Main menu

header

541 25 1de Dana Purgaru

Vă număraţi printre cei care au achitat taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării? Doriţi să vă recuperaţi banii şi vă e teamă că trebuie să vă confruntaţi cu nesfârşitele procese? Potrivit unei ordonanţe aprobate recent de Guvern, se poate solicita restituirea sumei pe cale administrativă, fără a mai fi nevoie să deschideţi acţiune în instanţă.

Solicitările se depun la organele fiscale

Persoanele care au achitat taxa specială pentru autovehicule, taxa pe poluare sau taxa pentru emisii poluante pot solicita restituirea taxei prin cerere adresată organului fiscal. Cererile se soluţionează în termen de 45 de zile de la înregistrare, prin decizie, care se comunică persoanei interesate în maximum zece zile de la emitere.

Împotriva deciziei organului fiscal, precum şi în cazul în care cererea nu a fost soluţionată în termenul legal, se poate face contestaţie în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei sau, după caz, de la împlinirea termenului în care decizia trebuia comunicată. Contestaţia se soluţionează în 45 de zile de la înregistrare. Dacă nici în acest termen solicitarea de restituire a taxei nu este soluţionată sau persoana interesată contestă în continuare decizia organului fiscal, se poate face plângere la instanţa judecătorească de contencios administrativ competenţă, în condiţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

Sumele se restituie pe parcursul a cinci ani

541 25 2Sumele reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, precum şi dobânzile datorate contribuabilului, actualizate cu indicele preţurilor de consum publicat pe portalul Institutului Naţional de Statistică, se restituie conform prevederilor legale în vigoare, respectiv pe parcursul a cinci ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.

Procedura de efectuare a plăţii va fi stabilită prin ordin al ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi al ministrului Finanţelor Publice. Restituirea sumelor se face de către organul fiscal competent, de la bugetul Fondului pentru mediu sau bugetul de stat, după caz, din contul de venituri bugetare în care a fost încasată suma, în contul bancar indicat de solicitant prin cererea sa de restituire.

Valoarea ecotichetului creşte

O altă prevedere a ordonanţei aprobate are în vedere instituirea obligaţiei de plată a timbrului de mediu cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, în situaţia autovehiculelor pentru care s-a emis decizie de restituire a taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, a taxei pe poluare pentru autovehicule sau a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Un al treilea aspect reglementat de actul normativ adoptat are în vedere stimularea achiziţionării de vehicule noi, nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic. În acest scop, se majorează de la 12.000 de lei la 20.000 de lei valoarea ecotichetului de care beneficiază persoanele fizice, persoanele juridice, unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile publice la achiziţionarea unui autovehicul pur electric.

Totodată, se instituie acordarea ecotichetului în cuantum de 5.000 de lei de care beneficiază persoanele fizice, persoanele juridice, unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile publice la achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid cu sursă de alimentare externă, care generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 50 g/km. Aceste finanţări, sub forma ecotichetelor, se acordă din bugetul Fondului pentru mediu.

Add comment


Security code
Refresh

camp 300x2507