Main menu

header

530 3 1de Gabriela Militaru

Elegantă și distantă, Catherine Deneuve este una dintre cele mai frumoase actrițe ale tuturor timpurilor. Cariera sa, începută cu aproape șase decenii în urmă, numără peste 120 de filme. Franțuzoaica, acum în vârstă de 71 de ani, a fost nominalizată de 13 ori la Premiile César (câștigând două). Prestația sa cinematografică i-a adus și o nominalizare la Oscar, pentru rolul din „Indochina”, iar frumusețea incontestabilă i-a asigurat apariția în „Playboy” în 1963 și în 1965.

A fost imaginea Chanel

Catherine Deneuve s-a remarcat și în modeling, fiind ani la rând imaginea faimosului parfum Chanel No. 5. În anul 2001, actrița a fost aleasă imaginea L’Oreal Paris, iar în 2007 a apărut într-o reclamă marca Louis Vuitton. Căsătorită doar o dată (cu fotograful David Bailey, între 1965 și 1972), actrița are doi copii din relațiile sale cu regizorul Roger Vadim, respectiv actorul Marcello Mastroianni. Anul acesta, la Festivalul de Film de la Cannes, actrița a putut fi văzută la prezentarea celui mai nou film al său („Capul sus”) purtând o interesantă combinație de rochie de seară roz cu frac negru, marca Jean-Paul Gaultier. Tot anul acesta, neobosita artistă a apărut în pelicula „Le tout nouveau testament”, prezentată tot la Cannes.

Blondul o definește

530 3 2Părul blond este la Catherine Deneuve un fel de marcă înregistrată. De când o știm, a impresionat cu nuanțele sale aurii, făcându-ne să credem că actrița este blondă natural. Recent, ea a dezvăluit totuși că la origini părul său este castaniu deschis, însă actrița a decis să opteze pentru o culoare mult mai deschisă. „Am devenit blondă când aveam 18 sau 19 ani, și mi se pare că mi se potrivește cel mai bine”, a dezvăluit ea. Gurile rele spun că decizia i-a aparținut, de fapt, regizorului Roger Vadim, care a distribuit-o pe Deneuve în câteva dintre filmele sale și cu care frumoasa actriță a avut o relație din care a rezultat un fiu. Totuși, Deneuve neagă implicarea lui Roger Vadim în hotărârea sa de a deveni blondă. „Mai târziu am jucat roluri de brunetă, dar mă simt mult mai bine blondă”, a spus ea. În urmă cu 20 de ani, actrița și-a lăsat podoaba capilară în mâinile și la imaginația hair-stylistului Christophe Robin, care se ocupă și în prezent de felul în care arată. El a fost cel care a sfătuit-o să-și schimbe nuanța de blond în funcție de anotimp sau de filmul în care joacă. Tot el i-a recomandat actriței, care petrece mult timp în aer liber, să-și protejeze părul de razele soarelui. „Înainte de fiecare spălare folosesc ulei de lavandă, urmând ca apoi să-l spăl cu produse pe bază de lămâie”, a divulgat actrița.

Operațiile estetice, un subiect tabu

De-a lungul anilor, nu doar părul actriței a fost cel care a atras privirile publicului, ci și chipul său, care denotă, chiar și la 71 de ani, eleganță și rafinament. În paralel cu cariera de actriță, Catherine Deneuve a fost și un renumit model, între 1985 și 1989 ea reprezentând-o pe Marianne, simbolul național feminin al Franței. Întrebată recent care este secretul pentru a îmbătrâni cu grație, actrița a răspuns că „nu ar trebui să ne luptăm atât de mult cu trecerea timpului. Nici mie nu-mi face plăcere să îmbătrânesc, dar nu fac mare caz din asta”. Deși nu a recunoscut niciodată că și-ar fi făcut operații estetice, unii specialiști în chirurgie plastică sunt de părere că tenul actriței a suferit mici retușuri de-a lungul timpului. Actrița spune că singurul secret al tenului său încă proaspăt este odihna, pe care nu o neglijează niciodată. „Dorm nouă ore pe noapte”, recunoaște ea. Întrebată cum fac femeile mature să-și păstreze o piele atât de tânără, specialista în machiaj Charlotte Turner este de părere că starurile trecute de 50 de ani, printre care și Catherine Deneuve, știu că un ten luminos se păstrează folosind o cremă antirid cu factor de protecție mediu. Ea respectă cu sfințenie acest sfat, pe care l-a primit și de la mama sa. „Mama mi-a dat cele mai importante sfaturi despre frumusețe: să am grijă la soare și să beau multă apă”, a spus actrița.

