Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

480 16 1de Cătălina Tăgârță

Cântecul și portul popular sunt pentru Valeria Arnăutu un mod de viață. Născută într-o familie de meșteri populari, interpreta de muzică populară a dus mai departe, cu mândrie, dragostea și respectul pentru folclorul românesc, fără o clipă de răgaz. Artista și-a dedicat întreaga carieră promovării folclorului românesc pe întregul glob, acolo unde oamenii au dorit și au avut răgazul să îi asculte cântecul și să îi admire portul. Însă mai multe despre toate acestea ne-a spus chiar interpreta.

„Vioara nu mi-a plăcut sub nicio formă”

- Doamna Valeria Arnăutu, când ați început să cântați?

480 16 2- M-am născut în orașul de pe malurile Bârzavei, la poalele Semenicului. Părinții mei, oameni simpli, dar cu drag de cântec, au văzut încă din primii ani de viață că am aptitudini: simț ritmic, voce... În 1966, la vârsta de 4 ani, am participat pentru prima oară la un Dialog pe aceeași scenă între formațiile celor doi coloși ai industriei bănățene (Uzina Constructoare de Mașini și Combinatul Siderurgic). Apoi, ai mei l-au adus acasă pe maestrul Guțu Gore, un lăutar celebru al acelor timpuri (violonist și dirijor), ca să mă învețe să cânt cu acompaniament. Am cântat cu foarte multe ansambluri artistice de amatori încă de la vârsta preșcolară. La 5 ani, părinții m-au dat la Școala Generală de Muzică, am studiat doi ani vioara, despre care trebuie să mărturisesc că nu mi-a plăcut sub nicio formă, deși e supranumită regina instrumentelor.

- Dar ce instrument vă place?

480 16 3- Prin clasa a II-a, am trecut din proprie inițiativă la clasa de violoncel, instrument pe care l-am adorat și pe care l-am studiat până la finalizarea liceului. Din clasa a V-a am studiat și pian, iar dintr-a IX-a am făcut canto clasic. Dar sigur că marea mea dragoste, singura, a rămas foclorul. De aceea, am continuat să cânt cu ansamblurile folclorice existente la noi în județ în acea vreme. La 16 ani am făcut primele înregistrări radio la Studioul Teritorial din Timișoara, înregistrări ce s-au concretizat într-un disc de debut la Electrecord. Iar la 18 ani, spre consternarea părinților, după ce dădusem examen la Universitatea din Timișoara, la Filologie, și fusesem admisă, la 18 august am fugit de-acasă la un concurs de ocupare a unui post de solist profesionist la Orchestra Doina Banatului, o instituție culturală cu o bogată tradiție.

„În restaurant te formezi, îți completezi experiența”

- Ce-a urmat după ce ați fugit de-acasă?

- Ei bine, n-am plecat de tot, dar pentru mine acea „fugă”, fără aprobarea părinților, a reprezentat începutul ca artist profesionist. De atunci, viața mea a luat o altă întorsătură. Am mers mai departe și la studii, dar am renunțat la Filologie și am făcut Conservatorul. Dar din acel august 1980 pot spune că mi s-au „deschis” drumurile. Doina Banatului a fost o adevărată școală la care s-au format toți marii interpreți bănățeni. Și cam acesta a fost începutul, pentru că în 1981 am venit în București, unde am început colaborarea cu Rapsodia Română, un alt ansamblu-etalon al folclorului românesc. Aici am avut bucuria și onoarea de a cânta pe aceeași scenă cu toți marii artiști și dirijori ai folclorului românesc. Am fost prezentă frecvent la emisiuni de televiziune, am realizat discuri la Electrecord cu cântece bănățene, de la noi de-acasă. În plus, în afară de ansamblurile profesioniste sau de amatori am cântat și în marile restaurante din București care aveau program folcloric.

480 16 7- Mai cântați și acum la restaurante?

