Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

488 16 1A devenit deja o tradiţie ca, pe 23 august, Paul Surugiu - îndrăgitul Fuego - să-şi celebreze ziua sa de naştere împreună cu revista Taifasuri. De această dată, l-am întâlnit mult mai relaxat şi mai liniştit, dornic de a face în continuare o mulţime de lucruri şi de a continua munca asiduă, încununată de împliniri, începută acum 21 de ani, atunci când a debutat pe scena Festivalului de la Mamaia. Fuego este artistul care, prin orice apariţie, dăruieşte şi inspiră. Preţuieşte frumosul, cântă cu patos şi pune, în fiecare interpretare, sinceritatea care îi este specifică. Cu vocea caldă cucereşte publicul meloman de toate vârstele, cântând şi muzică uşoară şi populară, colinde şi latino. Mai nou, este şi actor, iar piesa sa de teatru, „Testament”, jucată o stagiune întreagă, în toată ţara, se bucură de succes în rândul publicului, dar şi al specialiștilor, care i-au acordat distincţia de „Cel mai bun spectacol al anului 2014”. Fuego are la activ cinci Discuri de Aur şi două de Platină, iar notorietatea sa este greu de egalat, fiind unul dintre cei mai iubiţi interpreţi ai genului. Asta a făcut ca în anul 2012 să fie decorat de preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, cu titlul de „Artist al poporului”. Deţinător a numeroase trofee şi distincţii, lansând de-a lungul timpului 28 de albume de studio, este artistul complet, pentru care muzica înseamnă totul în existenţa sa, dăruindu-se publicului său. Ne-a mărturisit, în premieră, ce-l face cu adevărat fericit, în ce îşi găseşte inspiraţia, cum vede simplitatea, ce proiecte inedite pregăteşte şi, mai ales, când are de gând să se oprească.

„Tablourile copilăriei mele împlinite îmi sunt icoane”

- Se spune că, în copilărie, zilele de naştere au un farmec aparte, găsind în acele clipe simplitatea bucuriei sincere de a primi un dar, de a fi în centrul atenţiei. Cum arată o imagine perfectă a zilei tale de naştere în copilărie, şi mai ales, cum arată ziua ta de naştere acum, când ai devenit artist, când anii şi-au pus amprenta asupra ta?

488 16 2- Tablourile copilăriei mele împlinite îmi sunt icoane, îmi sunt călăuză în furtuna lumilor în care ne înfăţişăm cu toţii. Atunci, fără să am vreo grijă, fără să-mi pese de nimeni şi de nimic, găseam desăvârşirea de moment în simplitate. Astăzi, am pierdut din inocenţa aceea, în schimb, păstrez cu sfinţenie orice năzbâtie, orice vis mult prea îndrăzneţ, orice vorbă şi gând spus din neştiinţă, pentru că aşa mă simt tânăr, mă simt de acolo, neconștientizând nici eu ce vârstă am, deoarece vârsta este un cumul complex al trăirilor şi amintirilor noastre. Când eram copil, eram un răsfăţat în ziua de 23 august. Nu că în prezent nu aş mai fi, ba chiar mai mult acum, dar atunci aveam motive întemeiate să simt că pentru mine erau toate. Defilările mi le atribuiam, mă simţeam important. În familie găseam căldură, pace şi aroma unei împăcări de copil cu soarta sa, cu viitorul în faţă, cu prezentul plin. Mi-aduc aminte cum într-un an, supărat fiind, refuzam orice urare. Şi-atunci, bunica mea mi-a spus că în ziua aceea, în care m-am născut, am dobândit lumina, am luat-o pentru mine şi am făcut din ea un far pe mai departe. Tocmai de aceea, oricât de supărat aş fi, trebuie să-mi resădesc lumina, să-i sărbătoresc strălucirea până când, încet, va începe să pălească, gândindu-mă că, prin ea, pot fi cu adevărat eu. Totuşi, niciodată nu am fost un împătimit al celebrării mele. Sărbătoresc cu familia şi cu prietenii apropiaţi, căci echilibrul, răbdarea, liniştea din perioadele agitate ale vieţii mele le dobândesc, le învăţ şi mi le însuşesc de la familia şi prietenii mei, care mă încurajează, care îmi sunt alături, iar pentru asta le mulţumesc ori de câte ori am ocazia. Chiar şi de ziua mea. Practic, de ziua mea îmi doresc fericirea lor. Văzându-i satisfăcuţi şi împliniţi împreună e pentru mine mai important decât orice cadou material.

