Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

590 3 1de Raluca Grințescu

Printre factorii care joacă un rol esenţial în slăbire se află și hormonii, care sunt ca un fel de sofware al organismului, direcţionează procesele sale, modelează reacţiile la mâncare şi ghidează metabolismul şi echilibrul energetic. Vom vorbi despre un hormon crucial la care trebuie să vă gândiți în momentul în care v-ați propus să slăbiți. Acesta este leptina.

Este portarul metabolizării grăsimii

Pentru început, răspundeţi la aceste întrebări: vă este greu să țineți dietă? Aveți pofte de tot felul? Aveți câteva kilograme în plus? Ați vrea să luați mici gustări, în special noaptea? Dacă ați răspuns cu „da”, atunci este posibil să aveți probleme cu leptina. Leptina este un hormon esenţial al organismului care controlează senzaţia de foame şi senzaţia de saţietate. Leptina este secretată de țesutul adipos (de grăsime, mai exact), prin urmare, cu cât o persoană are mai multe kilograme în plus, cu atât şi nivelurile de leptină sunt mai crescute. Leptina este, de fapt, un hormon cu un mare grad de „atenţie”, să zicem. Ea este portarul metabolizării grăsimii, monitorizează câtă energie este folosită de organism. Analizează şi echilibrează această energie din organism şi, prin trei căi, reglează senzaţia de foame: prin combaterea efectelor neuropeptidei Y, un stimulator al mâncatului secretat în hipotalamus şi anumite celule ale stomacului; prin combaterea efectelor anadamidei, un alt stimulator al senzaţiei de foame; prin îmbunătăţirea producţiei de α-MSH, un ele- ment ce inhibă pofta de mâncare.

Poate duce la infertilitate

Leptina poate fi pusă în directă legătură şi cu nivelurile de insulină. Trăim într-o perioadă în care foarte multe persoane prezintă rezistenţă la leptină, iar în consecinţă apar o mulţime de alte probleme de sănătate. Nivelurile ridicate de leptină sunt puse în legătură cu nivelurile ridicate de tensiune, obezitate, boli cardiovasculare şi infarcte şi, în aceeaşi măsură, cu problemele legate de glicemie. Nivelurile ridicate de leptină, însoţite de rezistenţa la leptină, pot conduce la scăderea fertilităţii, la îmbătrânirea prematură şi, cu siguranţă, contribuie la obezitate. Dacă vă străduiți să slăbiți sau să vă rezolvați o problemă de sănătate, şansele să aveți rezistenţă la leptină sunt foarte mari. Prin urmare, dacă veți lucra la nivelul hormonal, atunci poate, în sfârşit, veți găsi soluţia definitivă!

Cercul vicios al hormonilor

Leptina este hormonul saţietăţii produs de celulele de ţesut adipos, deci ar fi logic ca persoanele cu mai multe celule de grăsime să producă mai multă leptină, ceea ce ar reprezenta un semnal pentru ca organismul să mănânce mai puţin, astfel ajungându-se şi la normalizarea greutăţii. Această viziune simplistă poate părea să aibă sens în teorie, însă practica dovedeşte că lucrurile nu stau întotdeauna aşa, cel puţin în cazul celor care au dificultăţi metabolice şi endocrine (adică problemele celor mai multe persoane supraponderale). Studiile arată că de vină nu este, de fapt, producţia de leptină, ci rezistenţa la leptină pe care persoanele supraponderale, care vor să scadă în greutate, o au în general. Rezistenţa la leptină înseamnă că organismul nu îi permite leptinei să producă efectele pe care le-ar avea în mod normal în stimularea slăbirii. Această rezistenţă la leptină este resimţită în corp ca o senzaţie acută de foame, iar acest lucru va activa mai multe mecanisme care încurajează depunerea de grăsime, decât arderea depozitelor excesive. Rezistenţa la leptină stimulează şi formarea hormonului T3 invers, cel care blochează efectele hormonului tiroidei asupra metabolismului. Cu alte cuvinte, persoana cu probleme mănâncă în exces, numai că organismul său crede că se înfometează şi îi spune să mănânce şi mai mult. Este destul de uşor de înţeles de aici de ce vă îngrăşați în condiţiile acestea.

Factori declanșatori

La fel ca în cazul oricărei probleme hormonale, rezistenţa la leptină este o condiţie complexă care este determinată de o serie de factori care au un impact negativ asupra nivelului de leptină. Aici includem: consumul de fructoză, nivelul crescut de stres, consumul multor carbohidraţi simpli, lipsa de somn, nivelurile crescute de insulină, mâncatul în exces, sportul în exces, în special dacă aveți deja hormonii distruşi, consumul de cereale şi de lectine.

Cum vă puteți îmbunătăți răspunsul la leptină?

Consumați foarte puţine alimente rafinate, cu făină, zaharuri şi fructoză, consumați multe proteine şi grăsimi sănătoase încă de la trezire, cu cât mai repede, cu atât mai bine (acestea vă vor oferi senzaţia de saţietate şi îi vor oferi organismului posibilitatea de a-şi crea hormonii necesari). Un exemplu de masă ar fi două ouă alături de câteva legume şi poate nişte carne preparată în ulei de cocos. Dormiți minimum șapte ore pe noapte. Lipsa de somn conduce la secreţia de cortizol, hormonul stresului... vă îngrășați de la el! Încercați să vă expuneți la lumina zilei pe la prânz. Vă va aduce multe beneficii.

Nu mai luați gustări dese!

Mâncatul pe parcursul întregii zile, chiar şi în cantităţi mici, vă va ţine în lucru ficatul, iar asta nu va mai permite hormonilor să se odihnească. Încercați să lăsați o pauză de patru ore între mese şi încercați să consumați ultima masă cu patru ore înainte de culcare. Este permis consumul de apă, ceaiuri sau cafea fără a adăuga zahăr sau frişcă. Dacă faceți sport, atunci alegeți sprinturi şi ridicări de greutăţi. Mergeți şi înotați, dar nu faceți cardio doar de dragul de a face cardio, acesta vă va chinui corpul foarte mult. Cardio de intensitate crescută şi antrenamentul de forţă, pe de altă parte, oferă hormonilor beneficiile obţinute în urma acestora, însă fără stresul provocat de antrenamentul aerobic în exces. De asemenea, ar fi bine să vă programați orele de sport seara, pentru a veni în sprijinul hormonilor. Eliminați toxinele din viaţa dumneavoastră: alimentele procesate, deodorantele comerciale şi săpunurile din comerţ. Sunt lucruri greu de realizat, ştiu, dar merită încercate dacă vreți să ajungeți la baza problemei dumneavoastră de sănătate.

Consumați alimente sau suplimente cu Omega 3 şi reduceți consumul de Omega 6 pentru scăderea inflamaţiei

Add comment


Security code
Refresh