Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

Miastenia Gravis, boala „invizibilă“ care îi împiedică pe pacienţi să mănânce sau să vorbească

622 12 1de Cătălina Tăgârță şi Florica Pintea

Miastenia este o boală autoimună neuromusculară, în care impulsul nervos nu se mai transmite de la nerv la mușchi, fiind blocat de anumiți anticorpi specifici. Cele mai afectate grupe de mușchi sunt: ai pleoapelor, cei care mișcă globii oculari, cei ce asigură masticația, vorbirea, expresia feței, dar și mușchii respiratori. Miastenia se poate manifesta și sub formă generalizată, caz în care sunt afectate toate grupele musculare. Pacientă cu miastenia gravis, președinta Asociației Naționale Miastenia Gravis România și director al European Myasthenia Gravis Association EuMGA, doctor Nadia Rădulescu (medalion) ne-a povestit în detaliu despre această boală de multe ori invizibilă pentru cei din jur.

Noul sistem de localizare a apelurilor de urgenţă salvează tot mai multe vieţi-nr622-sapt6-12-apr-2017

622 14 3de Roxana Istudor şi Claudiu I.

Cu ocazia celebrării numărului unic de urgență la nivel european, 112, s-a evidențiat introducerea unui sistem avansat de localizare a dispozitivelor de pe care se fac apelurile de urgență, Advanced Mobile Location (AML), care va salva numeroase vieți.

Consultaţie nonstop cu pediatrul la numărul 1791

622 14 1de Roxana Istudor

În condițiile în care internetul abundă de informații pediatrice de tot felul, unele nefiind sfaturi bune sau exacte, Fundația Părinți din România în colaborare cu medici pediatri de la Spitalul de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca au pus la punct un call center nonstop, la care să poată apela în siguranță părinții din toată țara.

Stiri sanatoase

de Roxana Istudor

Ochii trădează circulaţia deficitară

Cel mai simplu control ocular poate arăta tulburări ale circulației periferice, în special la nivelul membrelor inferioare, notează HealthDay News. Cercetătorii de la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore afirmă că schimbările la nivelul retinei pot arăta semnele unor riscuri existente în cazul vaselor mari de sânge, specifice afecțiunii arterelor periferice. „Această boală afectează milioane de oameni cu vârsta peste 40 de ani. În plus, depistarea ei este încă deficitară”, argumentează doctor Samy Selim, cardiolog din New York.

Anual, 3 din 100.000 de oameni au nevoie de transplant de măduvă

621 12 1de Cătălina Tăgârță şi Cristian Blănuţă

Dacă până în urmă cu ceva ani majoritatea pacienților români pentru care singura speranță la viață era transplantul plecau în străinătate să se trateze, ușor-ușor, au început să prindă curaj și specialiștii de la noi. În România, în 2015 erau realizate 237 de transplanturi de celule stem hematopoietice, potrivit Agenției Naționale de Transplant, cele mai multe dintre aceste proceduri fiind făcute pentru tratarea mielomului multiplu, a limfomului Hodgkin, a limfomului non-Hodgkin, a leucemiei acute mieloide sau a leucemiei acute limfoblastice.

Alimente pro şi contra în caz de stres

621 14 1de Roxana Istudor şi Cristian Blănuţă

Stresul este o parte din viața omului contemporan și, până la o limită, organismul este programat să-i facă față. Dar atunci când factorii care îl provoacă depășesc o anumită limită, tensiunile se acumulează și duc la afecțiuni pe care mulți oameni le agravează prin obiceiul de a adăuga stres în plus cu alimente nepotrivite și în cantități prea mari.

Primăvara, când plouă mult şi sunt temperaturi schimbătoare, frigul şi răceala vin de la... picioare Alegeţi încălţăminte cu caracteristici de impermeabilitate şi respirabilitate!

621 22 1de Cătălina Tăgârță şi Florica Pintea

Plictisiți de iarnă până peste cap, cum se arată puțin razele soarelui, oamenii renunță imediat la hainele groase. Înlocuiesc paltoanele cu geci subțiri de primăvară, păstrând eșarfe colorate la gât și pletele în vânt, însă o greșeală pe care o fac mulți este aceea că trec direct de la bocanci la balerini sau pantofi decupați. Chiar dacă de cele mai multe ori în miezul zilei este cald, dimineața și seara, temperaturile se mențin scăzute, iar frigul vă va lua prin „surprindere”, de la extremități, îmbolnăvindu-vă imediat. Așadar, chiar dacă sunteți tentați să scăpați mai repede de cizmele grele și obositoare, nu vă lăsați înșelați de temperaturile schimbătoare și protejați-vă picioarele cât puteți de bine!

Cu ocazia Zilei Mondiale a Somnului, celebrată anul acesta la 17 martie, specialiştii transmit populaţiei mesajul: „Dormind bine, preţuieşti viaţa“

620 12 1de Cătălina Tăgârță şi Florica Pintea

Tulburările de somn constituie o epidemie globală care amenință sănătatea și calitatea vieții a 45% din populația planetei. Somnul este esențial pentru sănătate, fiind indispensabil pentru funcționarea organismului la maximă capacitate fizică și mintală. Printre consecințele pe termen scurt ale unui somn deficitar se numără dificultățile de învățare și de concentrare. Pe termen lung, lipsa somnului este asociată cu probleme precum obezitatea, diabetul și slăbirea sistemului imunitar.

Premieră în medicina privată din România: Robotul daVinci SI operează mai precis decât mâna chirurgului

620 14 1de Cătălina Tăgârţă şi Alexandru Filcu

Chirurgia asistată de robot, numită și „chirurgie robotică”, presupune utilizarea unui sistem revoluționar care include un braț dotat cu o cameră de înaltă rezoluție și mai multe brațe mecanice cu instrumente chirurgicale. Acestea sunt deosebit de flexibile și sunt conectate la o consolă computerizată, care este acționată de chirurg. Așezat la consola poziționată lângă masa de operație, medicul controlează cu o siguranță sporită brațele robotului, beneficiind de o imagine 3D mărită, de înaltă rezoluție. Primul centru privat de chirurgie robotică din România funcționează din luna martie la Spitalul Sfântul Constantin din Brașov, odată cu instalarea robotului chirurgical daVinci SI.

Obezitatea declanşează 11 tipuri de cancer

de Roxana Istudor şi Claudiu Melinte

Persoanele care suferă de obezitate prezintă un risc mai mare de a deceda din cauza mai multor tipuri de cancer, printre care cel de sân, ovarian, al rinichilor, al pancreasului, de colon, rectal și al măduvei osoase, arată un studiu recent citat de „Reuters”. Per total, cercetarea a evidențiat dovezi puternice ale conexiunii dintre obezitate și 11 tipuri de cancer. În condițiile în care rata obezității este de peste două ori mai mare decât cu doar o generație în urmă, specialiștii semnalează faptul că îmbolnăvirile de cancer ar putea exploda.

Clişee „medicale“ desfiinţate de cercetători

620 18 1de Roxana Istudor şi Claudiu I.

Mult timp propovăduite ca fiind reguli de bază pentru sănătate, multe reguli ce păreau „de aur” au fost desființate de cercetări de ultimă oră. Una câte una, informații pe care oamenii s-au străduit să le rețină și să le introducă în rutina zilnică pică testul cercetărilor avansate.