„Sunt apropiat de vocațiile de actor și preot”

- Dacă nu ai fi fost muzician, ce crezi, ce simţi că ar fi fost apropiat de personalitatea ta?

- Această întrebare mi s-a adresat de multe ori. Am răspuns diverse lucruri, de la actor la preot, fiind apropiat de fiecare dintre aceste vocaţii la un moment dat. Dar m-am gândit. Am încercat din răsputeri să mă închipui făcând altceva. Şi nu am reuşit, căci eu, aşa cum am fost plămădit, aşa cum am evoluat, am fost făcut pentru muzică. Şi, în fond, câte lucruri pe lumea asta pot sta în calea împlinirii unei taine numite destin, atunci când ştii, cu fiecare parte din tine, că în zona aceea te regăseşti? Indiferent de obstacole, poţi răsturna şi munţii pentru a fi tu, în toată splendoarea ta. Eu m-am născut pentru cântec, pentru artă, pentru a exprima şi, în final, pentru a alina. Vă mărturisesc că, dincolo de toate trofeele, de tot succesul, de toate lucrurile pozitive şi cele mai puţin plăcute, stă alinarea unui zâmbet de copil în faţa scenei, stă privirea unui adult rămas fără monumentul gândului său - mama, stau gândul şi vorba şi lacrima unui bătrân pentru care speranţa în eternitate este chiar vocea mea. Asta este pentru mine meseria de artist. Aceasta e răsplata supremă pe care am primit-o şi pentru asta, fără modestie, mă declar bogat!

- De ce crezi, şi mai ales, cum reuşeşti să faci lumea să te iubească, tu fiind unul dintre artiştii care pot fi cu greu egalaţi la capitolul notorietate şi popularitate?

- Nu am făcut un scop precis din asta niciodată. Sunt conştient că există şi oameni care te iubesc, şi oameni care nu găsesc în tine un model artistic. Şi e firesc să fie aşa. Doar că eu am ştiut întotdeauna că trebuie să fiu sincer. Că mă pun în faţa plutonului, aşteptând ca toţi să lovească în mine. Şi singura mea apărare este sinceritatea, este întregul meu cumul de sentimente pus într-un cântec. Poate şi de asta am cântat tot timpul ce mi-a plăcut, fără să fac compromisuri, fără să mă abat, fără să mă gândesc că mâine poate îmi va fi ruşine cu ce am făcut azi şi că publicul mă va taxa. Am cântat colinde pentru că le-am simţit. „Împodobesc bradul”, ca marcă, şi vara, şi iarna, şi la orice pas, dar am o satisfacţie - cu toate glumele făcute, acest cântec mă reprezintă în totalitate pe mine, fără să fiu nevoit să apelez la el ca un artificiu de imagine.

„În fiecare material discografic am pus o fărâmă din sufletul meu”

- Ce înseamnă fericirea pentru tine? Poţi defini acest sentiment unic, fiind un romantic incurabil?

488 16 4- Povestea cu fericirea nu stă în cuvinte. Nu stă în definiţii. Asta pentru că eu văd fericirea ca pe o banală simplitate. Pe mine mă fac fericit oamenii fericiţi. Să-i văd pe cei din jurul meu bucurându-se, să văd publicul dornic de muzica mea. Nu are de-a face cu romantismul, poate nici cu muzica, ci cu simplul fapt de a fi un om curat şi demn, de a găsi resurse în nimic şi de a da nimicului dimensiuni impresionante. A avea puterea să recunoşti când nu ştii, a fi liber, a trăi, a călători, a citi şi a putea zâmbi sunt cele mai uzuale şi mai simple motive de fericire. Aşa este, fericirea nu se poate cumpăra de la supermarket, frumos ambalată. Ea stă în capacitatea fiecăruia de a primi şi de a transmite liniştea.

- Ai lansat anul acesta, în luna mai, un album de colecţie, o încununare a carierei tale de peste 20 de ani şi a drumului artistic al maestrului Jolt Kerestely. Publicul a afirmat că ar fi cel mai complet material al activităţii tale. Cum percepi tu această colaborare?

