Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

621 20 1de Andrei Dicu şi Claudiu Melinte

La ţară, miturile s-au născut sub forma unor explicaţii menite să răspundă problemelor cu care se confruntau oamenii. Temele au abordat întotdeauna sensul vieţii, nenorocirea şi succesul, dragostea, trădarea, moartea şi viaţa de dincolo, destinul şi relaţia oamenilor cu puterile supranaturale. Unele dintre aceste mituri au dispărut în negura vremurilor, de altele nu-şi mai amintesc decât bătrânii satelor şi… cercetătorii pasionaţi de folclor. Altele, însă, s-au transformat în credinţe.

Un duh bătrân de 1.000 de ani

Încă de acum 1.000 de ani, teama oamenilor de boală şi de moarte a creat credinţa în mitul Samcăi. În zilele noastre, nu multă lume a auzit de Samca, însă, în trecut, până şi numele acesteia năştea fiori, pentru că oamenii erau incomparabil mai temători şi mai superstiţioşi decât în zilele noastre. Cine era, cu adevărat, Samca? Maria Runcanu, etnolog în cadrul complexului muzeal din Comăneşti, Bacău, are următoarea teorie: „Samca, spiritul necurat care poate influenţa în rău naşterea femeii, are influenţe malefice şi asupra nou-născutului”. Referitor la numele acestui duh există şi alte referinţe. Spre exemplu, potrivit marelui nostru scriitor şi etnolog Simion Florea Marian, autorul lucrării „Naşterea la români”, are 19 (sau chiar 24 de denumiri după alte surse) şi tot atâtea trăsături negative, fiind „cel mai viclean şi mai periculos dintre spiritele necurate”. Numele ei cunoscute sunt Vestiţia, Navadaraia, Valnomia, Sina, Nicosda, Avezuha, Scorcoila, Tiha, Miha, Grompa, Slalo, Necauza, Hatavu, Hulila, Huva, Ghiana, Gluviana, Prava şi Samca. În Ardeal se spune din bătrâni că, pentru a se apăra de Samca, oamenii trebuie să-i scrie toate cele 19 nume pe un perete al casei sau trebuie să convingă pe altcineva să compună un descântec pe care să-l poarte apoi asupra lor.

Voodoo pur mioritic

Chiar şi acum, într-unele sate de munte, copiii nu au voie să doarmă lângă geam, fiindcă Samca îi răpeşte. În descântecele populare, Samca este descrisă ca o vietate cu patru picioare, cu păr de urs, îmbrăcată până în pământ. Descântecul de Samcă se face în trei luni, de câte trei ori, în rachiu şi cu un pai de mătură, un ac şi o biciuşcă găsită pe stradă. Dacă, să zicem, celebrul voodoo este un amestec între catolicism şi o religie africană antică, ritualul de Samcă este o practică pur românească.

Pisică, broască, cioară, nălucă şi… femeie

Asemănarea dintre cele două ritualuri este însă uimitoare. „Cele mai puternice trimiteri pentru blesteme grele, aşa cum sunt legările de moarte sau de boli, se fac îndeosebi printr-o «păpuşă vie», căreia i se mai zice şi «Samca». Aceasta este adusă din morţi de un duh chemat de vrăjitoare doar în acest scop şi căruia îi este «legat» să-i slujească ei la «pociri şi la blesteme». Chemarea este periculoasă, pentru că duhul este unul necurat şi nemilos, iar dacă vrăjitoarea nu are puteri mari sau dacă nu are un gând neclintit despre ce are de făcut, este în pericol să n-o mai poată controla şi să nu o mai poată trimite înapoi. Ea poate fi trimisă să ducă vraja sub multe înfăţişări, pentru că se schimbă ca să poată pătrunde oriunde. Totuşi, nu-şi poate modifica ochii, care sunt roşii ca sângele. De aceea, omul care simte prezenţă străină în casă, ori vede arătări cu ochii înroşiţi, trebuie să ştie că poate fi vrăjit de un duşman cu o Samca. Cel mai des, ea apare sub forma unui şobolan, a unei pisici, broaşte, ciori, lăcuste, păianjen, câine şi chiar precum o umbră ori ca o nălucire. Important este că, orice înfăţişare ar căpăta, trebuie să ţineţi minte că ochii îi rămân roşii”, precizează doamna Runcanu. Fie că e vorba despre imaginaţia unora sau nu, se spune că Samca mai apare şi ca o femeie dezbrăcată, cu părul despletit, curgându-i până la călcâie, cu sânii lungi până la pământ, cu ochii mici şi strălucitori ca stelele, cu mâinile de fier, cu unghiile lungi şi ascuţite ca andrelele sau încârligate precum secerile şi cu limba de foc. Spre sfârşitul lunii, acest demon, din a cărui gură foarte mare, urâtă şi strâmbă iese întotdeauna foc, li se arată copiilor mai mici de 4 ani, pe ei îi înspăimântă atât de rău, încât se îmbolnăvesc pe loc. În nopţile cu lună plină, acest duh se mai arată şi femeilor care zac pe patul naşterii, pe care le frământă şi le sperie, încât acestea mor pe loc sau rămân schilodite şi neputincioase toată viaţa.

