Main menu

header

557 24 1de Andreea Radu

La 27 decembrie împlineşte 100 de ani. Din care 73 în slujba Domnului. Este blând, plin de bucurie sufletească şi încă se roagă intens pentru cei care-l vizitează zilnic, în timp ce noapte de noapte îşi continuă rugăciunile pentru aceia trecuţi la cele veşnice. Părintele Nicanor Lemne trăieşte într-o căsuţă parcă din poveşti, în Siliştea Snagovului, lângă fosta Mănăstire Turbatele. L-am vizitat cu puţin timp înainte de ziua aniversării. Până să începem dialogul, părintele Nicanor ne-a arătat Crucea Patriarhală primită în luna septembrie de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi ne-a invitat la o cafea, cornuleţe şi halva. Pentru ca apoi, timp de mai bine de un ceas, să ne vorbească, molcom, cu liniște și împăcare, despre viaţa sa trăită în credința de Dumnezeu...

„Crucea trebuie păstrată ca un lucru sfânt ce ne ajută în mântuire”

557 24 2- Aţi fost decorat de Patriarhul României... Ce înseamnă această distincţie pentru dumneavoastră?

- Sunt foarte fericit pentru că oamenii mă iubesc, mă vizitează, iar această Cruce Patriarhală este cea mai mare distincţie în Biserica noastră ortodoxă. Am primit-o pe 6 septembrie, când s-a sfinţit biserica de aici, din Siliştea Snagovului, alături de un certificat. Îi mulţumesc Preafericitului Părinte Daniel, îi sărut mâna dreaptă cu respect şi smerenie că s-a gândit la mine şi îi sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru toate bucuriile pe care le primesc. Voi păstra această Cruce Patriarhală şi promit să o port pe şi în pieptul meu cu sfinţenie, ca să simt jertfa şi suferinţa Domnului Iisus Hristos, care atât a pătimit pentru păcatele noastre. De aceea, crucea trebuie păstrată ca un lucru sfânt ce ne ajută în mântuire. Tot în acest an am fost făcut şi Cetăţean de Onoare al comunei Gruiu. Îi mulţumesc domnului primar, care mă iubeşte şi îl apreciez că este un bun creştin. Toate acestea mă onorează.

- Cum aţi ajuns preot? Ce v-a determinat să alegeţi această cale?

557 24 3- Tatăl meu a fost preot, iar eu de mic copil mi-am dorit asta, de aceea plecam la biserică odată cu el şi mă întorceam seara târziu, tot cu el. Când am crescut, am mers la seminar la Dorohoi. În 1934 s-a desfiinţat seminarul, şi eu am fost repartizat la Chişinău, unde am terminat studiile, iar în 1937 am devenit student la Facultatea de Teologie din Cernăuţi şi am absolvit în 1941. Am luat licenţa în teologie. A trebuit să mă căsătoresc pentru a fi hirotonit preot. Eram un băiat studios, citeam mult, eram mereu cu Sfânta Scriptură, cu cărţile, nu aveam gânduri la fete, nu aveam o fată pe care să o am în inima mea. Şi atunci, m-am pomenit că trebuia să mă căsătoresc ca să mă fac preot, dar nu aveam preoteasă…

Preot în Siliștea Snagovului de la 1 decembrie 1944!

- Cum ați trecut această cumpănă?

