Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

590 23 1de Andrei Dicu

La 24 august 1865 se năştea Ferdinand Viktor Albert Meinrad, al doilea fiu al prinţului Leopold de Hohenzollern - Sigmaringen şi al Infantei Antonia a Portugaliei. Viitorul făuritor al României Mari a avut o traiectorie plină de biruinţe, dar şi de cancanuri. Deşi, în această perioadă, Casa Regală este îndoliată după moartea Reginei Ana, să călătorim, totuşi, prin viaţa celui mai important monarh al României.

A domnit 13 ani

590 23 2Supranumit „Întregitorul”, pentru că în perioada domniei sale de 13 ani s-a înfăptuit România Mare, şi „Lealul”, graţie felului în care şi-a închinat viaţa ţării sale de adopţie, Ferdinand a fost un excelent strateg, un politician ambiţios şi un patriot român, deşi „adoptat”, care a luptat împotriva patriei sale natale, Germania, atunci când au cerut-o interesele. Mai mult, „Nando”, cum îi spunea în particular Regina Maria, a fost unul dintre cunoscuţii monarhi aventurieri, dar care şi-a respectat deopotrivă soţia şi familia.

Dezmoştenit de Kaiser!

Demnitatea este esenţa Regalităţii, iar Regalitatea este menită să culeagă calităţi. Este prima sa condiţie, primul său atribut. Regina Maria, soţia Regelui Ferdinand, obişnuia să spună că „frumosul nu este doar apanajul Casei Regale, este mai presus de orice o misiune!”.

Ferdinand şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa la reşedinţa familiei sale din Sigmaringen, în Germania. În 1885, a terminat cursurile Şcolii de ofiţeri din Kassel, fiind numit sublocotenent în cadrul Regimentului 1 Gardă de la Curtea Regală a Prusiei. A studiat la Universitatea din Leipzig şi la Şcoala Superioară de Ştiinţe Politice din Tubingen. Începând cu 1889, a devenit Principe de Coroană al Regatului României, în urma refuzului tatălui său şi al fratelui său mai mare, Wilhelm, la drepturile de succesiune la tronul ocupat de unchiul său Carol I. Ferdinand s-a stabilit în România, unde şi-a continuat cariera militară, ajungând până la gradul de general. După moartea lui Carol, a devenit Rege, la 10 octombrie 1914, sub denumirea de Ferdinand I. A condus Regatul în timpul Primului Război Mondial, alegând să lupte de partea Antantei, împotriva Puterilor Centrale, fapt care a avut ca efect excluderea sa din Casa Regală de Hohenzollern de Kaiserul Wilhelm al II-lea al Germaniei, care, de altfel, l-a şi dezmoştenit. La sfârşitul războiului, România, absolut miraculos victorioasă la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, a devenit stat naţional prin unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu Vechiul Regat. La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, Ferdinand s-a încoronat ca primul rege al României Mari şi astfel şi-a dobândit supranumele „Întregitorul”. „Jur de a păzi Constituţia şi legile poporului român, de a menţine drepturile lui naţionale şi integritatea teritoriului”, a declamat noul Rege în faţa Parlamentului. Trebuie menţionat că Ferdinand a fost ultimul monarh român care a depus jurământul de învestitură în faţa Parlamentului, ceilalţi doi, Carol al II-lea şi Mihai, nereuşind acest lucru din pricina tulburărilor istorice.

