Main menu

header

Manuscrisele de la Marea Moartă, adevărul din Biblie

479 22 1de Cristi Șelaru

Cele mai cunoscute manuscrise au fost descoperite la puțin timp după Al Doilea Război Mondial. Nu se știe anul exact, dar există informații conform cărora primele pergamente ar fi fost găsite în 1945, iar altele vorbesc despre anul 1947. Cert este că în câteva peșteri din deșertul Iudeii, aproape de țărmul Mării Moarte, câțiva beduini au găsit, întâmplător, străvechi manuscrise religioase. Unele dintre ele au caracter canonic, iar altele sunt apocrife.

Biserica de acasă: Icoana

478 22 1de Cristi Șelaru

Aproape că nu există casă în spațiul ortodox care să nu cuprindă și o icoană. Arta sacră, așa cum sunt numite uneori icoanele, sfințește locul și ne face ca atunci când o privim să fim mai buni. Lupta pentru biruința icoanei în cultul religios și-a consemnat victoria decisivă în anul 787, când Sinodul VII Ecumenic de la Niceea a restabilit cultul icoanelor, iar iconoclaștii au fost învinși. Preotul Dragomir Țicleanu (foto), paroh în localitatea Frasinu din județul Gorj, ne vorbește despre sfințenia icoanelor, locul lor în viața unui creștin și despre cinstirea ce trebuie adusă lor.

Buciumeni Frumuseţe pentru Sfânta treime

477 22 1de Anda Postolache

A merge vara la Mănăstirea Buciumeni din judeţul Galaţi este pregustarea Raiului. Ajungând acolo, în mijlocul unei păduri ce răspândeşte parfumul teilor şi mireasma discretă de răşinoase a pinilor, privind biserica albă dintre aleile bine definite de verdele ierbii, păşind printre cupele florilor de toate culorile, nu poţi decât să rămâi mut de atâta frumuseţe strânsă într-un loc. A ajunge de hram, a doua zi de Rusalii, la ziua Sfintei Treimi, înseamnă a vedea adevărata credinţă a românilor, mărturisită cu răbdare în mijlocul unei mulţimi venite în marele pelerinaj.

Apocalipsa, scrisă în peştera grecească Patmos

476 22 1de Cătălina Tăgârță

Peştera Apocalipsei este, fără doar şi poate, unul dintre cele mai frumoase şi deopotrivă vizitate locuri de pe mica insulă grecească Patmos, ce e scăldată de apele albastre ale Mării Egee. Acesta este locul de sihăstrie al apostolului Ioan. El se pare că a scris Evanghelia şi Apocalipsa chiar pe stâncoasa insulă, în interiorul unei mănăstiri superbe, despre care istoricii spun că a fost construită cu scopul de a-l proteja.

Albastrul din inima ortodoxiei româneşti: Voroneț

475 22 1de Cristi Șelaru

La 26 mai 1488, începea la Voroneț ctitorirea celebrei mănăstiri cu hramul Sfântului Gheorghe. În cei 526 de ani de existență, mănăstirea a fost admirată și a căpătat un renume mondial. Intrată în patrimoniul UNESCO în 1965, biserica a fost zidită în doar trei luni și trei săptămâni, la porunca domnitorului Moldovei Ștefan cel Mare. Albastrul de Voroneț, împrumutat parcă din cărțile sfinte, e unic în lume, iar fresca reprezentând Judecata de Apoi e supranumită Capela Sixtină a Orientului.

Muzica bisericească, oglinda sufletului

474 22 1de Cristi Şelaru

De fiecare dată când mergem la biserică auzim muzică. Cea dintâi este cea a clopotului, apoi toaca, urmând cea a cădelniței. Părintele Arsenie Papacioc, întrebat fiind, în aprilie 2005, ce melodie îi place, a răspuns: „Bătaia clopotelor, căci ea cheamă viii, plânge morții și împrăștie viforele”. Clopotul are un sens aparte, tocmai fiindcă acesta răsună doar în momentele importante. Glasurile preoților în fața altarului și ale celor de la strană ne fac să simțim și să trăim altfel cuvintele divine.

Doctor Pavel Chirilă vorbeşte despre „armele“ creştine cu care pacientul poate lupta cu bolile:„Până nu îi ierţi pe toţi care ţi-au greşit, vindecarea nu începe“

473 22 1de Cătălina Tăgârță

Religia ortodoxă e însoțită de numeroase exemple de vindecări miraculoase. Iar cei care s-au bucurat de mila lui Dumnezeu nu au făcut decât să creadă în El. Autor al cărții „Meditație la medicina biblică”, doctorul Pavel Chirilă (medalion) ne-a spus mai multe despre legătura dintre creștinism și menținerea sau dobândirea stării de sănătate.

Muceniţa care a primit nume de la înger: Sfânta Irina

472 22 1de Cătălina Tăgârţă

La naștere, Sfânta Muceniță Irina a fost numită Penelopi, iar la vârsta de 6 ani a fost închisă de tatăl său, Lichiniu, rege în Cetatea Maghedon, într-un turn special construit pentru ea. Companie i-au ținut 13 fecioare frumoase, zeii de aur ai părintelui său, care o păzeau, o bătrână învățătoare, Caria, și un bătrân înțelept, Apelian, care s-o învețe carte. A petrecut astfel şase ani și trei luni, și la vârsta de 12 ani tatăl său gândea să îi găsească soț printre cei mai luminați fii împărătești.

La 27 aprilie, în cadrul unei ceremonii unice, sunt canonizaţi Ioan Paul al II-lea şi Ioan al XXIII-lea, două dintre cele mai importante personalităţi ale Bisericii Catolice

471 22 1de Diana Georgescu

Monseniorul Ioan Robu: „De har şi de binecuvântări să avem parte noi toţi prin mijlocirea lui Ioan Paul al II-lea“

Pontificatul Papei Ioan Paul al II-lea, care a a durat 26 de ani, a fost un moment de istorie, clar și elocvent, nu numai pentru catolici, ci şi pentru oamenii de orice culoare și crez. Prețuit pentru curajul cu care a înfruntat dictaturile, supranumit și Papa Tineretului, el devine marele patron al Zilei Mondiale a Tineretului odată cu canonizarea sa. În apropierea acestui eveniment extrem de important al lumii catolice mondiale, avem onoarea de a purta un dialog cu Monseniorul Ioan Robu (foto), Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti.

Frumuseţea Sărbătorilor Pascale de odinioară

470 16 1de Carmen Ciripoiu

Scormonind în cufărul cu amintiri, descoperim că, în vremurile de altădată, atât sărbătoarea de Florii, cât şi Paştele erau serbate cu evlavie şi fast, mărturie stând însemnările cronicarilor, dar şi cele ale călătorilor străini, care au petrecut momente unice pe pământul românesc.

Tradiţii şi superstiţii de Sfânta Sărbătoare a Paştelui

470 15 1de Carmen Ciripoiu

Porţile Cerului se deschid, iar Lumina ne cuprinde pe toţi. Hristos ne bate la uşă şi abia aşteptăm să-L primim aşa cum se cuvine. Suntem însă oare pregătiţi pentru marea întâlnire? Dacă ţinem cont de anumite tradiţii şi superstiţii păstrate cu sfinţenie de străbunii noştri, să deschidem uşa şi să spunem cu tot sufletul Hristos a Înviat!