Main menu

header

530 22 1de Carmen Ciripoiu

Istoria Mănăstirii Dervent stă scrisă în amintirea oamenilor, a fiecărui credincios care a săpat cu lacrimile sale în crucea tămăduitoare, o piatră miraculoasă apărută din pământ, a minunatului părinte Elefterie, ctitorul plin de jertă al lăcașului de rugăciune, trecut de mohani în rândul sfinților. Vindecă-i, Doamne, pe toți cei care ajung în acest loc plin de sfințenie, că la Tine este toată puterea...

Când credința îți schimbă viața

Povestea tulburătoare a Mănăstirii Dervent începe prin apariția din pământ a patru cruci masive de piatră. Crucile se ridicau singure, amintind tuturor de o veche legendă, potrivit căreia pe aceste locuri au cunoscut martiriul patru ucenici ai Sfântului Apostol Andrei: trei fecioare și un călugăr. Astăzi, din cele patru, două s-au retras în locurile de unde au venit. Au rămas Crucea tămăduitoare din Paraclis și Crucea cu brațele retezate din spatele bisericii, unde oamenii aduc animalele bolnave și lasă drept mulțumire pentru ajutorul primit grâu și secară. Nimeni nu a putut, de-a lungul vremii, să explice fenomenul, așa cum nimeni nu le poate lua oamenilor credința că aceste pietre le schimbă viața, le aduc liniștea şi sănătatea, odinioară pierdute. De nenumărate ori au încercat comuniștii să spulbere totul la Sfânta Mănăstire Dervent și să aducă la tăcere cele două cruci. Domnul însă n-a îngăduit. Și chiar și atunci când au bătut în cuie intrarea în Paraclis, credincioșii au găsit cele mai inedite soluții să ajungă la crucea lor făcătoare de minuni, piatra de leac care niciodată nu a încetat să-i ajute. Se spune că, de multe ori, oamenii urcau în toiul nopții pe acoperișul turlei și, ajutați de o prăjină, coborau pe ferestrele mănăstirii obiecte de îmbrăcăminte, pe care le atingeau de sfânta lor cruce. Iar minunile apăreau aidoma pietrei vindecătoare. Fără nicio explicație.

„Doctor, pentru că s-a vindecat, şi Preot, ca să aducă mulţumire neîncetată Domnului”

Despre Elefterie, părintele acela înalt și slab, aspru și drept, dar cu un suflet cum numai sfinții pot avea, a auzit o lume întreagă. Despre copilăria sa nu se știe mai nimic. S-a născut în Bulgaria în 1900 și, la doar 3 ani, paralizat fiind, a fost adus de mama sa la Crucea de leac de la Dervent. Spera ca Domnul să-și întoarcă fața și spre suferința fără margini a copilului. Și minunea s-a înfăptuit: Elefterie a început să meargă. De bucurie, mama sa a făcut o promisiune Divinității, făgăduindu-i Domnului că cel mic se va face „doctor, pentru că s-a vindecat, şi Preot, ca să aducă mulţumire neîncetată Domnului”. Tămăduitor al trupului şi al sufletului. Așa se face că, după ce a absolvit Teologia, Elefterie a urmat, la Adrianopol, „Şcoala de medicină tradiţională, chirurgie fără cuţit şi fără vărsare de sânge”, unde a descoperit tainele tămăduirii bolilor cu ajutorul plantelor medicinale, dar şi nişte „manevre speciale” pentru corectarea scheletului osos, a articulaţiilor şi chiar a organelor interne. Într-o zi însă, pentru părintele Elefterie, timpul s-a oprit în loc: fratele său a fost ucis, tatăl său, aruncat în mare, pe motiv că ar fi înlesnit trecerea în România a unor familii de bulgari, iar soţia şi copilul au murit la naştere, din cauza unor complicaţii. Sufletul părintelui Elefterie s-a spart atunci în mii de fărâme și a hotărât să se călugărească, uitând pentru totdeauna de slava deșartă a lumii. În anul 1932, chiar în ajunul aniversării zilei sale de naştere, a intrat la Mănăstirea Balaciu, iar la 18 decembrie 1933 a fost tuns în monahism, primind numele de Elefterie. După trei ani a fost trimis în Dobrogea, pentru a sluji la Schitul Dervent - „Crucea de leac”, iar în 1938 a fost ales stareţ al mănăstirii.

