Main menu

header

24-11-1de Loreta Popa

„Aşchia sare atât de departe pe cât de puternică este lovitura toporului”, spune fiica maestrului Dem Rădulescu, Irina, actriţă la rândul său, care are în ochi aceeaşi căldură incredibilă pe care o emana tatăl său. S-a născut la 14 octombrie, de Sfânta Parascheva, zi sfântă. La 3 ani, Irina studia franceza, engleza, japoneza şi pianul. Copilăria sa s-a petrecut aproape de scenă. Irina Rădulescu a avut un înger aproape. Pe mama sa, actriţa Adriana Şchiopu, care a învăţat-o să fie ea însăşi, fără pretenţii, fără preţiozităţi. Simplu şi profund.

„Îi datorez doamnei Cătălina Buzoianu intrarea în teatru”
- Cât de greu este pentru un tânăr actor să intre în teatru?
- E greu, mai ales că acum teatrele nici nu mai fac angajări, sunt toate posturile blocate. Eu îi datorez doamnei Cătălina Buzoianu intrarea în teatru, pentru că în anul II de facultate făcea distribuţia pentru „Furtuna” şi mi-a dat rolul Mirandei, urmând să facă spectacolul la Teatrul Mic. Chiar în acea vară, Teatrul Mic avea nevoie de tineri actori şi a avut loc un concurs, iar directorul teatrului, Florin Călinescu, mi-a spus: „Dacă tu joci Miranda vii şi la concurs, căci se cuvine să fii actriţa teatrului”. A cântărit foarte mult faptul că urma să joc Miranda.

- Când ai decis să mergi pe acest drum al artei teatrului?
- Trăind în teatru nu am avut un moment anume în care să spun că vreau să fiu actriţă. De mică îmi plăcea. Ţin minte că, atunci când era câte o premieră la teatru, bucuria mea nu era atât spectacolul, ci faptul că după aceea se mai stătea la o parolă şi scena rămânea liberă cu decorul acelui spectacol pe care tocmai îl văzusem. Atunci eu şi câţiva copii ai teatrului lăsam pe toată lumea să discute şi mergeam în scenă şi ne imaginam, jucam ce tocmai văzusem. Asta era bucuria noastră, jocul pe scenă. Să reintru în teatru a fost ca o reîntoarcere acasă.

- Te preocupă atât de multe lucruri. Cum reuşeşti să faci faţă?
- Este incredibil cât îţi ajunge timpul să faci. Eu întotdeauna am sentimentul că pierd mult timp. Sunt un om căruia îi place să viseze. Mă gândesc câte aş fi putut face astăzi şi câte nu am făcut. Mă uit la oamenii care fac şi mai mult. De exemplu, maestrul Beligan este o persoană care veşnic învaţă, veşnic e la curent cu tot ce se întâmplă, şi cred că asta îl menţine. Este şi aceasta o ştiinţă, noi ne risipim destul de mult şi energia, dar depinde şi de firea omului.

„Un actor ar trebui să se desfăşoare zilnic”
- Despre profesorii pe care i-ai avut în facultate ce poţi să ne spui?
- Am prins acel sistem cu module şi la fiecare am avut alt profesor. Nu am prins toată facultatea un singur profesor. În anul II am lucrat cu Mircea Rusu, iar în anul III, cu Doru Ana, cu care am repetat spectacolul de licenţă. M-am înţeles foarte bine cu Mircea Rusu. La fel cu Doru Ana. Eu nu sunt pentru metoda aceea dură de a umili studentul, unii profesori cred că studenţii reacţionează la duritate. Poate că sunt studenţi care reacţionează, dar eu nu. Eu reacţionez mult mai bine la un sfat sincer şi cald, care suscită în mine dorinţa de a-l bucura pe cel care mi l-a dat. Mircea Rusu m-a făcut să ies mai mult din mine, am făcut personaje mai tupeiste, mai diferite decât sunt eu. Relaţii bune am avut cu toţi profesorii mei. Şi cu colegii la fel. Un actor ar trebui să se desfăşoare zilnic. Să aibă spectacole, să apară la televiziune sau la radio.

- Există vreun rol pe care-l doreşti?
- Iubesc foarte mult un personaj din „Avarul” lui Moliére, servitoarea care face şi desface totul, care îi îmbârligă pe toţi. De când am citit am zis asta e. Sigur că mi-aş dori şi Cehov, dar este o piatră de încercare şi din punctul de vedere al producţiei.

24-11-2„Nimic nu era mai solid decât triunghiul dintre noi”
- Ce ai învăţat de la tatăl tău?
- Tata avea acest principiu că de la copii trebuie să înveţi. De la entuziasmul lor, de la râsul lor cel mai sincer, în explozie. Întotdeauna inventa poveşti pentru mine, situaţii, ca să mă facă să râd. Spunea că se simte foarte bine când mă face să râd. În meseria aceasta eşti mult plecat şi unii pot considera că asta poate slăbi o relaţie. Tata, oricât de mult ar fi fost plecat în turnee, când se întorcea acasă nimic nu era mai solid decât triunghiul dintre noi. Aud că unii se întreabă dacă se pot împărţi între carieră şi viaţa de familie. Exemplul în familia mea a fost că se poate. Chiar dacă nu am avut duminică de duminică picnic în familie sau zi de zi nu l-am văzut pe tata. Nu am suferit. Ai mei mi-au explicat tot ce se întâmplă cu ei, cu noi, şi atunci nu au existat traume. Spiritul de luptă şi punctualitatea le-am moştenit de la mama.

- Vezi numele pe care-l porţi ca pe o povară sau dimpotrivă?
- Nu ştiu. Nu m-am gândit dacă ţin ridicată ştacheta numelui, pentru că nivelul alor mei este ridicat. Nu mi-am propus nici să egalez, conştientă fiind că este foarte greu. Epoca în care au trăit a fost alta, terenul de desfăşurare a activităţii la fel. Tata a prins şi vremurile minunate, când încă se făcea teatru la radio, la televiziune, care astăzi nu se mai face. Aceste oportunităţi îl fac şi pe actor să evolueze şi să devină din ce în ce mai performant. Eu zic că raportat la vremurile de acum mă situez bine. Nu am frustrări, apăsări sau complexe. Cel mai natural lucru este să fii mândru de ceea ce fac părinţii tăi. Amintirea tatălui meu e un motor ce mă duce înainte.

Prima experienţă cu teatrul, în clasa a V-a

- Ne poţi împărtăşi detaliile celui dintâi succes?
- La un moment dat aveam câteva prietene care erau atrase de teatru la rândul lor şi am scris o piesă de teatru destul de interesantă, cu nişte doamne (care eram noi, evident), şi care aveau tot felul de probleme. Chiar şi o servitoare care tot făcea matrapazlâcuri. În fine, suficient ca să creăm un conflict. Una dintre prietenele mele avea o sufragerie cu două uşi şi cu glasvand, iar noi am considerat că ar putea foarte bine să fie cortina. Am organizat într-o seară acest spectacol, l-am repetat cu costume, cu tot. Am chemat public. Fratele mai mare al uneia dintre prietene, colegii săi de facultate, părinţii. Gongul a fost o tavă de metal în care mama a bătut cu o lingură de lemn şi s-a auzit tare. Noi am fost foarte fericite. Am avut succes. Colegii fratelui prietenei mele ne-au cerut şi autografe, adică a fost bine. Eram clasa a V-a cred.

Add comment


Security code
Refresh

promo bf 1