunt cursurile de canto pentru un artist, cunoscut fiind faptul că mulţi cântăreţi, autohtoni şi nu numai, „sar” peste această etapă?

- Lecţiile de canto, primite în copilărie, m-au sprijinit enorm. Această etapă este vitală oricărui artist în devenire. De altfel, e foarte important ca această pregătire vocală să fie întreţinută permanent.

- Cum defineşti celebritatea?

- Să fii în centrul atenţiei datorită unor reuşite. Se întâmplă, însă, să ajungi celebru şi „din cauza” unor situaţii neplăcute. Apreciez oamenii care izbutesc să întoarcă această situaţie în ceva favorabil lor, iar asta poate însemna chiar transformarea într-o mare carieră. Sunt multe nume de artişti consacraţi care demonstrează că se poate, că orice este posibil.

- Insist. Care sunt neajunsurile acestei „celebrităţi” pentru un tânăr?

- De multe ori celebritatea venită prematur poate afecta dezvoltarea firească. Ca adolescent, eşti asaltat pe toate părţile, nu ai momente de linişte, de discreţie şi eşti permanent expus.

„Totul a început într-o micuţă sală la Sibiu”

- Eşti o femeie împlinită?

- Nu prea vorbesc despre mine ca... femeie, pentru că de multe ori mă simt tot copil. Dar da, mă simt împlinită. Am alături familia, prietenii, echipa de la Global Records, care mă susţine în toate proiectele, fanii, călătoresc şi concertez în întreaga lume, colaborez cu artişti de talie mondială.

- Povesteşte-ne cum a decurs rapida ta ascensiune...

- Totul a început cu melodia „Hot”. Băieţii de la Play&Win mi-au prezentat această piesă. La început, mi s-a părut că sună ciudat şi mărturisesc că, iniţial, nici măcar nu voiam s-o înregistrez. Până la urmă, am făcut-o, am lansat-o şi în câteva zile, a devenit un fenomen. Toată lumea asculta melodia, iar eu o auzeam peste tot. La radio, la televizor, în ringtone-urile telefoanelor sau pe YouTube. La scurtă vreme, au început concertele. Apoi am lansat şi alte piese, toate au atras atenţia, inclusiv industriei internaţionale şi aşa am ajuns să cânt pe scene din întreaga lume, alături de artişti mari, precum Shakira, Enrique Iglesias, will.i.am, Fergie. Am colaborat cu nume grele, precum Pitbull, Daddy Yankee, Flo-Rida şi JBalvin. Piesele mele au pătruns pe coloana sonoră a unor filme celebre marca Hollywood precum „Pitch Perfect 2”, „Spy”, „Young and Hungry”. Chiar „Cola Song” este în jocul „Just Dance”, celebru în întreaga lume. (n.r. - joc pe consolă, în care dansezi în faţa camerei video). Totodată, au urmat turneele în Japonia, Mexic, America Latină, SUA, Turcia şi... cam în toată Europa. M-am simţit onorată anul acesta, când am cântat prima oară în Brazilia şi în Argentina, ţări pe care nu le vizitasem.

- Îţi aminteşti primul concert?

- Bineînţeles. Primul meu „live” a fost la Sibiu, într-un club arhiplin. Este o amintire de neuitat, nu-mi venea să cred că am deja primul concert, la scurtă vreme după lansarea primului single, „Hot”.

Lângă Hagi, Nadia şi Dracula!

615 16 3- Ce ai făcut cu primii bani câştigaţi?

- Primii bani câştigaţi din muzică i-am reinvestit în muzică, în show, în ceea ce a devenit „proiectul INNA”!

- Cum sunt văzuţi românii, în Occident şi în SUA?

- Există ţări în care românii sunt priviţi cu suspiciune, dar, de fiecare dată, îmi doresc să le spun tuturor (şi chiar o fac) că românii muncesc, au reuşite, sunt oameni minunaţi şi voi vorbi, de fiecare dată, cu mândrie despre ţara mea. În SUA, toţi sunt familiarizaţi cu Nadia Comăneci, cu Hagi şi cu... Dracula.

- Dar artiştii noştri, în showbizz-ul mondial?

- Avem artişti cunoscuţi în întreaga lume, care sunt apreciaţi pentru performanţele lor. Mă bucur că numele României este purtat mai departe prin ceea ce ştim să facem cel mai bine.

- Ai fost numită „cel mai bun produs muzical de export al României”, dar în acelaşi timp ai rămas discretă. Cât contează discreţia în lumea blitzurilor?

