Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

599 14 1de Cătălina Tăgârță

Pe lângă faptul că ajută la gestionarea sarcinilor nedorite, anticoncepționalele reprezintă tratamentul unor afecțiuni cum ar fi sindromul ovarelor polichistice sau endometrioza. De asemenea, aceste pilulele pot avea și alte avantaje pentru organism, dar numai dacă sunt prescrise de medic.

Pilulele au rol în diminuarea acneei

Printre beneficiile administrării pilulelor contraceptive se mai numără: ameliorarea dismenoreei (durerile din timpul menstruației) și a sindromului premenstrual; reducerea sângerărilor excesive din timpul menstruației. De asemenea, are efecte cosmetice prin diminuarea acneei, seboreei, hirsutismului; scade riscul apariției sarcinilor ectopice, precum și a cancerului ovarian, endometrial, colorectal. E adevărat că anticoncepționalele au și multe efecte adverse: îngrășare, scăderea libidoului sau modificarea pilozității, însă acestea nu sunt cel mai de temut. Mai periculoase sunt: tromboza venoasă, cancerul de col uterin și complicațiile cardiovasculare, motiv pentru care ele nu trebuie recomandate și luate pe perioade îndelungate. În cel mai rău caz, dacă în urma discuției cu medicul nu găsiți totuși o altă soluție viabilă, optați pentru scurte pauze după fiecare șase luni de administrare.

Luați-le doar după ce efectuați câteva analize de bază

Chiar dacă pastilele vă sunt recomandate de specialiști, documentați-vă puțin înainte de a le lua. Mulți medici au tendința de a prescrie medicamente în exces. Ideal e ca, înainte de a vă da rețeta, doctorul să vă facă profilul hormonal, profilul coagulării sângelui, un examen mamar și ginecologic, plus analizele uzuale - mai ales dacă ați avut antecedente personale sau familiale semnificative. Analizele periodice de maximă importanță sunt: hemograma completă, lipidograma completă, acidul uric, creatinina, GPT (alaninaminotransferaza) și GOT (aspartataminotransferaza).

Interzise pacientelor cu hipertensiune

E bine să știți, atât dumneavoastră, cât și medicul curant, care sunt contraindicațiile totale ale anticoncepționalelor: sarcina; accidentul vascular cerebral în antecedente; tromboflebita, bolile tromboembolice; hipertensiunea; infarctul miocardic; afecțiunile hepatice active; tumorile hepatice benigne; cancerul mamar sau dependent de estrogeni; hemoragiile de origine neidentificată; vârsta peste 40 de ani sau peste 35 de ani în cazul femeilor fumătoare. De asemenea, există și contraindicații relative - când pilulele se pot administra, dar cu riscuri: vârsta peste 35 de ani; litiaza biliară; fibromul uterin; bolile de inimă sau de rinichi; diabetul zaharat; fumatul (peste 15 țigări pe zi); alăptarea ori depresia severă. Și nu uitați de vizita de rutină la ginecolog, care trebuie făcută o dată la șase luni.

Dulciurile duc la producerea trombozei arteriale

599 14 2Indiferent pentru ce tip de medicament optați, primul lucru pe care trebuie să îl faceți este să citiți cu atenție și în întregime prospectul. În plus, e bine să știți că în momentul administrării de anticoncepţionale este foarte riscant să consumați dulciuri și alimente bogate în zahăr sau în grăsimi. Asociat cu pilulele contraceptive, nivelul ridicat de colesterol sau de trigliceride din sânge crește cu până la 50% riscul de tromboză arterială (cheag de sânge pe artere). Fumatul în timpul tratamentului măreşte riscul expunerii la boli cardiovasculare sau infarct cu până la 60%, iar dacă alăptați poate scădea cantitatea de lapte, iar substanțele conținute în medicamente pot trece în compoziția hranei bebelușului. Așa că, dacă intenționați să faceți acest lucru, trebuie să discutați cu medicul ginecolog și cu pediatrul.

Evitați ceaiul de sunătoare în timpul administrării

Pe perioada administrării anticoncepționalelor încercați să evitați băuturile care scad efectul medicamentelor, cum ar fi sucul de grepfrut și ceaiul de sunătoare. Iar atunci când vă e poftă de aceste produse utilizați în paralel o altă metodă de contracepție, precum prezervativul. De asemenea, în timpul tratamentului nu luați antibiotice sau medicamente cu efect laxativ din proprie inițiativă, întrucât e posibil să nu mai aibă efectul dorit. În acest caz, fie e posibil să rămâneți însărcinată, fie problema medicală pentru care v-au fost prescrise rămâne nerezolvată pentru încă o perioadă. Utilizatoarele acestor pilule mai trebuie să știe că nu este recomandat să țină folia cu pastile anticoncepționale în baie sau în locuri unde umiditatea şi căldura sunt ridicate, altfel, compoziţia pastilelor poate fi afectată, iar eficacitatea scade.

Dacă prezentați ten acneic sau știți de la medicul ginecolog să aveți (sindrom de) ovare micropolichistice e indicat să vă prezentați la un endocrinolog bun, pentru reglarea sistemului hormonal

Statisticile sunt îngrijorătoare

Deși trăim în plină eră a tehnologiei și a informației, pretinzând că suntem ființe moderne și informate, realitatea stă cu totul altfel. Mai exact, statisticile au stabilit că cel puțin 25% dintre femeile care folosesc o metodă contraceptivă orală au ales să facă asta bazându-se pe informații de pe internet, din reviste sau din sfaturile prietenelor care folosesc deja o astfel de metodă, şi nu în urma unui control medical amănunțit. Faptul că, în secolul al XXI-lea, sute de mii de femei acceptă în necunoștință de cauză un surplus hormonal dozat pentru organismul altei femei (deci fără a se prezenta ele personal la medic) ar trebui să ne pună pe gânduri.

Add comment


Security code
Refresh