Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

de Dana Georgescu

OMS vrea taxarea zahărului din băuturi

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a cerut guvernelor să impună taxe pe băuturile care conțin zahăr pentru a combate obezitatea în lume. La nivel global, numărul cazurilor de obezitate s-a dublat din 1980. În același timp, numărul adulților cu diabet zaharat a explodat la nivel mondial în 35 de ani, de la 108 milioane în 1980 la 422 de milioane în 2014. OMS menționează în raport că subvențiile la fructe și legume, astfel încât să le reducă prețul între 10% și 30%, ar fi la fel de eficiente pentru îmbunătățirea obiceiurilor alimentare.

Tratament nou pentru tuberculoza rezistentă la medicamente

Un nou tratament pentru pacienții diagnosticați cu tuberculoză rezistentă la medicamente a înregistrat o rată de succes de 82% și a fost catalogat ca „o mare descoperire” în cadrul Conferinței internaționale asupra sănătății plămânilor, desfășurată recent în Marea Britanie. Dintre cele 1.006 persoane diagnosticate cu tuberculoză care au participat la studiu, ce a vizat observarea efectelor tratamentului și care manifestau rezistență la medicamentul rifampicină (specific pentru tratarea acestei afecțiuni), 734 au fost declarate complet vindecate, iar în 87 dintre cazuri tratamentul părea să producă o ameliorare a stării de sănătate. Anul trecut, 1,8 milioane de persoane au decedat în urma tuberculozei.

Testele pentru depistarea cancerului de col uterin, efectuate mai rar de unele femei

Controalele pentru depistarea cancerului de col uterin ar putea fi efectuate mai rar și ar putea începe mai târziu decât este recomandat în prezent pentru femeile care au fost vaccinate contra virusului papilloma uman (HPV), potrivit unui nou studiu recent. Conform oamenilor de știință de la Harvard, femeile vaccinate ar putea face un control o dată la cinci până la zece ani, în loc de trei ani cât e acum intervalul pentru screening.

Bebeluşii trebuie să doarmă în camera părinţilor

Copiii mici ar trebui să doarmă în dormitorul părinților în primul an de viață, în pătuțuri speciale pentru nou-născuți, potrivit unor noi recomandări ale Academiei Americane de Pediatrie (AAP). Această măsură este menită să contribuie la reducerea riscului de moarte subită infantilă. Conform AAP, copiii foarte mici ar trebui să doarmă pe spate, pe o suprafață curată, fără să aibă jucării și pături în preajmă.

Add comment


Security code
Refresh