Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

622 2 2de Silviu Ghering

Haiduc celebru din zona Băileștiului, pandur în armata lui Tudor Vladimirescu, unul dintre conducătorii Revoluției de la 1848 din Țara Românească, membru în Guvernul provizoriu revoluționar pașoptist, generalul armatei din principat, luptător pentru unirea Principatelor Române, văr cu Tudor Vladimirescu, prieten apropiat cu Nicolae Bălcescu și sprijinitor al lui Avram Iancu. Acesta este, pe scurt!, Gheorghe Magheru, fiu de preot născut la 8 aprilie 1802, în Bârzeiu de Gilort, județul Gorj. Devine vestit de foarte tânăr, la doar 16 ani, când se face remarcat pentru vitejia sa, luptând împotriva turcilor într-o ceată de haiduci cu care s-a alăturat în 1821 lui Tudor Vladimirescu. După moartea acestuia, a mai haiducit câțiva ani, apoi s-a înrolat în armată, unde a fost avansat rapid în grad datorită calităților sale. Pentru faptele sale de vitejie din timpul războiului ruso-turc din 1828-1829, a primit rangul de căpitan de panduri și a fost decorat de țarul Rusiei cu ordinul „Sf. Ana în gradul de Cavaler”. În 1831 a părăsit armata pentru magistratură, ca judecător de pace şi apoi ca preşedinte de tribunal. În 1846 a fost numit prefect al judeţului Romanaţi și, doi ani mai târziu, a ajuns comandant-şef al tuturor dorobanţilor şi plăieşilor de peste Olt. Membru al societăţii secrete „Frăţia”, a fost unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848. A făcut parte din al doilea Guvern provizoriu ca ministru de Finanţe. În plus, a primit comanda generală a trupelor neregulate şi funcţia de inspector al gărzilor naţionale. După ce armata otomană a înlăturat Guvernul „pașoptist”, a refuzat să accepte înfrângerea și s-a retras cu trupele revoluționare în Oltenia, unde a organizat tabăra militară de la Râureni, lângă Râmnicu-Vâlcea. Declarația sa de credință „Eu, fraților, sunt român și, ca român, mă simt ferice de a muri pentru țara mea” a făcut înconjurul țării și a rămas definitorie pentru personalitatea sa. S-a refugiat la Viena la începutul lui 1849. S-a întors în 1857 şi a devenit membru în Adunarea ad-hoc din Ţara Românească, după care a făcut parte din Adunarea Electivă care l-a ales ca domn pe A.I. Cuza la 24 ianuarie 1859. A continuat activitatea politică după abdicarea lui Cuza şi a devenit membru al PNL, deputat în mai multe rânduri şi preşedinte al Adunării Deputaţilor în anul 1876. S-a stins din viaţă la 23 martie 1880, la Bucureşti, şi, la dorinţa sa, a fost înmormântat la Târgu-Jiu.

Add comment


Security code
Refresh