- Nu. Doar la evenimente. Dar consider că a cânta la un restaurant este o provocare pentru orice artist, pentru că acolo te formezi, îți completezi experiența. În plus, trebuie să ai un repertoriu foarte bogat, să dai dovadă de seriozitate și curaj, fiindcă nu-i tot una să cânți pe scenă, la o distanță mare de public, sau să fii la câțiva metri de el.

A locuit doi ani la Belgrad

- Acolo cântați și alte genuri muzicale? Ce vi se potrivește cel mai bine?

- Da. Pe lângă piesele din folclorul românesc am abordat romanța, cântecul de petrecere, chiar și piese din repertoriul internațional. Trebuie să mărturisesc că cel mai mult mi se potrivesc piesele lui Edith Piaf, care sunt sculptate pe structura mea sufletească. Însă, prin ’90 am fost plecată câțiva ani într-un turneu în Iugoslavia cu formația mea de la acea vreme, iar în urma turneului de acolo am învățat circa 800 de cântece din folclorul sârbesc, plus limba sârbă. Bine, melosul sârbesc nu-mi era străin, întrucât, fiind din Banat, eu am crescut ascultând Radio Belgrad. Apoi, datorită faptului că l-am cunoscut acolo și pe soțul meu (cu care pot spune că ne-am completat reciproc, pentru că și el este muzician și om de televiziune) am locuit doi ani la Belgrad.

480 16 5- De ce v-ați întors în România?

- Deși a fost una dintre cele mai frumoase perioade din viața mea, că am colindat atunci toată fosta Iugoslavie, de la Dunăre până la Marea Adriatică, n-am putut rămâne acolo. Am întâlnit oameni minunați, colegi minunați, artiști deosebiți, iar publicul m-a iubit și m-a apreciat ca pe una de-a lor, tocmai pentru că am învățat și limba. Dar n-am stat prea mult, pentru că eu cred că n-aș putea trăi în altă țară, decât aici, în România. Am fost și în America, am stat chiar și câte șase luni, timp în care cântam și la români, și la sârbi. Am fost foarte bine primită, am trăit experiențe unice, dar în ultimele săptămâni abia așteptam să plec acasă. Așa că ne-am hotărât să ne stabilim în București.

E președinta Fundației Române de Folclor

- Dar soțul cum s-a adaptat aici?

480 16 9- El s-a adaptat destul de repede, cred că și datorită familiei și fetei (Ana Maria). După ce ne-am întors în țară, eu am cântat cu o formație instrumentală condusă de naistul Radu Simion, care a fost o altă experiență minunată din viața mea. Am cântat în multe locuri din București, dar locul nostru de suflet a fost și a rămas la „Caru’ cu bere”. În 1994 i-am părăsit pe colegii mei de formație pentru că am întors o filă a vieții mele.

- În paralel cu cântatul ați lucrat mulți ani și în radio, și în televiziune. Dacă ar fi să alegeți, spre ce ar înclina mai mult balanța?

- Nu știu ce iubesc mai mult, căci toate au un numitor comun: cântecul popular. Cred că acest lucru e determinant pentru mine. Dar vreau să amintesc faptul că din 1999 și până în 2006 am făcut o emisiune de folclor la Prima TV, intitulată „Tradițiile românilor”, care a fost produsă de Fundația Română de Folclor, acolo unde eu sunt președinte.

Profesor pentru copiii cu dizabilități

- Ne spuneți mai multe despre fundație, vă rog? Ce faceți mai exact acolo?

- Sigur. Ea a luat ființă în anul 2000, la inițiativa unor iubitori de folclor, care și-au dorit să păstrăm valorile neamului românesc și să le promovăm prin toate mijloacele. Fundația Română de Folclor are foarte multe acțiuni, de la prezentarea colecției de costume populare până la realizarea unor misiuni caritabile și spectacole cu prilejul marilor sărbători religioase, ajutorarea persoanelor cu nevoi speciale.

- Ați fost și profesor o bucată de vreme. De ce ați renunțat?

