Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

629 32 1de Silviu Ghering şi Alexandru Brădescu

Cel mai capitalist lider comunist din Estul Europei, arhitectul-șef al celei de-a doua Iugoslavii - 1943-1991 (prima, Regatul Iugoslaviei, a ființat între 1 decembrie 1918 și 29 noiembrie 1943), președintele Ligii Comuniștilor din Iugoslavia (1939-1980), conducătorul mișcării de partizani împotriva puterilor Axei în cel de-Al Doilea Război Mondial (1941-1945), prim-ministrul (1943-1963) și apoi președintele Republicii Socialiste Fede- rative Iugoslavia (1963-1980), mareșal al Iugoslaviei (1943-1980), comandant suprem al Armatei Populare Iugoslave (1951-1980), unul dintre fondatorii „Cominformului” (biroul de informații al partidelor comuniste și muncitorești), dar și primul (și singurul de succes!) membru „Cominform” care a sfidat autoritatea sovietică, susținător al căii independente către socialism („titoism”) și, în consecință, principalul fondator și promovator, apoi primul secretar general al Mișcării de Nealiniere (1961-1964), Iosip (Josip în certificatul de naștere) Broz, cu numele de cod Tito, a fost - și a rămas! - o legendă nu numai pentru populațiile slave din nord-estul Balcanilor, ci pentru întreaga Europă.

Cel mai tânăr sergent major din Armata... austro-ungară!

Josip Broz s-a născut la 25 mai 1892, în Kumrovec, Croația, în acea vreme parte din Imperiul Austro-Ungar, al șaptelea copil al croatului Franjo și al slovenei Marijia. În 1900 s-a înscris la școala primară (patru clase) în Kumrovec, a repetat clasa a II-a și a absolvit în 1905. A plecat din mediul rural în 1907 și a intrat în marea clasă muncitoare ca ucenic de mașinist. În toamna anului 1913 a fost înrolat în Armata Imperială Austro-Ungară, a făcut școala de subofițeri și a devenit sergent în Regimentul 25 croat, cu sediul în Zagreb. S-a distins în luptă pe frontul antirusesc din Galiția (1915), devenind cel mai tânăr sergent major din Armata austro-ungară. La 25 martie 1915, de Paște, a fost grav rănit și capturat de ruși în Bucovina. După 13 luni în spital, a ajuns într-un lagăr de muncă în Munții Ural, unde prizonierii l-au ales lider. În februarie 1917, muncitorii revoluționari i-au eliberat pe deținuți. A participat la demonstrațiile din Petrograd (Sankt Petersburg) la 16-17 iulie 1917. A fost arestat, a evadat, s-a ascuns la o familie de ruși din Omsk. După Revoluția din Octombrie s-a alăturat Gărzilor Roșii din Omsk și secției iugoslave a Partidului Comunist Rusesc în primăvara lui 1918. În ianuarie 1920 s-a întors în Iugoslavia și a intrat în Partidul Comunist Iugoslav. A avansat în ierarhia PCI, a fost închis iarăşi cinci ani, a ajuns în CC al PCI, a plecat în Uniunea Sovietică (1935), a devenit membru al Partidului Comunist Sovietic și al poliţiei secrete sovietice (NKVD). În 1936, „Co- minternul” l-a trimis pe „tovarășul Walter” (numele său de cod, după... marca pistolului!) înapoi în Iugoslavia pentru a epura Partidul Comunist, iar în 1937 a fost numit secretar general al PCI.

A organizat Războiul de Eliberare Populară

La 6 aprilie 1941, forțele germane, italiene și maghiare au invadat Iugoslavia. La 10 aprilie 1941, „tovarășul Tito” (își schimbase pistolul, deci și numele de cod!) a răspuns prin formarea unui comitet militar în cadrul CC al PCI. Atacată din toate părțile, rezistența militară iugoslavă a încetat la 17 aprilie. La 1 mai, Tito a emis un apel către popor, să se unească în lupta cu ocupanții. A coordonat o luptă grea, a fost vânat de nemți, a supraviețuit unui număr de trei atentate, a fost rănit, dar a reușit să elibereze, realmente pas cu pas, regiune după regiune, organizând în teritoriile eliberate Comitete Populare sub conducerea Consiliului Antifascist de Eliberare Populară a Iugoslaviei, care opera ca un Guvern civil în fruntea căruia era, evident, Iosip Broz Tito. Spre sfârșitul anului 1944, partizanii lui Tito au pornit o ofensivă puternică, obligându-i pe germani să se retragă dincolo de granițele Iugoslaviei.

