Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

476 16 1de Cătălina Tăgârță

Interpretul de muzică populară Nicolae Sabău a trăit toată viața în comuna Cicârlău, fiind convins că a venit pe lume pentru a înfrumuseța locul pe unde trece, pentru a alina dorul și durerile sufletești ale neamului din care își trage seva și își hrănește destinul. Născut într-o familie de țărani, a cunoscut greutățile vieții încă din fragedă pruncie, pentru că au fost nouă copii la părinți, dar toți au crescut cu dragoste pentru muncă. Acum își amintește cu drag de vremurile când păștea vitele și bivolii preotului din sat ori când adormea în iesle, visând la o bucată de pâine albă. Dar dacă ar fi să o ia de la capăt, ar trăi exact la fel, deoarece, așa cum spune și el, este țăran prin toată ființa sa, nu a avut ce învăța de la orășeni, iar aplauzele publicului îi pot „încălzi” sufletul în orice loc s-ar afla.

Reprezintă cinci zone folclorice

- Domnule Nicolae Sabău, câți ani de activitate aveți?

476 16 8- Eu am început să cânt de la școala primară, fiindcă la sfârșit de an școlar participam întotdeauna la serbări împreună cu alți copii... pe vremea aceea ascultam postul Radio București și fredonam melodia: „Spune-mi, Leano, când să viu, măi / Mai devreme ori mai târziu”. Debutul artistic a avut loc la vârsta de doar 16 ani, și-mi amintesc că am fost copleşit de aplauze după interpretarea cântecelor „Arză-te focu’ Gutâi” şi „Când am zis daina, daina”. În 1956 am participat la primul concurs naţional, iar în 1957 am fost invitat de Studioul Teritorial de Radio Cluj ca să realizez primele înregistrări cu Orchestra Filarmonicii de Stat din Cluj. În anul următor am cântat la Radio Bucureşti, cu Orchestra Radioteleviziunii Române, dirijată de Victor Predescu. Apoi am făcut Școala Populară de Artă, totul a decurs de la sine...

- Ce zone folclorice reprezentați din punct de vedere artistic?

- Am reprezentat cinci zone: Țara Oașului, Maramureșul Istoric, Țara Lăpușului, Țara Chioarului și Țara Codrului.

Primar iubit și apreciat

- În afară de muzică, știu că v-ați ocupat și de administrație, ați fost primar timp de opt ani, până în 2008. Ați mai avut și alte activități?

476 16 2- M-am ocupat cu gospodăritul, am fost slugă... Provin dintr-o familie foarte săracă, am fost nouă copii acasă, plus părinții și bunicii, deci 13 suflete. Gândiți-vă că n-aveam niciun petic de teren și stăteam toți într-o colibă, așa că trebuia să lucrăm la cei mai bogați... Mi-aduc aminte de mama, Dumnezeu s-o ierte: când noi toți plângeam de foame, ea plângea că nu avea ce să ne pună pe masă. Și mergea la vecini, lua făină de mălai și ne dădea mămăligă cu zeamă de varză. Pâine din grâu mâncam doar la sărbătorile mari, la Paște ori la Crăciun. Măicuţa mea a fost o femeie frumoasă, cu un glas care ar stârni admiraţia multora. Cântecele sale o însoţeau la lucrul câmpului, în casă şi ogradă sau în vie, la bucurii, dar mai ales la necazuri...

„Greutățile m-au făcut mai harnic, mai hotărât”

- Bănuiesc că ați început să lucrați de mic copil...