Fără dietă, dar cu mare grijă pentru alimentație

Catherine Deneuve a moștenit de la mama sa nu doar pielea foarte netedă, dar și osatura și alura corporală. „Mama mea are o structură osoasă foarte bună, iar eu am moștenit-o și mă bucur”, a explicat ea. Actrița spune că are grijă ce mănâncă, deși nu ține o dietă anume. „Nu țin regim, dar urmăresc să mănânc natural. Nu consum niciodată junk food”, a precizat ea. De asemenea, actrița nu uită niciodată să se cântărească, având grijă să se abțină de la produse bogate în zaharuri și în carbohidrați. „M-am îngrășat doar două kilograme după ce am împlinit 40 de ani”, a spus ea, demonstrând că grija pentru siluetă poate da rezultate excelente. Actrița consideră că un corp armonios trebuie pus în evidență de haine cât mai elegante și potrivite structurii fizice. Muza preferată a lui Yves Saint Laurent, Catherine consideră și că pantofii pe care o femeie îi poartă o pot ajuta să se simtă bine. „În aparență, pantofii nu sunt atât de importanți, dar, în realitate, ei te pot ajuta mult să arăți și să te simți bine”, spune ea.

  • „Doamna de gheață” a filmului francez a strălucit la 71 de ani pe covorul roșu la Festivalul de la Cannes

În 2014, Catherine Deneuve a pozat pentru „New York Times“, purtând doar un body din dantelă, colanţi negri şi pantofi cu toc Louboutin, lăsând să i se vadă tatuajul pe care îl are pe spate

Din palmaresul actriţei fac parte filme cum ar fi „Repulsie”, „Frumoasa zilei”, „Sirena de pe Mississippi”, „Ultimul metrou”, „Anotimpul meu preferat”, „Dansând cu noaptea” şi „8 femei”

Catherine Deneuve a renunţat la fumat anul trecut, iar acum foloseşte ţigaretele electronice

Vârsta este o problemă de atitudine

Vorbind despre condiția actorilor maturi de la Hollywood, Catherine Deneuve consideră că trecerea timpului este văzută diferit de femei față de bărbați. „Cred că pentru femeie totul are legătură cu împlinirea personală, cu dragostea și cu copiii, și abia apoi cu munca lor”, este de părere actrița. Departe de a fi o feministă înfocată, Deneuve spune că experiența personală a determinat-o să le ia partea femeilor ori de câte ori are ocazia. Actrița afirmă și că, în ciuda neplăcerilor aduse de trecerea timpului (cum ar fi scăderea nivelului de energie), maturitatea are și multe avantaje. Unul dintre acestea este siguranța de sine, care vine din faptul că o femeie trecută de 40 de ani se simte mai responsabilă decât una de 20 de ani. „Cea mai frumoasă perioadă din viața mea a fost între 40 și 50 de ani. Atunci m-am simțit cea mai împlinită și cred că a fost cea mai bună perioadă și pentru cariera mea. Am simțit că sunt luată în serios și că sunt căutată pentru roluri importante”, a explicat ea. Actrița este de părere că vine o vreme când frumusețea fizică nu mai trebuie să primeze. Ea consideră că experiența de viață a făcut-o să înțeleagă că uneori frumusețea este o povară.

Add comment


Security code
Refresh