- Într-adevăr, am absolvit Facultatea de Muzică, specialitatea Pedagogie Muzicală, și o perioadă destul de scurtă am fost și profesor. Dar nu orice fel de profesor, ci am lucrat la o școală de copii cu dizabilități, pentru că, de-a lungul activității mele de peste 35 de ani, m-am convins că cel mai puternic leac de suflet pentru români este cântecul popular. Am plecat din învățământ pentru că n-am mai putut face față, în primul rând emoțional. Mă atașasem foarte tare de copii și ajunsesem să am probleme de sănătate, fluctuații de tensiune, așa că am considerat că e mai bine să îi iubesc și să-i ajut de la distanță, dar să nu fiu alături de ei zi de zi. Plus că, dacă ești cantonat zi de zi într-o activitate, cum ar fi de exemplu cea pedagogică, nu mai ai timp de tine ca artist, să mediatizezi aceste lucruri frumoase. Și atunci am considerat că mă pot ocupa mult mai bine de copii promovându-i în emisiuni, dar ei având profesorii lor.

Piesa „Zice lumea că mi-s mică”, foarte îndrăgită

- Care este relația cu fiica dumneavoastră, Ana Maria?

- Este relația unei mame cu copilul său. Ana-Maria a obținut multe premii internaționale, a înregistrat mai multe CD-uri încă de la o vârstă foarte fragedă (8 ani), iar primul premiu internațional l-a obținut la

7 ani, în Portugalia. Și ea este pe scenă tot de la vârsta de 4 ani.

- Cum se numește melodia pe care o cântați împreună?

- „Bea omule și petrece”, iar colindul înregistrat iarna trecută: „Se-aud colindători”. Şi pregătim și alte piese noi.

- Ce piese din repertoriul dumneavoastră sunt cel mai îndrăgite?

- De-a lungul anilor am avut o piesă foarte ușor satirică, intitulată: „Zice lumea că mi-s mică”. Era foarte îndrăgită de public și difuzată până-n ’90. Dintre piesele actuale sunt foarte cerute: „Din Banat când am plecat”, „Trece vremea peste mine”, „Vreau să-i cânt măicuții mult”, „Doamne, ce frumoasă-i lumea”, „Când petrece bănățeanul”, și cea mai cerută este piesa care dă titlul celui mai recent album al meu: „Muierea care-i de fală”! Este o piesă al cărui text l-am gândit eu.

- De obicei compuneți textele pieselor?

- Da. Însă la ultimele am cerut și ajutorul competent al Dorinei Șovre, care-mi place să spun că a știut să pună în vers și-n cânt universul satului bănățean ca nimeni altul.

„Soțul meu e un bucătar excelent”

- Cum stați la capitolul evenimente în 2014? Aveți un program încărcat?

- Da. Atât eu, cât și Ana Maria, care e într-un proiect umoristic cu Nicolae Datcu.

- Ce faceți în timpul liber?

- Nu prea avem. (râde)

- Gătiți?

- Destul de rar, dar bine. Gătesc multe rețete de acasă, dar și sârbești, pentru că soțul meu e un bucătar excelent. Și, fiindcă tot am ajuns la capitolul mâncare, vreau să spun că de aproape un an țin dieta Dukan, care s-a soldat cu pierderea unui număr mare de kilograme (circa 30), fapt pentru care sunt foarte fericită.

- Ce v-ați mai dori pentru viitor?

- De fiecare dată când m-a întrebat cineva asta am zis că mi-ar trebui mai multe vieți: într-una să fac tot ceea ce fac acum, alta în care să citesc tot ce-mi doresc eu, alta în care să văd toate filmele și materialele și alta în care să mă plimb peste tot. Acum, nu vreau să-L mânii pe Dumnezeu, că am văzut multe locuri frumoase, dar...

„Mă consider mereu în vacanță”

- În concluzie, ce-ați dori să le transmiteți cititorilor noștri?

- Cred că nu am clipe suficiente în viață să-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru ce mi-a dat și mai ales cât. Consider că cea mai mare împlinire a unui om e aceea de a-și transforma pasiunea în profesie. Eu nu consider că merg la serviciu și mi-ar fi greu. Mă consider mereu în vacanță. Oricât de mult aș munci, nu obosesc. De multe ori mă întreb cum ar fi fost viața mea fără cântec.