A schimbat regatul în republică

În noiembrie 1945, Frontul Popular prorepublican al lui Tito a câștigat alegerile cu o majoritate zdrobitoare. Tito se bucura de o susținere covârșitoare din partea poporului, fiind considerat eliberatorul Iugoslaviei. După victoria alegerilor, Tito a fost atestat ca prim-ministru și ministrul Afacerilor Externe. Țara a fost redenumită Republica Populară Federativă Iugoslavia (iar ulterior, în 1963, Republica Socialistă Federativă Iugoslavia). La 29 noiembrie 1945, Regele Petru al II-lea a fost oficial detronat de Adunarea Constitutivă Iugoslavă, care a elaborat o nouă Constituție republicană.

Conflictul cu Stalin

629 32 2Dacă în primii ani din perioada postbelică a fost considerat un lider comunist loial Moscovei, în 1948, motivat de dorința de a crea o economie autonomă și puternică, Tito a format planul de dezvoltare a economiei independent de Moscova, act care a dus la o escaladare a divergențelor diplomatice, urmată de un schimb dur de scrisori, în care Tito afirma: „Studiem și luăm drept exemplu sistemul sovietic, dar noi aplicăm socialismul în țara noastră în forme diferite. Indiferent cât de mult ar îndrăgi fiecare dintre noi țara socialismului, URSS, nimeni nu-și poate iubi țara mai puțin”. În răspunsul primit, sovieticii i-au blamat pe Tito și Partidul Comunist Iugoslav, acuzându-i că erau prea mândri de succesul lor împotriva Germaniei, menționând că Armata Roșie i-a salvat de la dezastru. Ceea ce nu era deloc adevărat... Criza aproape a escaladat într-un conflict armat, trupele maghiare și sovietice se adunaseră la granița nordică a Iugoslaviei. Celelalte state membre ale „Cominformului” au exclus Iugoslavia, iar în toate țările comuniste din Europa de Est au avut loc epurări masive ale pretinșilor „titoiști”. Stalin a luat problema personal și a ordonat asasinarea lui Tito, dar serviciile secrete iugoslave au zădărnicit acțiunile sovieticilor. Tito i-a scris lui Stalin: „Nu mai trimite asasini să mă omoare. Dacă nu încetezi, voi trimite un om la Moscova și nu va mai fi nevoie să mai trimit și alții”. Stalin a făcut o criză de isterie, conform martorilor oculari... Tito s-a folosit de înstrăinarea cu URSS pentru a obține ajutorul acordat de SUA prin intermediul Planului Marshall și a implicat Iugoslavia în Mișcarea de Nealiniere, în care el însuși a avut o poziție de conducere. Această ruptură cu Uniunea Sovietică i-a adus lui Tito multă recunoaștere internațională și i-a permis să țină granițele deschise spre Occident pentru iugoslavul de rând, care a „avut voie” să plece să lucreze în „putreda economie capitalistă” și să aducă milioane de mărci (Germania era principala țintă a muncitorilor iugoslavi) înapoi acasă. Iugoslavia a cunoscut astfel cea mai bună perioadă din istoria sa sub - cu adevărat - înțeleapta conducerea a lui Iosip Broz Tito!

A avut zeci de relaţii extraconjugale şi 15 copii!

În afară de un lider comunist genial, patriot și hotărât, Tito a fost și un... Casanova incurabil! A avut cel puțin 17 amante „oficiale” și alte zeci de care nu se știe. Se zice că s-a bucurat chiar de grațiile unor staruri internaționale ca Josephine Baker, Gina Lollobrigida sau Sofia Loren, care erau mari admiratoare ale piesajelor din jurul reședinței sale de pe Insula Brijuni… Începând cu cehoaica Marușa Novakova, pe care o desparte de logodnic în 1912, îi promite o familie, o lasă însărcinată și fuge în ziua nunții, până la sârboaica Jovanka Budisavljevic, cunoscută în mai 1944, în timpul „desantului de la Drvar”, când paraşutiştii germani au încercat fără succes să-l captureze prin surprindere, ultima dintre cele trei soții „cu acte”, care i-a fost alături până în ziua morții marelui lider și amant (4 mai 1980, Ljubljana, Slovenia, din cauza complicaţiilor unei artrite), Tito a avut 17 relații cunoscute și... recunoscute chiar de el, în urma cărora au rezultat nu mai puțin de 15 copii!

Cea mai dramatică soartă dintre cei 15 copii ai lui Tito a avut-o fiul dăruit în 1913 de aristocrata austriacă sadomasochistă Liza Spuner. Soldat în armata germană, Hans Spuner a murit în 1943, în luptele împotriva partizanilor conduși chiar de tatăl său…

Add comment


Security code
Refresh