557 24 4- Preotul din sat s-a interesat şi mi-a găsit o fată, a părintelui Dimitriu de la Strâmba. Am plecat împreună cu el să o cunosc şi, de cum am văzut-o, mi-a plăcut şi am cerut-o de soţie. Am cunoscut-o pe 16 iulie, şi pe 26, în aceeaşi lună, am făcut căsătoria. Am trăit împreună 62 de ani, am fost cei mai fericiţi oameni de pe pământ. Îmi amintesc că atunci când am cerut-o i-am povestit cum eu, acasă, pe o hârtie, când eram singur, am scris cum aş vrea să fie soţia mea. Mi-am dorit să fie fată de preot, inteligentă, drăguţă, gospodină, credincioasă şi o femeie bună, pentru că mi-e frică de femeile rele. Apoi i-am spus că intuiesc că ea are toate acele calităţi şi că mi-ar părea rău să o pierd, pentru că nu găsesc alta ca ea. I-am mai spus exact aşa: „În faţa lui Dumnezeu, din toată inimioara mea, te cer să fii soţia mea, preoteasa mea, bucuria mea, sufletul meu, fericirea mea. Dacă eu am să fiu fericit, ai să fii şi matale fericită, pentru că am să mă port în aşa fel ca să fii fericită, că ăsta e idealul unei căsnicii”. Am primit răspunsul pozitiv, am luat binecuvântarea de la părinţi şi am organizat cununia. Pe 26 iulie ne-am căsătorit religios şi pe 3 august am fost hirotonit preot la parohia Mihăileşti din judeţul Bălţi, în Basarabia. Am slujit numai doi ani aici, pentru că în 1944 ruşii au ocupat Basarabia şi m-am refugiat în România. Am ajuns la Râmnicu-Vâlcea, iar pe 1 decembrie 1944 am fost numit preot la parohia din Siliştea Snagovului. De atunci şi până acum sunt aici.

- Care au fost sfaturile tatălui dumneavoastră când aţi început preoţia?

- Tata mi-a spus să îl iau exemplu pe el. A fost un preot foarte credincios, corect în viaţă. Se ocupa numai de ce e frumos şi bine. Mi-a spus să fiu plăcut lui Dumnezeu şi enoriaşilor: „Să te porţi în aşa fel ca să fii plăcut lor, să nu fii lacom de bani, pentru că banul rău îţi face, dar bine nu”. Dacă avea 100 de lei, tata oprea pentru el 1 leu şi restul dădea altora. Era bun la suflet, darnic, se risipea cu drag pentru alții.

„Fiţi strâns uniţi în jurul Bisericii ca să vă mântuiţi!”

- Ce greutăţi aţi întâmpinat ca preot în perioada comunistă?

- Eu îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat putere, forţă şi înţelepciune ca să fiu un preot bun în faţa Lui şi a oamenilor. Am avut activitate în toate laturile: cultural, social, religios, şcolar, şi am căutat să fiu plăcut şi lui Dumnezeu, şi oamenilor. Atunci când eşti numit preot, acesta este rolul, să fii un slujitor bun al lui Dumnezeu şi un păstor bun de suflete, să ai grijă de credincioşi, să-i îndrepţi spre mântuire. În perioada comunistă nu m-am băgat în politică, am stat numai în jurul bisericii, în fiecare duminică slujeam, predicam, îndemnam oamenii să vină în jurul sfântului lăcaş, căci omul e legat de Biserică de la naştere până la moarte. Când se naşte se botează, când se cunună o face în biserică, iar când moare slujba se face tot în biserică. Deşi comuniştii erau contra Bisericii, eu îi îndemnam să fie uniţi, căci „în afară de Biserică nu este mântuire”, după cum spune Sfântul Ciprian, deci fiţi strâns uniţi în jurul Bisericii ca să vă mântuiţi. Eu nu am avut probleme cu comuniştii, nu vorbeam rău despre ei, dar mă îngrijeam mai mult de partea mea religioasă.

- Care este sfântul de care sunteţi cel mai apropiat?

- Toţi... (n.r. - ne arată icoanele). Am aici în cămăruţa mea toţi sfinţii: Sfântul Nicolae, Sfântul Nectarie, Constantin Brâncoveanu cu fiii săi, Sfântul Dumitru, Sfântul Andrei, Cuvioasa Parascheva. Nu aş putea spune că am un sfânt mai apropiat, mă rog la toţi. Mie niciodată nu mi-e frică, am doi băieţi care au grijă de mine, dar nici când mai rămân singur nu mă tem, am sfinţii cu mine, iar în apropiere e părintele Daniel, care este un preot excepţional, foarte credincios, foarte rugător, aproape că aş sta toată ziua să îl ascult. Am stat cu el la biserică 14 ani, eu am ieşit la pensie şi el continuă. Îl iubesc ca pe un copil de-al meu.