Un zombi născut din incest

621 20 2Asemenea Samcăi, Pricoliciul este un spirit rău, asociat forţelor întunecate. Diferenţa dintre cele două este că Pricoliciul se metamorfozează în oameni sau în animale, cu scopul de a face rău direct şi fizic. În credinţa populară, Pricoliciul este un zombi, un tip malefic, care se întoarce din morţi pentru a face rău. Nu vă imaginaţi un zombi din celebrele filme horror, pentru că aspectul Pricoliciului este diferit. Tot doamna Maria Runcanu lămureşte şi această problemă: „În mitologia noastră, Pricoliciul este un duh rău, care se caracterizează prin acţiuni nefaste. Are structură demonică şi este perceput drept un om cu coadă, născut dintr-o împreunare incestuoasă. De aceea, el apare pipernicit, umblând însă fără astâmpăr, deplasându-se rapid şi manifestându-se mai ales în timpul nopţii”. Precum strigoii, Pricolicii sunt spirite malefice, trezite din cine ştie ce motive pentru a face rău oamenilor. În timp ce strigoii se aseamănă cu forma pe care au avut-o în viaţă, pricolicii apar cu coadă sau cu două cucuie pe cap, care semnifică, evident, coarnele Diavolului. Se crede că oamenii cu adevărat răi se transformă în pricolici şi continuă să-i terorizeze pe nevinovaţii lor semeni. Interesant este şi că Pricolicii mai sunt prezentaţi în mitologia românească şi asemenea unor copii cu o energie interminabilă, care fac numai năzdrăvănii şi care învaţă, prin puterea minţii, animalele să comită pagube.

„Samca este cel mai viclean şi mai periculos dintre spiritele necurate“ (Simion Florea Marian)

19 denumiri populare are temuta Necauză

Dimitrie Cantemir: „Tricolici este acelaşi lucru cu un vârcolac!“

Atunci când Diavolul îi porunceşte, Pricoliciul se dă de trei ori peste cap şi se poate metamorfoza în lup sau în câine, dar cel mai adesea în lup alb. Pricoliciul se hrăneşte cu vite sau cu copii şi este un agent patogen al bolilor şi al molimelor. Se spune în popor că poate străbate orice obstacol şi că se aşază pe pieptul oamenilor adormiţi. Totuşi, în ciuda puterii sale, Pricoliciul este o făptură muritoare şi asexuată. Interesant este că oamenii cred în existenţa Pricolicilor de secole întregi. De fapt, inclusiv voievodul şi cărturarul Dimitrie Cantemir oferă o definiţie acestui duh, chiar în Capitolul I, dar îl numeşte uşor diferit: „Tricolici este acelaşi lucru pe care francezii îl numesc «loup-garou» (n.a. - vârcolac). Ei cred că oamenii se pot schimba în lupi şi în alte fiare de pradă şi că îşi însuşesc într-atâta firea acestora, încât se reped şi sfâşie atât oamenii, cât şi dobitoacele”.