Main menu

header

545 19 1de Dana Purgaru

Vremurile în care recuperatorii de creanțe îi hărțuiau pe rău-platnici încep să apună. Asociaţia de Management al Creanţelor Comerciale (AMCC), din care fac parte 15 companii reprezentând aproximativ 80% din totalul firmelor cu obiect de activitate colectarea creanţelor din România, a elaborat recent Codul de Conduită al Asociaţiei.

Maximum două telefoane pe săptămână

Potrivit Codului de Conduită al AMCC, agenţii societăţilor de colectare a datoriilor nu au voie să-i sune de mai mult de două ori pe săptămână pe debitori, sunt obligaţi să le vorbească politicos şi să păstreze confidenţialitatea situaţiei financiare a rău-platnicilor.

Codul după care își ghidează activitatea cele 15 companii conţine prevederi stricte privind activitatea de colectare. „O companie de colectare a creanţelor trebuie să-şi desfăşoare toate activităţile, menţinând un contact permanent cu debitorul, astfel încât să servească interesele părţilor contractante şi să acţioneze conform legii, cu respectarea drepturilor legitime ale debitorului şi a principiilor morale”, se arată încă de la început în cod.

545 19 2Agentul recuperator poate să-l sune pe datornic doar de maximum două ori pe săptămână, şi numai între orele 8:00 şi 21:00 în zilele lucrătoare sau între 9:00 şi 14:00 sâmbăta. „Apelurile telefonice pot fi efectuate în orice moment şi în orice loc, atât timp cât nu îi vor aduce neplăceri debitorului, respectiv în zilele de lucru, între 8:00 şi 21:00, şi sâmbăta, între 9:00 şi 14:00, exceptând situaţiile în care debitorul solicită să fie contactat în alt interval orar. (...) Convorbirile trebuie desfăşurate într-un mod politicos, care să asigure protejarea şi nedivulgarea către terţi a informaţiilor privind obligaţiile de plată ale debitorului şi datele personale ale acestuia/acesteia”, se mai arată în acest act.

De asemenea, se specifică și faptul că „frecvenţa convorbirilor telefonice cu debitorul nu trebuie să reprezinte un factor perturbator pentru acesta şi nici să ia forma unei hărţuiri”. Astfel, „numărul maxim de apeluri este de două apeluri pe săptămână cu contact cu debitorul, exceptând cazul în care are loc o negociere activă cu debitorul şi situaţiile în care debitorul solicită să fie contactat în alt interval orar”.

Vizite numai între anumite ore

În timpul colectării creanțelor pe teren, codul prevede că „agenţii îi pot vizita pe debitori la o oră potrivită, respectiv în zilele de lucru, între orele 8:00 şi 21:00, şi sâmbăta, între orele 9:00 şi 14:00, la adresa indicată, astfel încât să nu-i provoace neplăceri acestuia, exceptând situaţiile în care debitorul solicită să fie contactat în alt interval orar”.

Agenții trebuie să prezinte întotdeauna actul de identitate şi împuternicirea emisă de compania de colectare a creanţelor, în baza autorizaţiilor exprese emise de partea contractantă. „Agenţii de colectare creanţe trebuie să prezinte şi confirmarea de debit semnată de debitor (dacă există), împuternicirea pentru colectare a creanţelor şi o solicitare de plată anterioară trimisă către debitor”, se precizează în act.

Este important de știut că în cazul în care la activităţile de colectare a creanţelor iau parte şi alte persoane decât debitorul, iar debitorul doreşte ca agentul de colectare să păstreze discreţia, o astfel de cerere poate fi îndeplinită, „cu excepţia cazului în care evaluarea circumstanţelor indică faptul că debitorul încearcă să îl inducă în eroare pe agentul de colectare sau să se sustragă convorbirii”.

Convorbirea dintre agent și debitor referitoare la colectarea creanţelor trebuie purtată într-un mod politicos, iar agenţii trebuie să explice debitorului scopul convorbirii şi să clarifice orice nelămuriri sau întrebări legate de debit. De asemenea, dacă debitorul doreşte informaţii despre Codul de Conduită, agenţii de colectare pe teren îi vor oferi în mod gratuit un exemplar. „Dacă se recuperează numerar, recuperatorul trebuie să emită o chitanţă pentru ridicare de numerar, care să poarte ştampila companiei de colectare a debitelor”, se mai arată în cod.

Amenințările, strict interzise!

În timpul desfăşurării activităţii de colectare a creanţelor, agenţii recuperatori „nu trebuie să recurgă la metode care să contravină legii sau regulilor de bună-cuviinţă”. Prin Codul de Conduită se interzic: utilizarea forţei, ameninţărilor cu sancţiuni inexistente sau care nu pot fi consecinţă a actelor/faptelor debitorului sau a altor acţiuni care atentează la demnitatea debitorului; utilizarea unui limbaj vulgar sau a oricăror altor termeni care atentează la demnitatea debitorului, utilizarea unui ton nepoliticos; utilizarea oricăror altor metode, menite să hărţuiască debitorul; dezvăluirea informaţiilor despre debit şi despre evoluţia activităţilor de colectare a creanţelor unor terţi neautorizaţi, mai ales membrilor minori ai familiei debitorului; furnizarea cu intenţie de informaţii false privind debitul, precum a celor legate de caracterul, suma şi situaţia juridică a acestuia; furnizarea de informaţii neadevărate privind consecinţele nerambursării debitului, printre care arestul sau detenţia; acceptarea banilor din partea debitorilor de către agentul de colectare fără a emite chitanţă.

Agenţilor recuperatori le este interzisă furnizarea de informaţii neadevărate privind consecinţele nerambursării debitului, printre care arestul sau detenţia

Potrivit Codului de Conduită, prima scrisoare de somaţie trebuie să conţină o descriere cât mai detaliată a debitului, iar corespondenţa ulterioară trebuie să cuprindă date pentru identificarea dosarului, stadiul acestuia şi suma actualizată a debitului

Cum se pot face reclamaţiile

În cazul în care un client se simte hărţuit de agentul recuperator, acesta se poate adresa companiei pe care o reprezintă recuperatorul, iar compania are obligația, conform Codului de Conduită, să remedieze situaţia. În acest sens, actul precizează: „Toate reclamaţiile efectuate de debitori trebuie rezolvate imediat de compania de colectare a creanţelor, nu mai târziu de 30 de zile de la primirea acestora. Dacă reclamaţia nu poate fi rezolvată în termen de 30 de zile, compania de colectare a creanţelor trebuie să informeze în scris debitorul în legătură cu motivele de întârziere şi să propună o nouă dată de rezolvare a reclamaţiei, care trebuie soluţionată în termen de maximum 60 de zile de la data primirii reclamaţiei iniţiale. Dacă reclamaţia sau acuzaţiile/plângerile debitorului sunt respinse, compania de colectare a creanţelor trebuie să-i trimită un răspuns debitorului, în care să specifice motivele respingerii, precum şi eventualele acţiuni ulterioare. Dacă se consideră că acuzaţiile făcute de debitor sunt reale şi bine întemeiate, abaterile sau neregulile trebuie rectificate, iar acolo unde este cazul, activităţile ulterioare de colectare trebuie să înceteze”. În cazul în care compania nu ia măsuri, clientul se poate adresa AMCC (www.amcc.ro), dar și Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).

Add comment


Security code
Refresh

promo bf 1