„Papa Ioan Paul al II-lea a spus că România este grădina Maicii Domnului”

- Cum aţi trăit războaiele? Ce perioadă v-a afectat cel mai tare?

- Am trecut prin două războaie. La cel din 1918 eram în primii ani de viaţă şi nu îmi amintesc, dar cel de-al doilea a fost greu, nu aveai siguranţa vieţii, războiul e cel mai cumplit lucru pe pământ. Un alt episod greu a fost cutremurul din 1977, care a zdruncinat pereţii bisericii noastre şi mi-a trebuit o vară întreagă pentru refacere. Am reuşit să consolidez biserica, am făcut o clopotniţă nouă, dar cea mai însemnată realizare a mea rămâne că am restaurat bisericuţa veche din cimitir. Aici era Mănăstirea Turbatele. Este de pe vremea lui Vlad Ţepeş, a fost mănăstire de maici de la 1963 şi până în 1982, când, în urma unui cutremur, a crăpat biserica în două. Nu avea nici fundaţie şi am refăcut-o total. În urma incidentului, maicile speriate s-au mutat la Mănăstirea Ţigăneşti, şi ea a rămas părăsită. Mă bucur că am reuşit să o restaurez.

- Ce spuneți de vremurile pe care le trăim acum? Mulţi zic că pare a fi apocalipsa… sau că începe al treilea război mondial...

- Într-adevăr, vremurile sunt foarte grele. Să ne rugăm la Tatăl Ceresc să nu ajungem acolo. Numai prin rugăciune putem să-l îmblânzim pe Dumnezeu să ne ocrotească şi să ne păzească de rele. Aşa cum suntem acum este bine. Să nu uităm că Papa Ioan Paul al II-lea, atunci când a venit în ţara noastră, a sărutat pământul românesc şi a spus: „România este grădina Maicii Domnului”. Deci să credem cu putere că Maica ne apără, ne păzeşte, ea ne ajută. Sperăm că nu o să ne părăsească la necazuri. Să ne ferească Dumnezeu de Al Treilea Război Mondial, pentru că va fi o catastrofă pentru întregul pământ.

„Să aveți grijă de suflet. Să vă spovediţi şi să vă împărtăşiţi de cel puţin patru ori pe an”

557 24 5- Ce părere aveţi despre Arsenie Boca? L-aţi cunoscut?

- Nu l-am cunoscut şi nici nu am ajuns la mormântul său, dar, dacă este numit Sfântul Ardealului, sigur face minuni. Când va fi momentul va fi şi canonizat, dar e necesară strângerea dovezilor minunilor sale. Am primit totuşi un mesaj de la Sâmbăta de Sus... Cu o lună în urmă a venit o doamnă la mine, prima dată, pentru o problemă cu un băiat al ei. Ne-am rugat împreună ca să-i îndepărteze o patimă. Era într-o sâmbătă, şi duminică dimineaţă m-a sunat şi mi-a spus că are un mesaj pentru mine din partea lui Teofil Pârâian de la Sâmbăta de Sus, sfânt pe care eu nu l-am cunoscut. Și nici doamna, dar ea a visat că era la Sâmbăta de Sus şi era acolo părintele Teofil Pârâian care slujea în biserică. Eu m-am mirat cum de slujeşte el, pentru că ştiu că este mort, citea Evanghelia... şi s-a născut o altă întrebare: cum de citea Evanghelia dacă era orb? La finalul slujbei a început să miruiască, biserica fiind plină în visul femeii, iar când i-a venit rândul, el i-a dat un mesaj. I-a spus aşa: „Dă un mesaj părintelui Nicanor Lemne: credinţa lui în Dumnezeu îl ajută să îl vadă pe Hristos”. Și doamna s-a trezit. Aceasta este singura legătură cu părintele Teofil Pârâian.

