Main menu

header

536 23 1de Carmen Ciripoiu

La poalele Munților Făgăraș, în satul Carta, într-una dintre cele mai importante biserici fortificate din România, timpul s-a oprit în loc. De numele abației evanghelice, dar și de cel al călugărilor care s-au adăpostit aici se leagă tot felul de legende și de mistere care te fac să te cutremuri. Aceasta este moștenirea lăsată de mai bine de 800 de ani de călugării cistercieni…

Fantomele, tunelul și vistieria

Nu există localnic din satul Carta care să nu fi auzit de fenomenele paranormale care au loc în abația evanghelică. Dar foarte puțini s-au încumetat să vadă cu ochii lor ce se întâmplă în acest loc. Frica de necunoscut i-a ținut departe de zidul uriaș de formă triunghiulară care pare să brăzdeze cerul. Curajoșii însă și-au păstrat aceeași dorință pe care au avut-o și strămoșii lor: să găsească tunelul secret al călugărilor cistercieni care au locuit aici, despre care bătrânii povestesc și acum că pornea chiar din altarul bisericii și ajungea la Olt. Și multe alte galerii secrete. Ce-i drept, dacă vor avea noroc și vor da într-un final de acest tunel, atunci vor descoperi și visteria iubitorilor de Dumnezeu. Dar ceva parcă îi ține să exploreze subteranele satului și ale lăcașului sfânt... Nu se tem de fantome, însă acestea se pare că nu și-au găsit încă liniștea și se plimbă nestingherite prin mănăstire. Așa se explică cum în odăile de la parter și chiar în beci se mișcă scaunele, se aude zornăit de lanțuri sau alte sunete inexplicabile, iar zidurile, deși masive, fiind construite acum aproape un mileniu, tremură. Ba mai mult, se spune că în curtea mănăstirii nu există colț de pământ unde să nu fie găsite oseminte omenești.

Un mod de viață halucinant

536 23 2Legenda spune că primii călugări cistercieni au pus piciorul pe tărâmul Făgărașului în anul 1190. Se pare că erau 13 bărbați, aidoma Mântuitorului cu cei 12 apostoli, care au pornit spre meleagurile românești în picioarele goale, îmbrăcați cu niște cârpe doar ca să îi ferească de eventualele răni, încinși cu sfoară și cu glugile trase peste chipurile mult prea slăbite de atâta post și rugăciune. Pe cât de frumoase erau locurile pe care aceștia le-au găsit la Carta, pe atât de halucinant era modul lor de viață. Istoria dezvăluie că monahii nu aveau chilii, ci dormeau pe paie, toți într-o singură cameră, și aceea neîncălzită. În abația călugărilor cistercieni, ziua începea la ora 3:00 dimineața, apoi la fiecare trei ore monahii se rugau. Călugării țineau post tot anul, nu mâncau niciodată carne, mulțumindu-se doar cu fierturi din frunze de fag, castane și puțină brânză, bucate care erau împărțite între ei. Singurul lucru care le dădea puterea de a-și continua viața era vinul, unde nu aveau niciun fel de restricții. De altfel, călugării cistercieni au fost cei care au adus cu ei vița nobilă tocmai din Burgundia, pe care au plantat-o pe dealurile din apropierea mănăstirii. Călugării cistercieni vorbeau extrem de puțin, preferând să trăiască doar în rugăciuni și ascultare și nu se dădeau în lături de la nicio muncă, indiferent cât de grea ar fi fost. Dacă însă doreau să discute cu cineva, atunci se adresau abatelui într-o cameră numită parlatorium, acolo unde călugării primeau ascultările zilnice. Din cauza vieții austere, se spune că monahii cistercieni nu depășeau niciodată vârsta de 35-40 de ani și erau înmormântați tot în abație, împrejurul mănăstirii fiind plin de astfel de morminte.

Clopotele care bat doar în Noaptea de Înviere

536 23 3În spatele bisericii se află și acum o mlaștină despre care localnicii spun că nu are fund. Aici ar fi fost aruncate clopotele sfântului lăcaș în anul 1241, când tătarii au ars mănăstirea și l-au ucis pe abate. Legenda cistercienilor se încheie în anul 1474, la 27 februarie, când Regele Matei Corvin îi obligă să închidă abația și să plece. Ca să fie iertat de Dumnezeu pentru păcatul atât de mare pe care l-a comis, domnitorul se spune că ar fi dăruit multe averi pentru a fi ridicată la Sibiu o nouă mănăstire cu hramul Maicii Domnului. În anul 1550, după ce populația a trecut la protestantism, ceea ce a rămas din vechea mănăstire cisterciană a devenit biserică evanghelică. Legenda spune că în fiecare an, în Noaptea de Înviere, în acea mlaștină încep să bată clopotele. Dar dangănul lor poate fi auzit doar de oamenii cu sufletul curat. Ca şi sufletele sfinților călugări cistercieni…

  • Secretele abației evanghelice din satul Carta

În anii ’80, în curtea mănăstirii au fost găsite cinci schelete umane care i-au înmărmurit pe arheologi: depășeau în înălțime doi metri și purtau încă pe deget pecetea de abate

„Ecologi ai Evului Mediu“

Prima mănăstire a călugărilor cistercieni, numită Citeaux sau Cistercium, a luat naștere în anul 1096, undeva în mlaștinile Râului Saon, când Robert de Molesme a instituit niște reguli monahale foarte grele: cele ale sărăciei, tăcerii și castității, ascezei și rugăciunii neîntrerupte. Acesta este primul ordin cistercian cunoscut în istorie. Prin anul 1153 se spune că ar fi existat în jur de 68 de astfel de mănăstiri, iar în anul 1300, numărul acestora ar fi ajuns la 1.500. Chiar dacă lăcașele își păstrau autonomia, continuau să trăiască într-o comuniune frățească. Pentru a ridica o mănăstire, cistercienii alegeau doar văi pustii, unde pământul nu era folosit de nimeni, tocmai „pentru a da loc și hrană oamenilor nevoiași”. Acesta a fost motivul pentru care călugării cistercieni au fost cunoscuți drept „ecologi ai Evului Mediu”.

Add comment


Security code
Refresh

camp oct 2

camp 300x2507