Main menu

header

540 25 1de Iulian D. Moleianu

Psihoza războiului nuclear care, inevitabil, va duce la dispariţia vieţii pe Pământ, ba chiar, după unii teoreticieni, va dezintegra, pur şi simplu, „Planeta Albastră”, există de zeci de ani. Dincolo de poveşti şi de tot felul de scenarii mai mult sau mai puţin fanteziste, ies la iveală mărturiile unor personaje pe care cu greu le putem considera „sărite de pe fix” şi care susţin că, în unele momente, cu precădere în timpul Războiului Rece, omenirea s-a aflat în pragul unui conflict nuclear.

Amenințările conflagrației totale au existat

Când vine vorba despre filmele bombastice marca Hollywood, de romanele SF sau chiar de născocirile unor lunatici, teoria războiului nuclear trezeşte zâmbete. Cu toate acestea, o serie de dictatori au ameninţat, de-a lungul vremii, cu declanşarea războiului total, iar în perioada Războiului Rece atât sovieticii, cât şi americanii s-au acuzat reciproc că plănuiesc un asemenea act de agresiune, care ar avea ca rezultat final distrugerea rasei umane şi a Terrei. Cine a împiedicat, însă, apariţia unor astfel de conflicte? Probabil, înţelepciunea unor oameni de stat sau, cine ştie ce alţi factori la care poate că nu ne-am gândit niciodată. Recent, a apărut o nouă teză, care a răscolit mass-media internaţională şi care susţine nici mai mult nici mai puţin că extratereştrii au salvat Pământul de la distrugerea totală.

Focoase nucleare dezactivate în timpul Războiului Rece

540 25 2Potrivit site-ului independent.co.uk, astronautul american Edgar Mitchell, nimeni altul decât cel de-al şaselea om care a păşit pe Lună, a declarat că extratereştrii au intervenit în timpul Războiului Rece pentru a salva omenirea de un război nuclear între Statele Unite şi fosta Uniune Sovietică. Edgar Mitchell, un cosmonaut care a ajuns pe Lună în timpul misiunii spaţiale Apollo 14 din anul 1971, a dezvăluit ulterior într-un interviu acordat pentru Mirror Online că mai multe surse i-au relatat faptul că, de-a lungul anilor, extratereştrii iubitori de pace au dezactivat focoasele nuclare în timpul testelor efectuate în bazele militare americane din mai multe zone deşertificate din sud-vestul Statelor Unite. Sigur, ideea şochează şi este total opusă părerii cvasi-generale referitoare la intenţiile negative ale unor entităţi extraterestre, care dirijează în mod negativ viaţa de pe Terra, ba chiar ţintesc distrugerea totală a planetei noastre. Trebuie menţionat că, ajuns la venerabila vârstă de 85 de ani, autorul dezvăluirilor este perfect lucid şi predă, în continuare, cursuri tinerilor cosmonauţi americani.

Rachetele teleghidate, doborâte de OZN-uri

Dar, să aflăm exact ce a declarat astronautul pentru presa britanică… „Din propria experienţă şi discutând cu mai multe persoane am ajuns la concluzia clară că extratereştrii au încercat să ne ţină departe de un război nuclear şi să ne ajute să construim pacea pe Pământ. Am stat de vorbă cu mulţi ofiţeri din Air Force (n.r. - Forţele Aeriene ale Statelor Unite ale Americii) care lucrau în acele depozite în timpul Războiului Rece. Mi-au spus că OZN-urile zburau pe deasupra lor şi, adeseori, le dezactivau proiectilele. Alţi ofiţeri, care lucrau în bazele militare de pe coasta Oceanului Pacific, mi-au spus că rachetele lor teleghidate erau în mod frecvent doborâte de nave extraterestre", a declarat, spre stupefacţia generală, cosmonautul Edgar Mitchell.

Nave capabile să-şi schimbe starea, din solidă în lichidă

Edgar Mitchell crede şi astăzi cu tărie în existenţa extratereştrilor şi a OZN-urilor şi afirmă că această convingere fermă i-a fost declanşată de călătoria sa de întoarcere pe Terra, la finalul misiunii Apollo 14, una dintre cele mai importante incursiuni ale cosmonauţilor americani în spaţiul cosmic. Apollo 14 a fost cea de-a opta misiune din programul Apollo și a treia care a dus oameni pe Lună. „Escapada stelară” a durat nouă zile, a început cu lansarea de la 31 ianuarie 1971 și a continuat cu aselenizarea de la 5 februarie. Modulul Lunar a aselenizat în formațiunea Fra Mauro. De fapt, aceasta era destinația misiunii nereuşite Apollo 13, pe parcursul căreia problemele tehnice i-au făcut pe cosmonauţi să renunţe la aselenizare. Revenind la Apollo 14, în timpul celor două activități extravehiculare, s-au adunat peste 45 kg de roci lunare și s-au efectuat mai multe experimente, printre care studii seismice. Mai mult decât atât, potrivit unor articole apărute ulterior în presa americană, la întoarcerea pe Pământ, astronauţii au raportat contactul cu entităţi extraterestre şi au descris navele acestora ca având forma unor romburi capabile să-şi schimbe starea, din solidă în lichidă. Misiunea a rămas în istorie şi graţie faptului că, la un moment dat, comandantul Alan Shepard a lovit două mingi de golf de pe suprafața lunară cu o crosă improvizată adusă de pe Pământ, iar mingiile au avut efect de bumerang. De asemenea, pilotul modulului de comandă Stuart Roosa a luat cu el în spaţiu câteva sute de semințe, dintre care multe au încolţit până la întoarcere.

Extratereştrii au dezactivat focoasele nuclare în timpul testelor efectuate în zone deşertificate din SUA

„Extratereştrii au încercat să ne ţină departe de un război nuclear şi să ne ajute să construim pacea pe Pământ” (Edgar Mitchell)

Roswell, tărâmul unde a copilărit astronautul

Edgar Mitchell s-a născut în statul american New Mexico, la 17 septembrie 1930. Interesant este că viitorul astronaut a crescut în apropiere de zonele în care armata americană a testat rachete nucleare, dar şi în apropiere de Roswell, un oraş devenit celebru graţie „incidentului OZN” din 1947, când mai multe publicaţii americane au anunţat că armata a recuperat o navă extraterestră, dar şi cadavrele unor extratereştri, care s-ar fi prăbuşit în acel oraş. De la sfârşitul anilor ’70, incidentul a fost obiectul unor controverse intense şi subiectul mai multor teorii ale conspiraţiei cu privire la natura reală a obiectului care s-a prăbuşit. În 1964, a absolvit cursurile Massachusetts Institute Of Technology, iar în 1972 s-a căsătorit cu prima sa soţie, Anita Orr Rettig, de care a divorţat în 1984. A urmat un nou mariaj nefericit, cu Sheila Sisco, o femeie care i-a dăruit, însă, doi copii, Adam Blackemore şi Kimberly Ann. Prima şi ultima misiune în spaţiu a lui Mitchell a fost Apollo 14, cosmonautul devenind ulterior instructor la NASA.

Add comment


Security code
Refresh

bp iulie all 30010