- Ce sfaturi aveţi pentru noi? Cum ar trebui să trăim? Lumea a evoluat...

557 24 6- Singura mea recomandare este să aveți grijă de suflet. Să frecventaţi biserica, să vă spovediţi şi să vă împărtăşiţi de cel puţin patru ori pe an. Domnul Dumnezeu spune: „Cel ce mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică şi îl voi învia pe el în viaţa de apoi. Cel ce nu mănâncă trupul meu şi nu bea sângele meu are viaţa veşnică şi îl voi învia spre osânda veşnică”. De aceea grijă mare de suflet să avem. Apoi să mai ţinem cont să nu urâm, să nu duşmănim. Dumnezeu ne spune: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc, rugaţi-vă pentru cei ce vă blesteamă”. Să avem iubire şi dragoste faţă de aproapele nostru. La fel de importantă este şi participarea la slujbe, pentru că atunci când preotul face Sfânta Liturghie, când se roagă ca pâinea şi vinul să se prefacă în trupul şi în sângele lui Iisus Hristos, şi îngerii din Ceruri se coboară şi împreună cu preotul se roagă. Trebuie să ne rugăm să ne mântuim sufletele noastre, căci sfânta împărtăşanie se dă pentru sănătatea sufletului şi a trupului. Părintele Dumitru Stăniloaie spunea că împărtăşirea nu trebuie să fie nici deasă, nici rară, să fie de fiecare dată când simţi nevoia, în afara celor patru posturi.

În anul 2010, părintele a suferit un atac de cord şi a suportat o intervenţie chirurgicală, având montat stent la inimă, fiindu-i necesară o nouă operație la începutul anului viitor

„Este important să ne rugăm pentru cei morţi“

Părintele Nicanor Lemne a fost binecuvântat cu doi fii. Niciunul nu şi-a dorit să fie preot, fiind perioada comunistă, iar doi dintre nepoţi sunt actori. Are şi strănepoţi. El provine dintr-o familie cu zece fraţi, dintre care doar el mai trăieşte, şi zi de zi continuă să se roage. Scrie pomelnicul cu litere foarte mari, pentru că vederea nu îl mai ajută, iar lista cu persoanele decedate pentru care se roagă depăşeşte 360. „Mă rog în fiecare noapte. Îi ştiu pe toţi pe de rost. E important să ne rugăm pentru cei morţi. Ei nu o mai pot face”, ne-a mai spus părintele Nicanor Lemne.

„Îi mulţumesc lui Dumnezeu că la vârsta mea sunt încă în deplinătatea funcţiilor mintale“

- Cum au fost aceşti 100 de ani?

- (n.r. - râde) Acum recent mergeam prin sat şi o femeie m-a întrebat: „Părinte, ce ai mâncat matale de trăieşti atât?!”. I-am răspuns că tot ceea ce mănâncă şi ea, dar ce m-a ajutat a fost credinţa în Dumnezeu. Îi mulţumesc Lui pentru că El ne dă, El ne ia, dar contează mult şi cumpătarea. Să nu te îmbuibi cu mâncare. Posturile eu le-am ţinut de mic… şi le ţin şi acum… şi carne nu prea am mâncat. Sunt mai mult ovo-lacto-vegetarian, mişcarea este şi ea importantă, nu am fumat şi nici nu am băut alcool în viaţa mea. Mişcare am făcut dintotdeauna, aveam în parohie aproape 1.000 de familii şi mergeam mereu pe jos kilometri întregi. Şi gena contează mult. Tatăl meu a murit la 62 de ani, a făcut o congestie cerebrală, mama însă a trăit 96 de ani şi tot neamul ei a fost longeviv şi cred că am o parte din gena asta. Încă nu am 100 de ani, dar mă rog lui Dumnezeu să mă ţină să îi împlinesc şi a doua zi pot să plec. Trăiesc cât o vrea Dumnezeu. Eu îi mulţumesc că la vârsta mea sunt încă în deplinătatea funcţilor mintale, judec bine, gândesc bine, cuget bine.

Add comment


Security code
Refresh