Main menu

header

România frumoasă

542 2 1de Silviu Ghering

Dincolo de propaganda turistică, mai mult sau mai puțin eficientă, România este o minune! O taină... Iar împreună vom descoperi bucuria de a respira aerul tare și curat al bogățiilor și frumuseților uitate ale acestui pământ magic, ţara noastră.

Echilibrarea emisferelor cerebrale

542 20 1de Raluca Grințescu

Emisferele sunt conectate prin corpul calos. El serveşte ca un canal sau ca o punte între cele două părţi. Acest pod poate fi literalmente exersat şi consolidat până când este fizic mai mare şi mai capabil de a transmite informaţii, gânduri dintre cele două emisfere, creând un sistem mai integrat şi o performanţă mai bună. S-a descoperit că celebrul vindecător şi clarvăzător Edgar Cayce şi Albert Einstein aveau un corpus callosum neobişnuit de mare.

Personalităţi ale ştiinţei avertizează: Roboţii ar putea ucide oameni peste doar câţiva ani

542 25 4de Dana Purgaru

O adevărată armată de oameni de știință trage un semnal de alarmă cu privire la viitorul umanității. Potrivit celor peste o mie de experți în tehnologie, oameni de știință și cercetători, avansul inteligenței artificiale poate ascunde pericole nebănuite pentru care nu suntem pregătiți.

Bine aţi venit la hotelul cu roboţi!

542 25 1de Dana Purgaru

V-aţi imaginat vreodată cum ar fi să intraţi într-un hotel şi să fiţi întâmpinaţi de roboţi care să vă ia bagajele, să vă dea cheia, să vă ducă cu liftul şi să vă aducă mâncarea în cameră? Pare un scenariu desprins dintr-un film SF, însă acesta este mai aproape de realitate ca oricând.

Răţuşca cea urâtă cu glas de privighetoare: Maria Callas

542 30 1de Silviu Ghering

Maria Callas este numele de artistă al Ceciliei Sophia Anna Maria Kalogeropoulos, considerată cea mai mare cântăreață de muzică de operă din a doua jumătate a secolului al XX-lea, denumită „La Divina” sau „Regina della lirica”.

Cardinalul de Richelieu, dincolo de personajul din „Cei trei muschetari“

541 2 2de Silviu Ghering

Începuturile lui Armand-Jean du Plessis de Richelieu sunt modeste: s-a născut la 9 septembrie 1585, al patrulea copil al unei familii din nobilimea inferioară, scăpătată şi îndatorată. A fost un copil bolnăvicios şi a rămas toată viaţa sensibil, suferind de febră, dureri de cap şi depresii. Dar a fost mai înţelept decât mulţi, cu o voinţă puternică şi un orgoliu nemăsurat. A studiat teologia cu atâta seriozitate şi succes, încât la 21 de ani este hirotonit episcop, deşi nu împlinise încă vârsta canonică. În 1614 devine reprezentant al clerului din Poitou la Curtea Regală şi în scurt timp câştigă încrederea Reginei Mamă, Maria de Medici. Voinţa puternică şi capacitatea de manipulare fac ca în 1622 să fie numit cardinal de Papa Grigore al XV-lea, iar în 1624, prim-ministru al Regelui Ludovic al XIII-lea. Această postură îl ajută să devină cea mai importantă persoană din Franţa şi pentru că regele era un om foarte slab. Rolul dublu de prim-ministru şi cap al Bisericii i-a permis să controleze fiecare aspect al politicii franceze şi direcţia pe care o lua Guvernul mai bine de 18 ani, el fiind cel care a condus cu adevărat ţara. A impus puterea absolută a regelui, a zdrobit hughenoţii, a pedepsit aspru nobilii care complotau împotriva regelui. A susţinut marina franceză la înfiinţarea coloniilor din Africa şi din Caraibe. În timpul lui, Franţa a devenit liderul continentului. O imagine completă a lui Richelieu trebuie să depăşească percepţia exclusiv negativă din romanul lui Dumas „Cei trei muschetari”, altfel splendid. Dincolo de orgoliile şi capriciile sale, a manifestat un ataşament şi un devotament neobişnuite faţă de patrie şi de rege. O altă mare calitate a sa a fost dragostea pentru artă. A reconstruit Universitatea Sorbona din Paris, a sprijinit scriitorii promiţători ai vremii şi, nu în ultimul rând, în 1635 a fondat Academia Franceză. A murit la 4 decembrie 1642 şi a fost înmormântat la biserica din Sorbona.

România frumoasă

541 2 1de Silviu Ghering

Dincolo de propaganda turistică, mai mult sau mai puțin eficientă, România este o minune! O taină... Iar împreună vom descoperi bucuria de a respira aerul tare și curat al bogățiilor și frumuseților uitate ale acestui pământ magic, ţara noastră.

2015 Cel mai călduros an din istoria noastră

541 30 1de Dana Purgaru

Ca și cum natura ar dori să le dea peste nas scepticilor care susțin că fenomenul încălzirii globale nu există, anul 2015 poate fi declarat cel mai călduros din istoria noastră. Cel puțin așa reiese până acum din măsurătorile efectuate de specialiști din toată lumea.