- Și cum ar fi fost, ce-ați fi făcut?

- Tot aș fi cântat. (zâmbește) Bine, eu am și o activitate jurnalistică puternică: am prefațat cărți, am scris multora referințe pe coperta CD-urilor, am fost coordonator de program la întocmirea Enciclopediei Marilor Personalități, am cărți care sunt scrise de mine aproape în totalitate. Ceea ce vreau să spun e că aș fi făcut carieră și în scris sau doar în activitatea jurnalistică, dar nimic nu se compară cu cântecul.

Şi-a prezentat costumele la Amman şi New York

- Câte costume populare aveți și cum le-ați strâns?

- Am două colecții: a mea personală, constituită doar din costume bănățene (circa 30), și a Fundației Române de Folclor, unde sunt costume din toată țara (până în 100). Cel mai vechi are 150 de ani. Cu Fundația am avut prezentări atipice, unele chiar cu răsunet internațional. În 2006, de exemplu, am fost invitați de Ambasada României în Amman și am prezentat pentru prima oară colecția Fundației Române de Folclor acolo. Mie dintotdeauna mi-a plăcut să fiu altfel, să nu merg pe cărări bătătorite, așa că le-am propus femeilor românce stabilite în Iordania să îmbrace costumele populare, să fie ca o prezentare de modă în stil popular. Și fiecare costum a fost „însoțit” pe podium de o piesă instrumentală din zona din care provenea. Multe dintre acele doamne nu mai fuseseră acasă de foarte mulți ani și, când s-au văzut îmbrăcate în ii și cu fote la brâu, pur și simplu le-a podidit plânsul. Acest lucru mi-a dat curaj, și tot în același an, în 2006, am prezentat colecția fundației și în cadrul unui festival din New York, unde am avut o altă experiență minunată. Aș mai vrea să spun că, de-a lungul timpului, fundația a promovat foarte mulți tineri, artiști la început de drum, care acum sunt nume sonore pe scena cântecului popular, iar acest lucru e o mândrie pentru mine atât ca realizator de emisiuni de folclor, cât și ca președinte al Fundației.

„Toată viaţa mea a fost o dietă“

- Aţi dat jos 30 de kilograme şi tot mai țineți dietă?

- Da. Pentru că toată viața am fost plinuță. Și când am împlinit o jumătate de secol am luat-o ca model pe Louise Hay, pentru că de multă vreme citesc literatură motivațională...

- Aveți timp liber pentru citit...

- Da. Pentru ce vreau eu îmi fac timp (râde). Spuneam că am imitat-o pe Louise fiindcă am declarat și eu, ca şi ea, că am intrat în cea de-a doua și cea mai frumoasă jumătate de secol din viața mea. Iar cu această ocazie am hotărât că îmi voi schimba look-ul și că voi porni de la slăbit, de la tunsoare, nuanța părului, de la diverse alte ajustări și îmbunătățiri.

- Ni le spuneți?

- Da, că nu-mi e jenă. Eu consider normal ca orice persoană să aibă grijă de ea, și mai ales la o anumită vârstă, când nu mai are ca aliat tinerețea, ci își ia ca aliat inteligența, motivația, respectul de sine, carisma sau alte lucruri care o definesc. Și atunci, cum nu cu toată lumea natura a fost la fel de darnică, eu consider că trebuie să ne vedem de noi, că, dacă ne e bine nouă, le e și celor din jur. În afară de dietă, marea mea bucurie e să merg la sală, la aqua gym. Mișcarea în apă e completă și complexă și mi se pare mult mai ușoară decât cea la sală. Face minuni pentru sănătate și pentru starea de bine.

- Ați încercat multe diete?

- Toată viața mea a fost o dietă. Dar cum visul tuturor grașilor e să mănânce ce vor ei și să arate și bine, ceea ce nu există... (zâmbește)

„Cred că nu am clipe suficiente în viaţă să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru ce mi-a dat şi mai ales cât“

Add comment


Security code
Refresh