În timpul său, s-a născut Constituţia democratică

590 23 4Cum a luat însă fiinţă traiectoria neamţului Ferdinand, care şi-a pus la colţ ţara natală, ca şef al Armatei Române? În ciuda presiunilor financiare şi morale atât din partea Antantei, cât şi a Puterilor Centrale, România a rămas credincioasă neutralităţii în decursul primilor doi ani ai Primului Război Mondial. Ferdinand a rezistat curentelor interne şi externe pentru a se alătura uneia dintre tabere. „Ferdinand este înainte de toate Regele României şi un excelent patriot. Poate că «Nando» nu este foarte energic, dar are o ciudat de puternică doză de rezistenţă şi, cu cât este mai constrâns şi ameninţat, cu atât mai puţin se va pune în mişcare. El nu este ceea ce poate fi numit un om de acţiune, dar nu poate fi intimidat”, scria Regina Maria. Pentru că Ferdinand a fost atât de abil încât nu şi-a pus semnătura pe tratatul separat de pace cu Puterile Centrale din 1918, România a putut intra din nou în război cu câteva săptămâni înainte de sfârşitul acestuia, invadând Ungaria şi Serbia, unde mai aveam de recuperat teritorii. Odată recunoscută Marea Unire din 1918, Ferdinand şi Maria s-au încoronat Regi pe 15 octombrie 1922, la Alba Iulia. În următorii ani, România a născut o Constituţie democratică (1923) şi a săvârşit reforma administrativă (1925). Ferdinand a fost criticat adesea pentru personalitatea slabă, unii susţinând că a fost sub influenţa soţiei şi a politicienilor Ionel Brătianu şi Barbu Ştirbei. Ultimii ani ai suveranului au fost umbriţi de noua renunţare la tron a prinţului Carol (decembrie 1925), pe care Ferdinand n-a mai tolerat-o, numindu-l moştenitor al tronului pe prinţul Mihai, care i-a urmat ca Rege.

„Nando” şi Regina Maria, ca şoarecele şi pisica

590 23 3După ce Regele Carol I a pus capăt, într-un mod dur, idilei dintre nepotul său şi Elena Văcărescu, Casa Regală a început căutarea unei „partide” pentru prinţ. Primele întâlniri dintre Ferdinand şi Principesa Maria de Edinburgh s-au soldat cu eşecuri, dar, la îndemnurile puternice ale părinţilor, cei doi au cedat. La 29 decembrie 1892, la Sigmaringen, a fost celebrată căsătoria Alteţei Sale Regale Ferdinand, Prinţul de Coroană al României, cu Alteţa Sa Regală Marie de Edinburgh. Au avut loc trei ceremonii de căsătorie: civilă, catolică (religia lui Ferdinand) şi protestantă (religia Mariei).

„Eşti trimisul lui Dumnezeu ca să împlineşti visul unui neam”

Ferdinand a fost iubit şi respectat chiar şi de adversari. Iată ce îi spunea politicianul Nicolae Filipescu la 15 februarie 1915, când România era într-o situaţie disperată: „Eşti trimisul lui Dumnezeu ca să împlineşti visul unui neam. Vei fi cel mai mare voievod al ţării, împodobindu-te cu titlurile lui Mihai Viteazul: Domn al întregului Ardeal, al Ţării Româneşti şi al Moldovei şi aducând pe deasupra strălucirea purpurei regale sau răpus în cel mai suprem avânt de vitejie al neamului, vei fi totuşi sfinţit ca erou naţional. De nu va fi nici una, nici alta, grozav mă tem că nici praf nu se va alege de ţară şi de dinastie. De aceea mărirea ce ţi-o urăm, Sire, este să te încoronezi în Alba Iulia sau să mori pe Câmpia de la Turda”. Ferdinand a murit mult mai târziu, la Sinaia, la 20 iulie 1927, în urma unui cancer galopant la colon, şi a fost înmormântat la Mănăstirea Curtea de Argeş.

La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, Ferdinand s-a încoronat ca primul rege al României Mari!

Tatăl lui C. Bălăceanu-Stolnici? O poveste fără sfârşit

Ani buni a circulat ipoteza că Ferdinand ar fi tatăl nelegitim al academicianului Constantin Bălăceanu-Stolnici. În trecut, George Calalb, vicepreşedintele „Jockey Club” (for patronat de Regele Mihai), i-a declarat în exclusivitate semnatarului acestor rânduri: „Confirm zvonul potrivit căruia domnul Stolnici ar fi fiul Regelui Ferdinand ca pe unul vehiculat şi aprobat tacit, prin nenegaţie, de domnul Stolnici”. Dacă istoricul Dan Berindei s-a ferit de comentarii, doamna Mezincescu, o apropiată a Casei Regale, ne-a mărturisit: „Am auzit şi eu această ipoteză, dar nu este adevărată. Zvonul a apărut acum 50 de ani, dar nu a fost confirmat. Cunosc familia domnului Stolnici şi vă pot spune clar că el nu este fiul Regelui Ferdinand”.

Add comment


Security code
Refresh