Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

598 23 1de Raluca Grințescu

Uscarea plantelor medicinale este unul dintre cei mai importanţi factori care pot influenţa calitatea acestora imediat după recoltare. Prin uscare, produsele vegetale se stabilizează datorită inactivării enzimelor conţinute. Plantele trebuie uscate imediat după recoltare şi sortare, pentru că apa conţinută favorizează (sub influenţa luminii şi a oxigenului din aer) o serie de reacţii chimice şi fizice care degradează produsul şi micşorează cantitatea iniţială de principii active. Principiile active sau substanţele active sunt responsabile pentru efectele terapeutice ale plantelor medicinale.

Accentuează efectele terapeutice

598 23 2Plantele nu trebuie să înceapă să transpire, pentru a împiedica mucegăirea ori fermentarea acestora. Prin eliminarea apei din produsele vegetale se poate evita formarea unor compuşi noi, care să modifice efectele curative ale plantelor medicinale. Uscarea produce, în cazul anumitor plante, schimbări benefice, care accentuează efectele terapeutice (spre exemplu, conţinutul în uleiuri esenţiale al seminţelor de chimen se dublează după un an întreg). Uscarea plantelor duce la o micşorare considerabilă (40%-85%) a greutăţii şi volumului acestora, schimbându-li-se forma şi culoarea iniţiale.

Uscarea plantelor se poate realiza în mod natural, la temperatura ambiantă, la soare, la umbră sau artificial, cu ajutorul unor etuve speciale sau al unor cuptoare. Durata uscării naturale variază în funcţie de produsul vegetal şi de anotimp. Astfel, în cursul verii, frunzele, florile şi ierburile se usucă în decurs de trei-șapte zile. Rădăcinile sau scoarțele se usucă mult mai lent, timp de 20-30 de zile.

Reguli generale

  • Imediat după recoltare, plantele se sortează şi se îndepărtează părţile pătate, atacate de insecte, mucegăite sau putrezite, precum şi corpurile străine. Uneori este necesară spălarea plantelor, pentru îndepărtarea mizeriei sau a pământului. Spălarea se face rapid, sub jet de apă rece, astfel încât să se evite dizolvarea unor principii active în apă;
  • Rădăcinile, rizomii şi bulbii se curăță prin spălare sub jet puternic de apă rece;
  • În mod ideal, uscarea se realizează aranjând plantele în straturi cât mai subţiri, așezate pe rame de lemn prevăzute cu tifon, astfel încât aerul să circule şi să nu fie nevoie de a întoarce zilnic plantele de pe o parte pe alta. Locul unde se face uscarea trebuie să nu fie cu umezeală, bine aerisit, fără praf sau insecte;
  • Uscarea se poate realiza şi în aer liber, la soare sau la umbră, în funcţie de principiile active ale produsului vegetal;
  • Scoarţa, ramurile şi lemnul se usucă, de obicei, la temperatura obişnuită, de 24-25 de grade Celsius, deoarece, având umiditate relativ scăzută, pot fi uscate lent, într-un interval de timp ceva mai mare (20-30 de zile). După uscare, unele produse vegetale pot fi folosite imediat, iar altele, după o anumită perioadă. Spre exemplu, scoarţa de cruşin se păstrează un an după uscare şi apoi este folosită. Scoarţa proaspătă de cruşin produce efecte secundare neplăcute precum: greaţă, stare de vomă, dureri de stomac;
  • Frunzele se usucă la temperaturi mai ridicate (40-60 de grade Celsius), direct la soare sau în locuri foarte călduroase (podul casei), timp de mai multe zile. Aceste temperaturi sunt necesare deoarece, prin uscare lentă, clorofila suferă modificări ce alterează calităţile medicinale ale plantei;
  • Fructele, seminţele şi mugurii se usucă la temperaturi ridicate, cuprinse între 40 şi 100 de grade Celsius, din cauza umidităţii crescute sau a substanţelor uleioase care împiedică o uscare eficientă realizată la temperatura camerei, într-un timp mai lent. Aşadar, uscarea acestora se face în cuptor, la flacără foarte mică, încercându-se să se controleze cât mai bine temperatura;
  • Florile se usucă la o temperatură de aproximativ 40 de grade Celsius, prin expunere la soare, acoperite cu hârtie, pentru a-şi păstra culoarea şi mirosul;
  • Părţile vegetale care conţin uleiuri volatile se usucă la temperatura de 30-35 de grade Celsius, separat de alte plante, pentru a nu se transmite mirosul de la o plantă la alta.

