Main menu

header

562 3 1de Gabriela Militaru

De cele mai multe ori, oamenii iau decizii mai mult de nevoie decât de bunăvoie. Este și cazul lui Joe Cross, care în urmă cu mai mulți ani se afla la un pas de moarte, dar care s-a salvat printr-o dietă-minune pe bază de suc de legume și fructe.

Risca să moară răpus de grăsime

Povestea transformării lui Joe Cross a început în 2005, când regizorul australian avea 39 de ani și cântărea 140 de kilograme. Cross suferea de o boală autoimună pentru care lua medicamente de ani buni, fuma, consuma alcool și avea un regim alimentar haotic. Medicii l-au avertizat că, din cauza greutății, sănătatea îi era pusă serios în pericol și că exista chiar riscul ca inima să-i cedeze sub presiunea stratului de grăsime. „Eram bolnav și luam pastile care nu își făceau efectul. Tot ce îmi doream era să mă fac bine, așa că am decis să încerc să-mi transform complet viața schimbându-mi dieta”, a explicat el. Pentru a-și salva viața, Cross a decis să consume doar suc timp de 60 de zile. Sub supravegherea unui medic și a unei echipe de specialiști care îi monitorizau permanent analizele, australianul și-a început dieta pe bază de suc, regim care a făcut și subiectul unui film regizat de Cross însuși, „Gras, bolnav și aproape mort”. Pe toată perioada regimului, el a călătorit prin Statele Unite ale Americii, îmbarcat într-un camion alături de un cameraman, un sunetist, un storcător de fructe și de legume și un generator, ținând conferințe legate de nutriție. În felul acesta, Joe Cross a supraviețuit doar cu suc de legume și fructe timp de două luni, sub atenta îndrumare a medicului său.

Dieta i-a salvat viața

562 3 2La sfatul medicului, Joe Cross a adoptat regula 80/20 care spune că orice pahar cu suc trebuie să conțină 80% legume și 20% fructe, fapt ce ajută la menținerea unui procent ridicat de nutrienți în sânge, în timp ce nivelul zaharurilor este minim. Cu ajutorul nelipsitului storcător, Cross a inventat o rețetă miraculoasă de suc făcut din napi, mere, lămâie, castravete, țelină și ghimbir. Totuși, de-a lungul celor 60 de zile de dietă, australianul a urmărit să consume o gamă cât mai largă de legume și de fructe. Potrivit spuselor sale, cea mai grea parte a regimului a fost începutul. În primele cinci zile, Cross era amețit și instabil fizic, însă după o săptămână a simțit cum forțele îi revin. La sfârșitul celor două luni în care a consumat doar suc, Cross cântărea 95 de kilograme, nivelul colesterolului și al glicemiei scăzuse, și el nu mai înregistra niciun simptom al bolii autoimune de care suferea înainte de începerea dietei. După cele 60 de zile, a urmat o altă perioadă de 90 de zile în care Cross a consumat doar mâncăruri derivate din plante, fără carne și fără alimente procesate.

Recomandată pentru trei zile

Trecerea de la un regim alimentar bazat pe mâncăruri gătite, alimente procesate și dulciuri la o dietă formată exclusiv din sucuri nu este una ușoară. De aceea, Joe Cross le sugerează tuturor celor care doresc să-și purifice organismul să încerce pentru început o cură de detoxifiere de câteva zile, iar dacă aceasta are rezultate pozitive, ei pot transforma consumul de sucuri din legume și fructe într-un mod de viață. Lista de cumpărături valabilă pentru o zi: 4 morcovi, 4 mere, 2 mere Golden, 3 castraveți, 6 fire de țelină, 12-16 frunze de varză Kale, 2 lime, 4 roșii, 2 ardei roșii, 2 legături de pătrunjel, 1 cartof mare dulce, 2 sfecle mari, 8 frunze de sfeclă elvețiană, 6 clementine.

Rețetă pentru o zi

Mic dejun: suc de morcovi, mere și ghimbir din 3 morcovi, 2 mere și o bucată de ghimbir.

Gustare: suc din: 1 castravete, 4 tije de țelină, 2 mere, 6-8 frunze de varză Kale, 1 jumătate de lime, 1 bucată de ghimbir.

Prânz: suc Gaspacho din: 4 roșii mari, 1 castravete, 2 legături de țelină, 1 ardei roșu iute,1 mână de pătrunjel, 1 lime.

Gustare: suc din: 6-8 frunze de varză Kale, 8 frunze de sfeclă elvețiană, 1 castravete, 6 clementine.

Cină: suc din: 1 cartof dulce, 1 morcov mediu, 1 ardei iute roșu, 1 sfeclă, 2 mere Golden, 1 portocală (opțional).

Sfaturi: beți 450 ml apă călduță cu lămâie și ghimbir dimineața pe stomacul gol; eliminați cofeina, zahărul, carnea roșie, lactatele și alimentele procesate; înainte de culcare beți o cană cu ceai de plante

După cura de detoxifiere nu vă șocați corpul cu alimente grele sau procesate, ci consumați suc de fructe și de legume în loc de gustările zilnice

Add comment


Security code
Refresh