Main menu

header

542 3 2de Raluca Grințescu

Cercetătorii sunt de părere că este posibilă crearea unei diete care să poată anula dependenţa de alimente nesănătoase şi să crească preferinţa oamenilor pentru o hrană sănătoasă, potrivit dailymail.co.uk. Până acum, oamenii de știință considerau că efectele unei alimentaţii nesănătoase prelungite asupra creierului, în termeni de dependenţă, sunt foarte greu de anulat.

Preferințele se instalează în timp

Mâncarea nesănătoasă de tip fast-food declanșează în creier aceiași centri de plăcere ca și drogurile. Acesta poate fi și motivul pentru care majoritatea oamenilor se simt atât de atrași de acest tip de mâncare. „Nu trebuie să ne începem ziua cu gândul la cartofi prăjiți și să respingem, de exemplu, pastele din făină integrală”, a spus autoarea studiului, Susan Roberts, profesor la Universitatea Tufts din Marea Britanie. „Aceste preferinţe se instalează în timp, ca răspuns la alimentaţia constantă nesănătoasă”, a explicat aceasta. Oamenii de ştiinţă au bănuit de mult timp că, odată create, circuitele cerebrale responsabile de dependenţa de alimente nesănătoase pot fi foarte greu sau imposibil de inversat, ceea ce-i face pe cei care au probleme cu greutatea în exces să ducă o viaţă în care se luptă să reziste tentaţiilor gastronomice păguboase pentru organism.

Mecanismul poate fi reversibil

Studiul, publicat în revista „Nutrition&Diabetes”, a fost realizat pe un grup de 13 femei şi bărbaţi obezi şi supraponderali, folosind sesiuni de rezonanţă magnetică nucleară asupra creierului, în special asupra zonei asociate cu mecanismul recompenselor. Opt dintre participanţi erau incluşi şi într-un program de scădere în greutate, conceput de cercetătorii de la Universitatea Tufts, iar ceilalţi cinci au fost folosiţi drept grup de control. Tuturor le-a fost scanat creierul prin rezonanţă magnetică nucleară, la începutul şi la sfârşitul perioadei de şase luni, cât a durat studiul. După jumătate de an, creierul celor implicaţi în programul de slăbire a prezentat schimbări în regiunile unde se află centrul recompenselor, asociat cu învăţarea şi cu dependenţele. Zona cerebrală în cauză a devenit mult mai sensibilă când venea vorba despre alimente sănătoase, sărace în calorii, în timp ce sensibilitatea la alimentele nesănătoase a scăzut. „Programul de slăbire este conceput special pentru a schimba modul în care oamenii reacţionează la diferite alimente, iar studiul nostru arată că voluntarii care au participat la acest program au prezentat o dorinţă crescândă pentru o dietă sănătoasă şi o scădere a apetitului pentru alimente nesănătoase. Combinarea acestor două efecte este, probabil, cheia menţinerii greutăţii sub control. Este pentru prima dată când se demonstrează existenţa acestui mecanism reversibil”, a declarat Sai Krupa Das, profesor la Universitatea Tufts, implicat în cercetare.

O dietă bogată în proteine menține în organism un nivel sănătos al dopaminei - substanță care ajută să aveți o atitudine pozitivă, să vă mențineți entuziaști, motivați și fericiți. Un nivel scăzut al dopaminei este asociat cu un sentiment de tristețe, iritare, plictiseală sau chiar de singurătate

Add comment


Security code
Refresh

promo bf 1