Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

558 25 1de Oana Toma

O lume aparte, descoperită relativ recent, însă cu o prezenţă fizică permanentă care depăşeşte cu mult închipuirea noastră, însumând mii de ani, o constituie şi cea a locuințelor subpământene. Au fost construite pentru adăpostirea populaţiei unei comunităţi împotriva calamităţilor, în scopuri turistice sau din motiv de izolare a unor comunităţi care-şi propuneau să ducă o viaţă considerată normală faţă de cea de la suprafaţă.

Cappadocia, tărâmul locuințelor din sol

558 25 2Dintotdeauna, materia primă care a stat la baza construcţiei de locuinţe în regiunea Cappadociei a fost tuful vulcanic. Datorită proprietăţilor sale, oamenii au preferat mai mult să-şi construiască locuinţa săpând în tuful vulcanic decât să şi-o ridice deasupra solului. De aceea se vehiculează sintagma că aşezările umane din Cappadocia au fost construite în solul şi nu pe solul acesteia. Suficient de moale, tuful vulcanic permite unui om să sape prin el cu ajutorul unei linguriţe, iar când acesta este expus la aer, se întăreşte. Acelaşi material de construcţie, tuful vulcanic, le-a permis oamenilor să-şi construiască adevărate aşezări umane subterane. Nu se cunoaşte numărul oraşelor subterane de pe teritoriul Cappadociei. Până în prezent s-au descoperit un număr de opt oraşe şi numeroase alte sate de dimensiuni mai modeste, legate între ele printr-o reţea de tuneluri strategice.

Aşezarea subterană poate găzdui 30.000 de oameni

558 25 3Descoperirea oraşului de la Derinkuyu, în anul 1965, a pornit de la o activitate cotidiană absolut banală, de rutină, a unui localnic care avea o locuinţă tip peşteră. În momentul în care făcea curăţenie în locuinţă şi a vrut să cureţe un perete al uneia dintre camere, acesta a cedat. În spatele peretelui prăbuşit a apărut o cameră, necunoscută proprietarului până atunci. Mai mult decât atât, noua încăpere făcea legătura cu o alta, iar acest labirint se continua pe o distanţă greu de măsurat. La faţa locului au fost chemaţi arheologii şi speologii, care, în urma unor cercetări „înfrigurate”, au avut marea surpriză să descopere un adevărat oraş subteran de proporţii impresionante.

După luni întregi de pregătire pentru explorare şi pentru un minimum de amenajare a şantierului, au început încet, încet să apară rezultatele investigaţiilor de pe teren. Oraşul însuma pe verticală 18 niveluri sub pământ, atingând în profunzimea solului o adâncime de circa 85 de metri. Aşezarea subterană descoperită era capabilă să găzduiască, pentru o perioadă destul de mare, un număr de circa 30.000 de oameni.

Arheologii nu au finalizat explorarea definitivă a oraşului subteran de la Derinkuyu, care s-a dovedit a fi cel mai mare şi mai bine organizat oraş preistoric subteran din lume.

Unul dintre numeroasele tuneluri descoperite la începutul acestei prospecţiuni era suficient de lat, încât putea permite trecerea simultană a trei persoane. S-a descoperit că tunelul cercetat făcea legătura cu un alt oraş subteran situat la o distanţă de 10 kilometri. S-a ajuns, astfel, la concluzia că este posibil ca toate oraşele subterane din Cappadocia să fie legate între ele printr-o reţea de tuneluri secrete. În prezent, numeroşi localnici folosesc aceste tuneluri pe post de pivniţă, care sunt foarte benefice: răcoroase şi deosebit de încăpătoare.

