Main menu

header

533 22 1de Carmen Ciripoiu

De cele mai multe ori, în curtea Mănăstirii Izbuc, primul lăcaș de cult ortodox din Ardeal, n-ai loc să arunci un ac. Blindați cu sticle și cu bidoane, oameni din toate colțurile țării, ba chiar și din străinătate, sfioși, nădăjduiesc la ajutorul Domnului și al Maicii Sale Preafericite. Sunt convinși că, odată ce au băut din izvorul minunilor de la Izbuc, toată suferința care-i apasă va deveni doar o simplă amintire.

Leac pentru durerile trupești

533 22 2Nu curge continuu, ci izbucnește periodic din crăpăturile stâncilor. După un zgomot puternic, în inima pământului, apa trece peste albia râului și se revarsă, clocotind peste trei cascade. Rămâne așa câteva minute, de parcă ar vrea să facă o reverență, apoi se retrage iarăși în pământ, cu același zgomot. Istoria spune că, datorită izvorului de la Izbuc, au reușit călugării din secolele al XI-lea și al XII-lea să viețuiască în acest loc. Iar potrivit legendei, izvorul a devenit cunoscut în lume, fiind acum unic în Europa, după ce un copil orb, care se plimba prin zonă, i-a auzit susurul și s-a oprit să se spele. După ce și-a atins ochii cu apă, băiatul a început să vadă. De atunci, izvorul nu a încetat să facă minuni. Din primăvară până în toamnă târziu, pădurea ce-l împrejmuiește devine furnicar de bolnavi, care găsesc aici alinarea tuturor bolilor trupești, dar și sufletești. 100.000 de pelerni pe an, spunea, în 1924, primul episcop al Oradiei, Roman Ciorogariu, într-o scrisoare adresată ministrului Agriculturii, în care îi cerea împroprietărirea cu „600 de jughere din pădurea seculară din jurul izvorului Izbuc”, în vederea ctitoririi primei mănăstiri ortodoxe din Ardeal.

A fost declarat monument al naturii, pus sub ocrotire

533 22 3În trecut, izvorului i se dusese faima că prezenta un ritm dublu, o erupție fix la două minute, urmată de o pauză de 15-20 de minute, apoi urma o nouă erupție la două minute, urmată de o a doua pauză, de data aceasta de două ore, ritm care s-a pierdut acum, prin deschiderea unei fisuri carstice care scurtcircuitează sifonul intermediar. Așa a ajuns izvorul minunilor de la Izbuc să fie considerat un interesant şi rar fenomen carstic, fapt pentru care a fost declarat monument al naturii, pus sub ocrotire. Foarte mulţi cercetători au încercat să găsească o explicație științifică fenomenului de la Izbuc, însă nu au reușit. Bătrânii călugări spun că puterea apei i-a făcut până și pe cei mai renumiți medici să rămână fără cuvinte când au văzut că bolnavii cărora odinioară le-au spus că au o maladie incurabilă s-au însănătoșit.

Splendoare peste timp

533 22 4Mănăstirea Izbuc, așa cum mărturisesc documentele Arhiepiscopiei din Ungaria, este cea mai veche vatră de sihăstrie monahală din Bihor, datând din secolele al XI-lea şi al XII-lea. Centrul mănăstiresc s-a dezvoltat după anul 1918, prin punerea pietrei de temelie a primei biserici de la Mănăstirea Izbuc, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Sfințirea bisericii a fost făcută la 15 august 1932. În anul 1954, a fost adusă de la Beiuș o superbă biserică de lemn, ce datează din secolul al XVII-lea (anul 1696) și a fost construită în formă de navă, pe o fundație de bolovan de piatră. Această splendoare, păstrată peste timp, are altar, naos și pronaos, intrarea din pronaos în naos făcându-se prin trei deschideri lăsate de cei doi stâlpi marginali și alți doi centrali din lemn. De asemenea, sfânta biserică este prevăzută și cu o turlă de formă piramidală pe pronaos. Impresionant este faptul că altarul este luminat de o fereastră la răsărit, iar naosul și pronaosul, de câte o fereastră pe peretele de sud și câte una pe cel din nord. Toate ferestrele sunt simple, de formă aproape pătrată, și au câte patru geamuri. Intrarea în biserică se face printr-o ușă din lemn, sculptată în exterior. Pardoseala este din scândură, pereții și bolta sunt tencuiți și urmează a fi pictați cu chipuri blânde ale sfinților, iar acoperișul arată ca o streașină prelungită din șindrilă. Apa și iubirea de la prima mănăstire ortodoxă din Ardeal reprezintă începutul și sfârșitul a toate câte sunt, pentru că minunatul izvor unește deopotrivă două lumi: cea văzută și cea nevăzută.

În sfânta mănăstire se mai găsesc două racle cu moaștele mai multor sfinți, printre care Sfântul Mucenic Mercurie, Sfânta Mucenică Iustina, Sfânta Parascheva, Sfântul Mina și Sfântul Nectarie de la Eghina

Icoana Maicii Domnului care dăruieşte copii

Mănăstirea Izbuc deține, din anul 1928, o comoară neprețuită: icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, o copie a unei vestite icoane de la Muntele Athos, despre care se spune că a sângerat în timpul unui atac al turcilor. Icoana Maicii Domnului se remarcă prin faptul că fața Fecioarei este brăzdată de o tăietură, de la ochiul drept până la obrazul stâng. Se spune că această tăietură s-ar fi accentuat după ce, în 1947, așezământul a fost atacat de tâlhari și cei mai mulți dintre călugări au fost uciși. Aceleași tăieturi există și pe fața Pruncului Iisus, deasupra urechii drepte și pe partea dreaptă a nasului. Icoana este cunoscută pentru că aduce pacea și liniștea celor care se roagă cu tot sufletul la ea, dar mai ales pentru că ajută femeile care-și doresc copii să rămână însărcinate.

Add comment


Security code
Refresh

promo bf 1