Main menu

header

573 22 1de Carmen Ciripoiu

Reîntoarcea lui Lazăr din lumea morţilor (Sâmbăta lui Lazăr) este sărbătorită întotdeauna de Biserica Ortodoxă cu o zi înainte de Duminica Intrării Domnului în Ierusalim (anul acesta la 23 aprilie). Potrivit teologilor, cele două zile alcătuiesc împreună hotarul şi puntea de legătură între Postul Paştelui şi Săptămâna Patimilor, două zile de prăznuire şi de anticipare a bucuriei pe care o aduce Învierea lui Hristos, biruinţă asupra morţii.

„Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac”

Informaţiile pe care le oferă Sfintele Evanghelii despre Lazăr sunt puţine. Se cunoaşte faptul că acesta a fost originar din Betania, localitate identificată în zilele noastre cu satul palestinian Al-Eizariya ori Al-Izzariya, „locul lui Lazăr”. Bărbatul a fost fratele Martei şi al Mariei, iar potrivit Sfântului Evanghelist Ioan „Iisus iubea pe Marta şi pe sora ei, şi pe Lazăr”. Ce se înţelege din aceste cuvinte ale apostolului? Faptul că Lazăr a ocupat întotdeauna un loc aparte în inima Mântuitorului Hristos, alături de Apostolul Ioan, iar asta s-a datorat sincerităţii acestora faţă de Mântuitor. Potrivit tradiţiei, în drumul lor către Ierusalim de dinainte de Paştele evreiesc, surorile lui Lazăr I-au trimis vorbă lui Iisus şi ucenicilor săi că fratele lor este bolnav. Domnul a primit însă mai târziu vestea morţii lui Lazăr, iar când a ajuns la el, acesta era îngropat de patru zile. Când Marta i-a reproşat Mântuitorului întârzierea, Hristos a asigurat-o că Lazăr va învia: „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac”. Şi cuvintele Lui în minune s-au transformat. În prezenţa tuturor rudelor şi a prietenilor lui Lazăr, Iisus a poruncit să fie îndepărtată piatra de la intrarea mormântului şi l-a chemat pe nume: „Lazăre, vino afară!”. Învelit în giulgiurile de înmormântare, acesta a ieşit viu din mormânt, revenind la viaţa din care plecase, asemenea unui om trezit dintr-un somn adânc. Aşa cum spune Sfântul Ioan, acela a fost momentul în care mulţi evrei s-au convertit. Dar tot atunci s-a declanşat succesiunea de fapte care au dus la arestarea şi la Patimile Domnului.

Hirotonit episcop al Ciprului

Când au început prigonirile împotriva creştinilor, Lazăr a fugit, împreună cu surorile sale, în Insula Cipru. Era căutat pentru a fi omorât, existenţa lui fiind dovada vie a dumnezeirii lui Iisus: din mort a fost transformat într-un om viu. Când Apostolii Pavel şi Barnaba, aflaţi în prima lor călătorie misionară, au poposit în Cipru, l-au întâlnit acolo pe prietenul Domnului şi l-au hirotonit episcop al Ciprului. De atunci, toate scaunele episcopale din Larnaca au icoana lui Lazăr în loc de cea a lui Hristos, care este tradiţia oficială a Bisericii. Istoria spune că, după ce a fost înviat de Mântuitor, Lazăr a mai trăit 30 de ani, iar în toată această perioadă a zâmbit o singură dată. Când a văzut pe cineva furând un vas de lut, a început să râdă, spunând: „Lutul fură lutul”. Nu s-a mai întâmplat niciodată de atunci ca să-l vadă cineva pe Lazăr vesel, pentru că avea mereu în faţă imaginea iadului din cele patru zile cât a fost în nefiinţă. După ce Domnul l-a luat la dreapta Sa, Lazăr a fost îngropat în localitatea Larnaca din Cipru, iar peste mormântul său a fost zidită o bisericuţă. În preajma anului 890, împăratul Leon Înţeleptul, care avea o mare preţuire faţă de Lazăr şi care a compus stihirile de la vecernia Sâmbetei slujitorului Domnului, a mutat moaştele la Constantinopol. Tot în acea perioadă a ridicat în Larnaca Biserica „Sfântului Lazăr”, care există şi astăzi. În 1204, când cruciaţii au cucerit Constantinopolul, au dus în Occident, pe lângă alte odoare, şi moaştele lui Lazăr. Păstrate iniţial în Marsilia, au fost purtate apoi în alte locuri, încât astăzi li s-a pierdut urma. În anul 1972, în timpul lucrărilor de restaurare a Bisericii „Sfântul Lazăr” din Larnaca, s-a descoperit sub altar un sicriu din marmură cu un fragment din moaştele sfântului, pe care scrie: „Lazăr cel de a patra zi, prietenul lui Hristos”.

Dovada vie a dumnezeirii

În toată perioada Săptămânii Mari, slujbele care se ţin în bisericile ortodoxe nu prezintă minunea învierii lui Lazăr doar ca pe un simplu eveniment petrecut cândva, credincioşii raportând cele întâmplate în urmă cu aproape 2.000 de ani la propria persoană. Astfel, luni se spune: „Astăzi, umblând Hristos pe lângă Iordan, I S-a arătat boala lui Lazăr...”, marţi: „Ieri şi astăzi a fost boala lui Lazăr...”, miercuri: „Astăzi, Lazăr, murind, este îngropat şi îl jelesc surorile...”, joi: „Două zile are astăzi Lazăr cel mort”, iar vineri: „Mâine, Domnul vine să ridice pe fratele cel mort al Martei şi al Mariei”. Nu în ultimul rând, potrivit teologilor, tot în Săptămâna Mare, credincioşii se identifică astfel cu Lazăr: „Răstoarnă, Hristoase, de pe smeritul meu suflet piatra cea grea a trândăviei celei rele, şi mă ridică din mormântul nesimţirii, spre lauda Ta, Cuvântule”. Cu alte cuvinte, pe fiecare dintre noi ne învie Hristos şi ne eliberează din neagra moarte.

La întâlnirea pe care Maica Domnului a avut-o cu Lazăr în Cipru i-a oferit în dar două mânecuţe arhiereşti şi un omofor lucrate chiar de ea

Comorile Betaniei

573 22 2Începând cu secolul al IV-lea după Hristos, în jurul mormântului lui Lazăr din Betania au fost ridicate cinci biserici şi o mănăstire, toate decorate cu mozaicuri. În ceea ce priveşte biserica modernă, cunoscută drept „Sanctuarul lui Lazăr”, despre care istoria spune că a fost construită peste două vechi lăcaşuri de cult din secolele al IV-lea şi al VI-lea, aceasta îşi întâmpină pelerinii cu un imens mozaic care-i înfăţişează pe Maria, pe Marta şi pe Lazăr. Mănăstirea grecească de călugăriţe „Învierea lui Lazăr” a fost ridicată în anul 1879 de Spiridon, patriarhul Antohiei, pe locul unde era casa Martei şi a Mariei.

Add comment


Security code
Refresh