- Fiecare material discografic realizat de mine are o poveste aparte. În fiecare am pus o fărâmă din sufletul meu, dar totuşi acesta este un amalgam de trăiri, de linii melodice, de versuri şi stări de care şi eu, sincer, rămân uimit când ascult. Pentru că maestrul Kerestely a compus opere care au în construcţia lor acel ceva, un ceva ce nu poate fi descris banal, fără substanţă în cuvinte. Sunetul le dă culoare deplină. Iar lui i se adaugă simţirea, iubirea, pasiunea, implicarea, patima, povestea din spatele creaţiei. Aceasta este o scrisoare a tuturor. Poate nu degeaba, în anul 2013, patru dintre piese au fost premiate de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România pentru cele mai bune creaţii. Destinul este unicul răspunzător al acestui proiect. S-a potrivit ca firea-mi artistică să coincidă cu viziunea amplă a celui care este compozitor de capodopere. „Steaua mea” vorbeşte despre mine, despre Joly Kerestely, pe-un ritm de pian, fiind o pagină în istoria muzicii româneşti ce-l împlineşte la 50 de ani de activitate pe maestru, iar pe mine mă onorează, având posibilitatea de a mă manifesta în zona în care m-am consacrat, în muzica uşoară!

„Cred că esenţa românească stă în locurile încărcate de farmec şi istorie”

- Care sunt sursele tale de inspiraţie?

- Inspiraţia mea stă în simţire. Am capacitatea de a simţi emoţia, de a descoperi şi de a filtra un impostor de un simplu om sincer. Dar, de cele mai multe ori, inspiraţia mea a stat în cuvânt, în vers, în poezie. În vorba spusă de omul potrivit, la momentul potrivit. Căci misterul e definit de cuvânt şi tot acesta alungă tainele argumentelor. Muzica, în schimb, oricât ar fi de înălţătoare, nu are aceeaşi intensitate şi încărcătură emoţională dacă sunetului nu i se alătură un cuvânt. Maeştrii în mânuirea vorbei au arătat că arta, că viaţa însăşi e diferită, are nuanţe, are totul, doar dacă îi adaugi un cuvânt potrivit. Şi tot cuvântul te poate salva, la fel de bine cum tot prin el ajungi la liman. Alţii şi-au transmis, prin slove adunate în volume întregi, gândurile referitoare la cuvânt. Eu îl celebrez mereu, bucurându-mă de intensitatea şi puterea lui, lăsând laudele altora, întrucât eu nu laud ce nu vreau să vând.

- Ai afirmat, de nenumărate ori, că îţi place să călătoreşti. Unde ţi-ai petrecut ultima vacanţă? Care este locul ideal în care ai vrea să petreci cât mai mult timp?

- Dacă aş avea mai mult timp aş călători mult mai mult. Sunt avid după descoperire, după noutate, după locuri captivante şi după oameni cu poveşti de viaţă impresionante. Nu ştiu dacă am găsit încă locul ideal, dar ştiu sigur că acesta se află în România mea plină, cu bune şi cu rele, cu lumini şi cu umbre, în ţara vânată de doruri, în plaiurile poeziei, în leagănul sfânt al naturii. Recent, am străbătut Apusenii. Le-am redescoperit vitalitatea şi felul în care se impun, printr-o complicitate ce nu poate fi desluşită, în faţa tuturor frumuseţilor acestei lumi. Poate că sunt mult prea patriot, dar cred că esenţa românească stă în locurile încărcate de farmec şi istorie, în zonele atinse de genialitate, în felul în care natura şi-a făcut plan precis din sufletul românesc, vrând să-l transforme într-o nestemată completă. Am văzut nenumărate locuri din lume. În toate am găsit noutate, spectacol, frumuseţe, dar nu am descoperit sentimentul de a fi parte a frumuseţii. Îmi place să fiu un turist la mine acasă. În România mea, mă simt acasă şi iubesc fiecare colţ pe care ar trebui să-l preţuim şi să-l promovăm mai mult, găsindu-ne pe noi, ca indivizi, în ţara asta mare şi dodoloaţă, „atât de mare, încât n-ar încăpea într-o icoană”.

„A avea puterea să recunoşti când nu ştii, a fi liber, a trăi, a călători, a citi şi a putea zâmbi sunt cele mai uzuale şi mai simple motive de fericire“

„Toată viaţa mea îmi stă în glas, în scenă, în public“

- Cu ce ne mai surprinzi în viitor? Ce proiecte inedite ai în plan?