- Discreţia este esenţială. Îmi dau seama că fanii mei sunt mai degrabă interesaţi de ceea ce însemn ca artist, nu ca persoană. De aceea, nu simt nevoia să mă expun mai mult decât trebuie.

- Te deranjează paparazzii?

- Nu, m-am obişnuit cu ei.

- Dar întrebările incomode?

- De multe ori sunt deranjante, dar nu le permit să-mi afecteze starea de spirit.

Bobo, marea dragoste!

615 16 6- Cum împaci familia şi cariera?

- De fiecare dată când reuşesc, îmi invit părinţii în locurile în care concertez. Când îmi iau „concediu”, vin acasă, la Bucureşti, ca să-mi petrec timpul cu bunica şi cu Bobo, căţeluşul meu.

- Cum îţi alegi colaboratorii?

- Mereu mă gândesc, împreună cu echipa mea, la artiştii cei mai potriviţi pentru featuring, pentru ca piesa să sune perfect, iar colaborarea noastră să devină una remarcabilă. În privinţa colaboratorilor, îmi place să lucrez mereu cu aceiaşi oameni alături de care am construit lucruri frumoase, Ca dovadă, am aceeaşi echipă de make-up, hair, styling, band, dansatori, regizori şi team-ul video.

- Ai cântat în duet cu Puya, piesa „Strigă!”, care s-a bucurat de un succes enorm. Cum v-a venit ideea realizării acestui cântec şi cum au decurs evenimentele?

- Am ascultat piesa, mi-a plăcut şi mie şi echipei mele şi am înregistrat „Strigă”. Apoi, m-am bucurat să văd că este atât de apreciată în România. Cu Puya, totul a decurs firesc...

Pink! Fii pe fază!

- Cu ce vedetă internaţională ţi-ai dori să cânţi în duet?

- Pink! Îmi place foarte mult şi cred că este un artist complet şi complex.

- Vei fi în juriul „Vocea României - junior”. Cum sunt realizate aceste show-uri în Occident, în comparaţie cu ceea ce se întâmplă la noi?

- Când sunt acasă şi am timp, urmăresc „Vocea României”. Într-adevăr, trebuie să vă uitaţi neapărat la „Vocea României Junior”, la PROTV, din 26 februarie. Veţi descoperi voci minunate, copii supertalentaţi, de care veţi fi impresionaţi. Sunt onorată să fac parte din juriul acestei prime ediţii şi abia aştept să descoperiţi acest show.

- Se spune că te implici în activităţi caritabile. Oferă-ne, te rog, câteva detalii...

- Îmi place să ajut, să susţin cauzele care au nevoie de susţinere. Anul trecut, mi-am donat ziua de naştere celor de la Hospice Casa Speranţei şi cred că am luat cea mai bună decizie.

- Cine este cel mai important om din viaţa ta?

- Mama.

- La ce mai lucrezi, acum?

- Abia am lansat de curând single-ul „Gimme Gimme”, care are aproape 7 milioane de vizualizări într-o săptămână. Single-ul anterior, „Heaven” a „împlinit” 50.000.000 de vizualizări şi sunt cum nu se poate de fericită! Lucrez la mai multe piese pe care le voi lansa anul acesta, printre care una compusă integral de mine. De asemenea, îmi place ca, de fiecare dată când pot, să lucrez în studio, alături de compozitori şi de producători. Staţi cu ochii pe mine, pentru că, în perioada imediat următoare, vom lansa o nouă piesă, cu GGirls (INNA, Antonia, Lariss, Lori Ciobotaru).

- Când te vom revedea, pe scenă, la Bucureşti?

- Sper că foarte curând.

„Mi-ar plăcea mult să joc într-un film”

615 16 4- Cât de diferită este noţiunea de „vedetă” în România, faţă de cea din SUA sau din Japonia, acolo unde ai înregistrat un real succes?

- SUA şi Japonia sunt ţări mari, cu emisiuni populare în întreaga lume (mai ales mass-media din America). E clar că şi căile de promovare sunt mult mai numeroase, iar în social media te expui unui număr şi mai mare de oameni.

- Visezi să joci într-un film?

- Da, mi-ar plăcea. Dar aş vrea să fiu şi vocea desenelor animate!

- Filmul musical mai are căutare?

- Cred că da. Mai ales dacă ne gândim că „LaLaLand” a câştigat multe premii la Globul de Aur şi este nominalizat şi la Premiile Oscar.

- Ce îţi displace cel mai mult?

- Răutatea, ipocrizia.

- Cum alegi versurile cântecelor?

- Fie le compun în funcţie de ceea ce mă inspiră pe moment, fie primesc piese compuse de alţii pentru mine, care ştiu că mi se potrivesc.

