Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

612 3 1de Gabriela Militaru

Celine Dion se poate considera o femeie împlinită. Deși anul trecut și-a pierdut soțul, pe René Angelil, după o luptă de mai mulți ani cu cancerul, cântăreața a trăit momente minunate alături de bărbatul vieții sale. Cei doi s-au cunoscut când Celine avea doar 12 ani, iar ceea ce a început ca o relație profesională s-a transformat într-o poveste de dragoste trainică. Deși despărțiți de o diferență de vârstă de 26 de ani, cei doi au decis să se căsătorească în 1994. Căsnicia lor a durat 22 de ani și, în ciuda mai multor încercări eșuate de a avea copii, cei doi soți au reușit să aibă trei fii. După moartea soțului său, Celine a decis să meargă mai departe și să fie puternică de dragul copiilor săi. De aceea, la câteva luni de la decesul lui René, cântăreața a reapărut în public și și-a reluat concertele, arătând, la 48 de ani, mai bine ca niciodată.

„Faptul că am alăptat m-a făcut să revin repede la forma inițială”

În ceea ce privește felul în care arată, Celine Dion nu are motive să-și facă griji. Cântăreața de origine canadiană nu a avut niciodată probleme cu kilogramele în plus, și nici acum, la aproape 50 de ani, greutatea nu pare să-i facă probleme. În ciuda a două sarcini, Celine a reușit să scape imediat de surplusul de kilograme. „Genetic, sunt foarte norocoasă. Am fost slabă toată viața, și la numai câteva săptămâni după ce l-am născut pe René-Charles, în 2001, am revenit la greutatea normală. Fără sport și fără dietă”, declara ea în urmă cu ceva vreme. Nici chiar a doua sarcină care a survenit în urma unei fertilizări in vitro și a impus un tratament hormonal, Celine nu a avut probleme foarte mari cu kilogramele. Iar cele câteva kilograme pe care le-a avut în plus în 2010, când i-a adus pe lume pe gemenii Nelson și Eddy, au dispărut ca prin minune grație alăptatului. „Când ai gemeni ești foarte ocupată, iar faptul că am alăptat m-a făcut să revin repede la forma inițială”, mărturisea cântăreața, care a născut pentru a doua oară la 42 de ani.

„Mănânc cât pot de sănătos”

612 3 2În ultima perioadă însă, înaintând spre 50 de ani, Celine a început să aibă mai mare grijă cu ceea ce mănâncă. De aceea, cântăreața, care detestă dietele, a considerat că cea mai potrivită modalitate de a-și menține silueta este regimul porțiilor controlate. Această dietă o ajută pe Celine să mănânce orice dorește, atâta vreme cât, la fiecare masă, cântăreața are grijă să nu exagereze cu cantitatea de mâncare pe care o pune în farfurie. Cu toate acestea, Celine are nevoie de un nutriționist care să se asigure că alegerile sale în materie de produse alimentare sunt sănătoase. De aceea, cântăreața nu combină niciodată mai multe grăsimi la aceeași masă și respectă această regulă și în ceea ce privește proteinele sau lactatele. „Zvonul că aș mânca doar salată și mâncare raw-vegană nu sunt adevărate. Adevărul este că mănânc cât pot de sănătos”, s-a apărat actrița în fața acuzațiilor că este prea slabă. Iar pentru și mai multă energie, Celine consumă regulat celebrul suc V8, produs de compania americană Campbell Soup Company.

Preferă să joace golf

Având o talie de viespe de când se știe, Celine Dion nu doar că nu are nevoie de dietă, dar nu este nevoită nici să facă foarte mult sport. Prin urmare, cântăreața face mișcare doar pentru a se întreține și pentru a-și menține corpul tonifiat. În loc să meargă la sala de gimnastică, Celine preferă să joace golf. Deși pare un sport mai puțin solicitant decât joggingul sau mersul la sală, o oră de golf ajută totuși la arderea a 300 de calorii. În plus, la fel ca și alte sporturi, golful este excelent pentru o bună funcționare a sistemului cardiovascular. De asemenea, sportul cu crosa reduce nivelul de colesterol din organism și accelerează metabolismul.