- Am multe surprize pentru admiratorii mei. Recent, am avut o revelaţie, ajungând la Ipoteşti, pe urmele marelui şi genialului Eminescu. Voi realiza un spectacol-eveniment acolo cât mai curând. Voi continua şi în stagiunea 2014-2015 de la Teatrul Davila, din Piteşti, spectacolul meu de teatru „Testament”, un omagiu umil adus literaturii şi limbii române. Voi modera emisiuni minunate, cu oameni plini şi frumoşi, cu personalităţi marcante, în fiecare sâmbătă seara, de la ora 20:00, pe Favorit TV. Şi, peste toate, voi cânta. Cu mai mult suflet, cu mai multă dăruire, împlinindu-mi destinul din voce. Căci toată viaţa mea îmi stă în glas, în scenă, în publicul căruia îi mulţumesc pentru tot!

„Am reuşit să-i îndeplinesc ultima dorinţă lui Dan Spătaru“

488 16 3- Împreună cu revista Taifasuri, de ziua ta, în dar pentru toţi admiratorii, apare materialul de succes „Serenadă pentru Dan Spătaru”, albumul ce cuprinde cântecele maestrului muzicii româneşti interpretate de tine, aducându-i un omagiu de cinste. Ai realizat în primăvară şi un turneu naţional, împreună cu soţia sa, Sida Spătaru, susținut cu casa de bilete închisă, în fiecare oraş în care a poposit. Cum arată povestea muzicală a lui Dan Spătaru construită de tine?

- Într-adevăr, l-am omagiat în primăvară pe maestrul Spătaru, gândindu-mă că muzica românească are nevoie să se audă din nou, să fie în sufletele tuturor într-o nouă formă, deoarece muzica nu are vârstă, culoare sau preferinţă. Între ieri şi azi, între ce-a fost şi ce-ar trebui să fie acum se situează şi colecţia impresionantă de cântece, de poveşti însufleţite a lui Dan Spătaru, acest idol, acest bun naţional inestimabil. Toate au căpătat o însemnătate supremă şi pentru faptul că am reuşit, din resursele mele artistice şi spirituale, să-i îndeplinesc ultima dorinţă, aceea de a duce muzica sa într-un turneu naţional. Am fost onorat să-i pot cânta muzica, să vă pot oferi acest album, din toată inima, având-o alături de mine, în acest demers, pe Sida Spătaru, soţia maestrului, cea care l-a idolatrizat şi care luptă în continuare pentru perpetuarea imaginii sale, organizând anual un festival remarcabil la Medgidia.

- Cine te-a susținut în acest demers?

- Bucuria a fost dublată de faptul că prin acest material discografic am putut închina o stea şi celor care au făurit această muzică, marii noştri compozitori: muzicalul Temistocle Popa, sensibilul Ionel Tudor, genialul Ion Cristinoiu, formidabilul Cornel Fugaru, prietenul meu Dan Dimitriu, mohicanul Vasile Veselovski, modernul Henry Mălineanu, Ion Vasilescu, draga Andreea Andrei. Am fost susţinut în realizarea CD-ului şi de cei care le poartă memoria şi amintirea astăzi, minunata compozitoare Mirela Voiculescu, un spirit sensibil, pentru care am o preţuire aparte, Mariana Cristinoiu, distinsa doamnă pentru care muzica a fost simbol în viaţă, având în casă doi compozitori, şi soţul, şi fiul său, Mălin Mălineanu, Ciprian Veselovski, doamna Popa, cărora le mulţumesc şi le înalț toată stima mea. Aş vrea ca acest album să nu lipsească din casele dumneavoastră. Vi-l dăruiesc cu toată dragostea mea, mulţumindu-vă că aţi venit la spectacolele mele şi îndemnându-vă în acelaşi timp să iubiţi muzica românească, refrenele lui Dan Spătaru. Maestre Dan, să-mi trăieşti şi, împreună, să reînviem în continuare şi să cântăm spiritul tău, serenada ta, într-o serenadă continuă numită Spătaru!

„Sunt avid după descoperire, după noutate, după locuri captivante şi după oameni cu poveşti de viaţă impresionante“

Add comment


Security code
Refresh