- Desigur. De mic copil lucram la pădure, la tăiat de lemne. Adesea adormeam acolo și pot să spun că, fără nicio îndoială, cel mai adânc somn e acela când stai cu capul pe frunzele de stejar. Apoi, când a venit stăpânirea străină, îmi amintesc că eram luați de urechi și de păr... a fost îngrozitor. Când intra învățătoarea în clasă ne gândeam cu frică „pe care îl bate primul că nu știm ungurește?!”... Țin minte că în vremea aceea am stat trei zile în pădure, până au venit părinții după mine, dar treptat am învățat și ungurește și am și cântat în limba asta. Am avut o copilărie grea, dar nu doar eu, ci toți oamenii din Ardeal, însă pot spune că toate greutățile m-au făcut mai harnic, mai hotărât. Îmi place ca acolo unde muncesc eu să rămână urme peste timp, realizări care vorbesc de la sine. M-am dedicat trup și suflet locului de baștină. Acest lucru sper că reiese atât din cântecele mele, cât și din numeroasele premii și distincții obținute de-a lungul anilor, dar și din faptele realizate în perioada 2000-2008, în calitatea de primar al comunei Cicârlău.

DVD unicat, dedicat minerilor

476 16 4- Haideți să trecem în revistă cele mai importante realizări artistice!

- Am participat la nenumărate concursuri, unde trebuie să fii autentic. Am peste 120 de înregistrări în Radio, la Electrecord, multe filme, reportaje... Dar cele mai importante realizări aș zice că sunt următoarele: „Balada eroilor de la Moisei” (unde 29 de români au fost împușcați la retragerea hitleriștilor) și DVD-ul „Din lumea noastră fără cer”, ce conține cântece populare minerești și imagini autentice de la locul de muncă al minerilor. E un DVD unic în ţară, ba chiar în lume.

- Nu ne spuneți mai multe despre el? De ce ați ales ca subiect tocmai minerii?

- Tatăl meu a fost miner la Exploatarea Săsar, iar doi dintre frați, Nuțu și Găvrilă, au lucrat în mină. Cumnatul meu, de asemenea, a fost miner și a sfârșit zdrobit de bolovani în mina „9 Mai”, din Nistru. Chiar și eu am lucrat vreme de doi ani la Cavnic și la Handalu-Ilbei. Așa că am fost prezent mereu la manifestările culturale ale minerilor, la spectacolele desfășurate în astfel de zone, am participat la momente de bucurie și de necaz din viața familiilor de mineri: nunți, botezuri, înmormântări, încorporări în armată și altele... Zi de zi acești oameni își lasă o parte a vieții lor pe orizonturi de abataje, pe suitoare și galerii, în explozii, își petrec mare parte din timp în locuri unde acumulează în plămâni praful de bolovani, pregătindu-și drumul spre veșnicie. Minerii au un folclor al lor, izvorât din truda cu adâncul munților sau de la suprafața acestora.

„În «biserică» păstrez lucrurile sfinte pentru mine”

476 16 7- Puține persoane știu că Nicolae Sabău are în curte o „biserică”. Sunteți o persoană credincioasă?

- E mai mult decât atât. Complexul Muzeistic „Nicolae Sabău”, situat chiar în inima Cicârlăului, din județul Maramureș, e vizitat an de an de turiști din toate colțurile țării. Oamenii vin să îl cunoască pe Nicolae Sabău, cel care, sper eu, a reușit să pătrundă în sufletul iubitorilor cântecului popular prin repertoriul său. În acest mare complex aveți ocazia să admirați casa „dorurilor” mele, poarta maramureşeană, scena pe care s-au ținut nenumărate concerte, „Foişorul de creaţie”, colecţia de afişe, cea de diplome, ordine, medalii şi trofee. În plus, în curte aici am un parc cu brazi și două mese lungi, plus testamentul vrerilor mele, scris pe o carte de piatră. Iar biserica despre care ați amintit nu e una obișnuită, cu preoți, ci e locul unde țin lucrurile sfinte pentru mine: videoclipuri, discuri, CD-uri... De exemplu, am o linguriță de aur de la Papa de la Roma, am lucruri sfinte și din Republica Moldova, plus toate cadourile și meritele de la marele public.

- Deci e un muzeu sub formă de bisericuță...

- Exact.

Are în curte o carte de piatră cu versuri din cântecele sale

476 16 3- Ce detalii ne mai puteți da despre acest complex muzeistic din curte? Haideți să dezvoltăm puțin, vă rog!