Face exerciții de ridicare a greutăților

Conștientă de faptul că, odată cu înaintarea în vârstă, oasele devin din ce în ce mai fragile, Celine Dion se concentrează însă pe exerciții de ridicare a greutăților. Două sau trei astfel de sesiuni în fiecare săptămână o ajută să-și mențină mușchii fortifiați, dar mai ales au efecte benefice asupra osaturii corpului. Din când în când, pentru a alterna modalitățile de a face mișcare, cântăreața execută exercițiile la bicicleta statică sau apelează la masajele corporale care îi pun în mișcare sângele. Și pentru că adoră să-și însoțească muzica, Celine merge regulat la cursuri de dans.

Faimoasa interpretă a coloanei sonore din „Titanic” își permite să reînflorească la un an de la moartea soțului

Sucul V8 original este fabricat în principal din apă, concentrat de tomate și suc din opt legume. Printre aceste legume se numără: sfecla, țelina, morcovul, salata verde, pătrunjelul și spanacul. Sucul de tomate are o concentrație de 89% din totalul băuturii. Sucul nu conține îndulcitori artificiali, ci doar sirop de porumb

Aplică pe păr o mască din ulei de brusture înainte de fiecare spălare

Naturalețea pare să facă parte din AND-ul Celinei Dion, însă mama a trei băieți spune că nu se bazează mereu pe moștenirea genetică. La capitolul îngrijire a pielii, cântăreața simte că trebuie să fie mult mai atentă decât cu dieta și sportul. Trecerea timpului riscă să lase urme pe tenul său, or, pentru a evita acest lucru, Celine respectă câteva reguli de bază. Prima dintre acestea este legată de demachiere. Cântăreața nu merge niciodată la culcare înainte de a-și îndepărta machiajul. De asemenea, nu insistă niciodată să-și aplice machiaj dacă simte că piele îi este foarte sensibilă. Ea preferă să folosească o cremă hidratantă potrivită vârstei și tenului său și să aștepte ca sensibilitatea să se neutralizeze. Vestită și pentru podoaba sa capilară, Celine Dion nu ezistă să încerce tot felul de frizuri care o fac să arate mereu tânără. De curând chiar, a renunțat la pletele foarte lungi în favoarea unor bucle mai scurte. Cântăreața este de părere că se poate juca foarte mult cu părul său, deoarece, în paralel, îl îngrijește foarte bine. În primul rând evită să-l usuce prea mult cu uscătorul cu aer fierbinte. Iar un alt secret este aplicarea unei măști din ulei de brusture înainte de fiecare spălare.

A lansat o linie de produse antiîmbătrânire

Cum frumusețea atrage uneori și critici, acestea nu au ocolit-o nici pe Celine Dion. Gurile rele spun că ea s-ar fi supus unor operații estetice și tratamente cu Botox. De-a lungul timpului, cântăreața a negat vehement aceste acuzații, iar pentru a fi și mai convingătoare a lansat de curând Campania „No-Tox”. „Botoxul și operațiile nu sunt căi bune pentru a te menține sănătoasă. De aceea, aș vrea să lansez o colecție de produse naturale care mă ajută pe mine să-mi păstrez succesul în ciuda faptului că sunt o femeie matură într-o industrie plină de fețe tinere”, a mărturisit ea. Celine s-a asociat cu nu mai puțin renumitul Dr. Oz și au lansat împreună o linie de produse antiîmbătrânire, Proprietary Bisophere & QuSome. Ambele substanțe conținute de serumul antiîmbătrânire ajută la reducerea liniilor și a ridurilor feței, întinerind țesutul pielii până la nivel celular. „Proprietary Biosphere inversează procesul de îmbătrânire al pielii”, spune Dr. Oz. Atunci când ingredientul Biosphere pătrunde în pielea afectată are rolul de a produce colagen proaspăt care întinerește pielea. În plus, atunci când este combinat cu QuSome are ca efect un ten cu 20 de ani mai tânăr. Serumul acționează cu succes în zona din jurul ochilor și al frunții, porțiuni de piele care sunt primele afectate de trecerea timpului. „Crema este atât de eficientă, că nici nu îmi vine să cred. Am încercat foarte multe produse pentru piele, dar aceasta este singura pe care voi continua să o folosesc”, a declarat Celine Dion.

Add comment


Security code
Refresh