Spunea exact ce i se va întâmpla omului din fața sa

530 22 2Pe părintele Elefterie nu îndrăznea nimeni să-l mintă. Te privea fix în ochi, îți pătrundea în suflet, apoi îți spunea totul: de ce ai ajuns la sfinția sa, ce probleme ai, ce te așteaptă în viitor. Dacă era nevoie să citești o rugăciune specială, o primeai pe cea potrivită, dacă necuratul îți dădea târcoale, părintele făcea exorcizări și, nu de puține ori, cădea la pământ din cauza efortului depus. Aidoma marilor duhovnici, părintele mânca puțin, doar o singură dată pe zi, și atunci de post. Se trezea la 3:00 dimineața, își făcea rugăciunile, iar ziua o încheia după miezul nopții. Chilia părintelui era desprinsă parcă din lumea sfinților: „Un pat cu o păturică, la căpătâi te miri ce, o ladă de veșminte, o masă pe care scria tratamentele, două scaune și un perete plin cu icoane”. În mica sa chilie se ocupa de fiecare „pacient” în parte, iar tratamentele variau în funcţie de gravitatea bolii: „Celor bolnavi de ficat le dădea ceaiuri şi îi punea să ţină usturoi sub limbă, pe cei cu spondiloză sau cu hernie de disc îi călca însă cu piciorul până le pocneau inelele (…), pe cei care nu vedeau îi stropea cu ţuică de prune, iar cu agheasmă numai pe «omul curat»”. Părintele nu judeca niciodată, doar sfătuia cu vorbe blânde și mustra uneori pentru păcatele grele. Deși era extrem de atent la problemele celor din jur, returnând întotdeauna banii pentru acatiste și uneori mai punând și de la dânsul, cu sine era foarte aspru, „purtând ani întregi aceeaşi pereche de pantofi, îmbrăcămintea fiind aceeaşi şi iarna, şi vara: o bundiţă sintetică pe dedesubt, o rasă de fâş şi o dulamă”. Multe au fost momentele când hoții l-au prădat pe starețul de la Dervent. Deși nu aveau ce să-i ia, o dată i-au fost furate niște haine preoțești. Și atât de mare i-a fost supărarea lui Elefterie, că s-a rugat cu tot sufletul său, iar după doar trei zile, hoțul s-a întors singur la locul faptei și s-a spânzurat chiar lângă poarta mănăstirii. Rugăciunea părintelui își urmase calea... Părintele Elefterie a trecut la cele veșnice în anul 1990. A cerut să fie înmormântat aidoma călugărilor, iar trupul, învelit doar în mantie și în rogojină, i-a fost pus în pământ, fără sicriu. Se spune că atunci când a început slujba, un puternic miros de mir a umplut toată Valea Dunării…

Se spune că părintele rostea uneori doar şapte cuvinte pe zi, şi acelea din Biblie

Un izbuc cu apă rece și vindecătoare, aflat în spatele mănăstirii și care seamănă cu fântâna din Vlaherne, din Istanbul, se spune că a secat când Elefterie a fost alungat din Dobrogea. În 1990, fără nicio explicație, apa a început să țâșnească însă cu aceeași forță ca în trecut. Părintele Elefterie revenise din surghiun în locul cel mai drag.

Mutul care a prins glas

Minunile de la Dervent sunt adevărate și fără ascunziș. De-a lungul timpului, unii s-au tămăduit de cancer, alții de paralizie, alții de neputințe sufletești. Și acum s-a păstrat legenda unui surdomut care, adormit lângă Sfânta Cruce, s-a trezit speriat de dangătul clopotului bisericii, ce vestea o furtună cumplită, și a fugit să spună oamenilor cele întâmplate. Mutul a prins glas, spre uimirea tuturor. Și tot oamenii locului vorbesc despre un copil care s-a vindecat miraculos de epilepsie, pentru că tatăl său s-a rugat la Sfânta Cruce, în timp ce un tânăr paralizat a plecat singur pe picioarele sale după ce a înconjurat Sfânta Cruce în genunchi de trei ori. Un singur lucru trebuie să faci ca miracolele să se săvârșească: să crezi.

Add comment


Security code
Refresh

camp oct 2

camp 300x2507