Main menu

header

533 14 1de Gabriela Niculescu

Depresia postnatală afectează până la 15% dintre femei în primul an de la naştere. Un dezechilibru poate apărea atât în cazul unui avort spontan, cât şi în cazul naşterii normale, a naşterii cu făt mort sau a adopţiei. Simptomele depresiei post-partum vin pe nepregătite, majoritatea proaspetelor mămici aşteptându-se să fie bucuroase după naştere, nu triste. Această afecţiune este un dezechilibru chimic tratabil, la fel ca şi depresia clinică. Unele femei trec prin momente de tristeţe după naşterea copilului, iar modul în care li se schimbă viaţa nu face acele momente mai uşor de suportat. Iată cum se manifestă depresia după naştere şi felul în care poate fi tratată.

Simptome: oboseală, insomnii, lipsa apetitului, îngrijorare

Printre simptomele pe care trebuie să le aveţi în vedere după naştere, putem enumera anxietatea şi sentimentul de oboseală continuă, insomniile şi incapacitatea de a adormi înapoi odată ce v-aţi trezit, pierderea sau câştigarea neplanificată în greutate, grijă exagerată de a nu vă răni sau de a nu răni copilul, lipsa interesului faţă de activităţile ce obişnuiau să vă facă plăcere. Lipsa apetitului, oboseala, ce apare chiar şi după somn, lipsa încrederii şi îngrijorarea excesivă, confuzia şi lipsa generală a energiei sunt simptome care arată instalarea depresiei postnatale. Femeile consideră că este normal să treacă prin astfel de stări, chiar dacă a trecut mai mult de o lună de la naştere, însă nu este. Doctor Bobbie Posmontier, profesor la Drexel University din Philadelphia, spune că orice stare neplăcută care durează mai mult de două săptămâni este una anormală, iar persoanele care nu suferă de depresie găsesc moduri de a recupera lipsa somnului. Este important să se facă diferenţa dintre depresia de după naştere şi schimbările bruşte de dispoziţie, care pot fi considerate normale în anumite limite. Tristeţea ce apare la încheierea sarcinii dispare de obicei după aproximativ zece zile, însă, în cazul în care aceasta continuă sau simptomele se agravează, apare depresia postnatală.

Inexistența sprijinului și îmbolnăvirea bebeluşului duc la agravare

533 14 2Există o serie de factori care pot creşte riscul de a avea depresie post-partum. Dacă proaspăta mamă a suferit de depresie înante de a rămâne însărcinată, sunt şanse mari că depresia să revină odată cu naşterea. Şi în timpul sarcinii pot apărea semne care arată o eventuală depresie: anxietatea sau stările de tristeţe ce apar în al doilea sau în cel de-al treilea trimestru sunt promotori ai depresiei postnatale. De asemenea, şi persoanele care au suferit de depresie postpartum după sarcinile anterioare sunt predispuse acestui dezechilibru. Factori precum lipsa sprijinului din partea partenerului şi a familiei, îmbolnăvirea bebeluşului, stresul cauzat de aspectul financiar şi orice alt tip de problemă personală pot duce la agravarea depresiei.

Consilierea oferă sprijin emoţional pentru ambii părinți

Persoanele care suferă de depresie postnatală trebuie să ştie că aceasta se poate trata cu ajutorul medicamentelor, dar şi prin consiliere. În cazurile în care depresia nu se manifestă într-un mod foarte puternic, simpla consiliere şi ajutorul din partea familiei pot fi de ajuns pentru a trece mai uşor peste stările depresive. Consilierea oferă sprijin emoţional atât pentru mamă, cât şi pentru partenerul de viaţă, ajutând la rezolvarea problemelor apărute. De asemenea, un specialist vă poate prescrie antidepresive care să fie sigure în perioada alăptării.

De mare ajutor în depășirea depresiei postnatale este timpul pe care vi-l acordați pentru activitățile preferate, evitând să vă lăsați acaparate doar de copil

Recuperaţi-vă prin alimentaţie sănătoasă, somn şi mişcare

Importante în tratarea depresiei sunt alimentaţia sănătoasă, somnul şi mişcarea. Încercaţi să nu vă îndepărtaţi de familie sau de partenerul de viaţă, ci să le cereţi ajutorul atunci când aveţi nevoie, în special pe timpul nopţii. Un alt ajutor poate veni din partea unei dădace cu experienţă în creşterea nou-născuților, dar şi prin cursurile de parenting sau de masaj pentru bebeluşi. În plus, platforma online www.depresiv.ro reprezintă un punct solid de sprijin pentru cei care suferă de depresie, oferind informaţii complexe despre tulburările specifice, sfaturi pentru tratarea acestora şi explicarea factorilor ce conduc la apariţia unor astfel de dispoziţii de către specialişti avizaţi din domeniul psihiatriei. Astfel, puteţi consulta platforma pentru a cunoaşte mai multe detalii despre apariţia depresiei fie atunci când vă confruntaţi personal cu aceasta sau când cei dragi prezintă simptomele specifice.

Add comment


Security code
Refresh

camp oct 2

camp 300x2507