Main menu

header

550 30 1de Silviu Ghering

Holocaust este un cuvânt ebraic de origine greacă, provenind din holo=întreg și caustos=ars. Reprezenta inițial un ritual religios prin care o ofrandă adusă zeilor era arsă în întregime. Pe scurt, un sacrificiu. Adică moarte. În prezent, cuvântul este utilizat pentru a desemna totalitatea crimelor, duse până la genocid, comise de Al Treilea Reich, statul german nazist condus de Adolf Hitler între 1933 și 1945 împotriva mai multor categorii de victime. Evreii în primul rând și în cea mai mare parte, dar și țiganii, populaţia civilă de origine slavă din teritoriile ocupate, în special din fosta URSS, elita poloneză, opozanţii politici şi religioşi, persoanele cu handicap, alienații mintal, homosexualii.

Cei mai mari dușmani, evreii

La sfârşitul Primului Război Mondial, germanii îi condamnau pe evrei pentru înfrângerea lor și îi considerau cei mai aprigi duşmani ai lor. Partidul nazist și-a elaborat un program în februarie 1920, în care se stipula că „rasa” este determinată de „sânge”. „Rasa germană” este o rasă de „domni”. Rasa ariană. Ea trebuie păstrată în stare pură, neamestecată cu rasele „inferioare”. Poporul german este poporul superior. Poporul arian. Considerau că ei sunt singurii care aveau dreptul de a cuceri cât mai multe teritorii pe care să le „purifice”. Spațiul vital. Două mari primejdii pentru „rasa germană” erau iudaismul și bolşevismul. „Rasele” evreiască şi ţigănească erau considerate parazite. După părerea germanilor, „parazitismul evreiesc” era cu atât mai periculos, cu cât evreii aveau imense mijloace financiare cu care „desfăşoară o conspiraţie mondială cu scopul de a stăpâni și degrada celelalte popoare”. Cele mai mari visuri ale naziştilor erau să domine ei toată lumea, eliminând evident „rasele inferioare” și orice urmă de bolşevism.

Cum se „definea” un evreu

Cum a ajuns la putere în Germania, în ianuarie 1933, regimul nazist a trecut imediat la adoptarea unor măsuri antisemite sistematice. Un prim decret a reprezentat însăşi definiţia termenului de „evreu”. Rolul crucial îl avea religia bunicilor unei persoane. Oricine avea cel puțin trei bunici evrei era considerat automat de aceeaşi confesiune, indiferent de apartenenţa la comunitatea evreiască. Cei pe jumătate evrei deveneau evrei numai dacă aveau aceeaşi religie sau dacă erau căsătoriţi cu o persoană cu această religie. Toţi ceilalţi jumătate-evrei şi persoanele cu un singur bunic evreu erau denumiţi „mischlinge” - corcituri, hibrizi. Evreii şi mischlinge erau „nonarieni”. În doctrina nazistă, o astfel de subliniere a descendenţei era privită ca o confirmare a „rasei”, dar scopul principal al acestor categorisiri era de fapt delimitarea unei ţinte a legilor discriminatorii.

Majoritatea populaţiei germane a acceptat antisemitismul

550 30 2A urmat un potop de excluderi și de interdicţii asupra populaţiei evreieşti. Excluderea din serviciul public, interdicţia de a practica o profesiune artistică, interdicţia de a exercita profesia de redactor-șef în presă, interzicerea de a efectua serviciul militar activ, a căsătoriilor și relaţiilor sexuale între evrei și arieni, excluderea evreilor din sistemul de asigurări sociale, medicilor și avocaților evrei li se interzice să profeseze, iar puținii „mischlinge” exceptaţi nu au dreptul să trateze decât cetăţeni evrei. Evreii sunt obligaţi să-și adauge prenumele de Sara sau Israel, să poarte steaua lui David, li se interzice accesul la asistență socială, toți cei cu un venit lunar de peste 39 de mărci sunt supuşi unui impozit suplimentar de 15%, şomerii, la început, și mai apoi toți sunt obligaţi să presteze muncă forţată chiar dacă au o slujbă, nu au dreptul la concediu sau la beneficii sociale. Plus limitarea orelor de acces în magazine, evreii nu puteau cumpăra decât după ce-și terminau arienii cumpărăturile. Pe scurt, dacă se poate pe scurt, se desăvârșește reducerea lor la sclavii statului național-socialist. Statului nazist. Documentele din arhiva Stürmer, din Nürnberg, dovedesc că majoritatea populaţiei a acceptat antisemitismul indus de stat şi, în multe cazuri, l-a sprijinit prin denunţuri și acțiuni agresive împotriva vecinilor „murdăriți” de alt sânge și de altă religie, cu care până atunci trăiseră în bună înțelegere și pace. Și, ce era mai rău, încă nici nu se putea bănui...

Novemberpogromnacht, pogromul recunoscut oficial

La începutul lui noiembrie 1938, un diplomat german de rang inferior este asasinat la Paris de un evreu german. În ziua de 9 noiembrie, la München, în cadrul unei întâlniri de amploare a liderilor nazişti, s-a luat hotărârea de a se da mână liberă oricăror acţiuni îndreptate împotriva evreilor. În acea seară, în multe oraşe din Germania şi Austria (care la acea dată era înglobată în Reich) au avut loc răbufniri dure ale naziştilor. Violenţele au început la Berlin şi s-au răspândit rapid în toată ţara.

De cum s-a lăsat seara, grupuri de nazişti - mai cu seamă batalioane de asalt SA (Sturmabteilung) și SS (Schutzstaffel) - au devastat casele evreilor și circa 8.000 de magazine evreiești. Au bătut bărbați, au violat femei, au despărțit familii întregi, i-au împușcat pe cei care au vrut să fugă, să se ascundă sau, pur și simplu de „distracție”, au dat foc, au distrus clădiri cu barosul, lăsând străzile acoperite cu cioburi de sticlă de la geamurile sparte, de unde și numele sub care a rămas în istorie oroarea acelei nopți: „Noaptea sticlei sparte”. Cunoscută și ca „Noaptea de cristal”. În original „Kristallnacht”. Sau, mai bine zis, „Reichskristallnacht”. Denumire răspândită mult în afara Germaniei după război. Totuși, sensul originar al acestei denumiri, conotațiile ei din prezent - care diferă foarte mult de minciunile „oficiale” inițiale - precum și numeroasele alte denumiri ale acelor evenimente fac ca în ultima vreme în Germania să se prefere - chiar oficial! - o altă denumire, și anume „Novemberpogromnacht”. „Noaptea pogromului din noiembrie”.

A fost doar începutul genocidului

550 30 3

Masacrul a ținut până pe 13 noiembrie. În această perioadă au fost omorâți în bătaie circa 400 de evrei, aproximativ 30.000 au fost urcați ca animalele în vagoane de marfă și duși în lagăre de concentrare, iar 1.668 de sinagogi, adică aproape toate (erau consemnate oficial 1.769) au fost devastate, 267 dintre ele fiind incendiate și făcute scrum. Drept replică la tot ceea ce s-a întâmplat, naziştii au pretins că cetăţenii germani, civili obișnuiți, fiind înfuriaţi de atentatul amintit, au comis acele acte în mod spontan!

Acest dezastru a fost doar începutul masacrului. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, peste 6 milioane de evrei au fost ucişi, ca parte din „soluţia finală a problemei evreieşti”, aşa cum era numit programul de exterminare a evreilor, condus de Adolf Hitler.

Numărul total al victimelor Holocaustului este de aproximativ 8.000.000, dintre care peste 6.000.000 au fost evrei

Add comment


Security code
Refresh