- Am un monument al eroilor căzuți în cele două Războaie Mondiale. În primul sunt 18 și în celălalt 22 de persoane care nu s-au mai întors. Apoi, în cartea de piatră sunt scrise versuri din cultura populară a folclorului român. Am văzut eu ceva de genul acesta în Egipt - acolo erau trecute grăiturile faraonilor, și mi-am zis să fac și eu ceva asemănător, dar cu versuri din înțelepciunea populară și din cântecele mele. Pot spune că e ceva unicat în țară.

- Și care-i treaba cu afișele care spuneați că pot fi văzute în muzeu, de exemplu?

- Din 1959, de când am început să cânt, am colectat toate afișele în care am apărut ca și cântăreț, mai puțin unul din Asia, căci din Africa am. Am fost în multe deplasări cu domnul Alexandru Arșinel, cu Stela Popescu, cu mari personalități..., dar întotdeauna am avut câte ceva de învățat de la acești oameni. Întrebați-mă însă ce părere am acum despre încotro se îndreaptă cântecul popular!

„Asistăm la o furtună a kitsch-urilor”

476 16 5- Care ar fi răspunsul? Încotro se îndreaptă cântecul popular?

- Sunt de părere că acum asistăm la o furtună a kitsch-urilor, mai rar avem momente folclorice. Formațiile transformă folclorul, îl comercializează și fac bani de pe urma lui. Și noi transformăm, dar nu denaturăm, conținutul e același ca la țăranul român. E o mare diferență. Acum avem mai mulți cântăreți de muzică populară decât țărani. Și-apoi, mai am o supărare: noi suntem soliști, deci trebuie să cântăm, avem prezentatori buni care știu să ne pună în valoare, nu trebuie să facem noi asta, că nu toți au pregătirea necesară să fie și oratori. Textele folclorice sunt foarte frumoase, așa că am rămas ca trăsnit când am văzut că sunt soliști fără calități vocale, dar care încearcă să acopere asta prin diverse mijloace, cum ar fi videoclipurile... De exemplu, am văzut o cântăreață care a țucat câinele și calul. Noi, țăranii - și chiar și țărăncile noastre pe care le mai avem - ne mirăm de așa comportamente... Ca să nu mai spun că toți se machiază într-un hal... Deci ideea e că îmbrăcămintea nu trebuie să acopere lipsa calităților vocale și nici lipsa de repertoriu.

- Bine, acum nu trebuie să generalizăm. Cred totuși că mai sunt și tineri valoroși...

- Nu contest nici eu acest lucru, ci mi-am exprimat punctul de vedere cu privire doar la o anumită categorie de persoane. Dar, în scopul descoperirii şi promovării tinerilor interpreţi ai folclorului românesc, despre care tocmai ați amintit, vreau să spun că la Cicârlău are loc anual, încă din octombrie 1991, primul festival folcloric privat din ţară.

Organizează anual Festivalul „Alină-te dor, alină!”

476 16 6- Cum se numește?

- E vorba despre Festivalul concurs „Alină-te dor, alină!”, ce se va ține anul acesta la 26 şi 27 octombrie. Dar la mine nu se dau premii în bani, ci în animale vii, de exemplu găini, care sunt de trebuință omului harnic în gospodărie. Apoi, marele premiu este măgărușul Alin, care e foarte harnic. Gândiți-vă doar că Iisus Hristos l-a folosit la călătoria către Locurile Sfinte. Vedeți ce valoare mare are?! De aceea și folcloriștii îl consideră un lucru sacru. Dacă ați observat, el chiar are semnul crucii desenat pe spinare cu părul său alb.

- Ne-ați putea da exemplu de persoane care au devenit celebre după ce au participant la acest concurs?

- Desigur. Sunt mulți, dar acum îmi vin în minte, de exemplu, Petre Giurgi și soția sau Vasile Chișiu, care acum e solist la Opera Română din București. Țin minte că pe vremea când a participat la concurs tatăl său avea vreo 200 de oi, iar tânărul i-a telefonat și i-a zis: „Vino să mă iei, că am câștigat pe măgărușul Alin”. Să știți că e un concurs foarte serios, cu un juriu serios, din care de-a lungul timpului au făcut parte nume sonore, precum Elise Stan sau Marioara Murărescu, Dumnezeu s-o odihnească, ce păcat că s-a dus...

