Main menu

header

561 2 2de Andrei Dicu

Născut la 1 februarie 1868, la Ştefăneşti, lângă Botoşani, Ştefan Luchian este considerat de critici maestrul pastelurilor. În ciuda eforturilor familiei de a-l îndrepta spre o carieră militară, vocaţia artistică a prevalat şi, odată ajuns la Bucureşti, Luchian a urmat cursurile de pictură ale Şcolii de Belle-Arte, unde i-a avut profesori pe Nicolae Grigorescu, pe Theodor Aman şi pe Gheorghe Tattarescu. Apoi, a studiat la München şi la Paris, unde a fost marcat de şcoala rozacruciană şi a luat contact cu efervescenta viaţă artistică, aflată în plin avânt al impresionismului. Revenit în patrie, s-a apropiat de grupul Cercului Artistic, iar în 1892 a expus constant la societatea Tinerimea Artistică, unde erau promovaţi juni vizionari, în majoritate francmasoni. „Babacul”, cum era poreclit, a fost iniţiatorul Expoziţiei Artiştilor Independenţi (1896) şi alături de el au expus tineri precum Nicolae Vermont sau Constantin Artachino, refuzaţi la Salonul Oficial, deschis în paralel. Anul 1900: a trimis două pasteluri la Expoziţia Universală de la Paris şi au apărut primele manifestări ale sclerozei multiple, maladia care l-a marcat pe viaţă până la infirmitate. Tot atunci a fost părăsit de iubita sa, Cecilia Vasilescu, fata cu care urma să se căsătorească şi care l-a considerat „alcoolic şi dizolvat”, după cum notează Grigorescu, în „Memorii”. Din 1909 a rămas imobilizat, iar în ultimii ani a pictat cu penelul legat de mână. A lucrat însă intens, organizând expoziţii proprii, precum cea de la Ateneul Român (1910), care cuprindea 80 de lucrări. A excelat ca peisagist, portretist şi ca autor de compoziţii statice. A pictat tablouri cu flori, pasteluri cu contururi fluide şi nuanţe catifelate, dar şi compoziţii inspirate din viaţa satului, din apropierea Răscoalei din 1907. Cele mai cunoscute creaţii sunt „Vara”, „Moara de la poduri”, „Birt fără muşterii”, „Anemone”, „Maci”, „Un zugrav (Autoportret)”, „Safta florăreasa”, „Moş Nicolae Cobzarul”, „După muncă, spre casă” şi „La împărţitul porumbului”. „Poetul florilor” a murit la 28 iunie 1916, la Bucureşti, la o zi după ce George Enescu i-a cântat la vioară la Spitalul Pantelimon.

Add comment


Security code
Refresh