- Cui i-ai mulţumi pentru cine eşti şi pentru ce ai devenit?

- Părinţilor mei, lui Lucian, managerul meu, pentru încredere şi pentru susţinere.

- Artiştii influenţează moda ori sunt influenţaţi de modă?

- Cred că mulţi sunt influentaţi de modă, iar alţii, într-o oarecare măsură, influenţează modă. Mie îmi place să mă las inspirată de trenduri, dar să le adaptez personalităţii mele.

Preferaţii: Carla’s Dreams, Antonia şi Radu

615 16 7- Te consideri rebelă?

- Nu neapărat.

- Există un proverb care vorbeşte despre identitatea ta morală...

- „Don’t let the music die!” (n.r. - „Nu lăsa muzica să moară”)

- Ce alte genuri muzicale te tentează?

- Ascult muzică de multe feluri, de la latino la rock, dance şi pop.

- Numeşte trei artişti români şi trei internaţionali ale căror cântece le asculţi acasă...

- Dintre străini îi enumerez pe Pink, Jhene Aiko şi pe Jason Mraz. Românii sunt Carla’s Dreams, Antonia şi Radu (un tânăr artist talentat de la Global Records).

- Cât contează un impresar bun?

- Un bun management este cheia către succes, pentru că se întâmplă de multe ori, să fie mulţi artişti talentaţi, dar neîndrumaţi corect.

- Ce este esenţial într-un videoclip?

- Povestea trebuie să fie interesantă, imaginea de calitate, iar echipa să fie formată din profesionişti.

- Cum se organizează un turneu, în străinătate?

- Nu am luat parte la organizarea unui turneu, dar pot vorbi din perspectiva unui artist. Există o perioadă de promovare, la radio şi la televizor, înaintea show-urilor. Concertele, în sine, se organizează în locaţii aprobate în prealabil de management. Eu obişnuiesc să am meet and greet cu fanii înainte de concert, adică multe repetiţii.

- Ce este arta şi care este rostul ei în lumea mercantilă de azi?

- Arta face mai frumoasă viaţa de zi cu zi şi mă bucur că, prin ceea ce fac, pot aduce bucurie şi iubire în vieţile oamenilor.

„Vreau să fiu vocea desenelor animate!“

50 de milioane de fani au aplaudat piesa „Heaven”

7 milioane de vizualizări a strâns ultimul single, „Gimme, Gimme” lansat în urmă cu doar două săptămâni

Pitbull: „O senzaţie internaţională!“

615 16 8În numai 20 de ore, piesa „Good time”, cântată în duet cu Pitbull, a adunat mai mult de 200.000 de vizualizări pe Youtube. Filmările au fost, însă, realizate în paralel. „O senzaţie internaţională... Inna! Hai să ne simţim bine!”, aşa o prezenta Pitbull pe protagonista acestui interviu, chiar la începutul melodiei. „A fost o mare petrecere, am filmat două zile. Din păcate, tot ce s-a filmat cu Pitbull a fost realizat în Miami, în timp ce eu eram în turneu de promovare în Mexico City”, declara, la vremea respectivă, Inna, pentru Ştirile Pro TV. Inna mai are un „defect”. E frumoasă de pică! Pictorialele din reviste glossy din România, Franţa şi Cehia stau mărturie. De altfel, a fost votată drept una dintre cele mai atrăgătoare femei din lume... Printre hobby-uri se află, la loc de cinste, skateboarding-ul, iar locul preferat pentru vacanţe este Costa Rica.

Lucruri neştiute despre Inna

Fenomenul Inna a început în anul 2008, atunci când artista a rupt topurile cu piesa „Hot”, devenind în scurt timp una dintre cele mai cunoscute artiste. În doar câțiva ani, Inna a cunoscut celebritatea în străinătate. Ce mai bun produs muzical românesc a ajuns la urechile întregii lumi și când spunem „întregii lumi”, vorbim serios. Constănţeanca a susţinut concerte în toată Europa, în Mexic, în Statele Unite, în Dubai și lista poate continua. În adolescență a cântat într-o formație de muzica pop-rock, însă nu s-a bucurat de succesul sperat. La începutul carierei sale, a fost la celebra preselecție „Alege A.S.I.A”, unde a fost respinsă. Nici nu ştiau ce pierd… Amintirea din copilărie la care ține cel mai mult este perioada petrecută cu bunicii și cu părinții, dar și primele „concerte” din spatele blocului. Nu în ultimul rând, are cea mai populară pagină de Facebook din România, unde a strâns peste 12 milioane de like-uri!!

Add comment


Security code
Refresh