Înconjurat de nepoți

- Domnule Nicolae Sabău, care vă sunt persoanele cel mai apropiate?

- Ca artiști, Sofia Vicoveanca, Dumitru Fărcaș... sunt mulți și sper să nu se supere pe mine că nu-i enumăr pe toți...

- Dar din afara scenei? Poate ne vorbiți puțin și despre familie...

- V-am spus că provin dintr-o familie cu nouă copii. Am fost căsătorit, dar, din cauza unor împrejurări neplăcute, s-a produs un divorț. Am avut un băiat care nu mai trăiește. A doua oară am trăit în concubinaj... nu vreau să plictisim publicul cu detalii. Acum sunt singur, dar lângă mine trăiesc nepoți, deci copii există..., căci doar provin dintr-o familie numeroasă. Chiar și acum (n.r. - la momentul interviului) sunt aici nepoatele mele, care mă ajută să îngrijesc via, iar din acest eveniment la noi se face o mare sărbătoare.

- În concluzie, sunteți mulțumit de tot ceea ce ați realizat? Ce v-ați mai dori să faceți?

- Pot spune că am făcut din viață un cântec. Prin cântec omenirea nu devine doar mai bună, ci ea se leapădă taumaturgic de toate relele, de bolile sufletului și trupului. Am tipărit cinci cărți („Alină-te dor, alină!”, „La izvor de cânt și dor”...), iar acum vreau să le scot pe toate într-una singură, mare. Dar Nicolae Sabău a făcut mai mult decât se vorbește. Și cu această ocazie vă invit pe toți la festivalul din toamnă, să vedeți exact despre ce vorbesc!

„În Complexul Muzeistic «Nicolae Sabău» aveți ocazia să admirați casa «dorurilor» mele, poarta maramureşeană, scena pe care s-au ținut nenumărate concerte, «Foişorul de creaţie», colecţia de afişe, cea de diplome, ordine, medalii şi trofee, testamentul vrerilor mele, scris pe o carte de piatră...“

Top 3 melodii

- Dacă ar fi să faceți un top trei al cântecelor, cum ar arăta acesta?

1. „Bate vântul dorului” - cântec dedicat mamei.

2. „Cântec pentru tata” - dedicat eroilor neamului căzuți în cele două Războaie Mondiale.

3. „Rozmaren în colțul mesei”.

„Eu sunt, în structura sufletească, prin toată fiinţa mea, ŢĂRAN“

- Nu v-ați gândit niciodată să vă mutați la oraș?

- Eu sunt, în toată structura mea sufletească, prin toată ființa mea, ȚĂRAN. Cu litere mari! Cântecul popular este însăși viața mea. Cine vrea să mă cunoască să poftească la mine acasă! Am aici gospodăria mea, cu grădină, zeci de pomi fructiferi, vie, casa memorială unde am construit Muzeul „Casa dorurilor mele”. Aici e toată viața mea. Eu de la domnii din orașe n-am avut ce învăța. Toată viața am avut domiciliu în Cicârlău și am fost răsplătit cu aplauze, ba chiar sunt Cetățean de Onoare al multor orașe, printre care și Cluj. Eu sunt economist, dar nu puteam să-mi dăruiesc viața ca funcționar administrației. Am vrut să fiu de folos și marelui public... Doina, crucea, tricolorul, toate astea-mi sunt în suflet și, oriunde am mers, ele mi-au purtat pașii. Acesta e Nicolae Sabău, care s-a dăruit cântecului popular. Eu am renunțat la stres, nu mă mai interesează nimic, niciun fel de vorbării. La un moment dat discutam cu Sofia Vicoveanca și îi spuneam că așa tare mă supără cei care nu te lasă să te concentrezi înainte de a intra pe scenă. Și ea m-a învățat așa: fixează-ți un punct acolo sus și nu te mai uita la ei până nu-ți termini treaba. Și acum așa fac, nu stau la discuții și renunț la stres.

Add comment


Security code
Refresh