Cum ştiți că un produs vegetal este uscat corect?

O plantă medicinală uscată corect rămâne întreagă, păstrându-şi mirosul specific. Frunzele şi florile uscate corect se încreţesc şi produc un zgomot caracteristic la zdrobirea cu degetele: se sfărâmă cu mici trosnituri. Fructele uscate se pot şi ele zdrobi cu degetele, iar când se lovesc între ele produc un zgomot sec. Scoarțele şi rădăcinile uscate, la îndoire, trebuie să se rupă cu zgomot. Scoarțele prin uscare iau formă de tuburi sau de jgheab, iar suprafeţele rădăcinilor devin striate.

Când se culeg?

Recoltarea plantelor medicinale trebuie făcută cu mare atenţie. Trebuie cunoscut pentru fiecare plantă ce parte a sa trebuie recoltată şi în ce perioadă a dezvoltării sale, astfel încât să conţină cea mai mare cantitate a principiilor active. Condiţiile meteorologice au o influenţă covârşitoare atunci când se recoltează plantele medicinale. Pentru a culege plante de bună calitate, cu un conţinut mare de principii active, trebuie să aveți în vedere momentul recoltării. Adică, pentru culegerea frunzelor, florilor şi a părţilor aeriene, în general, vremea trebuie să fie stabilă, însorită şi fără umiditate, până în ora prânzului sau mai pe seară. Fructele şi seminţele se culeg, de obicei, pe timp răcoros, dimineaţa devreme sau seara târziu.

PONT. Frunzele şi florile uscate corect trosnesc uşor prin sfărâmarea cu degetele

Tipuri de organe ce pot fi recoltate

  • Rădăcinile, stolonii, rizomii, bulbii, tuberculii se vor recolta în perioada de repaus, înainte de intrarea în vegetaţie, adică primăvara devreme sau toamna târziu, la finele perioadei de vegetaţie. Rădăcinile se recoltează prin smulgere (atunci când tulpina este suficient de rezistentă şi pământul afânat) sau cu ajutorul unei lopăţele;
  • Mugurii se recoltează primăvara, uneori destul de devreme, chiar din luna februarie, atunci când începe să circule seva. Mugurii trebuie să fie suficient de dezvoltaţi, dar nedesfăcuţi. Se recoltează cu mâna. Exemple: muguri de brad, de pin, de plop, de nuc ş.a.;
  • Scoarțele se recoltează primăvara, atunci când începe să circule seva, procedeul de desprindere a scoarțelor realizându-se în aceste condiţii mai uşor. În general, scoarțele se recoltează de pe tulpinile plantelor care au cel puţin trei ani. Aveți nevoie de un briceag sau de un cuţit cu care să crestați scoarţa de jur-împrejur, circular, la o distanţă de 10-20 de centimetri. Se fac şi incizii longitudinale pentru desprindere;
  • Frunzele se recoltează numai pe timp însorit şi uscat. Cea mai bună perioadă de culegere a lor este cea de dinainte de înflorire şi mai ales din timpul înfloririi plantei. Se aleg frunzele ajunse la maturitate, întregi, neatacate de dăunători. Frunzele se culeg cu mâinile;
  • Florile se recoltează manual, unele în faza de îmbobocire, altele în plină înflorire, în funcţie de concentraţia principiilor active;
  • Fructele se recoltează de obicei manual, la coacere, de cele mai multe ori toamna târziu, până la căderea brumei, când au ajuns la maturitate;
  • Seminţele se culeg când au ajuns la maturitate deplină, atunci când au formă şi culoare specifice.

Add comment


Security code
Refresh