Era luminat cu torţe sau cu lămpi cu ulei de in

558 25 4Oamenii din Cappadocia nu admit faptul că hitiţii ar fi săpat şi ar fi folosit tunelurile pentru a se apăra de atacurile frigienilor. Murat Erturul Gulyaz, arheolog la Muzeul de Arheologie Nevehir din Cappadocia, argumentează care este motivul pentru care camerele oraşelor subterane, situate mai aproape de suprafaţă, sunt mult mai simple, în timp ce camerele aflate mai în subteran sunt cioplite cu mare precizie: „Fiecare civilizaţie, care a descoperit aceste tuneluri, a săpat mai adânc, pe măsură ce au perceput beneficiile unei astfel de lumi subterane”. Arheologul turc susţine că oraşele subterane au fost nişte aşezări preistorice, iar cei care s-au perindat ulterior pe meleagurile Cappadociei nu au făcut altceva decât să folosească şi cel mult să mai aducă unele îmbunătăţiri aşezămintelor pe care le-au găsit deja construite cu multe sute de ani în urmă.

Oraşele subterane erau luminate cu torţe sau cu lămpi cu ulei de in, acestea producând suficientă căldură pentru a menţine temperatura la un nivel plăcut, fiind posibil ca la începuturi acestea să fi fost folosite ca adăposturi pe timp de iarnă sau vreme urâtă.

Se presupune că toate popoarele care s-au perindat în această parte a lumii - hitiţii, asirienii, romanii, persanii, bizantinii, turcii selgiucizi şi chiar creştinii - şi au descoperit aceste aşezăminte, au căutat să le reamenajeze, să le îmbunătăţească şi să le adapteze cât mai bine pentru cel mai important scop al lor: apărarea împotriva năvălitorilor.

Oraşele subterane erau laminate cu torţe sau cu lămpi cu ulei de in, acestea producând suficientă căldură pentru a menţine temperatura la un nivel plăcut

Fiecare nivel al locuinţei avea rolul său

558 25 5Etajul situat sub grajdurile subterane adăpostea hrana animalelor. Mai jos era amplasată bucătăria comună dotată cu mari cuptoare de pământ situate sub un tavan gros de trei metri, prevăzut cu găuri pentru aerisit. Aceste găuri de aerisire ieşeau undeva la suprafaţă la o distanţă de doi kilometri faţă de oraş, pentru a dezorienta duşmanii. Spaţiul impresionant de mare, destinat stocării alimentelor şi hranei pentru animale, conduce la ideea că aceste oraşe găzduiau mii de persoane pentru perioade îndelungate. Oraşul era dotat cu puţuri verticale destinate comunicării, care se putea face în permanenţă. Puţurile subterane asigurau oamenilor apa de băut, iar scurgerile subterane îi protejau împotriva inundaţiilor.

Scările care făceau legătura între etaje erau înguste, joase şi deseori curbate, pentru ca invadatorii să nu se poată desfăşura în momentul unui eventual atac. Pietre imense de o jumătate de tonă erau folosite pentru a bloca tunelurile la ambele capete, iar găurile din tavan erau folosite pentru a se turna ulei încins asupra atacatorilor nepoftiţi.

Pe unul dintre etaje se afla o cameră mare dotată cu bănci şi o catedră de piatră, care constituia şcoala pentru educarea copiilor. La o adâncime mai mare se găseau, pe mai multe niveluri, camerele de locuit, întretăiate de numeroase „străzi” subterane. S-a descoperit că adulţii împreună cu copiii aveau camere duble, iar în unele părţi ale complexului existau camere pentru joacă, având la dispoziţie şi numeroase tuneluri care reveneau în acelaşi loc.

La o adâncime de opt etaje, spaţiul reflectă că aici au sălăşuit creştinii încă din perioada secolului al VI-lea, care s-au retras din calea arabilor care au pătruns în Antiohia şi Palestina. Prezenţa creştinilor este demonstrată de existența a două încăperi mari şi cu tavan înalt care se întrepătrund pentru a forma o cruce. În această cameră se rugau creştinii. Sub biserica improvizată se afla o cameră de mici dimensiuni care avea forma unui cub şi constituia locul unde erau depuşi morţii până trecea pericolul, după care aceştia erau scoşi la suprafaţă şi îngropaţi creştineşte de rude şi de prieteni.

Începând din anul 1969, autorităţile turce au dat voie publicului să exploreze circa 10% din oraşul Derinkuyu. În prezent, o parte din acest oraş e consolidată şi luminată, amenajările efectuate permiţând vizitarea sa în condiţii de siguranţă sporită.

Add comment


Security code
Refresh