Povestea Omului-Furnică

În multe momente, mă gân­deam că ar fi interesant să vedem o continuare a acestui film în care Ant-Man să se micşoreze atât de tare, încât universul să devină o gaură neagră imensă. Chiar mi-ar plăcea să îi văd pe gardienii ga­laxiei încercând să scoată lumea dintr-o pagubă ca aceasta. Dar aici nu este vorba de următoarea mi­siu­ne de salvare a lumii produsă de Marvel, ci de aceasta. În ea este vorba de Ant-Man. Evident. Ce este mai puţin evident este că oricine poate să fie Ant-Man; sau mai bine spus, oricine poartă costumul care îi dă abilitatea de a se micşora, până chiar şi la un nivel subatomic. Dar aici, Ant-Man este Scott Lang (jucat de Paul Rudd), un tip care tocmai a ieşit din închisoare, unde a stat pentru că a jefuit un loc care era cunoscut pentru securitatea sa atentă. Mai departe apare Hank Pym, jucat de Michael Douglas, care îi oferă o şansă la izbăvire acestui hoţ. Hank Pym este un om de ştiinţă care a inventat costumul menţionat mai sus, şi doreşte ca Scott să îl jefuiască pe un tip care a făcut un costum identic şi intenţionează să îl folosească în scopuri negative. Da, într-un fel e vorba despre Ant-Man furând de la un alt Ant-Man - şi este genial. Un lucru care mi-a plăcut foarte mult este că filmul este foarte amuzant, dar nu este amu­zant în stilul Avengers, ci mai mult în cel Guardians of the Galaxy. Aici mă refer la faptul că glumele nu apar mereu şi de la oricine, ci doar în momentele relaxate, şi doar de la anumite persoane. Am râs la Ant-Man mai mult decât la unele co­me­dii, iar tot acest amuzament este îm­pletit cu un strat de dramă şi ac­ţiune superbă, şi faptul că acest supererou îşi poate schimba dimen­siunile oricând face din scenele de acţiune ceva original şi interesant. Sunt momente în care nici nu îl poţi vedea pe Ant-Man, dar ştii că e acolo. Sunt momente când vedem lu­mea prin ochii săi şi ai furnicilor, şi chiar dacă nu ştim exact pe cine atacă, ştim că o face, şi arată fas­cinant. La acest lucru se adaugă faptul că de fiecare dată când îşi foloseşte puterea, el ajunge într-un alt univers, tranziţie care a fost fă­cută foarte bine de regizorul Peyton Reed şi însufleţită de prestaţia ac­torului Paul Rudd. Atât când era normal, cât şi când era mic, Ant-Man avea aceeaşi ţintă, diferiţi fiind doar aliaţii lui (în primul caz fiind prietenii lui, iar în al doilea, furni­cile), perspectiva lui şi metodele în care atacă, care au fost chiar im­pre­sionante în unele momente. De ase­menea, atunci când era mic, univer­sul său era unul generat de com­pu­ter, şi folosirea efectelor vizuale a fost cu adevărat spectaculoasă. Nu doar felul în care au fost construite şi animate unele lucruri, dar şi fe­lul în care actorii au interacţionat cu ceva ce a fost inexistent pe platouri, dar existent pe ecran m-a surprins plăcut. Deci, filmul Ant-Man oferă una dintre cele mai bune poveşti Marvel, şi, cu si­gu­ranţă, una spusă într-un mod su­perb, reuşind să transmită emoţii noi prin intermediul unor metode vechi şi să extindă orizonturile unei companii care a construit un univers ce pare să fie din ce în ce mai interesant şi captivant. Ah da, dacă vă hotărâţi să vizionaţi filmul, să nu vă grăbiţi, pentru că are două scene după acreditări.

S-au scurs 30 de ani de când Octavian Cotescu a plecat să-L delecteze pe Dumnezeu

540 15 1de Silviu Ghering şi Gabriela Niculescu

22 august este zi cu cruce mare și neagră în calendarul teatrului românesc. În urmă cu 30 de ani, în 1985, la 22 august plecau într-un turneu fără întoarcere Costel din bijuteria de umor tv „Tanţa şi Costel” a lui Ion Băieşu (1962); ipocritul doctor Bunu din drama „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”, regizată de Sergiu Nicolaescu (1972); suavul cabotin Eugen din supercomedia „Operațiunea Monstrul” (ce regal actoricesc, alături de alți doi monștri sacri ai scenei românești, Tomiță Caragiu și Marinuș Moraru!), regia Manole Marcus (1976); antologicul Caţavencu din memorabila „Scrisoare pierdută” regizată de Liviu Ciulei pe scena de la „Bulandra” (1976); Zaharia Herdelea din ecranizarea după Liviu Rebreanu „Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii” (1980, Mircea Mureşan); Ion Pomponescu din călinescianul „Bietul Ioanide” (1980, Dan Piţa); complexul Marcelloni din „Saltimbancii” (1981) şi „Un saltimbanc la Polul Nord” (1983), ecranizarea Elisabetei Bostan după „Fram, ursul polar” de Cezar Petrescu; naivul jupân Dumitrache din piesa montată la TVR de Sorana Coroamă-Stanca (1982). Plus alte câteva sute de personaje din imensa paletă a inepuizabilei imaginații culturale mondiale, de o diversitate ca de la cer la pământ. Au murit toate atunci, la 22 august 1985, odată cu cel care le-a dat viață, unicul, inconfundabilul OCTAVIAN COTESCU.

camp oct 2

camp 300x2507